Treceți la conținutul principal

nuurile devenirii mele

o sa fac o lista scurta, fara introducere, a tuturor nu-urilor din viata mea, in speranta ca va mai simplific din trebuinte. sa ma ierte mami ca indraznesc sa public dezgolirea asta de caracter.
nu detin masina, nici permis de conducere.
nu sunt de altfel proprietara a nimic, poate doar a viselor pe care nu le-am implinit inca, dar pe care mi le asum ca sa nu-mi fie rusine cand se vor fi conturat.
nu am gaze, cuptor cu microunde, aer conditionat, tv, aspirator, fier de calcat.
nu folosesc parfum, creme, balsam.
nu consum medicamente, sucuri sau dulciuri din comert.
nu cumpar decoratiuni. tot ce detinem e facut de mine sau de toma.
nu am covoare sau perdele.
nu fac patul.
nu mi-am vaccinat copilul si nu doresc polemici pe tema asta.
nu am cont bancar, prin urmare nici card de credit sau de debit. traiesc cu cashul pe care il castig de pe o luna pe alta, dand aripi unor zeci de copii, majoritatea cu parul cret.
nu las niciun nas curgand nesters.
nu cred in granite, culori de piele, sexualitati batute in cuie si religii inramate in constrangeri.
nu las niciun om sa planga fara sa-l imbratisez, exceptie facand taica-mio care de ex azi a plans pe skype cand ne-am vazut, dar asta e piatra mea si nu arunc in voi cu ea. ce vina aveti voi ca m-am dus eu departe? ce vina are ciberneticianul de tati, ca a studiat cu patos acum 40 de ani stiinta computerizarii lumii, ca sa ajunga sa ma vada in egipt, din pucioasa, si sa planga unui monitor rece ca berea. tsss
nu las complimentele nerostite, nici revelatiile nescrise.
nu vorbesc romaneste cu copilul meu, desi suntem cei mai buni prieteni. pur si simplu de cand s-a nascut a trebuit sa vorbesc mereu engleza sau araba, iar el a devenit fluent in limbile astea. el nu stie ca eu bloggaresc in romaneste cand adoarme el.
nu mi-e frica de bombe sau de tancuri.
nu stiu sa tac atunci cand cred ca am dreptate.
nu las injustitiile neamendate.
nu scriu daca n-am trait.
nu dau vina pe nimeni inainte sa-mi verific nepriceperile.
nu va mai retin, ca s-a facut tarziu.






Comentarii

  1. Te admir si te citesc cu mare placere de bun timp dar ceva in postarea ta recunosc ca m-a dezamagit. Am inteles, nu vrei polemici. Tot ce pot zice e atit: pacat, pacat ca n-ai inteles, pacat ca risti atit de mult doar pentru a evita vaccinurile! Iti doresc din tot sufletul sa nu regreti niciodata decizia care ai luat-o.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet