Treceți la conținutul principal

Cat costa frumusetea?

mi-am propus o lista a realizarilor din ultima perioada pentru un boost de self-esteem sau cum zicea un nutritionist sarmant ieri intr-un seminar: for the accountability of the better self.
desigur ca ceilalti prieteni ai mei, durduliul de Buddha si gasca lui de baieti, despre care nu stiu cati aminoacizi consuma de fapt si cate taskuri zilnice au de parcurs, zic ca selful nu exista. Exista mental, perceptie, emotii, corp fizic si constiinta, dar toate sunt in permanenta schimbare deci o cuantificare a sinelui n-ar fi niciodata precisa.
cert e ca lista realizarilor trebuie facuta ca doar oameni suntem si ne place sa ne dam mari daca nu cu agoniseli istete macar cu detasari strategice.
prima realizare e ca foarte multe din schimbarile in stilul meu de viata sunt foarte putin costisitoare, iar asta imi da o super stare de bine fiindca tindeam sa cred ca banii sunt problema.
am eliminat din alimentatie glutenul si zaharul. desigur banii s-au dus catre alte tipuri de faina si foarte multe seminte, dar efortul constient care a urmat deciziei imi da zilnic o directie armonioasa. Nu ca o linie dreapta, ci ca un cerc fara graba inchiderii.
Apoi sucul verde pe care l-am introdus in rutina zilnica e de fapt cea mai ieftina minune din univers. Cel mai frumos cadou pe care puteam sa mi-l fac.
Experimentez, scot coriandrul, introduc menta, storc portocala, adaug caisa, pastrez telina, mentin verdele intens sau ii dau o nota pastoasa cand il imbalsamez c-o banana locala.
De dimineata mi-am pus in palma o picatura de ulei de masline si apoi am scurs restul de smoothie verde din blender. Am amestecat cu drag si mi-am facut o masca pentru fata si gat.
Si mi-am zis: uite ma cum ne poate apartine clipa daca ne dam voie la mai sanatos. Uite ce frumoasa pot sa ma fac singura.
Mi-a zambit Tao cu limba scoasa, murdar si el de telina pe obraji. Fa-ti un selfie frumoasa mea fara self, am vrut eu sa cred ca-mi zice.
Si mi-am facut. Aratam ca dintr-o alta viata, una fara internet, fara blender, fara Facebook, fara smartphone.
Sunt frumoasa bai Tao, pe toata telina daca te mint.
Cat costa frumusetea, m-a intrebat el, cel mai frumos al doilea copil al meu.
O constiinta curata, i-am raspuns si m-am dus sa pup tulpina de bambus pe care am am adus-o ieri in balcon.
Apoi mi-am informat barbatul cu privire la pupicul asta zilnic la care m-am angajat pana prinde Bambu radacini. A zis ca e ok.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...