Treceți la conținutul principal

cine are strabunica pe pamant, nu in gand..

l-am adormit pe tomica si m-am asezat cu maica-mea pe scara la un miez de nuca si-un pahar de vin.
hai inca un pahar si gata. ce moment! il asez la buzunarul inimii pentru vesnicie, la fel ca si pe cel de ieri in care i l-am dus lu mamaie pe stranepot, pentru ultima data inainte de intoarcerea in cairo. rasetele lor cu cate un dinte sus nu seamana cu nicio alta bucurie. a adormit toma in patul lu mamaie, in care am dormit si eu de sute de ori. e o tihna divina in cricriitul greierilor coroborat cu sforaitul lu mamaie. sau in cotcodaceala vreunei gaini impletite cu boncaneala lu mamaie la bucataria de vara, daca ne referim la un somnic de peste zi.
s-a trezit toma cu un ras atat de nou! pesemne c-a luat din energia celor 86 de ani pe care mamaia abia ii mai duce.
sunt atat de impacata ca i-am pus impreuna, ca s-au conectat, ca s-au tinut de mana. mainile proaspete si dibace ale lu tomica, in mainile obosite ale lu mamaie, ce minune de cerc inchis! ce mai poveste in poveste.

apoi ca o alta coincidenta fericita, mamaie are in fata casei un smochin. va scriam intr-o poveste anterioara ca fiecarui om ii corespunde un copac, iar tatalutoma e smochin.
am cules 2 smochine, una pentru mine si una pentru toma. si m-am gandit la tatalutoma si l-am lasat si pe toma sa se gandeasca.
si ne-am luat la revedere de la mamaie. n-am plans!
plang acum.. dar cred ca e important ca mamaie ne-a vazut puternici.
n-avem voie sa ne vaitam de nimic tomica. ai o strabunica pe pamant, nu in gand, si-ai tras in pat la ea un puiut de somn din care te-ai trezit mai mare, mai proaspat, mai puternic, mai liber. esti ditamai norocosul!
 
 

Comentarii

  1. ce frumoasa traire, as fi zis povsete caci asa pare, insa e reala. ma induioseaza cuvintele asternute pe blog, mai ales ca le impart in totalitate. azi mi-am dedicat ziua de la job cititului tau. te admir, corinuca. pup, ancu

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet