mamalutoma

il cert pe toma in taxi: mi-ai cerut fresh de mango, ai baut 3 guri si nu-ti mai trebuie. e scump, e in extra-sezon aproape, dar tie nu-ti pasa. ei, uite ca e ultima data cand te mai ascult. o sa-mi ceri diverse iar eu o sa ma fac ca n-am auzit. taximetristul: hai madam ca n-o fi asa grav. eu: lasa bre sa invete ca banii nu vin din pom, ca viata e grea. el: nu e grea madam, e misto. noi o facem sa para grea. ia zi capitane, cum te cheama si cine te-a suparat? toma tace. acuzele mele apasa pe constiinta lui in slefuire. eu: nu vorbeste ca e suparat. ti-am zis ca e grea viata. el: vezi madam de treaba ca ai copil bun. nu ti-a intors vorba nici macar o data, cat i-ai trancanit tu in engleza treburi serioase. ajungem la destinatie. toma: multumesc. taximetristul: sa traiesti capitane, asa cum ti-o placea tie.

n-o sa mint. mi-e dor de iarna care vine. mi-e dor de frigul altora. mi-e dor de lacrimile care vor sa planga. imi plac parerile de rau care invita la reconciliere. imi plac sticlele care nu seamana intre ele, imi plac cutiile, borcanele, imi place sa le vad goale de sensul lor initial si sa le umplu cu nimicurile sensului meu. imi plac imbratisarile in care stau sa uit cum e timpul spart in secunde care uneori dor ca pietrele si alteori curg ca raurile reci de acasa, fara sa intrebe pe nimeni daca doare cursul. cu mana mea, frec un nes. cu mana ei, femeia de serviciu ma freaca pe spinare. cu mana lui, toma deseneaza o casa. cu mana lui, tatalutoma isi tine tampla. cu mainile lor mici, copiii zilelor mele lucratoare fauresc lumea. cu mana lui, taximetristul ma poarta catre o cursa mintita, la finalul careia ii bat obrazul cu mana mintii mele. nu vreau sa ajung nicaieri cu textul asta. degetele imi stau in suspensie asteptand sa ma nareze sau sa se inchida.

n-o sa scriu despre cum m-am certat cu soferul uber si cum am coborat platind jumatate din cat afisase aplicatia. nici despre radacinile indiene pe care le beau sa ma revitalizez. nici despre cum am tratat durerea lu toma de ureche cu ulei de masline si usturoi. mare branza. nici despre conflictele de interese de la job, nici despre nedreptatile saptamanii. nici despre cum am murit un pic cand am vazut cum si-a spart barba o fetita de la gradinita. nici despre cum a primit mama ei vestea cu calm, desi uite ca poate despre asta ar trebui sa scriu. nici despre cum a plans toma cand s-a rupt in 2 creionul cu care desena. si eu cand eram ca el am plans cand am sters cu guma pana am gaurit pagina. l-am intrebat: de ce ai plans? pentru creion am plans, nu pentru mine. apoi doamna mi-a zis ca daca s-a rupt by mistake, nu trebuie sa plang, dar eu nu stiam ca by mistake. n-o sa scriu nici despre baiatul de la afterschool care petrece saptamana cu mami si weekendul cu tati, desi uite si ...

casa noastra nu contine scaune, ci doar o masa rotunda de aluminiu, in jurul careia stam pe niste perne. nu contine nici televizor, aragaz, cuptor cu microunde, aspirator, aer conditionat. nici medicamente. nici parfumuri. nici fier de calcat. nici decoratiuni din comert, ci doar facute de mine cu toma. depozitarea se efectueaza in cutii de carton sau de plastic, pe care le aranjez o data la 3 luni cu stoicism. intre timp cartile, hainele, culorile, jucariile se cam amesteca intr-o entropie haioasa, cum imi place sa-i explic lui toma. majoritatea ne-avutiilor constituie propria noastra alegere. desigur ca si viata a mai lucrat la minimalism, dar am invatat sa ni-l asumam cu seninatate. in casa asta se sta de vorba, se picteaza, se iubeste, se plange si se rade. se consuma doruri, se analizeaza concepte, se reveleaza minuni. pana la urma ce e spatiul? e cadrul batailor inimilor, nu? e locul de unde plecam dimineata si unde ne adunam seara sa ne simtim. uneori repovestesc realitat...