Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică. M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului.
Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției.
Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem.
Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux.
Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut.
Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul ninge peste noi petalele puținului fericirii auto-suficiente. Tao a stropit năstureii din iarbă,
Toma a rupt câteva narcise în șuturile lui la poartă marca Virgil Van Dike, dar izolarea are și ea prețurile ei. S-au jucat box cu niște accesorii gonflabile de pe vremea piscinei de astă- vară de lângă curtea găinilor. Înainte de vreun accident am dat peste o cutie de cretă și au petrecut, doamne miluiește, 7 minute creative, cuminți, s-au încurajat onest, Tao a spus: Toma, I love your smiley face. Și Toma a fost măgulit. Și dacă ar fi doar pentru atât, ziua s-ar trece la miraculoase, pentru că atunci când îl cert pe Toma Tao îl îmbrățișează, semn că se iubesc curat și nu vreau mai mult.
Că pijamale avem!
Internet este.
Pizza dacă vine pofta, fac!
Iubire e.
Buruienile ies.
Îmi las tălpile goale să guste niste vitamina D, salvez o albină de la înec, uite un act eroic în vremuri de ne-îmbrățișare!
Îmi fac cercei din ciucuri moi de alun fără să-i rup de pe rămurică. Sunt atentă. Trăiesc nemișcarea cu mai multă asumare.
Dacă tot nu știm ce vine și când, măcar să prețuim acum-ul, să stoarcem picături de viață din el și să ne facem haină nouă de îmbrăcat imunitatea spiritului cu ea. Să ne ventilăm conștiința cu adevărul intuiției și să avem încredere în cine vede ca noi, în primul rând cu sufletul și apoi cu ochii.
Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției.
Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem.
Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux.
Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut.
Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul ninge peste noi petalele puținului fericirii auto-suficiente. Tao a stropit năstureii din iarbă,
Toma a rupt câteva narcise în șuturile lui la poartă marca Virgil Van Dike, dar izolarea are și ea prețurile ei. S-au jucat box cu niște accesorii gonflabile de pe vremea piscinei de astă- vară de lângă curtea găinilor. Înainte de vreun accident am dat peste o cutie de cretă și au petrecut, doamne miluiește, 7 minute creative, cuminți, s-au încurajat onest, Tao a spus: Toma, I love your smiley face. Și Toma a fost măgulit. Și dacă ar fi doar pentru atât, ziua s-ar trece la miraculoase, pentru că atunci când îl cert pe Toma Tao îl îmbrățișează, semn că se iubesc curat și nu vreau mai mult.
Că pijamale avem!
Internet este.
Pizza dacă vine pofta, fac!
Iubire e.
Buruienile ies.
Îmi las tălpile goale să guste niste vitamina D, salvez o albină de la înec, uite un act eroic în vremuri de ne-îmbrățișare!
Îmi fac cercei din ciucuri moi de alun fără să-i rup de pe rămurică. Sunt atentă. Trăiesc nemișcarea cu mai multă asumare.
Dacă tot nu știm ce vine și când, măcar să prețuim acum-ul, să stoarcem picături de viață din el și să ne facem haină nouă de îmbrăcat imunitatea spiritului cu ea. Să ne ventilăm conștiința cu adevărul intuiției și să avem încredere în cine vede ca noi, în primul rând cu sufletul și apoi cu ochii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu