joi, 26 ianuarie 2017

sfarsit cuminte de zi

noaptea e cuminte spre calduta.
resoul cumparat de la cooperativa fratiei musulmane imi incalzeste talpile goale.
m-a intrebat vanzatorul: esti musulmanca?
hai sictir, i-am raspuns platind resoul. ca doar nu ma apucam sa-i fac educatie spirituala pe nepromovatelea.
m-am indragostit de un sapun de lavanda, fabricat in turcia citesc pe eticheta. e un sapun onest, cam ca ala facut de mamaia, numa ca imbuibat de lavanda. imbatranesc, imi zic. niciodata nu m-a atras lavanda, iar acum imi da tarcoale. femeie ce sunt!
mi-am facut si unghiile cu purple de atata lavanda, daca tot suntem la feminisme.
toma mi-a zis: mami, tu nu vezi ca esti mai mica decat cutare si decat cutare? esti cea mai mica, ce sa mai. poti sa plangi la tati in brate ca numai el te mai salveaza.
toma, iar o iei pe calea competitiei? uite eu nici nu vreau mai mare decat sunt.
hai ca esti o dulce, am glumit.
ei ce sa-ti zic. nici dulce nu vreau.
vreau asa mica si sarata, ca o gluma care nu doare.
il aud fredonand un cantec libanezo-italian, adaptat in engleza de profa de pian, o egipteanca cu jumatate de ureche muzicala.
plec sa spal vasele, ca sa nu aud ce canta el. vreau sa plang la serbarea de ziua mamei de-adevaratelea.
mami iti fac un masaj la cap.
aahh, uite asa as vrea sa mor.
doamne mami, ai paduchi!
si ce daca, raspund eu, moale ca o salcie care a uitat sa bea din malu raului.
hai ma mami ca am glumit, pe tine nu te sperie nimic.
aproape nimic, confirm eu si-mi fac o poza retro, cu freza praspat coafata de manutele lui coborate din cer pe capul meu obosit.
inca o zi se arunca in sacul norocului numit viata.
sa mai lasam si visarea sa scrie, ca realul cat a putut a scris.



luni, 23 ianuarie 2017

protestul- cel mai elegant urlet al cetateanului mintit

copilul meu s-a plamadit intre proteste.
nu e o gluma, e o documentare factuala a devenirii mele mama.
pe cand egiptul gusta din nectarul revoltei, inainte ca optiunea asta sa fie scoasa din meniu de catre autoritati, m-am indragostit de un activist inalt cu idealuri inalte cat el si dicolo.
imi placea asa cum isi purta el zecile de mii pe strazile cairoului, cum dormea cu ei in tahrir sub cerul impanat de gaz lacrimogen. ii crosetam un fular gri petrol sa-i tina de cald in strada cat imi crestea mie burta. intr-o zi m-am dus singura in piata, sa vad eu cate milioane sunt acolo, ce striga ei si cum se simte entuziasmul lor. cand l-am vazut venind cu cireada lui de revolutionari in spate, i-am zambit. mi-a luat un cartof dulce copt si am celebrat curajul in forma lui colectiva.
intre timp s-a nascut toma- fructul protestelor, minunea minunilor, vocea schimbarii.
protestele au fost interzise, niste crime absurde au marcat seriozitatea deciziei, iar egiptenii isi poarta deja de vreo 3 ani nemultumirile scrise pe sub piele, nu pictate pe pancarte.
nu stiu sa explic cum doare neputinta asta a constiintei civile. nemultumirile romanesti imbraca alte forme, ele supureaza la vedere, aveti un presedinte care tine de coltul pancartei cat macar sa dea bine in 2 poze. sunteti inca de partea verde a poianei, dar voi nu vedeti asta fiindca ce doare prea doare.
imi place tara din ca am plecat. la fel cum imi place generatia din care ma trag. imi plac nevoile voastre cinstite care seamana cu ale mele. imi place curatenia pe care vreti s-o asterneti copiilor vostri asa cum si eu ii promit mai curat copilului meu.
imi place ce va doare, fiindca daca doare e inca viata acolo. si daca e si constiinta, atunci n-o sa mai doara mult. dar voi sa protestati cata vreme in catastiful ala numit constitutie vi se ingaduie rezvratirea. e cel mai elegant urlet al cetateanului mintit.

luni, 16 ianuarie 2017

sufletele care merg inainte cu fruntile sus

am iesit din gradinita istovita amestecand ganduri, franturi de dezamagiri, planuri de mai simplu.
toma isi pusese ochelarii de gangster, de la magazinul cu orice produs 2 lire.
toma, e noapte afara, am spus.
nu intelegi nimic, a parut el sa-mi raspunda. purta pe brate macheta lui din materiale reciclabile de care tati o sa fie atat de mandru ca o sa-i pupe mainile si ochii si crestetul.
mergem sa mancam in oras, m-a invitat copilul meu de 4 ani la un fel de cantina care vinde un orez amestecat cu linte si naut, sos de rosii, lamaie, usturoi si plouat cu ceapa prajita.
consumam cina asta de umplutura, traversam o strada mare si neagra, vantul aproape ca zboara macheta, eu indrug o ocara, toma promite seriozitate.
cumparam portocale, capsuni, banane, hai si castane, o sticla de apa. strada rupta atenteaza si ea la siguranta machetei, dar ajungem in casa teferi.
ne pupam, asa de temerari ce suntem.
imi spune: daca te doare capul eu pot sa-ti fac un masaj. of toma, ce bun esti. nu ma doare.
auzi mami, ma uit si eu 2 min la mr tickle?
nu toma, ca tu nu te uiti doar 2 min, tu te uiti 5 apoi 10 apoi 15.
nu, promit, in seara asta ma uit chiar 2 min fix.
adoarme insa inainte ca eu sa termin de scos rufele din masina de spalat, iar eu imi dau voie la o bucurie vinovata.
coc castanele, ma gandesc cum mancam eu in torino un coif de castane de 3 eur cand eram nemama si nu oftez. e un gand care nu doare. e ca o pagina citita dar fara sublinieri.
casa respira liniste.
tatalutoma suna cu o veste buna.
deschid cartea blogului, incarc stiloul zilelor si scriu rutina asta pasnica din datorie fata de constiinta, fata de oameni, fata de sufletele care merg inainte cu fruntile sus.

vineri, 13 ianuarie 2017

usor cu cafeaua pe scari

ieri  a fost ziua in care am iesit din casa cu cana de cafea in mana. n-am avut inima nici s-o dau pe gat, nici s-o las pe masa, asa ca uite-ma coborand ca-n `usor cu pianul pe scari`.
a fost frumos cum batea soarele in cana mea, cu toma spulberand praful in pas saltat si cum am avut timp sa beau 4 guri bune pana ne-am urcat intr-un taxi. hai ca pana la urma e loc de mai multa bucurie home made in simplul vietii.
toma mi-a zis: da-mi sa sorb eu ultima picatura sa nu ti se verse in geanta, iar eu am zis: hai ca esti destept.

la gradinita am sters nasuri multe de copii cu guturai si m-am gandit ca nu poti sa stergi de 6 ori pe zi nasurile a 14 copii daca nu iubesti meseria pe care ti-ai ales-o.
le-am spalat si manutele inainte de mancare si m-am pierdut in analiza podurilor de palma ca niste gogosi cu gem.
m-a durut capul tare. am rugat-o pe o fetita de la afterschool sa-mi maseze crestetul si am simtit niste vibratii interesante. mi-am zis: fata asta e speciala.
ea s-a oferit sa ma ajute in clasa asa ca am delegat-o sa organizeze jucariile, sa stearga nasurile cu mine, sa cante. am admirat mult determinarea ei. se risipise durerea de cap in timp ce ea isi exercita harul si m-am gandit ce buna ar fi lumea daca oamenii nu s-ar irosi in indeletniciri care nu li se potrivesc.
pe seara m-am bucurat pentru o mama care se reunea cu copilul ei, am complimentat o dansatoare din buric, am ascultat niste muzica mediocra si-am mancat sarmale bune de orez.
azi am sarbatorit o aniversare, am ghicit o zodie, am imbratisat 5 oameni dragi, poate mai multi, am dezbatut viziuni educationale, am vorbit in 4 limbi cu 7 nationalitati.
toma s-a jucat mult in parcul sufletului.
pe tatalutoma l-a chemat un baietel si i-a spus: vrei sa faci ceva pentru mine?
ce sa fac?
poti sa-mi pazesti gramezile astea 4 de nisip?
de ce? tu unde te duci?
ma duc sa -i spun ceva tatalui meu.
tatalutoma a zis: poti sa te bazezi pe mine.
copilul a zbughit-o.
a venit sora lui cu niste apa intr-un pahar.
tatalutoma a comunicat: sunt aici sa pazesc gramezile astea.
ea a spus: eu am adus niste apa. vom pazi impreuna.

asta am vrut sa va spun: ca responsabilitatile n-au legatura cu varsta, ca bucuriile n-au o limba anume, ca imbratisarile calde topesc deznadejdile, ca nu-ti trebuie balcon sa-ti bei cafeaua la aer.