Treceți la conținutul principal

ne vedem in toamna

scriu plangand pe dinauntru. ma uit la casa asta colturoasa si ma vad deja la marea fara margini.
tatalutoma imi zice: sa nu plangi. we have eachother and we have all the time in the world. isn`t that enough?
sigur ca it`s enough.
ce tot plang eu aici?
ca nu mi s-a multumit la timp? ca iar am asteptat ce n-am primit?
ei, da cine cantareste in univers cat n-am dat cand se cerea dat si cat nu primesc fiindca prea astept?
vocalele mi-o iau inainte in timp ce scriu. ca intr-o doina hauita.
o poza cu o dacia renault imi misca inima. asa e viata. cand n-ai de unde sa te recompui, iti da cate un detaliu dinasta bizar, sa te intoarca la cine te-a facut.
copiii care mi-au zambit azi a iubire raman nemuritori in calendarul timpului inimii. a fost fericire acolo, nu incape indoiala. apoi dezamagirile, nu sunt ele painea vietii? nu din ele ne tragem motivatia? nu de la ele pornim cand visam?
mai am inca de lucrat la asteptari. atata am crezut ca le-am rezolvat si uite ca n-am trecut inca examenul seninatatii. sunt in proba detasarii si mi se sufla din spate. pot sa trisez sau sa ies din sala.
ies si vin in toamna, la marire. ma duc la mare intre timp.

Comentarii

  1. Te citesc de ceva vreme,nu am comentat niciodata,te admir ca om,ca mama.Esti foarte puternica si sensibila deopotriva,dupa parerea mea.
    Tipul de scris pe care l-ai ales nu se potriveste deloc cu stilul tau direct,sincer,usor caustic.Este greu de citit.Sper sa nu te deranjeze ca mi-am permis sa emit opinii:)
    Multumesc.
    Mona.

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc mona. comentariul tau a generat o noua coperta a blogului. te pup

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc la randul meu pentru intelegere.De data asta chiar ai nimerit-o cu scrisul,serios:)
    De placere,mai iau odata blogul la "frunzarit".
    Mona.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...