basme-leac de pus la dinte nou

plange toma plans aprig de dinte nou. 

cum se trezeste, are rabdare cat pentru 2 zambete, apoi se cere afara cu rigurozitatea unui catel de apartament. nu conteaza ca n-am mancat, ca nu m-am spalat pe fata, el imi arata cheile si scheunelile lui prelungi ma scot in strada. e multumit. pasim asa mana in manuta la 7 jumate. nimeni ca noi. nu-i mai ies dintii niciunui bebelus bag seama. 

sunt impacata ca nu mai plange, dar nevoia mea de cafea ii orienteaza discret pasii catre usa blocului. se prinde de figura si reincepe vaitatul. ii explic degeaba ca mancam, beau si eu o cafea si iesim iar. nu-i trebuie explicatiile mele. il doare la dinte de ele.

ma misc repede, tai niste legume, fac o cafea.. cu el vaitandu-se pe fundal. ia manunchiul de chei si mi-l aduce la picioare in rastimpuri. poate am uitat de nevoia lui. (ca un catel, ce v-am spus?)

ii dau un biscuite de orez sa-mi mai cumpar 2 minute. il arunca pe jos si se aseaza si el in fund, sa planga mai bine.

galgai cafeaua si iesim iar. e mandru. a razbit.

de pantaloni i s-a agatat biscuitele de orez. il las acolo. ajungem la un petec de iarba, pe un fel de delulet numai al nostru. ii arat pietrele cu care am construit ieri un castel. se bucura sa le revada. hei pietrelor, ce mai sunati? ce secrete despre vesnicie ne mai spuneti?

gaseste si biscuitele de orez, desprins de pe turul pantalonilor. acum e bun. cat face o farama de orez expandat, savurata pe iarba, in lumina tanara a diminetii? are intr-o mana biscuitele si intr-alta o piatra neteda, cam de grosimea biscuitelui. isi pierde privirea in zarea innisipata si da sa muste din piatra. il atentionez. zice: mersi, ma prinsesem si singur. zic bine ca esti tu destept. zice: haai, doar nu te-ai suparat..

mami, stii ce? nu mai vreau nici afara. de la dintele asta imi vine sa plang peste tot.

hai bine.

ne intoarcem in casa. o tinem intr-o vaicareala prelunga. il alaptez si prinde niste puteri. se da de-a rostogolu, ma asteapta sa rad de isprava lui si rad. imi vine sa iau cartea oliviei steer si sa-i citesc niste minuni de basme cum rar am mai citit.

ma pierd in arhaisme de care nici nu stiam ca mi-e atat de dor. sunt fericita. ma incurc din cand in cand si reiau cuvintele stalcite. sa ma ierte stramosii.

ma vede toma citind cu atata of si se linisteste. imi adoarme hacana, in poala.. si eu ii dau inainte cu basmul, un pic cam tare poate.. m-a luat valu.

inchid cartea si-o tin intre palme niste secunde sa ma mai incarc. amestec bucurie noua cu dor mai vechi.

sa-ti mearga basmul asta la dinte tomica si sa-ti tina de leac cat oi pune si eu o ciorba pe foc. si ne-om mai vaita cand te-oi trezi.