marți, 5 ianuarie 2016

cu gratitudine inainte

m-am trezit la 5.30 ca sa fac un dus pe bajbaite, sa beau o cafea, sa-i fierb un ou moale lu toma si sa ne punem pe drum mai devreme ca -vorba lu mamaie - randu trecut, sperand sa nu mai pierd in trafic 2 ore din viata.
mi-am propus sa meditez cu fiecare ambuscada in care se opreste timpul in loc. sa citesc atunci cand strada e libera si taxiul goneste. sa ma uit avida la orasul rupt si sa fotografiez pe furis tot ce e de dat mai departe, tot ce misca sufletul. nu e usor, dar nu mi-a promis nimeni luna.
trec pe langa o universitate. studente grabite cu foi in mana, repeta bolnav pentru examenul zilei. cum repetam si eu acum o viata parca, numai ca fara basma pe cap. 
brusc inteleg ca eu nu vreau o educatie din'asta furata, pentru generatiile care vin. nu vreau sa invete nimeni de frica. nu vreau teme pentru acasa. vreau sa vina studentii de drag la examen si cat ar fi sa inteleaga, atat sa se reflecte in rezultatele lor. si ei sa zambeasca mandri sau timizi, in functie de cat stiu ei deja ca merita. cum ar fi? cand ma gandesc cata scoala am pierdut repetand pe dinafara cursuri, carti, dosare, tratate, incercand sa intru pe sub pielea profesorilor prea suparati pentru cat de indolenti trecem prin viata de student. cum dardaiam la usa, cum piteam copiute in maneca si ieseam din sala plina de mine ca nu m-a prins nimeni. of.
am ajuns la destinatie in timp record. nasul imi inghetase, dar inima batea calda.
in agenda abia inceputa, am scris la dorinte pe ianuarie: sa nu plang!
mi-am frecat un nes. femeia de serviciu mi-a zis: se poate mis corina? dati-mi mie ca frec eu.
hai ca am frecat eu destul, pune-mi niste apa, cam 60% in cana asta. 
ia uitati, am pus bine? ooo, super, te pricepi la apa peste nes! 
ha ha.
ha ha.
fac o lista de hituri indoielnice si la 10:00 tin o clasa de dans, intrucat rusoaica pe care ne bazam pentru lectiile de dans modern, are febra. in fine. hai s-o cred si p-asta, ca nu ma doare la nes. 
hop hop.. copiii sunt un pic incurcati, eu ii invit sa se descatuseze. le place. apoi le rog pe profesoare, si pe femeile de la bucatarie sa-si aleaga cate o melodie, chiar si maneleala arabeasca de la ele din cartier, si eu o pun pentru ele, ca sa dam din coapse impreuna.
ele isi fac cruce sau nu, dupe caz, dupe dumnezei.
incepe destrabalarea. se misca solduri, sutienele isi ies din mos si baba.
copiii sunt blocati. nu mai conteaza. cineva trebuie sa le scuture si pe tantiile astea.
sarumana mis corina, hai ca tot vine poimaine craciunul pe stil vechi! dumnezeu te-a trimis.
clar! confirm si mai pun o arabeasca. ce muzica urata, imi zic. dar bucuria lor scrie cartea momentului, iar ce-mi ramane mie sa simt e gratitudine.
nadia le-a cerut parintilor ei breton, ca al lu mis corina. draga de ea. o pup pe breton si ne pozam.
sunt o norocoasa si azi. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu