miercuri, 21 decembrie 2016

serbare cu sustainable touch

s-a adunat oboseala, s-au amestecat emotiile, s-au invalmasit dorurile, s-au topit putintele in neputinte si uite-ma in nesomn la orele 4 dintre noapte si zi.
nici nu stiu cui sa scriu si la ce sa invit.
as invita toate mamele duse la serbare sa nu le fie rusine de copiii lor care plang de emotie in loc sa cante ca la repetitie.
ma doare incurcatura de pe fetele parintilor frustrati pentru nereusitele umane ale copiilor lor.
la fel cum ma dor si educatoarele care insista pentru perfectiune, neluand in calcul coordonatele vietii de copil.
am sarbatorit craciunul azi la gradinita, intr-o societate preponderent musulmana. am pus zambete peste frici, liniste peste nemultumiri, speranta peste confuzie.
am sarbatorit nasterea fiului dumnezeului unora in timp ce tara dezbatea adevarurile a patru profeti de-ai unui alt dumnezeu.
in timp ce globul traia drame pentru care o sa inventam niste dumnezei noi ca sa ni le putem explica.
am sters lacrimi de copii ai caror parinti n-au reusit sa ajunga la concert. poti sa dai vina pe trafic, pe pisici, pe magari, pe nil, pe crocodili. cantarea nu se repeta. servesti un biscuite, consumi o vina, faci o poza cu mr ahmed costumat in santa si cam atat.
am primit niste dulciuri sofisticate de la o mamica inimoasa, le-am dat si eu unei ingrijitoare mai fara noroc. ea a plans si mi-a zis: nici nu stiu ce sa zic. m-a urmarit replica ei peste zi. am inteles ca uneori daca apuci sa strangi omul de mana in timp real si in strangerea aia ii simti inima, nu mai conteaza cate cuvinte s-au rostit si ce forma au luat ele.
am facut niste ghirlande din brosuri de supermarket si-am decorat curtea gradinitei cu ele, cat sa-mi zica tatalutoma cand a venit sa-si vada copilul cantand: i felt your sustainable touch.
niste parinti care traiesc in uk, dar care in vacante vin acasa, in egipt si aduc copiii la noi la gradinita, mi-au zis: ce treba buna ati facut mis corina.
multumesc. sa le spuneti acolo in uk ca ne straduim aici la piramide sa facem vorba lu hagi o figura frumoasa.
aa, chiar gheorghe hagi, foarte bun jucator, mi-l amintesc.
ma asez sub bradul de plastic si le cant copiilor ai caror parinti n-au reusit sa ajunga la serbare, un mos craciun romanesc. impart cu ei dorul de parintii mei si ma derulez pe dinauntru pana la vremea serbarilor mele cantate tare, cu drag, cu incredere.
m-am nascut sa tin copilaria in picioare. asta cred ca e menirea mea.


Un comentariu: