mamalutoma

Am cules azi un spanac sălbatic și l-am strecurat în smoothie-urile zilei că e bogat în fier. Mi-am notat și toate buruienile pe care le consum că poate mi se rătăcesc gândurile într-o zi. Pe Tao l-am lăsat despuiat să investigheze murele care s-au copt, să spele cartofii scoși din cuib și să studieze o lăcustă. Assisted learning să zicem că am aplicat, în sensul că el face ce vrea, iar eu pudrez cu încredere sau cu explicații la nevoie. Lumea numește parentingul meu drept indolență, dar dacă ne-am supăra repede ar trece viața pe lângă noi, iar eu vreau să treacă prin noi. E o chestiune de poziționare. Am dăruit un buchet din toate florile pe care le-am găsit în grădina de zarzavat. Lobodă uscată, iarbă roșie, trandafiri.. e incredibil ce de minuni se pot face cu mâna ta când te deschizi împrejurului. Pentru gâtul iritat mi-am făcut o infuzie de mentă proaspătă. Am inhalat-o, am făcut o gargară cu fiertura și m-am simțit puternică în alegerile mele naturiste. Am cântărit câtev

îmi iau notițe dintr-un curs on-line de shamanism egiptean. taică-mio dacă m-ar vedea cum închid ochii și mă conectez la zeița bucuriei ar zice: te-a prostit telefonu ăla. Toma încă doarme, Tao dărâmă casa cât inhalez eu înțelepciune, o amestec cu iubire și o expir dând-o lumii pe Facebook, pierzând vremea cum ar zice scepticii casei. Tao cere lapte. Am luat deja niște secrete de la cursul ăsta că, uite, nu mă mai supăr. Îi dau tot laptele pe care îl am. Mă conectez la copilul meu că n-o mai dura mult iar conexiunea laptelui nu se mai întoarce. A avut-o și Toma si, uite, a rămas în el deși pare c-a uitat-o. O judecă și o respectă deopotrivă în timp ce așteaptă să-mi fac timp și pentru cerealele lui cu lapte de ne-mamă. Tao mă mângâie în timp ce suge. Secundele sunt ale noastre. Nu-l mai grăbesc. Termină de băut. Vreau să îl pup și nu mă lasă. Ăsta e el. Ne bucură primind. El nu dă. Sau dă, dar nu când vrei tu să primești. Alege el, mereu. Toma e un giver, Tao e un taker. Iar eu am

Am cam lăsat blogul în urmă și mă scuz față de gagicile care mă savurau la cafea, dar m-am luat cu cosmeticele astea cu buruieni magice în ele și am reorientat un pic atenția lirismului. Iubesc viața la fel și o s-o prețuiesc în orice formă de scris care o să mă viziteze între alăptări, ateliere cu copii, săpunuri cu tărâțe și creme cu salvie. Am urmărit finalele la tenis ieri și azi. Simona m-a făcut să explodez de românism iar de Djokovic mi-a plăcut când a zis că a fost un meci super strâns, dar din nefericire la un moment dat cineva pierde iar omul care a pierdut a trebuit să fie Federer. Și cum își făcea el cupe din hârtie cand era mic și-și închipuia victoria. E de plâns minunea asta. Iubesc body language ul lui Federer și m-a apăsat înghețul de pe fața lui când a pierdut. A fost cel mai mult t.v. consumat de mine în ultimii 10 ani. Am ieșit pe întuneric din casă cât să salut luna plină și să îmi iau florile de câmp lăsate la uscat în curte peste zi. Și afară-ul mirosea ca la