Treceți la conținutul principal

minuni fără titlu

Am multe minuni despre ziua de azi. M-ar ajuta o postare live, nu una în care tastez, dar lăsăm vlogul pe mai încolo și narăm clasic în seara asta.
Erau minunate două băbuțe povestind pe o bancă sub soare despre diverse.
Și un băiat de clasa Ia care o place pe Antonia de la a IVa și se rușinează când îmi vorbește despre ea. Povestea e de fapt cum eu am încercat să identific pe la toate clasele de ciclu primar cu care lucrez, vibrez, mă hlizesc o gagicuță Antonia pe care el o desenase la ora de engleză. Azi am zis: în ce clasă e Antonia care îți place ție? A 4a a răspuns el surprins că încă îmi mai pasă.
Ooo și eu o căutam in toate Antoniile de la pregătitoare. My bad.
Și a fost minunată o fetiță cu obrajii rumeni ca ai lui Moș Crăciun. Mi-a spus că stă la bloc și a desenat toate apartamentele, iar la fereastra ei a pus multe inimioare.
În fine, multe râsete sincere, compatibilități luate câte două sau câte 3.
O poveste cu 3 melci mutați dintr-un parc din Cairo într-un apartament unde au hibernat și apoi iar într-un parc unde s-au reanimat.
Vezi Toma, ce poveste frumoasă despre natura pe care o perturbăm prea mult?
Sau poate este despre niște melci care au învățat o bucurie nouă întristându-se, mi-a răspuns el.
La Pucioasa ne supărăm pe melcii care mănâncă salata din grădină, iar în alt colț de lume cineva îi duce la plimbare, îi studiază și-i reintegrează.
Dinamica asta a relațiilor.
Ce frumos ar fi să putem să ne dăm circumstanțe mereu.
Să zâmbim înainte să judecăm. Să ascultăm ca să ne înțelegem, nu ca să ne impunem.
Seara a conținut și bucata ei de dezbatere politică. Am putut să ascult, să compar, să respir, să zâmbesc, să-mi clarific percepția. Și mi-am amintit de discursurile fluid-populist-cald-dictatoriale auzite în egipt într-un context similar. Nu mă întind pe subiect fiindcă e delicat și vast, dar vă invit la vot sau la boicot, dar la ieșit din casă neapărat. Că oricum ne găsim pe Facebook cu un check in de la secția de votare.
Nu mai scriu deși minuni poate că mai sunt.
Vă urez ce-mi urez și mie: nedureri de cap, îmbrățișări în care se simte inima tâc-tâc, perspective clare și așteptări puține.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet