ceasul arata un biet 8 si 10 seara, iar eu resimt un 12 noaptea ca popa, vorb-aia.
era o poezie de-a lu paunescu despre femeile care par ca fac nimica si abia isi aseaza oasele pe pat la sfarsit de zi.
ma doare omoplatul drept pe care nu stiu cum l-am suparat c-o miscare nepotrivita in timp ce manipulam cam 10 kg de bebelus.
gatit, plantat, spalat, alaptat, pictat, iar gatit, iar spalat, carat copil, durut muschiul, respirat, resemnat, scris ganduri, asezat- doamne miluieste- in pat. Pe saltea adica, fiindca am desfiintat patul. Ma incomoda. Am pus salteaua pe dusumea.
Mi-a aparut in feedul de facebook casa lu richimartin, unde sta el cu sotu lui perfect de timid. O casa desigur foarte frumoasa, dar in tot minimalismu saltelei mele de pe jos si al autosuficientei, tot n-am putut sa nu-mi imaginez cum am putea sa locuim acolo zece familii ca popa.
in fine, sa fie ei sanatosi si mie sa-mi treaca intinderea musculara, ca ma doare si cand deschid mailul.
am inceput transmisiile astea live si-mi place exercitiul pregatirii lor tematice sau pur si simplu emotia de dinaintea apasarii butonului de start.
maine poate vorbim de atentia pe care o dedicam vietii versus atentia la nevoile sufletului. se intalnesc atentiile astea? Se sincronizeaza sau isi duc dorul?
Imi place sa va intreb despre suflet sa invatam unii de la altii.
Imi fac cadou un seminar on-line de medicina intuitiva sa aflu cum vorbeste corpul meu cu mine cand eu vorbesc cu voi 😉. Si in ce masura sufletul meu asculta ce are corpul de transmis.
V-am pupat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu