cu mana

n-o sa mint. mi-e dor de iarna care vine.
mi-e dor de frigul altora.
mi-e dor de lacrimile care vor sa planga.
imi plac parerile de rau care invita la reconciliere.
imi plac sticlele care nu seamana intre ele, imi plac cutiile, borcanele, imi place sa le vad goale de sensul lor initial si sa le umplu cu nimicurile sensului meu.
imi plac imbratisarile in care stau sa uit cum e timpul spart in secunde care uneori dor ca pietrele si alteori curg ca raurile reci de acasa, fara sa intrebe pe nimeni daca doare cursul.
cu mana mea, frec un nes. cu mana ei, femeia de serviciu ma freaca pe spinare. cu mana lui, toma deseneaza o casa. cu mana lui, tatalutoma isi tine tampla. cu mainile lor mici, copiii zilelor mele lucratoare fauresc lumea.
cu mana lui, taximetristul ma poarta catre o cursa mintita, la finalul careia ii bat obrazul cu mana mintii mele.
nu vreau sa ajung nicaieri cu textul asta.
degetele imi stau in suspensie asteptand sa ma nareze sau sa se inchida.