Treceți la conținutul principal

frica mortii spiritului

uneori scriu pentru voi, alteori numai pentru mine, ca intr-un jurnal al fricii mortii spiritului.
sigur ca spiritul nu moare, dar daca se transforma in ce nu sunt gata sa joc, imi sintetizez aici trairile, ca intr-o expozitiune a noului sine, ca sa am de unde ma compune, cand sunt bucati.
sigur ca limitez audienta bezmeticizand in esenta, dar ce sa fac daca ma doare la spirit? scriu, nu? ma disec.
am vazut azi un frate mai mare-victima a fratelui mai mic, nestiind sa scape de manipularea mezinului, care nu stie sa traiasca fara sa-si umileasca stalpul de rezistenta. am fost ferma cu micutul, am cerut respect, iar fratele mai mare mi-a multumit ca l-am perceput in fastaceala lui serviabila.
am vazut o femeie de serviciu spaland vase plangand si m-am gandit: ce poate sa doara mai tare? asta e viol in plina zi, la locul de munca, intr-o institutie plina de copii. am pupat-o pe obrazul ud si i-am luat un napolitan cu ciocolata. mi-am luat si mie unul. si l-am mancat acolo in bucatarie, langa plansul ei.
stiu de ce plange. stiu si a cui e vina. si mai stiu si ca vinovata nu stie ca  gresit, desi se stie pe sine.
dar cati reusim sa stim ca gresim, fix in bucata de timp in care am gresit?
cati gasim intelegere sa iertam acuzantul si sa ne dezvelim de acuze?
nu cred ca merge fara detasare. sau fara un suflet tampon, gata sa absoarba din energia conflictului, sa medieze, sa panseze, sa discearna adevarul clipei.
am mai vazut un copil muscat zile la rand de un coleg care nu comunica altfel. vatamatul saptamanii si-a luat azi revansa, tragandu-l tare de par pe copilul cu dinti de fier.
am lasat lupta sa curga dreapta 3 secunde. apoi am zis: ei vezi cum vine viata cu raspunsuri?
si am stiut ca muscatorului i-a apus era. ca graba cu care el musca, s-a resetat in trasul asta de par.
poate ca toate normele de educatie mi-ar amenda rationamentul, dar n-am vreme sa m explic.
ce am mai vazut?
l-am vazut pe copilul meu spaland vasele pe care i le-am inmanat si mentionand: mi-ai dat si cutitul asta. il spal cu grija sau ti-l dau?
oo, scuze, il iau sigur ca il iau, multumesc toma!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...