mamalutoma

Copilul nr 1 se bucură de niste tabletă câștigată cu sudoarea desenatului a 15 ciuperci si 16 fluturi după cum cerea cartea de activități preșcolare. Cum sa ceri atâtea ciuperci unui baiat care nu consumă leguma asta? În fine. Copil 2 adormit cu greu. Oficial incepe viața. Îmi imaginez că sunt o femeie liberă, îmi pun aripile și zbor la frigider de unde imi extrag o patratica de ciocolata neagra cu portocala. Mai fur si un biscuit cu quinoa. Îmi fac o cafea si o îndulcesc cu fagure de miere, my new guilty pleasure. Frunzaresc un site despre cum să-i ajuți pe copii să stress better si să develop resilience skills, acum că vreo 215 copii mi-au pus sufletul în palmă si se bazează pe onestitatea mea în a le face copilaria mai enjoyable. Cam atât despre puterea clipei. Să avem o zi caldă pe dinăuntru că pe dinafară s-a straduit toamna drăguța cât a putut.

Vreau să scriu despre o experiență grea dar revelatoare în oful ei, fiindcă așa îmi place mie să mă salvez de la cumpene de-ale sufletului prin plonjarea într-o dramă infinit mai mare decât nemulțumirea mea curentă. Un fel de when you feel helpless help someone, concept asupra căruia mă tot aplec din optimism la nevoie. Lucram ieri cu o clasă de copii de ciclu primar. Cântam, jucam niște jocuri de pronunție în limba engleză, precizam că atunci când mă supăr pe vreunul din ei, el/ea trebuie să spună: sorry, ms, iar atunci când le fac un compliment ar fi indicat să răspundă: thank you, ms. Și cum vorbeam eu răspicat în fața a 25 de copii, din spatele clasei a venit un băiat cu tulburări de spectru autist, o afecțiune generos de nefastă, răspândită în toate școlile și grădinițele cu care am avut șansa să colaborez. M-a luat de mână. Eu am continuat să lămuresc ce aveam de lămurit adresandu-mă clasei. Palma lui era călduță. Mă manifestam ca și cand el nu exista, dar noi doi eram acum nist

E 3. Mintea mi se trezește amestecând griji de zi nouă cu rămășițe de revelații de ieri, într-o buclă a oboselii frumoase din care uneori m-aș extrage c-o putere magică. Deocamdată magic rămâne doar momentul simplu în care am cerut copiilor unei clase de a-ntâia să deseneze ce vor ei pe geanta mea de la un magazin de pre-loved. E o traistă mare de piele ecologica- sanchi, bună de aruncat în ea o agenda, eșarfa, 2 scutece pentru tao, 6 castane culese de toma, o punga de pufuleți, un mototol de șervețele și-o sticlă de apă închisă bine. Un băiat m-a întrebat:  uau, și mai umblați cu ea pe stradă după ce am desenat -o noi? O fetiță i-a raspuns în locul meu: sigur că da, e decorată acum. Și mi-am amintit de una din casele vieții din Egipt unde cădeau pereții pe noi si am stat trează într- o noapte să-i umplu de citate, de lozinci, de poezie. Am desenat scoarțe de copaci în care am incorporat crăpăturile zidurilor fiindcă era o locuință temporară într-un cartier scump, iar renovarea nu s-

De oboseală n-o să mai inseilez povestea zilei, ci o să înșir titlurile paragrafelor așa cum s-au derulat ele de la ieșitul pe usă de dimineață până la strecuratul sub plapumă mai adineauri. copil 1 la grădiniță copil 2 în căruț hlizeală cu Mari Imbratisare caldă cu Madi plâns copil 2; mers în parc băut o cafea de bun simț de la dozator Mâncat covrig Pus copil 2 în marsupiu Desfășurat atelier cu el la piept, copii multi, râsete, cântece, desene. Pierdut cheia, căutat cheia, impacat cu ideea, gasit cheia. Lăsat copil 2 pe mâini bune, iar atelier, iar copii, iar desene, iar hlizeală. Luat copilul 1 de la grădi, credea că am uitat că-l am. Mers după copilul 2, credea si el c-am uitat că-l am. Rezolvat cu lapte. Comandat o pizza. Baut o bere cu mami, ronțăit câte 12 semințe. Toma a zis o glumă cu un frigider si un cuptor care au facut schimb de responsabilități. N-am râs nici eu nici mamaie. Ne-am văzut de bere. M-aș fi lăfăit și eu în cadă 10 minute, dar sugarul a zis că

Mă doare capul. Nu mă vait, dar mă vait. S-au strâns multe de-ale inimii, iar dacă nu le aștern mi le amestecă timpul cu de-ale ne-inimii. Am tot umblat cu Tao ciorchine la piept pe la atelierele de la grădiniță, l-am alaptat în troleul 86, l-am lăsat de-a busilea la bancă până mi-am instalat serviciul de on-line banking. A râs și el la lume, a lins niste scaune, a adormit când n-a mai putut. Și când veneam cu el acasă m-a lovit revelația asta pe care desigur n-o am numai eu, dar fix acum m-a atins si pe mine. Și anume că sistemul de invatamant nu pregătește copiii pentru viață ci deserveste o inerție a aproape- inutilului din care scapă cine poate. Mereu m-a interesat cat pot copiii sa aplice din ceea ce li se cere să învețe. Cata engleza, de ex, apuca sa practice din materia stufoasa pe care o parcurg in 12 ani pana pe la primul interviu de job. Dacă lor nu li se explica la timp concretul a ceea ce sunt forțați sa asume atunci deprind un automatism bolnav al servirii sistemului sa