in ultimii 12 ani am impletit joburi, am jonglat cu oportunitati sau m-am incorsetat in functii initial convenabile, apoi sufocante. am investigat erori bancare, am citit povesti, am scris ghicitori, am conferentiat, am regizat un experiment teatral, m-am dat dea berbeleacu, am facut teme cu copii, am gatit bomboane de ovaz in cateva scoli ale lumii, am implementat programe educative, am cantat, am facut workshopuri cu mame si bebelusi. m-am ramificat in toate directiile sufletului indiferent de tara, de limba, de bariere.
am devenit mama si l-am amestecat pe toma cu toate nevoile mele creative, astfel ca de colo pana colo ne-am intamplat impreuna, la job si acasa, in parcuri sau in clase, in temeri si in certitudini.
cu a doua sarcina insa am ales sa ma opresc un pic. sa ma dau jos din trenul grijilor pentru lume, in statia grijilor pentru mine.
astfel ca las timpul sa curga cum stie el, nu-l grabesc cu deadelineuri, gatesc cu mai multa dragoste, explorez ingrediente, m-am apucat de cursuri gratuite on-line, plantez flori, vizitez oameni dragi, sunt flexibila.
n-am garantii financiare, n-am rezerve, n-am backupuri materiale. am incredere. merg in directia viselor, imi ascult corpul, il pup pe toma mai des, il cert mai rar. improvizez o rutina zilnica de la care ne abatem cu detasare, daca momentul cere un focus nou.
nemultumirile de circumstanta nu mai apasa ca in zilele stresante. timpul trece cinstit, ieftin dar nepretuit.
azi am fost in parcul in care urmeaza sa citesc povesti pentru copiii din cartier. mi se pune la dispozitie un chitarist care sa ma ajute sa atrag audienta de partea magica a universului. un baiat talentat, care a invatat sa cante la chitara singur, de pe youtube. un spirit necontaminat.
m-a surprins extraordinar intalnirea cu el. sunt sigura c-o sa fie un proiect bun si abia astept sa expun egiptul la ce nu stia ca-i trebuie.
si ma gandesc ce frumos rasar coincidentele negrabite. cum se leaga colaborarile spontane si cum materialul cade in plan secund ca o eventuala rasplata a unui efort demn de remunerat. si cum nici nu conteaza gradul de fezabilitate al proiectului.
si merg sa celebrez viata inca o data, cinstindu-mi copilul din strada si copilul din pantec cu un suc de trestie de zahar.
ce gust bun are tihna.
Comentarii
Trimiteți un comentariu