Treceți la conținutul principal

Intimitati

De unde sa incep?
Egiptul se umple vara de soparlite care iti intra in casa prin balcon. Poti sa mori de panica la ceas de seara sau poti sa le lasi linistite sa-si vada de drum pe peretele din dormitor. Nu sunt toxice, nici nu musca, de altfel nu cred ca se apropie de oameni, dar mananca si ele o insecta ceva de prin spatele unui dulap prafuit.
Tatalutoma a izolat un gecko dinasta intre plasa de tantari si fereastra, astfel incat biata reptila sta in dreptunghiul asta de metru pe juma de metru de vreo 3 zile.
Am discutat indelung soarta lu ala micu, ca sunt si eu mama si ma gandesc la familia reptiliana care ii duce dorul. Tatalutoma a argumentat ca asta e lectia pentru restul familiei lui, sa stea in banca lor, sa populeze alti pereti, nu sa ne imaginam noi cum ne incaleca in somn. Si ca nu moare ca respira ca belferu prin pkasa de tantari, iar fereastra e de treabs, nu apasa.
Toma empaticul, pledeaza si el pentru eliberarea lu gecko. A facut tatalutoma o gaura in respectiva plasa de tantari, deschizand cealalta fereastra, sa iasa prapaditu ala facut sandwich. E uite ca el nu iese. Ii place asa intre plasa si geam.. se uita la noi cum ne omenim liberi in dormitorul din care l-am alungat.
Tomaaa, iesi din cada si hai sa-ti iei pijamaua pe tine.
Nu vreau sa ma vada gecko in pielea goala.
Hai ma toma ca si tu tot fara chiloti l-ai vazut in rama. Si el nu s-a mai vaitat.
Si el are penis?
Ei.. nu cred ca are. Astia depun oua, e altfel la ei, cred.
Si pipi pe unde face?
Ei.. transpira asa si gata.
Hai ma mami..
Peste 2 min il gasesc pe toma in dormitorul alaturat, citind despuiat pe un scaun, departe de privirile indiscrete ale lu gecko.
Si as pune o poza cu despuiatul meu adancit in lectura de seara, in mijlocul unui maldar de jucarii, pe scaunelul lui portocaliu, daca nu m-as teme de conservatorismu probabil ca foarte bine intemeiat al lu tacso.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...