Treceți la conținutul principal

Binili invinsese

mestecam de dimineata in fasolea cu pasta de susan, lamaie si chimen si ascultam radio guerilla. tao era pe punctul de a se plictisi in carucior dar mai aveau sa treaca 10 secunde bune pana sa inceapa sa pufneasca. soarele isi facuse loc prin geamul de la bucatarie inundand cu lumina metrul meu patrat de buna dispozitie. zic uite ma, imi e bine. aseara nu imi era, dar acum imi e. radioul emitea emotii, fasolea sfaraia sub lamaia stoarsa, am incalzit 2 lipii si-am facut cafeaua. am chemat casa la masa, de fapt tao a facut-o cu rabdarea lui expirata, cu trancii din curul cu scutec.
am desenat cu toma niste spirale si am improvizat o lectie de scriere din orarul homeschooling ului nostru amestecat.
apoi am dat o tura cu caruciorul iar toma a fost cel mai precaut frate mai mare, atent la pietre, empatic la ingrijorari, explicativ la confuzii.
copacul meu cu orhidee isi scuturase toate florile. cele 35°C de ieri marcasera trecerea la sezonul de vara. deci apa mea florala de pe 1 martie e ultima improvizatie cu orhidee proaspete.
n-am vrut sa ma intristez. si nici n-aveam cum ca nu m-ar fi lasat o tufa de busuioc crescuta in piatra cu stoicism- unul din atributele mele preferate. am rupt o ramurica de prasila si-am pus-o pe balcon intr-un borcan cu apa.
am cumparat un litru de lapte de la tarani sa fac o crema de branza in masina mea retro de facut iaurt. sa traiasca soacra-mea c-a cumparat-o acum 40 ani si a tinut-o in pod pana alaltaieri.
am mai luat si 2 kg de bicarbonat si 2 de banane, o felie de paine uscata cu turmeric si-am venit acasa. binili invinsese.

Comentarii

  1. „Este suficient un surâs al vieţii pentru ca totul să recapete sens...” — Constantin Noica

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...