mamalutoma

in fiecare dimineata la gradinita, imi iau jumatate de ora sa navighez prin pleiada de fise de lucru pe care google-ul le pune la dispozitia planetei. construiesc un curriculum on the spot, pentru fiecare categorie de varsta careia imi dedic serviciile, intentiile, determinarea, curiozitatile. uneori gasesc niste fise de lucru potrivite doar pentru toma. stiu cum ii functioneaza mintea, stiu la ce stimuli raspunde, ii cunosc dexteritatea, abilitatile. imi iau cateva secunde s-o topesc pe mis corina in mami. organizez printurile, le distribui pe clase, dau indicatii, inca un pic si intram in ziua academica. printurile pentru toma le pun intr-un dosar separat. acasa nu avem tv. de 2 saptamani nu se mai uita la desene nici macar pe laptopul la care avea acces jumatate de ora pe seara, fiindca s-a stricat. are aproape 4 ani si traieste fara tableta, fara jocuri electronice, fara acces la telefoanele noastre. cand venim de la gradinita, joaca fotbal cu tacso, coloreaza, deseneaza, de...

o zi cu bune si cu rele. puse ele in taler, cred ca au fost multe rele mici si cateva bune mari. le masor cu ocaua sufletului, oftez, zambesc, le scriu sa nu moara nepecetluite. un copil a zgariat alt copil. n-am fost suficient de pe faza, ma acuz, ma reculeg, ma planific pentru maine cu mai multa acuratete. o mama cu o fetita in carucior a vizitat gradinita. te prinzi din dimnsiunile copilului ca ceva nu e in regula, caruciorul nu e un vehicol, e o masca. fetita nu poate sa mearga. insuficient oxigen la nastere, doi gemeni in incubator, dintre care numai ea a supravietuit. Maida ma priveste cu incredere din carucior. e de varsta lu toma, doar ca ea n-a alergat niciodata, spre nimeni, spre nimic. o anunt pe mama ei ca din septembrie imi pleaca un copil cu nevoi speciale la scoala, deci poate sa vina fetita ei in loc. de ce nu de maine? fiindca infrastructura, conjunctura administrativa nu-mi permit asumarea a 2 copii cu deficiente locomotorii in aceeasi clasa. e o regula pe care o...

toma iubeste sa mearga cu autobuzul prin toate hartoapele cairoului si incerc sa-i satisfac bucuria asta care ne costa o lira, de cate ori sunt in deplinatatea facultatilor fizico-moral-ingaduitoare. azi eram mult prea obosita, dar el a insistat sa mergem cu femeile de serviciu de la gradinita, pana la autogara cea mai apropiata, respectiv la 2 km distanta de mers pe jos, de unde urma sa ne urcam in prima rabla care se incumeta sa ne asume la bord, din mers desigur, nu pe opritelea. le-am balacarit pe fete tot drumul, explicandu-le ca au trait degeaba, ca nu se poate sa mergi juma de h pe jos pana la autobuzul care te duce acasa in 10 min, in 2016, chiar si pe cea mai rupta centura a cairoului. nu exista alta varianta mis corina, asa mergem de 3 ani. numai taxiul scurteaza. cum ma? cand orasul bubuie de descreierati care conduc microbuze, tuk tuk uri, jumatati de autobuze. cum sa-ti imaginezi ca intre legaturi se merge juma de h pe jos? le-am spus numele tuturor strazilor pe care l...

cori nu stam mult, ca vine furtuna, m-a avertizat mami pe skype azi. zic hai taman bine, ca la mine in gradinita e deja furtuna de atatea responsabilitati, de asa as sta cu vooooi, da asa m-as duce intr-ale meleeee. ia zi ma cori, cum mai esti? bine ma bine, greu aici la treaba, dar bine acasa. exceptional. hai ma cori, pe bune? pe bune ma, pai ce mint io? deci v-ati pus gaze? ce gaze ma, n-am pus nimic, dar arde iubirea inca. ooof. mami iese, tati ia aparatul foto si ma fotografiaza in fereastra de pe monitor. poza in poza, cadru in cadru, of in of. zambesc, sa ies bine. zambeste si el. plange o lacrima care uda ochiul pe jumatate, apoi mami intra si el resoarbe inceputul de plans. nu e timp. a venit furtuna. privirle lor se muta impreuna catre geamul cu fulgere. ii iubesc pentru ingrijorarea lor comuna, momentana, telurica. s-au rupt de ingrijorarea nepalbabila pentru fata lor dusa la curu pamantului. ramanem in teluric. va iubesc. sa fiti buni cu furtuna. si sa impa...

mi-a zis toma azi, in timp ce decupam un cactus desenat de el: uau mami, esti magica. in sensul ca el ar fi ciopartit toti spinii, dar eu am taiat cu grija ca o croitoreasa de buna credinta. de-aia care coase repede, te suprinde cu un detaliu fistichiu, livreaza la timp si-si merita banii. am inteles in felul asta ca poti aduce magie copilului tau fara sa-l duci la disneyland. ca daca dai viata efortului depus de el cu carioca pe foaia patata de ness, ajunge. sigur ca nu ajunge mereu. dar si cand ajunge, te imbraca o senzatie certa de `mereu`. apoi cand se juca fotbal cu tacso, i-am vazut pe amandoi fericiti. asta batranu, ca daca ma aude, ma pune la colt si-mi arata el cine e mai pensionar dintre noi, isi reamintea driblinguri dintr-o alta viata, iar toma invata sa suteze cu incredere, sa triseze mai putin, sa se apere agil. zic, uite ma cum sta timpul cu noi la masa, cand nu ne cramponam din fel de fel de neputinte mici. uite cum umple copilul o zi de sambata zambita cu parintii ...

uneori scriu pentru voi, alteori numai pentru mine, ca intr-un jurnal al fricii mortii spiritului. sigur ca spiritul nu moare, dar daca se transforma in ce nu sunt gata sa joc, imi sintetizez aici trairile, ca intr-o expozitiune a noului sine, ca sa am de unde ma compune, cand sunt bucati. sigur ca limitez audienta bezmeticizand in esenta, dar ce sa fac daca ma doare la spirit? scriu, nu? ma disec. am vazut azi un frate mai mare-victima a fratelui mai mic, nestiind sa scape de manipularea mezinului, care nu stie sa traiasca fara sa-si umileasca stalpul de rezistenta. am fost ferma cu micutul, am cerut respect, iar fratele mai mare mi-a multumit ca l-am perceput in fastaceala lui serviabila. am vazut o femeie de serviciu spaland vase plangand si m-am gandit: ce poate sa doara mai tare? asta e viol in plina zi, la locul de munca, intr-o institutie plina de copii. am pupat-o pe obrazul ud si i-am luat un napolitan cu ciocolata. mi-am luat si mie unul. si l-am mancat acolo in bucatarie...

sometimes it s simple and sometimes it s not! a filosofat toma inainte de culcare. da-mi un exemplu, am sapat eu in marinimia lui ancestrala. uite: tu esti simpla, ca nu ai barba. tati nu e simplu, fiindca ar barba. bun! am inchis multumita de raspunsul compact. nu mi-a placut azi in excursie! of, stiu, am simtit! nu mi-a placut showul fiindca muzica era data tare si nimeni nu s-a gandit ca imi era frica. of toma, sunt mandra ca ai reusit sa mergi singur. si te-am lasat, doar fiindca ai vrut sa incerci si fiindca ai plans ca ma opun. dar ai mers cu autobuzul, ai dormit in brate la mis yasmeen, ai fost cu prietenii tai, iar acum esti cu mami si cu tati iar. auzi, eu nu am chef sa dorm! cum ma sa nu dormi? doar n-ai chef sa iesi la o plimbare pe strada in toiul noptii. it was not nice what you said, ma amendeaza el cu plans stand sa curga. of toma, n-am vrut sa nasc o frica noua, am glumit si eu, am extrapolat, dar te iubesc. cum sa te trimit pe strada? as fi vrut sa nu zici...

