mi-am dus sarcina printr-un cairo sufocant, cu un sot mai mult plecat la revolutie decat langa burta mea crescanda.
am mancat aproape numai mango si-am luat in greutate vreo 6,5 kg.
am lucrat pana in ultima saptamana, am facut sport, n-am consumat niciun medicament. am citit mult despre nastere, alaptare, motherhood. ma apucase o nevoie puternica de a elimina tot ne-naturalul din viata mea. incepusem sa-mi fac cosmetice acasa, cu instructiuni de pe net, imi propusesem o nastere naturala, fiindca natural fusese tot parcursul conceptualizarii copilului si dezvoltarea lui armonioasa in casa lui de apa. incepusem sa simt ca doctorul care imi va asista nasterea e un cezariano lover, fiindca cezariana e un business in egipt. costa dublu fata de nasterea naturala, o poti planifica in agenda cu usurinta, fiindca e indusa, iar pentru doctor efortul dureaza 10 minute.
aici numai femeile sarace mai nasc natural, neintelegand bietele care e norocul lor in tot chinul pe care il suporta.
doamnele care se respecta fac o cezariana decenta, fiindca li s-a spus de pe timpul sarcinii ca e mai safe asa. nimeni nu mai are curajul sa-si asume o nastere naturala. pare o bizarerie cruda, la care nebuna sa fii, sa te supui.
cand ii spuneam doctorului meu ca eu sunt gata sa ma doara, el zambea si-mi zicea: stai sa ajungem acolo, stai sa vedem ce dimensiuni o sa aiba copilul, stai sa vedem cordonul...stai stai stai.
in noaptea facerii, mi-am urmat instructiunile ca la carte si l-am deranjat pe cezariano lover doar cand eram deja dilatata 6,5 cm. l-am anuntat ca eu ma duc sa nasc, la spitalul la ca am stabilit si ca daca vrea sa vina si el, mi-ar fi de folos.
a ajuns la spital la vreo 4 ore de cand discutaseram, timp in care a trebuit sa explic in engleza tuturor egiptenilor lumii ca nu vreau analgezice, ca sunt ok si gata sa imping. ei aveau instructiuni de cezariana, iar eu ma razboiam pentru nastere naturala, cu revolutionaru de tatalutoma la cap, dandu-mi viata intre contractiile la 1 min jumate care imi vlaguiau corpul gata sa se lepede de minunea ce crescuse in el, cu mango.
doctorul meu nu intelegea de ce ma opun cezarianei iar eu nu intelegeam de ce nu ma ajuta sa nasc natural.
am petrecut in dilema asta vreo 8 ore de agonie.
doctorul picior peste picior langa patul meu, gata sa-si scota bisturiul din teaca atunci cand ma las batuta.
n-am tipat, n-am plans. am indurat 8 ore, cu urechea intr-un aparat care monitoriza concomintent bataile inimii mele si cele ale copilului. intre contractii, credeam ca am murit. adormeam jumatate de minut, apoi ma trezea aparatul asta care batea inimile noastre impreuna, a mea si a copilului meu alert- gata sa vada cum arata parintii pe care el si i-a ales in univers.
echipa de anestrezisti astepta semnalul cezariano loverului, iar el pesemne ca zicea: stati ca asta se tine tare. mi-e ca va duceti acasa, ca azi nu anesteziem pe nimeni. stai prietene ca nu asa ne-am inteles. pai si io ce sa fac daca asta nu se vrea taiata?
cand am simtit ca durerile imi iau mintea, am cerut cu ultimul strop de luciditate sa fiu dusa la taiere. am plans 3 lacrimi intelegand ca am pierdut lupta.
tatalutoma mi-a zis: n-ai pierdut nimic. esti cea mai puternica femeie pe care o cunosc. esti inca in lupta. ne vedem cu toma intr-un sfert de ora.
doctorul mi-a zis: esti epuizata. cred ca ai nevoie de anestezie totala. am urlat la el ca vrau sa fiu treaza cand copilul meu vine pe lume, iar el a taiat de pe lista contributia pentru anestezistul general. am stiut. iar el a stiut ca stiu.
l-am auzit pe dragul de toma plangand si mi-am dorit sa-mi golesc mintea de toate gandurile, ca sa pot sa nu uit niciodata primul lui sunet.
m-au intrebat: you want to give him a kiss? iar eu am raspuns incurcata: numai daca el vrea.
am inramat printul batailor inimilor noastre la unison, din momentul in care inca mai speram c-o sa nasc natural.
avem nevoie de moase!
cine nu intelege adevarul asta esential fura viata! o societate care nu-si educa mamele spre miracolul nasterii naturale ramane o societate bolnava la suflet, societatea antidepresivelor fara reteta.
am mancat aproape numai mango si-am luat in greutate vreo 6,5 kg.
am lucrat pana in ultima saptamana, am facut sport, n-am consumat niciun medicament. am citit mult despre nastere, alaptare, motherhood. ma apucase o nevoie puternica de a elimina tot ne-naturalul din viata mea. incepusem sa-mi fac cosmetice acasa, cu instructiuni de pe net, imi propusesem o nastere naturala, fiindca natural fusese tot parcursul conceptualizarii copilului si dezvoltarea lui armonioasa in casa lui de apa. incepusem sa simt ca doctorul care imi va asista nasterea e un cezariano lover, fiindca cezariana e un business in egipt. costa dublu fata de nasterea naturala, o poti planifica in agenda cu usurinta, fiindca e indusa, iar pentru doctor efortul dureaza 10 minute.
aici numai femeile sarace mai nasc natural, neintelegand bietele care e norocul lor in tot chinul pe care il suporta.
doamnele care se respecta fac o cezariana decenta, fiindca li s-a spus de pe timpul sarcinii ca e mai safe asa. nimeni nu mai are curajul sa-si asume o nastere naturala. pare o bizarerie cruda, la care nebuna sa fii, sa te supui.
cand ii spuneam doctorului meu ca eu sunt gata sa ma doara, el zambea si-mi zicea: stai sa ajungem acolo, stai sa vedem ce dimensiuni o sa aiba copilul, stai sa vedem cordonul...stai stai stai.
in noaptea facerii, mi-am urmat instructiunile ca la carte si l-am deranjat pe cezariano lover doar cand eram deja dilatata 6,5 cm. l-am anuntat ca eu ma duc sa nasc, la spitalul la ca am stabilit si ca daca vrea sa vina si el, mi-ar fi de folos.
a ajuns la spital la vreo 4 ore de cand discutaseram, timp in care a trebuit sa explic in engleza tuturor egiptenilor lumii ca nu vreau analgezice, ca sunt ok si gata sa imping. ei aveau instructiuni de cezariana, iar eu ma razboiam pentru nastere naturala, cu revolutionaru de tatalutoma la cap, dandu-mi viata intre contractiile la 1 min jumate care imi vlaguiau corpul gata sa se lepede de minunea ce crescuse in el, cu mango.
doctorul meu nu intelegea de ce ma opun cezarianei iar eu nu intelegeam de ce nu ma ajuta sa nasc natural.
am petrecut in dilema asta vreo 8 ore de agonie.
doctorul picior peste picior langa patul meu, gata sa-si scota bisturiul din teaca atunci cand ma las batuta.
n-am tipat, n-am plans. am indurat 8 ore, cu urechea intr-un aparat care monitoriza concomintent bataile inimii mele si cele ale copilului. intre contractii, credeam ca am murit. adormeam jumatate de minut, apoi ma trezea aparatul asta care batea inimile noastre impreuna, a mea si a copilului meu alert- gata sa vada cum arata parintii pe care el si i-a ales in univers.
echipa de anestrezisti astepta semnalul cezariano loverului, iar el pesemne ca zicea: stati ca asta se tine tare. mi-e ca va duceti acasa, ca azi nu anesteziem pe nimeni. stai prietene ca nu asa ne-am inteles. pai si io ce sa fac daca asta nu se vrea taiata?
cand am simtit ca durerile imi iau mintea, am cerut cu ultimul strop de luciditate sa fiu dusa la taiere. am plans 3 lacrimi intelegand ca am pierdut lupta.
tatalutoma mi-a zis: n-ai pierdut nimic. esti cea mai puternica femeie pe care o cunosc. esti inca in lupta. ne vedem cu toma intr-un sfert de ora.
doctorul mi-a zis: esti epuizata. cred ca ai nevoie de anestezie totala. am urlat la el ca vrau sa fiu treaza cand copilul meu vine pe lume, iar el a taiat de pe lista contributia pentru anestezistul general. am stiut. iar el a stiut ca stiu.
l-am auzit pe dragul de toma plangand si mi-am dorit sa-mi golesc mintea de toate gandurile, ca sa pot sa nu uit niciodata primul lui sunet.
m-au intrebat: you want to give him a kiss? iar eu am raspuns incurcata: numai daca el vrea.
am inramat printul batailor inimilor noastre la unison, din momentul in care inca mai speram c-o sa nasc natural.
avem nevoie de moase!
cine nu intelege adevarul asta esential fura viata! o societate care nu-si educa mamele spre miracolul nasterii naturale ramane o societate bolnava la suflet, societatea antidepresivelor fara reteta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu