Treceți la conținutul principal

bumbacul matase

cand eram in italia prin 2010, la un workshop de teatru cu un profesor de sunete, am fost pusa sa-mi aleg dintr-o traista cu materiale/ obiecte de diferite texturi, unul cu al carui sunet ma identific. o fata durdulie si-a ales un balon si l-a scartait in urechile noastre, un prieten cu parul cret si-a ales o mana de paie. eu am ales un smoc de fibra, ca un bumbac artificial, dar care nu scotea niciun sunet la atingere.
eram in apropierea zilei mele de nastere si mi-am facut rezolutie din smocu ala. stiam ca sunt o guraliva, dar imi alesesem un sunet care nu supara, care ma invita la mai multa ascultare.
si umblam prin viata cu smocul ala in buzunar, ca sa-mi amintesc sa tac, cand imi vine sa ranesc.
mi-am mai cizelat formularile intre timp, dar tot ma mai pricep sa dor cand vreau sa doara.
am ranit si-am plans mai zilele trecute. am cantarit si mi-am dat dreptate. apoi m-am intrebat daca nu cumva avalansa de emotii se datoreaza apropierii zilei mele de nastere. inima inteapa inca. stiu o sa-mi spuneti ca inima nu inteapa, ca s-a demonstrat stiintific. bine, inteapa sufletul atunci.
azi cand ma plimbam cu toma prin gradinile operei din cairo, sa mai odihnesc inima intepata, am dat peste un copac in a carei tulpina m-am lasat cuprinsa. are niste fructe de dimensiunea unei banane, pline de puf si seminte uleioase.
ei puful asta, e un fel de casmir, celuloza pura, un bumbac moale cum degetele mele n-au mai pipait niciodata. am simtit ca e descoperirea anului. am simtit ca inima nu mai inteapa. c-o pansasem cu puful asta magic.
m-am gandit apoi c-o sa fac niste pachetele cu astfel de puf, drept souveniruri, pentru cand vin in romania.
o sa va aduc cea mai moale senzatie dintre degete. ca un nor cald, din care n-are sa curga ploaie niciodata.
am venit acasa si-am plans plans nou, in bratele cui i-am iertat.
si imi pun puful asta nou in buzunar, sa-l pipai cand imi vine sa arunc cu ocara.
simbolistica mayasa imi spune ca bumbacul asta matase e semn de spirit malefic, cuibarit in fiecare din noi. ca e asociat cu incercarile vietii si cu armura cu care ne protejam cand suntem atacati.
asadar, am invins. inima bate fara intepaturi.
sunt gata sa implinesc 33 de ani.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet