Treceți la conținutul principal

despre asparagus si alte cateva minuni

Trec cat pot de repede prin minunile zilei ca sa mai prind si eu o sesiune on line din summitul ierburilor la care m-am inscris si ce bine ca m-am inscris.
M-am trezit racita, dar am dat-o repede pe gargara, usturoi crud, sirop de ceapa si multa lamaie. N-am timp sa zac.
Tuseste tao sec iar eu il linistesc: vin anticorpii cu usturoiul de ora 10, nu te ingrijora. Si el rade cu juma de gura si suge, toate mamele pamantului cunosc minunea asta.
Am pus la murat 10 kg de asparagus cu viteza luminii divine, iar toma a avut grija de fratele lui mai mic vanturand caruciorul pe coridor pana s-a plictisit sugaru si mi-a boscorodit asparagusu pe limba lui fara dinti. Da nici eu n-am pus la suflet.
Pai nici n-aveai cum, mi-a zis toma, ca erai ocupata sa-ti promovezi productia pe facebook. Si mi-a demonstrat cu un desen succint cum faceam eu poze cu telefonul in timp ce el adusese in bucatarie caruciorul cu sugar plictisit.
Poveste in poveste, asta e o tehnica literara, bai toma, cum ma documentezi tu in timp ce documentez eu viata, iar eu apoi pun poveste pe blog ca intr-o spirala a nemuririi prezentului.
Auzi tati, eu am inteles cum e cu moartea. De fapt, cred.
Ia.
Cred ca inima nu moare. Ci doar ia o pauza luunga lunga, apoi revine in alta forma. Mami de exemplu, vrea sa fie o capra. Deci inima ei va sta la un moment dat, se va odihni multa vreme iar apoi o sa revina intr-o capra.
Interesant, imi place, aproba tacso.
Eu intreb: crezi c-o sa apuc sa fiu o capra in your life time? Adica sa mergi asa la un party cu capra si sa zici: this used to be my mum.
Ha ha, raspunde toma. Pai tu o sa fii in a different world.
Da ma, bine ca esti tu destept.
Sunt la a 6a zi fara gluten, ma dau eu mare.
Arati mai bine, mai in control, adauga tatalutoma. Si al lu tao ce-are? Se trezeste sugaru sa intrebe cu un ghiogart.
Iar eu zambesc ca gluten addictii anonimi si multumesc pentru sustinere.
O alta minune de azi e cum m-a felicitat mami pe what's up pentru copiii astia frumosi pe care i-am facut iar eu am putut sa-i intorc complimentul si sa-i multumesc ca m-a nascut, ca in felul asta, uite, dau si eu o sansa vietii, doua chiar.
Va pup. Nu mai am timp, desi minuni or mai fi. Stiu ca suna abundent, dar nu puneti si voi la suflet!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...