Treceți la conținutul principal

toma respira ca un om mare

gazduiesc in cairoul inimii o prietena din romania, pentru vreo saptamana.
o plimb prin praf cat e ziua de lunga, ii arat metropola si-i masor cu puterea constiintei zambetul curat al fiecarei revelatii.
asa vin unele raspunsuri, intr-un haos canicular, in urlet de rugaciune, in gaz de tuk tuk, in ceai cu menta si cu 2 de zahar.
ne hlizim ca sa nu ne vaitam, mancam pe nefoame, povestim din vieti impachetate deja, concluzionam pe fuga adevaruri simple. 
toma isi canta englezismele printre istorisirile noastre de femei-gata.
imi place vizita ei in viata noastra. m-a ajutat universul si c-un nejob, astfel ca putem sa cutreieram in voie, pe unde stiu deja ca miroase a spirit.
vantul bate cald, strada freamata, oamenii zambesc intr-un welcome to cairo perpetuu.
intelegem ca viata e grea si colo si colo, ca inima bate uneori ca nebuna, alteori din inertie, in orice limba s-ar conversa pulsurile.
ca unii oameni inteleg mai repede, fiindca au suferit mai mult sau ca altii par sa nu inteleaga nimic, dar ce stim noi despre tacerile lor?

sunt mandra sa-i arat un tahrir cuminte, la aproape 4 ani de cand l-am tras in piept cu gaz lacrimogen cu tot, indragostita de revolutionarul meu lung si cinstit. mi se deruleaza ca un diapozitiv imaginea milioanelor de protestatari, a elicopterelor circumspecte, a fumului greu, a emotiilor amestecate, a iubirii aleia de inceput, care e in sine o revolutie.

toma respira ca un om mare. calca impacat pe urmele neimpacatilor. 
duce mai departe lupta pacii. inmoaie sufletele ranitilor, rescrie sperantele debusolatilor. 
dau o lira si-l masor, la drumu mare. are 12 kg si 93 de cm. un metru aproape de initiativa. 
sare in 2 baltoci, de 8 ori. bianca e fericita sa-l vada liber.
el o canta in slagarele lui si-i deseneaza un humpty dumpty dintr-o bucata, cand ne asezam la o terasa.
uite ca am nascut un copil si-l port cu mine prin viata. il adaptez la greu, cum ma adapteaza el la minune.
simbioza mersului inainte cu fruntea sus si cu talpa in baltoaca.
visul ochilor mei deschisi, sau inchisi, stralucind de nemaipomenit.





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...