m-am suparat pe o profesoara la gradinita. nu e vina ei, eu am recrutat-o. studiase in uk, dobandise un accent mai bun ca al meu, parea gata sa straluceasca, daca nu s-ar fi ales praful de entuziasmul ei. nu stiu ce nu merge. unii oameni nu poseda simtul responsabilitatii, tempoul clipei. in fine. acum ma dau mare. pardon. treaba e ca ieri am fost ferma cu fata, mai ferma ca de obicei, ca lucrurile s-au deteriorat in comportamentul ei, peste puterea mea de asumare a riscului. ea mi-a aruncat-o la fileu: demisionez. am raspuns in plin: mersi mult si bafta in noua ta viata! n-a mai respirat. apoi sigur ca a respirat. nimeni nu moare initiind o meschinarie. rezolvata fiind circumstanta asta adulta, m-am intors la copii, cu eficienta celor 100 de brate cat 2 de fapt, organizand jucarii, incurajand miracole, corectand violente de stil, de loc sau de mod. o mama a venit sa-si culeaga copilul si aproape c-am cules-o eu de pe jos. esti bine? nu mi-a raspuns. i-am luat palmele in ale me...

mami, unde vrei sa te duc cu autobuzul meu? ma intreaba toma de pe buturuga din fata mea. ee toma, raspund eu de pe buturuga din spate, du-ma in italia. am ajuns. eu zambesc. da-te jos! mie imi e teama sa sparg jocul. unde sa cobor? ce bucata de italie sa-mi aleg? una vinovata sau una neatinsa? mami, vrei sa dormi un pic in autobuz? nu, vreau sa plang. sa plangi? you can touch your head, if you feel sick. cum ar veni, you have to help yourself. imi place rationamentul lui. creste responsabil. nu-si lasa durerile pe altii, iubitulumami. plecam din parc. luam un autobuz deadevaratelea, neaaparat albastru, cum ii place lui. soferul intreaba: unde vrei sa mergi? ii spun: inainte! si scaunele pline de musulmani obositi, rad de noul situatiei. toma e invitat sa stea jos. el refuza incurcat. eu nu sunt invitata sa nimic. destul ca umblu tunsa si cu nesupunerea la vedere. toma intreaba: de ce merge asta asa repede? n-ai vrut tu cu autobuzul albastru? acu vrei si usurel. tine bi...

ne uitam obositi, fiecare in ecranul lui, copil sorbind niste filmulete de arta reciclabila, iar eu scotocind raspunsuri prin articolele de inteligenta emotionala. pisoiul pe care il gazduim pentru 2 saptamani, ne da tarcoale pe la frunti, iar eu spun ferma: nu! da-te bai max jos din pat, ca tu mai lipseai! doar n-am trimis barbatu la ma-sa, ca sa te tolanesti tu la el pe perna. hai te rog io! si el se decupeaza: bine ma bine! toma e nemultumit. vrea alt filmulet si alt filmulet. il avertizez ca e ultimul. el inchide laptopul de nervi, semn ca nu eu fac regulile serii. poate ca sunt mis corina cat e ziua de lunga, dar seara, poate si el sa fie mister toma, daca trebuie. zbang, plange laptopul sub furie. tac. si sa stii ca nu ma mai uit la nimic! si nu mai dorm cu tine in pat. si sa nu ma pupi ca nu vreau. si ma duc la mine pe saltea sa plang. tac. plange in perna. apoi se ridica. si maine nu mai merg la gradinita. si tu si tati puteti sa plecati de acasa, iar eu raman aici. si...