duminică, 22 octombrie 2017

nesting

m-a informat toma de dimineata in drum spre gradinita ca bufnitele isi intorc capul la spate fara sa-si miste corpul. oare cum le iese treaba asta?
am raspuns facand pe desteapta ca au altfel structurat gatul, dar pentru toate aprofundarile exista google asa ca o sa ne dumirim diseara.
m-a intrebat apoi ce-as alege dintre toate culorile care imi plac? eu am zis galben, iar el a adaugat: si eu tot galben, ca atunci cand e frumos sa nu te obosesti alegand si lasi un suflet de incredere sa decida pentru tine.
l-am pupat pe par, el mi-a pupat burta cu frate mic in ea si l-am lasat sa-si construiasca ziua in regim montessori egiptenamente aplicat pe aripile lui de netaiat.
m-am asezat sub un copac, am lasat vantul sa-mi strice freza nou cioplita, de model finlandez cum ii place lu tatalutoma sa ma incadreze.
gleznele nu mi se umflasera inca, deci puteam sa ma aventurez la o plimbare pe strada mea rupta si ticsita de mestesugari.
un electrician mi-a confectionat o lampa de veghe, sa am la capul patutului cand o fi sa alaptez si sa schimb scutece de 3-5 ori pe noapte. ma uitam la mestesugul lui si-mi venea sa-i spun ca si parintii mei au lucrat la fabrica de becuri, dar nu i-am mai zis.
i-am dat niste techini bacsis si-am intrat in cascarabeta de vis a vis de unde mi-am luat uleiuri si prafuri cu care sa fac un sampon cinstit pentru buclele de aur ale lu toma.
am venit acasa multumita de shoppingu meu chibzuit, am montat lampa intr-o galetica de tabla si mi-am zis: da domne!
ma pun sa spal cu bicarbonat un sac de scutece refolosibile si-oi mura o conopida daca m-o tine entuziasmul.

joi, 12 octombrie 2017

libertatea mea noua

Uitasem cum e sa-l vad pe toma fericit si sa nu fie responsabilitatea mea. I-am gasit o gradinita pe langa casa si mi-am castigat niste saptamani de sortat haine de bebelus si contemplat la lasarea toamnei peste cuptorul cu praf-cum imi place mie sa numesc metropola asta cu oficial 104 milioane locuitori + magari, pisici si alte vietuitoare pe care nu le mentionez sa nu ingretosez cititorii sensibili.
Dupa 5 luni de homeschooling/ unschooling si alte derivate nestructurate toma se intoarce in comunitate, de data asta pe fortele proprii si mai entuziast ca niciodata.
M-a intrebat: esti sigura ca n-au nevoie si de tine? Si bine m-a intrebat ca uite au nevoie de niste workshopuri cum numai inima mea stie sa plamadeasca, asa ca tot injgheb si eu de un freelancing.
Intre timp il duc dimineata sa-si ia portia de viata sociala, iar eu poposesc in parcul binecuvantarii neamului lu tutancamon si culeg o frunza impecabil de ruginie, cum numai copacii ocrotiti de zeul Ra stiu sa nasca.
Ma scald intr-o liniste rara. Nu stiu daca sa fac o zacusca, sa pun o conopida la murat, sa scriu sa citesc sau sa plang. O sa beau niste apa si-o sa meditez 3 minute. Apoi merg la zacusca. Fara lacrimi. Am decis.