Treceți la conținutul principal

visul bate viata

intr-o seara aventuroasa in care holteiul de la uber ne-a dus in crang, ratand drumul spre casa, vreo 5 polististi au inconjurat masina, intrucat tantalaul s-a gandit sa faca stanga brusc in fata sediului serviciilor secrete egiptene. baietii cu ualchi talchi si cu arme pe piept s-au rastit la prapaditu asta al meu, el ca sa vedeti ca sunt cu o clienta, ce clienta ma, da carnetu, apoi faci stanga stanga stanga si te intorci la noi sa discutam. dupa prima stanga, eu cu toma am coborat, sa nu ne intindem la declaratii, pe intuneric, in araba. un informator imbracat in civil ne-ar fi oprit pentru investigatii, dar am fost mai ferma decat dubiul lui pentru o secunda, asa ca m-a lasat sloboda.
am urcat dardaind intr-un taxi, iar de acum mi se parea ca toata lumea are ceva cu mine, ca nu recunosc nimic din imprejurari, ca sunt fragila ca in cantecul lu sting: ce fragili suntem, on and on and on.
toma m-a intrebat: de ce ne-am dat jos din prima masina?
fiindca nu ne ducea unde trebuie.
iar asta ne duce?
ah toma, cum ma intrebi tu numai dificile.
auzi mami, ce inseamna client?
ei, client inseamna utilizatorul unui serviciu. adica la banca suntem clienti, in taxi suntem clienti, in supermarket suntem clienti.
dar daca folosim arme, atunci scapam de banci.
ai mai toma, iar ma iei cu armele? n-am zis ca noua nu ne plac armele?
auzi, dar client is like lion?
nu ma, doar pronuntia seamana, dar clientul e in oras, lion in jungla.
dar cu armele putem sa speriem si clientii din oras si leii din jungla, nu?
hai ma toma ca am obosit, lasa-ma cu armele.
dar politistii aia 5 aveau arme, zice el.
deci 5 erau? imi cofirm eu.
ajungem acasa teferi.
tati, ne-au oprit 5 politisti si am schimbat masina. si am fost clienti.

de la discutia de atunci, de fiecare data cand urcam intr-un taxi, toma ma intreaba: acum devenim clienti?
da.
si politia, vine si azi?
aoleu, sper ca nu.

il rog pe taximetrist sa-mi puna un radio international si ma scuz ca ii intrerup trinitasu musulman. sa ma ierte crestinatatea pentru oximoron.
la radio se aude urmatoarea melodie: girls don't crawl in the middle!
toma ma intreaba: mami, like you?
like me what?
the song!
bai baiatule, ce fac eu cu toate replicile tale? cum le potrivesti tu gandurilor mele, mersului vietii, sensului lucrurilor?

auzi mami, eu vreau niste bomboane dinastea, ca sa imi fac rau. imi arata el un panou publicitar de pe un bloc. i-am spus in repetate randuri ca bomboanele astea sunt false, ca nu ne ajuta sa crestem sanatosi, iar el cand imi cere cate ceva interzis, are grija sa adauge nevoia de a se auto-distruge, nevoia de placere vinovata, ca sa nu-i repet ce nu mai vrea sa auda. ii spun in fiecare zi ca bomboanele alea reprezinta doar o iluzie, o fotografie, spre care n-o sa alerg sa-i fac lui pe plac.
you can run to the supermarket to buy them, ma corecteaza el, in caz ca m-am imbecilizat de tot si chiar as fi escaladat blocul sa jupoi bomboanele de pe baner.

ochiul imi pica pe o cladire veche, pe care soarele o scalda intr-un galben moale, taman cand trecem noi pe acolo, ca sa imi arate ca totusi miracolele exista.
un balcon e ticsit de mobila retro, de care nimeni nu pare sa mai aiba nevoie si imi imaginez cum decorez o casa alegand din fiecare balcon, cate un rest util.
un scaun, un uscator de rufe, un dulap metalic, aahh, ce l-as vopsi in verdele ala pastos ca o inghetata napolact in pachet de unt.

am visat haios azi noapte. mi-am zis cand m-am dezmeticit: mintea n-o sa mi-o fure nimeni niciodata.
si am mai ramas pe perna, sa ma joc cu visul, desi stiam ca sunt in afara lui.
apoi am ras la gradinita cu profesoara de franceza, cu care toma infasoara croisante cu ciocolata amaruie, vis in vis, iar ea aproape ca a facut pe ea. am ras si eu de teama ca poate nu ma crede, ca poate insinueaza ca asta e un joc al mintii mele, nu un vis deadevaratelea. dar visele sunt toate jocuri, nu-i asta adevarul?










Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet