azi i-am dus pe copii la teatru. in tara asta rupta in care arta ti-o faci singura cu telefonul sau dai o tura pana la piramide sa te reconectezi cu faraonii, am senzatia uneori ca s-a oprit cultura, s-a epuizat, toata lumea se minte de-adevaratelea iar scenele nu exista, s-au topit de mult in marea sala a greului vietii.
a fost prima piesa de teatru pentru tao, ca implinea si el 4 luni si se cadea sa celebram.
mi-am amintit de festivaluri, de conferinte, de spirit, de oameni, de tari, de scene, de emotii. mi-am amintit de piesa pentru public de 0-3 ani pe care am pus-o in scena la ion creanga, in piata amzei cand nu imi nascusem copiii, dar asta nu ma impiedica sa servesc frageda copilarie planetara.
tao a fost azi spectatorul ideal. cu ochii mari, cu gangurelile la el, cu chiote de supriza. 45 minute. pentru oamenii care fac teatru, un spectator de 4 luni care te urmareste cu sufletul la gura e cel mai mare cadou. le-am daruit emotia copilului meu cadou de ziua lui.
cum mi-a zis mircea albulescu: publicul si actorii fac impreuna un mar. rar, dar il fac. asta e obiectivul unei piese bune: sa puna impreuna cele doua jumatati de mar: jumatatea actorilor care joaca cu suflet si jumatatea publicului care se uita cu suflet.
a fost o piesa buna, scotiana, parca fusesem in comisia care a votat-o pentru festival. parca stiam ca aveam sa plang la un moment dat, parca stiam ca toma o s-o iubeasca iar tao s-o savureze cap-coada. un copil de 5 ani, altul de 4 luni si o mama de 34 pe care i-a atins acelasi mesaj artistic. am aplaudat coplesita. cata nevoie avem de arta. o sa-mi scutur aptitudinile de praf. e timpul sa re-trec la treaba. multumesc actorilor, organizatorilor, prietenilor, universului, teatrului ca se se joaca pe sine ca mie sa-mi bata inima tare. ce mult mai am de dat.
a fost prima piesa de teatru pentru tao, ca implinea si el 4 luni si se cadea sa celebram.
mi-am amintit de festivaluri, de conferinte, de spirit, de oameni, de tari, de scene, de emotii. mi-am amintit de piesa pentru public de 0-3 ani pe care am pus-o in scena la ion creanga, in piata amzei cand nu imi nascusem copiii, dar asta nu ma impiedica sa servesc frageda copilarie planetara.
tao a fost azi spectatorul ideal. cu ochii mari, cu gangurelile la el, cu chiote de supriza. 45 minute. pentru oamenii care fac teatru, un spectator de 4 luni care te urmareste cu sufletul la gura e cel mai mare cadou. le-am daruit emotia copilului meu cadou de ziua lui.
cum mi-a zis mircea albulescu: publicul si actorii fac impreuna un mar. rar, dar il fac. asta e obiectivul unei piese bune: sa puna impreuna cele doua jumatati de mar: jumatatea actorilor care joaca cu suflet si jumatatea publicului care se uita cu suflet.
Comentarii
Trimiteți un comentariu