Sa dormi cand doarme bebelusul! Asa te sfatuiesc toate site-urile de healthy motherhood, asa iti repeta mecanic toate mamele care desi n-au reusit, spera ca macar tu s-o faci.
E 6 dimineata. S-a crapat de ziua peste camera mea cu nou nascut alaptat la cerere, langa camera in care toma si tatalutoma s-au mutat temporar, sa ne dea mie si lu tao spatiu de bonding.
O sa se strambe fanii mei lingvisti de atatea englezisme inserate in lirica mea, dar nu e timp de slefuiri ca acu se scoala purcelul si ma pune la treaba.
Imi iau si eu bucata asta a lui de somn ceresc pe pamant, de somn stelar in praful cairoului si imi scriu inima care bubuie de atata neincapere. Iar m-or sudui lingvistii, daca neincapere n-o fi corect.
Dar eu scriu cum curge sangele, nu cum potriveste mintea cuvintele in fraza.
Ma lupt cu vinovatia iubirii a doi copii. Ca si cand i-am promis pe nepromiselea absolutul lu toma, iar tao a venit sa ciunteasca din el.
Degeaba plang eu in dezechilibru hormonal incercand sa-i explic inteleptului de toma ca bebe e mic si ca are nevoie de atentie si ca nici fizic nu sunt inca cine pot eu sa fiu, el imi simte detasarea si mi-o reflecta intr-o oglinda a baterii obrazului, intr-un fel de: ai crezut ca n-o sa mai iubesti pe nimeni ca pe mine si uite, te-ai schimbat.
Desigur iubirea creste, nu se ciunteste pe nicaieri, o sa spuneti, si poate ca lacrimile cu care scriu nu s-ar usca de la sine, daca tatalutoma n-ar fi preluat cu tact toata grija pentru toma. Poate ca tacto vine de la un tata care isi face meseria cu tact.
Are grija sa-l tina pe toma in brate cat e tao la san, sa povesteasca de la gradi cat inchid eu un ochi, sa-i faca oua moi si mie ceai de anason.
Si e greu in 4 dintr-o data, dar e si minunat sa-l vad pe toma intrand pe usa si zbughind-o la tao sa-i dea un pupic.
Si striga tatalutoma: nu te-ai spalat pe maini si esti inca racit. Si eu plang ca se gatuie intentia asta pura a fratelui mai mare iar el intoarce gatuirea comportandu-se nefiresc de neglijent in orele urmatoare. In fine, n-o sa fie niciodata perfect, dar pluteste in aer iubirea. Trunchiata, adunata, compusa, ridicata la putere.
Inchei semi povestea, am mai eliberat inima, am uscat lacrimile. Se aud pasarele printre antenele parabolice ale metropolei consumiste. Le auzi tao? Si o pompa de apa. Se trezeste orasul. Tu poti sa mai dormi un pic ca n-a fost mama de bebelus pe lumea asta care sa nu multumeasca universului, lu alah sau ma rog, altor intermediari pentru somnul lin al pruncului si pentru pauza ei de oftat.
E 6 dimineata. S-a crapat de ziua peste camera mea cu nou nascut alaptat la cerere, langa camera in care toma si tatalutoma s-au mutat temporar, sa ne dea mie si lu tao spatiu de bonding.
O sa se strambe fanii mei lingvisti de atatea englezisme inserate in lirica mea, dar nu e timp de slefuiri ca acu se scoala purcelul si ma pune la treaba.
Imi iau si eu bucata asta a lui de somn ceresc pe pamant, de somn stelar in praful cairoului si imi scriu inima care bubuie de atata neincapere. Iar m-or sudui lingvistii, daca neincapere n-o fi corect.
Dar eu scriu cum curge sangele, nu cum potriveste mintea cuvintele in fraza.
Ma lupt cu vinovatia iubirii a doi copii. Ca si cand i-am promis pe nepromiselea absolutul lu toma, iar tao a venit sa ciunteasca din el.
Degeaba plang eu in dezechilibru hormonal incercand sa-i explic inteleptului de toma ca bebe e mic si ca are nevoie de atentie si ca nici fizic nu sunt inca cine pot eu sa fiu, el imi simte detasarea si mi-o reflecta intr-o oglinda a baterii obrazului, intr-un fel de: ai crezut ca n-o sa mai iubesti pe nimeni ca pe mine si uite, te-ai schimbat.
Desigur iubirea creste, nu se ciunteste pe nicaieri, o sa spuneti, si poate ca lacrimile cu care scriu nu s-ar usca de la sine, daca tatalutoma n-ar fi preluat cu tact toata grija pentru toma. Poate ca tacto vine de la un tata care isi face meseria cu tact.
Are grija sa-l tina pe toma in brate cat e tao la san, sa povesteasca de la gradi cat inchid eu un ochi, sa-i faca oua moi si mie ceai de anason.
Si e greu in 4 dintr-o data, dar e si minunat sa-l vad pe toma intrand pe usa si zbughind-o la tao sa-i dea un pupic.
Inchei semi povestea, am mai eliberat inima, am uscat lacrimile. Se aud pasarele printre antenele parabolice ale metropolei consumiste. Le auzi tao? Si o pompa de apa. Se trezeste orasul. Tu poti sa mai dormi un pic ca n-a fost mama de bebelus pe lumea asta care sa nu multumeasca universului, lu alah sau ma rog, altor intermediari pentru somnul lin al pruncului si pentru pauza ei de oftat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu