copilul meu s-a plamadit intre proteste.
nu e o gluma, e o documentare factuala a devenirii mele mama.
pe cand egiptul gusta din nectarul revoltei, inainte ca optiunea asta sa fie scoasa din meniu de catre autoritati, m-am indragostit de un activist inalt cu idealuri inalte cat el si dicolo.
imi placea asa cum isi purta el zecile de mii pe strazile cairoului, cum dormea cu ei in tahrir sub cerul impanat de gaz lacrimogen. ii crosetam un fular gri petrol sa-i tina de cald in strada cat imi crestea mie burta. intr-o zi m-am dus singura in piata, sa vad eu cate milioane sunt acolo, ce striga ei si cum se simte entuziasmul lor. cand l-am vazut venind cu cireada lui de revolutionari in spate, i-am zambit. mi-a luat un cartof dulce copt si am celebrat curajul in forma lui colectiva.
intre timp s-a nascut toma- fructul protestelor, minunea minunilor, vocea schimbarii.
protestele au fost interzise, niste crime absurde au marcat seriozitatea deciziei, iar egiptenii isi poarta deja de vreo 3 ani nemultumirile scrise pe sub piele, nu pictate pe pancarte.
nu stiu sa explic cum doare neputinta asta a constiintei civile. nemultumirile romanesti imbraca alte forme, ele supureaza la vedere, aveti un presedinte care tine de coltul pancartei cat macar sa dea bine in 2 poze. sunteti inca de partea verde a poianei, dar voi nu vedeti asta fiindca ce doare prea doare.
imi place tara din ca am plecat. la fel cum imi place generatia din care ma trag. imi plac nevoile voastre cinstite care seamana cu ale mele. imi place curatenia pe care vreti s-o asterneti copiilor vostri asa cum si eu ii promit mai curat copilului meu.
imi place ce va doare, fiindca daca doare e inca viata acolo. si daca e si constiinta, atunci n-o sa mai doara mult. dar voi sa protestati cata vreme in catastiful ala numit constitutie vi se ingaduie rezvratirea. e cel mai elegant urlet al cetateanului mintit.
nu e o gluma, e o documentare factuala a devenirii mele mama.
pe cand egiptul gusta din nectarul revoltei, inainte ca optiunea asta sa fie scoasa din meniu de catre autoritati, m-am indragostit de un activist inalt cu idealuri inalte cat el si dicolo.
imi placea asa cum isi purta el zecile de mii pe strazile cairoului, cum dormea cu ei in tahrir sub cerul impanat de gaz lacrimogen. ii crosetam un fular gri petrol sa-i tina de cald in strada cat imi crestea mie burta. intr-o zi m-am dus singura in piata, sa vad eu cate milioane sunt acolo, ce striga ei si cum se simte entuziasmul lor. cand l-am vazut venind cu cireada lui de revolutionari in spate, i-am zambit. mi-a luat un cartof dulce copt si am celebrat curajul in forma lui colectiva.
intre timp s-a nascut toma- fructul protestelor, minunea minunilor, vocea schimbarii.
protestele au fost interzise, niste crime absurde au marcat seriozitatea deciziei, iar egiptenii isi poarta deja de vreo 3 ani nemultumirile scrise pe sub piele, nu pictate pe pancarte.
nu stiu sa explic cum doare neputinta asta a constiintei civile. nemultumirile romanesti imbraca alte forme, ele supureaza la vedere, aveti un presedinte care tine de coltul pancartei cat macar sa dea bine in 2 poze. sunteti inca de partea verde a poianei, dar voi nu vedeti asta fiindca ce doare prea doare.
imi place tara din ca am plecat. la fel cum imi place generatia din care ma trag. imi plac nevoile voastre cinstite care seamana cu ale mele. imi place curatenia pe care vreti s-o asterneti copiilor vostri asa cum si eu ii promit mai curat copilului meu.
imi place ce va doare, fiindca daca doare e inca viata acolo. si daca e si constiinta, atunci n-o sa mai doara mult. dar voi sa protestati cata vreme in catastiful ala numit constitutie vi se ingaduie rezvratirea. e cel mai elegant urlet al cetateanului mintit.
Comentarii
Trimiteți un comentariu