mamalutoma

azi scriu despre oamenii care m-au impresionat in ultimele zile, in ordinea in care ii deruleaza memoria afectiva. femeia de serviciu de la gradinita, cea care lucreaza full time, mama lu peter, ca ea altfel nu se identifica (e o cutuma egipteana in clasa de jos: femeile se identifica cu numele primului baiat pe care l-au nascut). imi place de ea ca vine la job in blugi si apoi se schimba in pantaloni de pijama, fiindca asa poate ea sa smotruiasca pe indelete zi-lumina. nu s-ar opri din dereticat. ma fascineaza determinarea cu care curata TOT. cealalta femeie de serviciu, e o pustoaica de 16 ani, prima maturatoare part-time pe care a vazut-o egiptul. ei ii place in gradinita, si-i place flexibilitatea pe care i-am dat-o. a lucrat la noi pe timpul vacantei, apoi a vrut sa continue obtinerea unui venit, dar sa se si intoarca la scoala. e dintr-o familie saraca. si-a pierdut deja dintii inainte sa intre la pubertate, dar zambeste inca. inima o lasa. o cheama donia. adica `viata` in arab...

am baut o bere cu prietena mea italianca, in clubul elvetian din inima rupturii cairoului, in timp ce copiii ni se prafuiau de drag la picioare. am trecut asa in revista copilarii, perspective, probabilitati, politici europene, crize identitare, estetica de context, dragoste, blocaje, minimalism. cand s-a facut un fel de tarziu, ea a plecat cu un taxi, iar eu cu o repeaga de autobuz. toma a cerut o acadea de la un chiosc stand sa cada. eu am zis ca asa ceva never, dar toma a conchis: un pic de fake, azi numai. hai daca eu mi-am alocat placerea unei beri, sa las si copilul sa linga o bomba roz pe bat. in autobuz statea pe scaun, cu acadeaua in gura si se uita pe geamul crapat la privelistea mai crapata ca geamul. ca intr-un film al bucuriilor mici. ma durea zaharul scenei. am coborat. am intrat intr-un magazin de cosmetice locale, mi-am luat un sapun din lapte de camila, un ciot de ghimbir si un fel de dovlecel nemancabil, dar cu proprietati nebanuite de catifelare a pielii. hai s-o...

toma creste fara vaccinuri, fara medicamente, fara vizite la pediatru, fara cosmetice. o buna bucata din mamele care ma citesc ma considera o norocoasa naiva. desigur ca cine vrea sa ma ude cu o ploaie de statistici confirmand iresponsabilitatea mea teribilista, o poate face. umbrela mea ramane tatal copilului meu, care m-a crezut pe cuvant ori de cate ori am luat o decizie ferm-naturista in evolutia sanatatii corpurilor si spiritelor familiei. e cel mai categoric om din cati cunosc, e cel mai bland om din universul lui toma, dar daca nu e de acord cu vreo idee de-a mea, nimic nu-i clatina forta cu care imi taie elanul. ii sunt recunoscatoare ca nu s-a indoit niciodata de nevaccinarea lui toma. ca nu m-a blamat. ca imi e stalp langa convingerea ca sanatatea e un cumul de mancare cruda, fericire, intentii curate, nepanica, mers pe jos, inteles durerea in context si nemascarea ei cu solutii medicamento-miraculoase. am dezvoltat in viata de mama o grija zilnica a bucuriilor mici, a r...

prima obsesie a lui toma a fost legata de ceasuri. avea cam 2 ani cand a inceput sa identifice fiecare ceas din proximitatea pasilor/ ochilor lui si l-a tinut nevoia respectiva vreun an. apoi sigur ca nu s-a rupt in totalitate de cautarea asta, dar a lasat-o mai moale. a inceput de ceva vreme sa simta cand au trecut 5 minute, sa ceara sa afle cat dureaza o zi, cat inseamna jumatate de zi, ce e timpul de fapt, dar nu acolo in ceas, ci afara, in viata. ma intreaba pe dos: cate saptamani sunt intr-o zi, cand e toamna si mai ales cand o sa ninga? in romania din inima mea toma, miroase a toamna deja, asa imi spun statusurile romanticilor de pe facebook, dar in egiptul nostru ii da cu vara, cu maneca scurta, cu somn dezvelit, cu ploaie neplouata de poate 9 luni. in romania copilariilor mele o sa ninga putin dupa ce vei fi implinit tu 4 ani rotunzi si magici, dar in egiptul nostru uscat, poate ca doar o maneca trei sferturi o sa marcheze `transhumanta` asta care nu e decat un cuvant de ...

