Mă rup de Egipt. Usor, dar greu; repede, dar târziu; râzând, dar plângând; goala, dar plina; apăsată, dar senină.
Împachetez, oftez, zambesc. Fac pace cu materialul, îmbrățișez umanul, mulțumesc pământului pentru găzduire, oamenilor pentru iubire, universului pentru lectii.
Cu fructele pasiunii mele, cu frunze noi si vechi, cu trunchiul drept ma întorc la rădăcina.
Nu e ușor, dar am înțeles de mult ca obiectivul nu e ușurarea vietii, ci seninul greului dus de colo până colo.
Copiii mei jubilează. Le e dor de jumătățile de rădăcini. Tatal lor e gata si el de vise noi, de rescriere, de lăsat tutancamonul să-și mai poarte singur de grija.
Încerc să consum toate fructele si legumele de care o sa-mi fie dor. Ii mulțumesc mangoului ca a intrat in viața mea. M-a rescris celular practic. Ei.. si sunt multe ierburi si praf si oameni si momente de care o să-mi fie dor. Si dacă e să aduc un tribut tehnologiei, ii dedic minciuna ca dorul se curmă on-line.
Las mult în urmă. Încerc sa las bucăți cinstite din cine am devenit. Conștiința inimii stă lustruită la ușă. Sunt gata. Desi n-o să fiu niciodată.
Așa e viata când îți porți prin lume năravul umblerii. Parcă citesc gândurile criticilor: ce umblere mai fata? Treci acasă și ia dicționarul in mana. Ei uite ca mainile o sa-mi alerge spre doruri de mult ne îmbrățișate si diacriticele se vor topi in glume de autobaza. Abia aștept să va aflu pe toti. Să ma ploua la Pucioasa, să mă lepăd de copii în brațele bunicilor lor. Sa beau țuică și sa mănânc urzici.
Mulțumesc Egiptului pentru cat am reusit să l iubesc. Mulțumesc pentru revolutia din care am cules un războinic să-mi faca 2 copii si sa vindec lumea cu ei.
Vin acasă. Vin să stau. Vin să fac treabă. Buna.
Împachetez, oftez, zambesc. Fac pace cu materialul, îmbrățișez umanul, mulțumesc pământului pentru găzduire, oamenilor pentru iubire, universului pentru lectii.
Cu fructele pasiunii mele, cu frunze noi si vechi, cu trunchiul drept ma întorc la rădăcina.
Nu e ușor, dar am înțeles de mult ca obiectivul nu e ușurarea vietii, ci seninul greului dus de colo până colo.
Copiii mei jubilează. Le e dor de jumătățile de rădăcini. Tatal lor e gata si el de vise noi, de rescriere, de lăsat tutancamonul să-și mai poarte singur de grija.
Încerc să consum toate fructele si legumele de care o sa-mi fie dor. Ii mulțumesc mangoului ca a intrat in viața mea. M-a rescris celular practic. Ei.. si sunt multe ierburi si praf si oameni si momente de care o să-mi fie dor. Si dacă e să aduc un tribut tehnologiei, ii dedic minciuna ca dorul se curmă on-line.
Las mult în urmă. Încerc sa las bucăți cinstite din cine am devenit. Conștiința inimii stă lustruită la ușă. Sunt gata. Desi n-o să fiu niciodată.
Așa e viata când îți porți prin lume năravul umblerii. Parcă citesc gândurile criticilor: ce umblere mai fata? Treci acasă și ia dicționarul in mana. Ei uite ca mainile o sa-mi alerge spre doruri de mult ne îmbrățișate si diacriticele se vor topi in glume de autobaza. Abia aștept să va aflu pe toti. Să ma ploua la Pucioasa, să mă lepăd de copii în brațele bunicilor lor. Sa beau țuică și sa mănânc urzici.
Mulțumesc Egiptului pentru cat am reusit să l iubesc. Mulțumesc pentru revolutia din care am cules un războinic să-mi faca 2 copii si sa vindec lumea cu ei.
Vin acasă. Vin să stau. Vin să fac treabă. Buna.
Poate dorul se va scrie într-o carte....As citi-o cu aceeasi placere, cu care am citit postarile.
RăspundețiȘtergereM-ai inseninat, ca de obicei, Cori!
RăspundețiȘtergereTe asteptam!
bine ai venit acasa :)
RăspundețiȘtergereCata tristete si cata bucurie in acelasi timp. Ati reusit sa descrieti cu mult talent cotidianul anonim intr-o tara in care talentul literar al femeii este doar exotism. 7 ani de sacrificiu si de renuntare care transpare printre randurile despre borcane cu muraturi. Bine ati revenit nu in Romania, ci la dvs insiva.
RăspundețiȘtergere