ziua curge calda, intensa, transpirata, revelata.
ne zgaim la piramide, ne imaginam cum era cand era, il intrebam pe toma ce simte, el se grabeste sa nu-i placa, pana nu intelege.
urcam prietena din romania pe cal si-o lasam sa se elibereze. toma ii face cu mana. be careful biancaaa!
imi lipesc spatele de o piramida si stau acolo in neclintirea vremii. inchid ochii in linistea asta mare si-o respir calda cum vine ea.
gresesc incercand sa-mi verific gandurile, apoi inteleg ca astfel de momente sunt despre ne-gand.
imi imaginez iar proiectul global al ne-aerelor conditionate. visul meu din sertar, cum ar spune italienii.
vad o lume neelectronica stand de vorba deadevaratelea. cum mai stam si noi azi din cand in cand si simtim ca ne apropiem de perfect, ca reusim sa luam clipa prin surprindere, apoi ne surprinde banalul pe noi, si uite cum ne grabim sa postam pe vreun mediu ireal, ce-am trait noi in real si ne-a placut.
tot internetul asta e si el o frica. e frica omului de stat drept in fata restului de oameni.
frica de nestocare. frica de pierdut informatia printre degete. frica de fuga. fugim prin pozele alora care au avut curajul sa fuga, dar care se tem de alti demoni, pe care n-au apucat poate sa ni-i impartaseasca, tot de frica.
fugim prin replicile oamenilor care stiu sa spuna mai bine ca noi, si trece ziua fara sa incercam sa ne spunem noua insine un adevar util.
ne-am dedublat, de frica.
ne scriem lacrimile pe dinauntru si fortam zambetele pe facebook. e totusi semn ca pozitivul se screme spre perpetuare. fals asa, dar isi da silinta.
sare toma pe viu in baltoaca vie si-l postez fuga pe internet, sa dau si lumii viata. sa ma dau mare ca uite cum traiesc eu deadevaratelea si colo si colo, si-n real si-n fantastic, si-n adevar si-n minciuna.
obosesc totusi de-atata concret. in felul asta il reped pe toma poate prea devreme. caldura ne topeste bunul simt.
se arunca toma imbracat, in piscina cu apa de alaltaieri. nici nu ma supar. bianca zice: hai ma cori ca-mi pare bine c-am venit si te-am vazut relaxata langa copilu asta. imi place asa.
vine noaptea. aduce si niste sfarseala pentru entuziasmul lu toma. il spal pe cap cu urlete.
ne impacam si povestim in soapta, pe perna.
arunca el 3 injuraturi de inceput de golaneala, cum fac toti baieteii cand descopera vulgarul.
o sa se supere mamaia de la pucioasa, dar eu tot postez ce-a rostit copilu: penis, penis, penis.
eu am zambit obosita.
you don't shout anymore? ma intreaba el surprins.
no, I don't. si-l pup.
and tati doesn't shout?
no. do you think we shout too much? intreb eu incarcata de vinovatia parentingului pe alocuri neasumat.
no, not too much!
multumim, atunci!
as fi vrut sa va scriu mai multe despre obsesia internetului, despre cum nu mai putem noi sa ne bucuram fara sa impartasim sau sa judecam fara sa traim sau sa visam fara sa contureze altul visul inainte, de parca ochii altuia tre sa se inchida ca sa inceapa visarea noastra. of.
Comentarii
Trimiteți un comentariu