marchez minunile ultimei saptamani, cat beau un vin de mango, sa-i dea dumnezeu sanatate lu tatalutoma si sa-i tina viu mestesugu. am dormit cuminte sub stele, m-am holbat la luna, i-am zis marii toate ofurile, ea le-a luat, le-a balacit si-a facut din ele spuma. am meditat la 6 dimineata, cand numai eu si stele de mare eram treze si mi-am formulat mantre noi, de sezon cu briza. mi-am verificat temerile, binecuvantarile si-am incropit cateva terapii de grup cu o mana de prieteni de nadejde. mi-am pus o masca de snorkeling [made in italy, cumparata din canada de catre un prieten egiptean acum 25 de ani] si am vazut marea rosie pe sub captuseala. am respirat egal pe deasupra lantului de corali grasuti, mai roz si mai mov si m-am minunat la gandul inmultirii lor asexuate, in timp ce noi dezbatem dileme gri pe uscat. am vazut ciucuri de vegetatie balanganindu-se intr-un dans in care `inainte` si `inapoi` nu preseaza cu nicio consecinta. bancuri de pesti ingusti si lati, rotunjori si...

scriu plangand pe dinauntru. ma uit la casa asta colturoasa si ma vad deja la marea fara margini. tatalutoma imi zice: sa nu plangi. we have eachother and we have all the time in the world. isn`t that enough? sigur ca it`s enough. ce tot plang eu aici? ca nu mi s-a multumit la timp? ca iar am asteptat ce n-am primit? ei, da cine cantareste in univers cat n-am dat cand se cerea dat si cat nu primesc fiindca prea astept? vocalele mi-o iau inainte in timp ce scriu. ca intr-o doina hauita. o poza cu o dacia renault imi misca inima. asa e viata. cand n-ai de unde sa te recompui, iti da cate un detaliu dinasta bizar, sa te intoarca la cine te-a facut. copiii care mi-au zambit azi a iubire raman nemuritori in calendarul timpului inimii. a fost fericire acolo, nu incape indoiala. apoi dezamagirile, nu sunt ele painea vietii? nu din ele ne tragem motivatia? nu de la ele pornim cand visam? mai am inca de lucrat la asteptari. atata am crezut ca le-am rezolvat si uite ca n-am trecut inca ...

o sa fac o lista scurta, fara introducere, a tuturor nu-urilor din viata mea, in speranta ca va mai simplific din trebuinte. sa ma ierte mami ca indraznesc sa public dezgolirea asta de caracter. nu detin masina, nici permis de conducere. nu sunt de altfel proprietara a nimic, poate doar a viselor pe care nu le-am implinit inca, dar pe care mi le asum ca sa nu-mi fie rusine cand se vor fi conturat. nu am gaze, cuptor cu microunde, aer conditionat, tv, aspirator, fier de calcat. nu folosesc parfum, creme, balsam. nu consum medicamente, sucuri sau dulciuri din comert. nu cumpar decoratiuni. tot ce detinem e facut de mine sau de toma. nu am covoare sau perdele. nu fac patul. nu mi-am vaccinat copilul si nu doresc polemici pe tema asta. nu am cont bancar, prin urmare nici card de credit sau de debit. traiesc cu cashul pe care il castig de pe o luna pe alta, dand aripi unor zeci de copii, majoritatea cu parul cret. nu las niciun nas curgand nesters. nu cred in granite, culori de ...

mi-am dus sarcina printr-un cairo sufocant, cu un sot mai mult plecat la revolutie decat langa burta mea crescanda. am mancat aproape numai mango si-am luat in greutate vreo 6,5 kg. am lucrat pana in ultima saptamana, am facut sport, n-am consumat niciun medicament. am citit mult despre nastere, alaptare, motherhood. ma apucase o nevoie puternica de a elimina tot ne-naturalul din viata mea. incepusem sa-mi fac cosmetice acasa, cu instructiuni de pe net, imi propusesem o nastere naturala, fiindca natural fusese tot parcursul conceptualizarii copilului si dezvoltarea lui armonioasa in casa lui de apa. incepusem sa simt ca doctorul care imi va asista nasterea e un cezariano lover, fiindca cezariana e un business in egipt. costa dublu fata de nasterea naturala, o poti planifica in agenda cu usurinta, fiindca e indusa, iar pentru doctor efortul dureaza 10 minute. aici numai femeile sarace mai nasc natural, neintelegand bietele care e norocul lor in tot chinul pe care il suporta. doamnel...

de fiecare data cand zac, rapusa de vreo alergie, raceala, oboseala cronica sau dezechilibru hormonal, ca doar sunt o biata inima captiva intr-un corp de femeie, pierd in mod firesc abilitatea multi taskingului. gandesc mai greu, respir pe dos, ma dor oasele, dintii, nasul, talpile. sigur ca cu 2 articole despre terapia somatica, ar trebui sa ma repliez, macar la nivel conceptual, sa-mi reamintrsc prioritatile spiritului, sa ascult urletul corpului, sa incetinesc rezolvatul, sa imbratisez amanatul. mi-am confectionat un set de intrebari pe care sa mi le pun in fiecare seara, ca sa nu pierd legatura cu sinele, mai ales in momente de agonie fizica, la sfarsitul zilelor care apasa: am mancat azi? cat din ce am mancat e in favoarea mea si cat imi dauneaza azi sau poimaine? am baut si eu macar 5 pahare de apa sau le-am uitat 3 sferturi pe birou? pe cine am mintit? cate lacrimi am sters si cate sperante am dat? cine m-a surprins si cat am zambit in surpriza? cu cine m-am certat si i...