luni, 12 mai 2014

diapozitiv- imagine fotografica pozitiva

aveam un vis: sa-l duc pe toma in vacanta asta la gradinita copilariei mele, care de 30 de ani ramane acelasi furnicar magic, aceleasi doamne educatoare, acelasi spirit, acelasi entuziasm.
am mai trecut pe acolo cu diverse proiecte si-am mai bucurat niste pui de oameni, dar niciodata nu fusesem cu puiul meu. abia asteptam sa-l conectez cu gradina, cu doamna mariana, cu gina, cu copiii colegilor mei de scoala generala. o lume in care pot sa pasesc sigura cu ochii inchisi ori de cate ori m-as intoarce. e asa o pace sa-i gasesc mereu frumosi si la fel, saraci, dar bogati, ca-ntr-un diapozitiv peste care oricate i-phone-uri s-ar inventa, ar fi degeaba. [ce bucurie ma invada cand ni se puneau diapozitive! se trageau draperiile mari, se inventa o noapte noua care aducea cu ea povesti calde, de care nu mi-era niciodata frica. vad scaunelul meu, vad scaunelul tovarasei, o vad in peretele viu pe cumatra vulpe si pe tantalaul de urs cu coada rupta]
poate ca am poposit in vreo suta de gradinite de cand am luat drumul lucrului cu copiii. in toate ma simt ca acasa, dar parca nicaieri nu mi se odihneste sufletul ca aici. in toate in care intru se asteapta ceva de la mine. aici, daca apar, e suficient. inimile se recunosc, energiile se unesc, povestile incep sa curga. doamnele astea au pus poezia in mine, entuziasmul lor nestirbit e la adapost in toate initiativele mele creative. azi inteleg. 
mi-a plans inima sa-i gasesc asa bine. o gradinita de stat romaneasca, unde probabil ar fi atatea motive de lamentat si unde dupa ce am dat turul lumii, ma declar multumita. le-am dat un 10 in gand, cu expertiza de mama, de cadru didactic, de consultant, de trainer si de ce slujbe s-or mai pune intru modelarea mogaldetelor, intru pregatirea lor pentru joaca de-a viata. am inchis un cerc, nu de tot, ci de drag. toma a pictat, a fost un ied de rezerva in povestea jucata de copii special pentru mine. ne-am hlizit, ne-am tolanit pe covor si le-am citit punguta cu doi bani.
asa mi-am dat in petec si asa am intonat-o, cu tot focul cu care ma intorc maine in cairo la povestile in engleza pentru puii altei lumi. la mijlocul povestii, toma coplesit de atata bucurie, a venit sa-si ceara portia de lapte. m-am scuzat la copii c-o sa intrerup povestea cat sa-l pun la san. ei m-au iertat, el si-a vazut de supt, eu mi-am vazut de interpretare, iar copiii s-au dus cu povestea. citeam mandra de generozitatea lor. nici n-am avut timp sa ma intimidez de dezgoleala. ii captivase magia inainte sa-i intrerupa viata. am stiut ca sunt unde trebuie, ca fac ce trebuie sa fac si ca maine se vor scrie altfel si povestile lor si a mea. ce bine ca ne-am conectat. ce goala as fi mers in egipt fara intalnirea asta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu