inapoi la arta

blogul asta s-a nascut sa se scrie pe furate. ori cand doarme toma, ori intre 2 sedinte, ori inainte sa rasara soarele, dupa ce voi fi apucat sa ma cracanez cu gratie in 3 pozitii de yoga.

scriu cu mintea povestile fiecarei dupa-amieze, pe la 4.40, cand cade lumina mai bine peste sepia orasului. evenimentele se inlantuie, am intriga, am zeci de puncte culminante, am metaforele in piept, dar n-am vreme sa ma astern la dactilografiat.

si le las acolo intr-un colt de gand, le amestec cu povestile zilelor urmatoare. vine apoi peste toata tihna nepovestita inca lumii, o bomba in miez de noapte. imi plange ochiul stang o lacrima fix acum, semn ca inima n-a uitat bubuitura care a asternut intre noaptea de miercuri si dimineata de joi un vid greu, ca un carlig cu punct la capatul unui paragraf afara din context.

o bomba ca un zar aruncat pe tabla noptii de jucatorii care nu se mai satura sa distraga atentia masei de la firesc. daca nu cumva firescul sta sa se scrie cu praf exploziv iar naiva sunt eu.

am stat asa cu ochii in tavan si cu bratele pe toma si pe tatalutoma.

ne-am pupat unii pe altii, iar ei s-au culcat la loc, ca barbatii.

numai eu am ramas intr-o suspensie noua, si iar plang.

si nu scriu sa ingrijorez pe nimeni.

suntem bine. viata s-a intors de unde nici nu plecase. lumea e plina de greu. toate neadevarurile sunt bombe. unele bubuie pe dinauntru, altele se aud din strada, altele troznesc sub forma de artificii- fericire de imprumut, lumina fortata, rasete abuzive.

ce-a facut bomba cu mine? m-a trimis iar la viata, la bucuria clipei, la piciorul peste picior si la vinul ..amarui, dar cine sta sa-l mai acuze?

l-am lasat pe toma sa picteze fara sa-i sugerez nimic. a zburdat cu pensula, cu pliculete de ceai, cu servetele, cu mana libera, a desenat oameni, fluturi, autobuze. a varsat apa pe jos si nu m-am suparat. a manjit canapeaua si n-am zis decat: doar pe masa, mami. iar el fiindca n-am strigat, s-a conformat.

a mototolit 2 desene si mi-a zis: for yuki!

adica pentru prietena lui japoneza la care mergem azi. asa stie el sa impacheteze. 

de cand avea vreun an si 4 luni si-a inceput sa picteze, i-am pastrat arta si-am daruit-o oamenilor cu care am zambit. el a invatat ca nimic nu e in van, astfel ca inima pe care o pune in fiecare desen si mototoleala de dupa, sunt dovezile asumarii lui colosale, ca arta nu e a noastra, e a celor pe care ii iubim, a lumii. 

s-a culcat dupa 2 ore de manjeala. am curatat masa de lucru, am documentat cateva opere, am aruncat niste 'erori de tipar', am ales pentru inramare desenul alaturat, pe care toma il explica asa: un humpty dumpty care il spala pe un alt humpty dumpty, cu furtunul.

apoi mi-am pus vinul asta amarui, sa va mai povestesc si voua viata.