un om nu ca toti oamenii

se vaita fata care face curatenie in gradinita - pe buna dreptate - ca nu mai poate de una singura. i-au adus acum 2 zile un coechipier de 21 de ani din rwanda, umil dar demn, combinatia asta unica a africanilor care au supravietuit unor genocide. are un look cool si relaxat: pantaloni de in 3 sferturi, sandale de safari, niste casti minuscule ii stralucesc in urechile ca taciunii si fredoneaza de-ale lui in timp ce da cu matura. e gata de orice umilinta, dar nu pare sa se teama de nimic. are o privire cu care iti ajunge in suflet, daca nu ti-e frica sa-l primesti.

madamele mele l-au asumat cu hlizeaza, ca e bun la carat chiar si o ceasca goala pana la bucatarie, vine cand e chemat, le matura sub scaun, e al lor, l-au castigat. ce mare e alah!

cand nu are de curatat, merge langa locul de joaca al copiilor iar ei se strang ciorchine langa el, fara sa-l intrebe: de ce vin ochii tai ca sagetile? ce cauti tu in noi?

acum ca inteleg de-adevaratelea ca prefera sa stea numa pe langa oamenii mici, necontaminati inca, imi vine sa plang.

nu l-a intrebat nimeni din ce tara e. mi s-a destainuit de dimineata. cum te cheama? Aisa, dar pe tine? Corina. zic ce faci in egipt? studiez educatie fizica. si familia ta? in rwanda. vorbiti pe skype? n-au calculator, numai la telefon. cum e in rwanda acum? asa si asa. ei sunt fericiti ca esti aici? nu. dar tu? eu sunt un pic, dar e un proverb: there is no place like home. zic stiu, ca nici eu nu sunt d-aici. dar de unde? din romania. bine ai venit! multumesc la fel. 

face o pauza si zice: am stiut de cand te-am vazut, ca nu esti o femeie araba. zic stiu. esti altfel. sunt libera. da, esti. si s-a intors la maturat. 

auzi, poti sa stergi oglinda din camera bebelusilor, ca e plina de urme de degetele?

pot.

nu chiar in fiecare zi, dar macar 1 data pe saptamana. 

da.

am venit acasa si-am citit un pic despre genocidul din rwanda. s-a intamplat acum 20 de ani, la inceput de aprilie, cand mi-a placut mie sa ma nasc. baiatul asta deci e unul dintre bebelusii care au supravietuit. poarta in el groaza si speranta, neintrebari si sete de raspunsuri. merge acasa o data la 2 ani si se uita cu sagetile astea de ochi in ochii celor suparati ca a plecat.

intre timp urmasele lu tutancamon, indoite de nepasare, se joaca de-a printesele cu verticalitatea lui. 

toma ii face cu mana, dimineata cand ne intersectam. de unde a stiut toma sa-si aleaga indeletnicire favorita datul cu mopul? ce secrete suprapamantene impart ei? ce pacate lumesti spala ei cu mopurile lor demiurgice?