Treceți la conținutul principal

mamaia si universalismul

pe simina am cunoscut-o in cairo, prin intermediul unei prietene irlandeze. 
e casatorita cu un pakistanez, are 2 copii nascuti in canada, unii dintre cei mai de suflet camarazi ai lui toma.
ne conectam din cand in cand in furnicarul asta de oras, sa bem o cafea, sa gatim, sa ne vaitam in romaneste, sa punem copiii impreuna.
comparam sisteme moderne de invatamant cu scoala comunista in care ne-am inceput noi devenirea.
intoarcem ceasca de cafea cu gura in jos si ne punem dorinte.
citim apoi simboluri si le talmacim pe google.
la ea in ceasca o rata, la mine o capra, la ea o balena, la mine o batrana.
batrana e mamaia, stiu. o pup in gand si ii povestesc siminei cum l-am pus pe toma cel nou in bratele-i vechi si-am facut-o fericita. 
odata cu universalismul asta al prieteniei cu simina, ma gandesc la dinamica statica a vietii lu mamaie. cum picura zilele ei in clepsidra aceluiasi sat de 87 de ani; cum dispune ea zi de zi ofuri pe aceleasi coordonate geografice, vorbind o singura limba, necitind, numai rugandu-se, in fusta, cu batic, fara bijuterii.
cum le e dat unora sa stea intr-un loc si altora sa bata lumea! 
mi se reveleaza un sens nou. ala de a spune lumii pe care o cutreier ce frumos ploua la mamaia si cum iti canta greierii in buzunar parca.
iar lu mamaia sa-i spun cum nu ploua la altii cu anii si cum greierii nu se aud de prea multe aere conditionate. ca pisicile sunt la fel, mai ascutite un pic, cainii mai rari, magarii mai asupriti, iar copiii mai ranjiti.

simina se muta in olanda.
o sa-mi lipseasca cafeaua ei.
pentru toma n-am certitudini cu privirea reintalnirii cu sabina si shayan. 
sunt sigura insa ca oricand va vrea universul sa ne puna iar impreuna, o sa ne intelegem de minune, o sa ne imbratisam plangand iar povestile or sa curga in romaneste, indiferent de urechile tarii in care le-om spune.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet