marți, 16 decembrie 2014

sunt in jobul care trebuie

am incropit la scoala o anti-serbare de craciun, pentru clasele de care raspund.
raspund in sensul ca inima mea bate si pentru inimile lor, iar mintea mea aproba ceea ce se cheama curriculum de implementat.
am un scop clar. ala de a-i vedea pe copii fericiti, de a nu le grabi invatarea. nu presez profesoarele, nu cocolosesc inutil niciun parinte. nu umilesc nicio femeie de serviciu, nu lingusesc niciun superior.
zambesc cat pot, acuz daca simt, inteleg mai mereu.
nu sunt la mine in tara, nu vorbesc pe limba mea, dar mizez pe onestitate si zbarnai prin scoala cu sufletul la vedere.
nu-mi plac serbarile, urasc repetitiile la care obligatoriu un copil plange, nu vrea sa interpreteze nimic, nu intelege nevoia de show. 
asa ca am alocat o ora tuturor claselor prescolare, in gradina, unde fiecare sa interpreteze ce a pregatit, daca a pregatit, cine n-a pregatit, asista, aplauda daca simte.
ora a curs emotionant, curat si spontan.
performerii au explodat de mandrie, spectatorii au aplaudat frenetic.
profesoarele care s-au straduit, au cules laude, cele care nu s-au straduit, si-au promis mai multa implicare data viitoare.
am cantat si eu florile dalbe, cu drag.
am distribuit niste diplome la care am lucrat cu spor cu mainile mele amandoua.
a fost bine. 
am primit apoi de la o fetita de a 4a un fulg de nea, facut cu mana ei, din hartie dictando. i-am explicat de ce e special fulgul asta, fiindca imi aminteste de fulgii deadevaratelea din tara mea in care ninge gratis in fiecare iarna.
ea a zambit. efortul meu depus in manufacturarea diplomelor se intorcea cu fulgul asta ca un bumerang al facerii de bine.
am intrat intr-o clasa de gradinita sa le spun iar ce mult mi-a placut dansul lor din gradina.
mirosea a sosete. confectionau un ren din hartie, folosindu-se de foot-print.
m-am bucurat.
sa intelegi cu mintea ca asta nu e un miros 'potrivit', dar sa razi cu inima vazand renul, inseamna sa te afli in jobul care trebuie.
un craciun cald va urez, de oriunde ar fi sa vina caldura!



duminică, 14 decembrie 2014

respir usor

ma intreb daca nu cumva imi pierd lirica. de la o zi la alta imi vine sa scriu numai despre momentele la finalul carora am respirat usor peste zi.
uite un moment: in smothieul de dimineata am stors niste zeama de mandarina, cu mana mea. mi-a scapat un sambure in blender printre bucatile de banana si l-am pescuit cu greu. aproape ca imi pierdusem speranta.
a iesit un smoothie cremos, dulce acrisor, din care toma a baut cu ghiogarturi si a cerut: more.
e fericit ca luam liftul in fiecare dimineata. traieste cu toata bucuria, calatoria asta magica de la 8 la parter.

mai uite un moment: la scoala am aflat ca o fetita a facut pipi pe ea si ca n-are schimburi. femeia de serviciu o badijonase in hartie igienica, dar i-am gasit fetitei schimburi si-am facut-o om. mi-a zambit cu incredere. femeia de serviciu m-a pupat apasat.

le-am facut pe furis profesoarelor niste diplome de merit, pe care abia astept sa le distribui. sunt mandra de ele, de diplome si de fete, adica.

am incropit si niste felicitari de craciun, pentru colaboratori, respectiv profii de sport si biroul financiar, ca daca ei n-ar fi, mai greu ne-am povesti.
felicitarile sunt cu niste braduti pe care copiii i-au decorat cu stea la tulpina si globuri pe dandoaselea. ce frumos sta susul jos cand esti mic.

la plecare l-am gasit pe un copil plangand amarnic la poarta scolii, nelasat sa joace fotbal de catre dna directoare. are nevoie de scrisoare de la maica-sa. pai zic: s-o rogi pe mami sa scrie scrisoare, daca numai asa se poate. si el urla ca mami are o sedinta importanta si ca pana vine ea, se termina fotbalul.
merg la profu de sport, ca doar l-am cadorisit c-un brad pe dos si ii fac loc plangaciosului in echipa. sigur ca da, pai se poate?
hai mistar shadi, sa lasam barbatii sa joace fotbal, sa-i dam lu mohamed ce-i al mohamedului, fac eu in gand o gluma latina la care nimeni in egipt n-are timp sa rada.
plec linistita.

merg sa-l culeg pe toma eroul, la finalul primei zile de gradinita fara suzeta. il gasesc jucandu-se senin, e ciuruit de tantari pe falca dreapta, dar fericit ca ma vede. alearga spre mine, iar eu alerg pe loc, spre primire. pasii ne danseaza la fel, mie pe loc, lui parca in zbor. il strang la piept sa ni se intalneasca inimile. falca ciuruita se lipeste de falca mea stranga si stam acolo niste secunde lungi. sta si timpul cu noi, ca n-are alta treaba. viata e rotunda, ca mingea plangaciosului cu mama in sedinta. uscase-vor lacrimile pana vine maica-sa, sa-l gaseasca senin si sa-i rada si ei inima ca mie.

ajungem acasa si bem un vin roze de bucurie ca intr-o saptamana vin bunicii de la pucioasa in vizita. ce vis baban.
tatalutoma descarca o sarba si-o seteaza ringtone.
descarc si eu florile dalbe si respir usor.


luni, 8 decembrie 2014

ca daca nu vedeam, nu va mai povesteam

am vazut azi pe trotuar o femeie cu 2 copii, un bebelus de cateva luni si unul mai mare prin clasa I.
stau toti 3 pe jos, ea vinde servetele nazale, bebelusul suge in rastimpuri, iar scolarul povesteste de peste zi.
cred ca azi scolarul zicea ceva haios, ca bebelusul si mama radeau ascultand. apoi scolarul s-a intins sa traga un pui de somn, cu capul pe ghiozdan. sugarul a ramas la gangureli cu maica-sa. servetele nu vrea niciunul din nasurile de pe sus.

pe celalalt trotuar, l-am vazut pe stingherul meu cu pat din cutie de carton. avea un plic pe care scria: smile!

l-am vazut pe portarul de la gradinita lu toma citind si conspectand. purta basca, fular, camasa in carouri si vesta. semana cu morgan freeman si isi juca propriul film. o sa-i printez poza si-o sa i-o fac cadou de craciun.

am vazut o fetita plangand pentru o nimica toata si i-am pupat degetul sa-i treaca nimica. i-a trecut.

l-am vazut pe toma in stare sa sufle printr-o gaura de plastic, raspandind baloane de sapun in aer: babaf babaf ( adica bubbles)

l-am vazut pe tatalutoma pe acoperis, fericit ca ne are. ne-a copt cartofi dulci, in jar si ne-a baut bere.

am vazut o musulmanca durdulie si preocupata, cu val smerit pe cap si cu un tricou pe care scria cu paiete: keep it cool!

l-am vazut pe profu de sport jucandu-se de-a locomotiva, cu vreo 40 de copii de gradinita. omu are har. imi umple inima.

am vazut o masina cu brad in portbagaj. in cairo e atat de rara imaginea asta, ca valoreaza cat 1000 de brazi de-acasa. trebuie sa luam si noi unu, chit ca e molut asa, semi-conifer. ca toma canta numai chisi chisi de vreo 2 saptamani. (Christmas Christmas adica)

am vazut-o pe una din profesoarele de la scoala scriid de mana niste ganduri. o ajuta pe o prietena de-a ei din londra sa scrie o carte. fata ii trimite idei culese de pe net, iar asta mica a mea le leaga intr-o poveste adanca, spre publicare.

ma opresc aici cu vazutul. merg sa ma culc. mai vedem si maine.







luni, 1 decembrie 2014

un vis de noapte si unul de zi

am 2 povesti pentru voi.
un vis de noapte si unul de zi.

am visat azi noapte ca inghetau apele in jurul meu. apoi o femeie pe care o stiu din copilarie, dar al carei chip nu mi-e clar, s-a apropiat de mine si am inceput sa vorbim de-ale inimii.
faceam impreuna bulgari de zapada.. peisajul se inzapezise brusc si de-a binelea.
si ii spuneam ca mama mea plange. ca oricat de fericita m-ar afla, sunt departe.
bulgarele meu s-a facut nisipiu, de parca zapada se murdarise. ma uitam la el bej si ma durea.
apoi s-a surpat pamantul sub noi si tanti cu care vorbeam s-a dus cu avalansa.
am inteles ca trebuie sa ma salvez si m-am avantat in stanga, convinsa fiind ca o sa sar si-o sa ma apuc de ceva, de orice.
am sarit, dar n-am reusit sa ma prind de nimic.
am facut un efort suprasubconstient si-am iesit din vis.
ca si cum nu-mi dau voie sa visez ce nu pot sa apuc.
m-am ingrijorat. am trimis un sms acasa in toiul noptii si mami mi-a dat beep inapoi. eram iar puternica.
am citit ca zapada in vis e dezamagire, iar avalansa vine ca o confirmare a haului dintre ce-ti doresti sa exprimi si ce transmiti de fapt.
m-am scuzat la tatalutoma pentru un detaliu pe care il credeam maruntis iar el il credea existential. am plans, sa ma eliberez.
s-a scuzat si el adanc pentru ca trag vina dupa mine in vis.

intre visul asta si povestea numarul doi, vine o fetita in birou si-mi aduce un desen. un soare cu ochelari, o luna si vreo 40 de planete. asa se vede universul cand esti mic - aglomerat. 
ii multumesc si-l pastrez!

revin. 
in drumul spre scoala trec in fiecare dimineata pe langa un barbat care doarme pe trotuar. si-a confectionat un sezlong dintr-o cutie de carton si o patura. se descalta cand 'se baga in pat'.
in fata 'patului' are o sticla de apa, una de pepsi si un pahar. citeste ziarul. e un om informat, cu nevoi putine. ii zambesc si imi zambeste inapoi, cu o demnitate de parca intr-o alta viata m-ar seduce.
adevarul e ca si radiez. gay sa fii si tot ma fluieri.
un nene trece pe langa 'pat' si-i zice omului strazii: hai ca ai vreme buna azi. el aproba scurt si da pagina ziarului.
de ce nu vrea el sa doarma acasa? cu cine nu se mai intelege el in viata asta de-si viseaza visele pe trotuar?




sâmbătă, 29 noiembrie 2014

no matter how no matter where we call it home if love is there!

am locuit in viata asta in vreo 15 case. cutii, vorba lu taica-mio. iesim dintr-o cutie-casa, intram intr-o cutie-masina, ca sa mergem catre o cutie-job, de unde la sfarsit de zi plecam spre cutia initiala, daca nu cumva ne oprim la vreo cutie-magazin, sa luam una alta.
incet incet, cu fiecare mutare, am invatat lectia debarasarii, lectia entuziasmului care vine cu fiecare cutie noua, lectia neplansului pentru cutia veche.
imi place dansul asta al nevoilor primare, al zonei de confort. cu 3 case in urma imi doream liniste, cu 2 case in urma imi doream fereastra generoasa la bucatarie si balcon cu vedere la verde, cu o casa in urma imi doream sa locuim in orice conditii, numai sa merg pe jos la job, sa scap de infernul traficului.
acum imi doresc apa calda. glumesc un pic, dar nu mult.
ne mutam intr-o casa la etajul 8 din 8, cu acces la acoperis. ventilatoare in tavan, ca-n pacientul englez. bucataria are masina de spalat vase, doamne miluieste doamne miluieste doamne miluieste.
merge dusul la baie, nu ca merge, ploua des, ca-n romania. o sa plang sub dus de fericire. o sa ma irig pana or sa-mi creasca petale la subrat. 
doamne si-are casa asta noua la canapele si la paturi, ca sa tot vina bunicii de la pucioasa sa stea trantiti sa-si traga sufletul dupa ce i-oi alerga iar in jurul piramidelor.
pe acoperis si-a planificat tatalutoma gradinaritul si gratarele. deci iarna asta o petrecem pe acoperis. 
e cam departe de scoala, la 10 min de taxi, dar nu le poti avea pe toate in viata. 
am invatat in timp sa traiesc visele pe bucatele. le inchid frumos, deschid altele noi. ma mai intorc, mai visez ce mai gasesc nevisat sau nu ma mai intorc daca m-am trezit.
casa asta noua are cam de toate. prin urmare din casa veche nu prea luam nimic cu noi.
2 saci de haine, 2 saci de carti, juma de sac de jucarii, 3 cratite, 2 pahare a cate un picior, neaaparat! doamne, primul vin pe acoperis! prima cioclit cheic.
imi iau si masina de spalat rufe in carca. o iubesc ce-i drept, nu mi-a gresit cu nimic. let go let go, da nici chiar asa fara discernamant.
am agonisit ceva incropeli denumite de literatura de specialitate - mobilier. le vom dona probabil unor nevoiasi, asa cum le-am primit si noi, cu vreo 2 case in urma. si tot nevoiasilor le-oi da un sac de haine si unul cu jucarii pe care toma le-a semi uzat fizic si supra uzat moral.
imi place jocul asta cu datul si primitul. ne mai instraineaza de dragostea bolnava fata de obiecte, ne invita la recunostinta, la compasiune, la fel de fel de sentimente pe care consumismul le omoara cu premeditare.
iau in casa noua picturile lui toma. scrijelelile lui cu sens. daca nu cumva le-oi imparti si pe-astea drept suvenir portarului, vanzatoarei de legume si cui ne-o mai fi zambit in ultimele 6 luni. sa tot picteze toma milioane de vise noi, ca el cu fiecare casa, mai prinde niste aripi.
mopul nu-l mai iau, ca si-asa il foloseam rar.
pernele, numa 2, ce atata somn?
presuri 3, da inchegate.
si uite asa ne facem iar gata de viata noua. pana cand? pana n-o mai rodi acoperisul verde viu din visul lu tatalutoma.





marți, 25 noiembrie 2014

de-ale inimii

am vazut in curtea scolii o doamna pupand o mana de copil de 4 ani. copilul a plecat si s-a uitat timp de 4 pasi la pupicul de pe mana.
am purtat o conversatie scurta cu o fetita, prin peretele separator de la wc-ul copiilor. eram doua dame si nevoile noastre semanau. 
am pictat niste manute uscate si altele mai moi, iar posesorii lor au chicotit asa sub gadileala pensulei.
am primit din olanda un pachetel de la simina. pe una din felicitari scrie: keep calm and look at toma.
am dat peste niste oameni frumosi pe google si m-am bucurat pentru vietile lor din care nu mai fac parte.
tatalutoma mi-a luat un crin galben, pe deasupra caruciorului lu toma. de fastaceala i-am dat lu toma sa miroasa crinul, iar el s-a uitat imediat la tati sa-i traduca fastaceala mea. de unde a inteles el pe sub crin, ca tati e responsabil cu gestul?
toma si-a rostit azi pentru prima data numele si am inteles ce alegere rotunda am facut.
cam asta-i tot pentru azi.






luni, 24 noiembrie 2014

joaca tarzie de-a prea devremelea

dimineata s-a crapat la 6.45, am pacalit-o pana la 7 si 5 si apoi m-am ridicat din pat impotriva naturi-mi umane.
mi-am lustruit ghetele cu o picatura de ulei de floarea soarelui, m-am facut draguta, am zbarnait un smoothie de banana cu mango si l-am trezit pe toma sa bea, sa-l imbrac, sa-l supar, sa plecam in zi.
a baut pe netrezitelea o canita. mi-a intins-o goala si a cerut: more!
l-am intrebat daca potty si a marait. zic bine, pune mami scutec, sa evitam drame.
incerc sa-l imbrac si se vaita.
stiu mami ca ti-e somn. dar e tarziu deja. pentru tine e prea devreme, iar eu insist cu prea tarziu. imi pare rau.
el mi se cuibareste in brate. vrea acolo o vreme. 
of mami, adaug: sometimes we are not ready for things but the things are ready for us so we have to go to them. nici eu n-as pleca la scoala inca. ce mi-ar placea sa mai dooorm. copilul asta imi plange plansul.
ma doare ce-i zic, iar el ma intelege.

pe seara, aceeasi lupta, pe dos. l-as culca, dar lui ii mai trebuie 10 songs, 2 books, apa, calals (culori adica).
pe skype refuza ca un magar sa vorbeasca cu mamaie de la pucioasa. ea e dezamagita de impasibilitatea lui. eu insist ca ar putea macar sa-i cante un cantecel, si el incepe: ein ein go auei (rain rain go away) si canta si canta si canta acelasi vers de 7 ori, sa nu mai zica mamaie ca e mut ca o lebada, vorba lu blaga. blaga lucian, nu blaga politician.
sting lumina, il lungesc, gata gluma, ia suzeta, shhht.
isi intinde bratele si mi se arunca la gat. imi zice:up! unde sa te duc? tati, zice el, tati home! stie ca tati e acasa, in camera cealalta, asa ca dam o tura pe la el.. niste calareala si p-acolo, 2 dansuri. 
socks? intreaba el.. iar tacso ii miroase picioarele, se face ca lesina si toma se prapadeste de ras. 
hai mai baiatule la somn, ca maine dimineata cine se vaita ca e prea devreme? si incep sa ma vait imitandu-l, iar el iar se prapadeste de ras, ca prea imi iese.



miercuri, 19 noiembrie 2014

cum invata toma, ce si de la cine?

nu mi-am propus sa-l invat pe toma nimic. mi-am propus sa-i asist invatarea, sa-i confirm perceptiile, atata vreme cat si eu cred in ele, sa-l ajut sa nu se raneasca, dar sa nu-i retez nicio initiativa.

ii plac jucariile raspandite prin toata casa, ca sa le poata cuprinde pe toate dintr-o privire. calca pe doua treimi din ele, pana ajunge la cele cu care are treaba, iar eu nu zic decat: ai grija! se impiedica de-o masina, pica pe ea, ii rupe o roata. zice: o no! iar eu zic: pai asa se intampla cand calci pe ele mami. si trecem peste..oricum, avea alta jucarie in plan cand pornise la drum, deci ramanem in focus.
cere suc in ceasca de oameni mari, eu sugerez canita lui de plastic, el imi arata ca vrea o experienta noua, ii zic treaba ta, dar ai grija.. storc ultimele 2 portocale, iar el chitaie de nerabdare. pragul de la bucatarie e mai afurisit decat poate sucul sa reziste in ceasca. intelege si el ca incapatanarea i-a adus sucul pe piept, schimbarea tricoului, intoarcerea la umila canita de plastic.

se uita la niste cantecele descarcate de mine cu buna stiinta de pe net. imita, danseaza, traieste clipa. il vad dand buzna la baie, isi ia olita, incearca sa-si dea pantalonii jos, sunt mandra de constiinta lui, il ajut, dar treaba e deja pe jumatate bine facuta, vorba presedintelui. il asez totusi pe olita, sa nu-l descurajez. mai face si-n olita un mot, iar eu zic: bravo mami. esti baiat mare. tatalutoma zice: ooo what a production. si toma repeta: dacshan! de la prodacshan. 

de cum deschide ochii dimineata zice: book? si noi intindem mecanic mainile spre coltul doldora de carti. extragem co ochii inchisi o carte, iar toma o refuza, zicand: stoii, adica story.. nu orice carte.
noi ne cerem scuze, deschidem ochii, extragem ca la bingo 'a letter for george' o minune de poveste australiana despre o broasca testoasa- postas, care primeste o scrisoare de dragoste si viata lui se schimba.
ziua incepe deci cu george, pe care toma decide sa-l ia cu el in carucior si sa-l aprofundeze pentru a mia oara, in drum spre gradinita. probabil e singurul copil din cairo, din egipt, citind in carucior, printre claxoane, magari, pisici, cersetori, vanzatoare de legume, lustruitori de pantofi.
slalomam prin lumea asta nebuna, cu cate 4-5 carti la noi. nici nu stiu cand s-a instalat dragostea asta pentru carti. poate ca a venit din lipsa de tv in casa. sau poate din iubirea mea organica fata de povesti, sau poate ca a fost in coca lui de dinainte sa deschida ochii.
cert e ca nu se mai poate fara carti. poate ca are 100 la ora asta. le stie pe toate. cand ne-a surprins rostind in engleza cuvinte pe care nu ne aminteam sa le fi exersat cu el, am inteles ca asta prinde din zbor, prinde la gradinita, prinde pe strada, prinde din conversatiile noastre. 
n-am indraznit sa adaug romaneste peste engleza lui de inceput de viata. n-am vrut sa-i stric intelegerile. 
i-am vorbit toti in romaneste, engleza, araba, rusa si inca vreo 12 limbi ale universului. el a balbait o vreme amestecat si apoi a ales engleza, ca forma universala de cuvantare. nefiind nici prima mea limba, nici a lu tacso, cred ca ni s-a parut superior gestul copilului si am ales sa i-l confirmam.
sunt sigura ca va invatata si romaneste in viata. dar n-am simtit sa fortez.
cine ma cred sa stirbesc nevoia lui de confirmare a primelor cuvinte in engleza, atat vreme cat au pornit de la el, nu le-am indesat eu.
in timp ce scriu el ma intreaba tati home? iar eu ii spun c-o sa vina mai tarziu, cand el va fi adormit deja si-o sa-l acopere cu pupaturi. el intelege, iar eu oftez, dintr-o teama bolnava ca s-ar intampla prin absurd ceva cu tati in drum spre casa, si-apoi ce-o sa se aleaga de promisiunea mea? ma condam repede pentru gandul asta bolnav si adaug ca tati vine sigur si repede fiindca ne iubeste mai mult decat orice pe lumea asta. 

sa revin la invataturi. la gradinita a avut vreo 10 profesoare pana acum, de prin toate colturile lumii: egipt, ghana, palestina, italia, noua zeelanda, algeria, maroc, india si australia.
ce noroc cu doamna asta zbanghie din australia, ca uite o sa-i citeasca ' a letter for george' cu accent corespunzator. in sfarsit se inchide cercul. povestea se intoarce la ea, dar ramane cu noi.
am primit-o de altfel de la niste prieteni irlandezi, pe care i-am cunoscut in romania si aprofundat in cairo.
asa s-a umplut casa de carti, cu vreo 5 cumparate de noi, 2 scrise de mine si vreo suta citite, roase, jupuite de alti copii ai lumii. uite asa povestile nu mor. ele invie pe olita, in cada, in carucior si oriunde il apuca pe toma nevoia. cand e satul de cartile din casa, il duc in cate o biblioteca mare, sa respiram niste liniste veche, sa intelegem ce-au inteles niste oameni care au tinut cartile alea in mana si pe care n-o sa-i cunoastem niciodata.

constatam ca stie deja o puzderie de cuvinte, pe care si le fixeaza liber de cand deschide ochii si pana noaptea cand pica lat de atata citeala.
n-am niciun plan cu privire la ce ar trebui sa-si insuseasca sau la cat ar fi indicat sa stapaneasca la 2 ani. am incredere in puterea lui de absorbtie si sunt acolo langa el, gata sa ma minunez cu fiecare achizitie a mintii.
a aflat din niste desene animate de treaba, ca atunci cand superi pe cineva, zici sorry, asa ca il auzi prin casa: soii soii, cand intelege ca a facut ce nu ne-am fi dorit sa faca.
nu apuc sa ma supar pe el niciodata. parca sunt prea ocupata sa nu-i iubesc fiecare initiativa, oricata dezordine, frustrare mi-ar aduce. 
vrea sa manance niste pasta de dinti, ma asigur ca o avem in casa pe cea mai lipsita de substante toxice de pe piata. 
vrea sa isi ia singur din frigider, am grija sa ticsesc rafturile cu fructe, legume, biscuiti mai fara zahar.
vrea sa scrie pe pereti, ii dau un marker moale, 
vrea sa bage un deget in gem, zicand finga (finger), ii pun borcanul la dispozitie.
dupa gem vrea niste miere. ii spun ca numa un varf mic mic de deget, iar lui ii place jocul asta de-a minusculul si ma asculta. dau si eu, da si el. lasam unul de la altul cantr-un dans.

toate jucariile lui de baie sunt aruncate prin toate colturile casei. isi alege opus (octupus), fis (fish), dac (duck) si fog (frog), le arunca in cada, semn ca de restul n-are chef.
respect si decizia asta si las dezordinea in ordinea in care am gasit-o cand am venit acasa.
il scot din cada, nu inainte ca el sa ceara: taual (towel), il imbrac in pijamale si ii spun ca a venit vremea somnului.
el vrea niste macaroane cu broccoli.
se ghiftuieste, apoi se baga sub pat dupa o jucarie, schiauna de acolo, eu il invit sa iasa cum s-a strecurat. face un efort pisicesc si iese gri, cu smocuri de praf pe obraz. sunt mandra de reusita lui. n-a fost usor.
il mai spal o data, alte pijamale, il mai anunt o data ca e vremea somnului.
primeste moale ordinul meu dublat de pupaturi si cade intr-o sforaiala dulce, care n-o sa ma deranjeze cat voi trai si cred ca nici in viata de dupa.
ce-am invatat din ziua de azi? am invatat ca invatarea curge aproape singura, daca respecti cautarea, pui pozitiv peste curiozitate, dai timp intelesurilor, inlaturi cu seninatate fricile si ignori murdaria.


marți, 11 noiembrie 2014

nimicuri dinastea de mama

m-am intors de la scoala victorioasa.
am incheiat 4 sedinte cu parintii. am batut palme cinstite, am primit complimente cu mana la inima, am promis grija, am mai sadit niste incredere, mi-am cerut o scuza, mi-a fost acceptata.
e minunat cand te confirmi.
Tia, 5 ani, m-a desenat azi repde, dintr-o bucata, cu un ranjet intr-o parte, cu parul drept, contur negru, si inima rosie in miezul pieptului. asa m-am regasit! cum a decis ea sa nu coloreze nimic in afara de inima.
o alta fetita m-a intrebat, ms corina? cand esti libera sa te coafez? asa m-as fi lasat in manutele ei, daca nu aveam treaba. nu pot sa va spun cum ma topesc cand cineva imi atinge parul.. nu era vreme azi.
am ajuns acasa tarziu. tatalutoma imi scrisese ca are incredere in mine si ca toma e bine.
am intrat pe usa puternica. invinsesem si imi fusese dor de ei.
l-am pupat pe toma care mi-a zambit adanc si s-a intors la desenele animate pe care i le pusese tati la laptop, din pana de activitati.
tehnologia invinsese. nu m-am suparat.
am fugit la baie.
intr-o pauza intre episoade, toma a alergat la baie. m-a intrebat daca pipi, i-am zis ca pipi. a venit si m-a imbratisat si eu i-am pupat crestetul.
am stat asa o vreme lipiti si nu mi-a fost rusine.
eram mama lui si ii lipsisem.
i-am spus in gand cum am linistit azi niste zeci de parinti de copii frumosi ca el iar el m-a iertat ca intarziasem.



la banca

ies de la scoala entuziasta.
mi-am printat niste articole despre asemanarea dintre oameni si caini si neasemanarea dintre oameni si pisici.
tatalutoma e la banca. imi da indicatii cu privire la locatia bancii CIB, articuleaza el, stiindu-ma nauca. zic da da, cu gandul la pisici.
intru in prima banca de pe strada. toc toc, cu ghetele mele de doamna. n-au niciun client. 3 ofiteri bancari ma scaneaza cu interes. cumva in acelasi timp, unu cu vorbe, ceilalti numa cu ochii, ma intreaba daca ma pot ajuta cu ceva.
-nu prea. 
- ?!?
- am o intalnire cu sotul meu.
- unde?
- la voi. mai aveti ghisee si pe sus?
- cum arata sotul dvs?
- ce maa? e inalt, misto.
- nu cred ca e la noi.
- hai ma baieti ca abia m-a sunat. pot sa merg sus sau mai aveti intrebari?
- cum il chema, sa verificam daca e sus?
- hai frate, daca mi-a zis ca ma astepata la banca.. in fine, le spun numele.
- unu din ei suna la birourile de sus: il aveti pe unu cutare cutare la ghiseu? nu ma!
- ne pare rau, nu e la noi.
- nu sunteti CIB?
- nu. suntem NAGB
- a, deci concurenta, adaug eu sa ma scot din jena
- nu zambeste nimeni.
- la revedere, ma scuzati.
d-aia n-aveti clienti, ca cereti prea multe informatii personale pentru orice nimic de operatiune.. nu le-am mai zis


luni, 10 noiembrie 2014

esti azi mai tanar decat vei fi vreodata!

am citit pe pagina unei prietene budiste, despre o intrebare clasica pe care si-o pun islamicii cand se intalnesc, si anume: ce mai face inima ta, aici si acum?
imi place deschiderea ei catre toate fatetele umanitatii si m-a pus asa pe ganduri.
eram tentata sa subestimez islamul, din necunoastere, din ne-nevoie de patrundere, din prea multe limite cu care imi ingradeste libertatile declarat-ortodoxe, precticat nu prea.
dar daca stau bine si ma judec, de cand sunt pe pamanturile astea musulmane, m-am umanizat mult, m-am inmuiat, m-am apropiat de suflete. parca nu mai merge altfel. de parca m-ar inghitii valtoarea nebuna a vietii, daca nu m-as apleca asupra copilului din cosul de rachita de pe trotuar, daca nu as filosofa cu portarul de la gradinita, daca nu as re-plange toate lacrimile cu care ma intersectez.
poate ca senzitivitatea asta s-a nascut si din dorul zonei de confort, din adusul unuei minuni pe lume, din intelesul menirii parintesti, din confruntatul cu o cultura veche si stabila, prafuita dar demna, saraca dar impacata.
de la ei am invatat revolutia pasnica, a milioane de suflete fericite sa stea in strada, daca asta se cheama protest.
pozele cu lumea iesita sa-l suduie pe ponta, ma fac sa zambesc scurt. nu sunt cu ponta, nu sunt cu strada. am invatat in egipt ca strada urla uneori si din ne-treaba. e fun asa sa fii laolalta cu gramada, sa strigi huo, sa-ti faci o poza, sa mananci o shaorma, mai suni un prieten, mai pierzi o cheie, mai inveti o lozinca, mai incropesti o caterinca. ce sa mai.. aparti unui grup. nu mai esti singur. 
totusi, strada cheama furia. o scoate din inimi. oamenii cauta adevaruri si asta imi da speranta.
asta ma face mandra de generatia mea si de cea imediat urmatoare. 
de-aici de sub pilota - v-am zis ca mi-am luat pilota, nu? - sunt cu gandul la voi si va urez zambete.
esti azi mai tanar decat vei fi vreodata! - mi-a placut si fraza asta peste care am dat tot azi si pe care v-o impartasesc intru trezire.
faceti-va curat in vieti, spuneti lucrurilor pe nume, mai usor cu jignirile, mai mult cu toleranta.
acolo pe strada unde sunteti, verificati fericirea voastra marunta si decupati-o din conjunctura politica. iar cand o sa simtiti ca indiferent de cine vine, o sa stiti sa radeti si-o sa cautati iubirea, atunci indignarea o sa se mai topeasca. dar cine sunt eu sa stiu ce va trebuie voua?



sâmbătă, 8 noiembrie 2014

observatii la drumu mare

sa va mai spun una tare din cairo.
aici cu alcoolul e cam nasol. in sensul ca vreo 80 la suta din cei vreo suta de milioane de locuitori sunt musulmani, iar alah le-a spus clar 'ca care o pune gura, se lasa cu ucidere'. mai fura ei la pahar, da sa nu spuneti la nimeni naibii, ca-mi sparg blogu baietii cu barba.
magazinele care vand alcool sunt numai ale crestinilor si gasesti asa 1- 2 pe o raza de 1 km. nimeni nu iese dintr-un astfel de magazin cu sticlele nepitite in cate 2 pungi negre de plastic. 
nimeni nu bea in vazul lumii, numeri pe degete restaurantele care servesc alcool.
imi amintesc cum in timpul ramadanului tatalutoma a gasit o dugheana semi-deschisa si-a cumparat pe furis niste beri. a luat un taxi si sticlele au zdranganit. taximetristu a intrebat scurt: ce-ai in sticle? si al meu, baiat cinstit: bere mosule. 
l-a dat jos.
nu s-a suparat, ca era frumos afara. in cairo nu ploua decat vreo 2  -5 zile per an, sigur nu in ramadan. pam pam!

azi ma intorcem cu toma de la plimbare si m-am oprit in fata magazinului cu alcool, intentionand sa iau vreo 6 bucati de bere cu spuma.
am realizat ca pierdusem banii din buzunar. am vrut sa ies, da crestinu mi-a pus berile in pungile negre si mi-a zis: pai se poate? las ca platiti dvs data viitoare.
ce baiat! dau o bere, pe caiet, i-as fi zis, da nu se cadea. 

la colt de strada o mamaie asezata turceste, la cersit, sorbea dintr-un pahar de nes. a pus repede paharu jos, intuind ca sigur isi face safteaua cu mine, europeanca cu drept de vot.
o mana a pus nesul pe trotuar iar cealalta mana s-a pregatit de incasat numeraru. ai bre, dao-n-masa, ca-ti dau acu o bere, de-ti incurc toti profetii. si-am lasat-o asa in suspensie. s-a intors la nes.

apoi am dat peste un semi-smecher care vinde tigari de contrabanda, intr-o cascarabeta de juma de metru patrat, in care nici sa vrei, nu poti sa stai cocosat. ce ironie a asumarii de sine!
ii zaresc sub muntele de tigari un tv sport, dinala de care am vazut eu acum vreo 25 de ani intr-o masina lastun, intr-un camping pe la cuibu dorului.
imi atrage atentia o dama dansand din buric, la tv bineinteles, vai de colacii ei care fac zang zang.
semi-smecheru trebuie sa-si infiga barba in piept ca sa poata viziona, fiindca tvul e cu 2-3 capete sub nivelul ochilor lui semi-inchisi- cantr-o mahmureala in care zace fara sa fiu baut nimic. zace pe el, urmarind cu interes unduielile cadanei, pazind niste tigari pe care nu le cumpara nimeni.
si-mi amintesc de floraresele de la romana, care dau cu tamaie in ghereta si se uita la acces direct, cat se ofilesc florile de-atatea anotimpuri mintite.

ca intr-un film, imping un carucior rosu si notez avida detalii care nu-mi folosesc la nimic. 
ce noteaza toma, de la el din sareta.. in alta poveste.



joi, 6 noiembrie 2014

dinte pentru dinte

ia sa va mai scriu niste intamplari, ca poate iar v-ati pierdut in neimportant si va era dor de chinga mea umana.
ma tot tin sa va scriu despre indeletnicirea asta de strada, a lustruitorilor de pantofi. am o cafenea langa bloc, plina de burtosi fara scop, care fumeaza narghilea si consuma o soda, in sosete, in timp ce pantofii lor ascutiti, de lac sau de sarpe, sunt frecati cu patima de un baiat fara scupule, la usa cafenelei. termina o pereche, i-o duce lu boss, descalta un alt boss si iese senin. nu presteaza in cafenea, ca sa nu amestece norul narghilelelor cu aroma de sigmaron. 
descultii profita de usa crapata si arunca o privire smechero-iscoditoare spre caruciorul cu minune de copil in el.
le citesc araba pe buzele prea groase. unu zice: trece asta in fiecare zi cu caruciorul. io cred ca ei chiar n-au nicio treaba. sunt pusi acolo ca oamenii lu ala, cum il chema, ernest, la filat. pun pariu ca stiu tot ce misca in cartier, apartamente de inchiriat, chioscuri demolate, cine vine si pleaca, cine sta mai mult decat pot ei sa inteleaga. 
vis-a-vis poti foarte bine sa gasesti un pantofar din strabunic in bunic in tata in fiu, reparand ciubote la a saptea purtare. merg si eu la ei din cand in cand, sa mai lipesc o talpica, sa mai salvez niste ghete ne-inca-gata de umblet. v-am mai povestit.
asa e egiptul, doldora de contraste.

ieri m-am oprit la un magazin -cooperativa, care vinde covoare, paturi, pilote, prosoape, lenjerii. plastic si bumbac, preturi cinstite, modele mai chicioase sau mai de bun simt, dupa nevoi. 
cer o pilota, semigroasa. o tanti cu un fel de magie neagra in ochi, mi-l abordeaza pe toma. el nu rezoneaza, isi piteste fata in palme, cum foarte rar se intampla. ea expeditiva, jongleaza intre detalii despre pilota si replici pentru toma neinteresatul. il intreaba agila: auzi? asa esti tu suparat mereu? nu. numa acuma! raspund si o intorc la pilota.
ma decid, merg s-o platesc. toma da o tura discreta de magazin, cam cum ai desena cu compasul un cerc in jurul meu, mama-nucleu.
nu indrazneste sa plece prea departe de piciorul meu. probabil ca energia vrajitoarei il disturba inca.
la un moment dat, ea trece pe langa noi, usor dezamagita ca nu-i iese niciun bacsis si-i sustrage lu toma brelocul cu magarus, bucata lui de confort in cooperativa asta plina de plapumoaie.
toma e perplex. intai incurcat, apoi gata sa planga, intelegand cine e responsabil cu gluma.
ignor chitanta, uit de pilota, merg ca o leoaica la vrajitoarea satisfacuta si smulg brelocul din mana ei, cu aceeasi tactica cu care il deposedase ea pe toma. imi admit agresivitatea, mi-o asum. ii spun taioasa: sa nu mai faci asta niciodata! nu are timp sa se faca ca nu intelege. ma priveste fix. adaug: e doar un copil, care daca nu ti-a zambit, nu merita facut sa planga. ea tace. isi muta privirea.
imi iau copilul, brelocul, pilota, chitanta si iesim.
nu ma doare nimic. nu reevaluez.
pe seara, sub pilota, ma povestesc lu tatalutoma. ofteaza. ii pare rau ca ma expun unor astfel de conflicte sociale, mi-ar face observatie, dar nu stie cum.
m-ar invatata sa fiu mai flexibila, dar ma pupa.
ii spun: imi pare rau, dar uneori, in jungla asta de tara, n-am timp de transat. imi scoti un dinte, iti scot unu si-l lipesc in gaura pe care mi-ai facut-o. 
nu-ti port pica, dar nici nu las clipa sa treaca nelamurita.
radem, glumim, da cu inima. daca am detectat siretenie, te-am ciupit sa te trezesc.
e misto pilota asta. buna treaba ai facut, conchide el cuibarindu-se, parasind darzenia intamplarii.




duminică, 2 noiembrie 2014

votul meu deadevaratelea

ziua s-a nascut devreme, impotriva visului meu de a mai lungi somnul, de a mai odihni raceala, de a mistui durerea de cap.
a durat putin sa ma fac frumoasa, sa culeg copilul din asternut si sa iesim din casa. el s-a agatat de o carte si nu m-am impotrivit. a citit asa implicat, in carucior, pana la gradinita. macelarii care isi atarnau spinarile de vaci deasupra prevaliei, l-au privit incurcati.
ne-au claxonat cateva masini. trebuie ca imi statea bine spalata pe cap.
i-a aratat oliviei, italianca de 3 ani pe care o curteaza de vreo cateva saptamani, cartea lui pretioasa. ea s-a uitat absenta. lui i-a fost suficient. ea il adora oricum. ii miroase parul, il imbratiseaza, am vazut-o eu. asa ca, o carte in plus in minus, pentru olivia nu schimba nimic. 
m-am folosit de momentul lor literar si mi-am luat la revedere.
toma nu s-a suparat. olivia castigase. nu m-a durut. sunt o mama flexibila. 
la scoala m-am ancorat in dramele pe care le lasasem nefinisate joi.
am concediat o profesoara care din exces de zel efectuase cateva impertinente de netrecut cu inima peste.
o 'concesionasem' in cateva randuri, desi stratagema-i agresiva se contrapunea dascalitului onest pe care incerc sa-l propag.
universul mi-a adus in birou o proaspat-absolventa, cu zambet curat. am scormonit-o rapid de intentii bune, de inima deschisa, de drag de copii.
hai sa vedem ce treaba face! 
nici n-am stiut cand s-a topit ziua si-am inchis pravalia. mi-am ridicat salariul de la financiar si-am schimbat 2 glume fine cu domnu care manevreaza tot banu in magaoaia asta de scoala. e infipt bine in jobul lui, rade atent, stie tot. imi place monumentul asta de impasibilitate. 
toata lumea il abordeaza cumva umila. cred ca asta e modelul egiptean. in fata banului, pleci capul, chiar si cand il meriti.
imi re-evaluez rapid neintarzierile la job, dedicarea, entuziasmul care inca ma mai urmeaza in vis, si tin fruntea sus. cred ca e bucuros ca ma vede. nu-l deranjez decat 1 data pe luna, cand merg la el sa-mi cumpere cinstea, cu banu jos. cand plec ii multumesc strigandu-l tare pe nume, semn ca am glume cu el, iar el rade incurcat, ca-l aude toata lumea si ca poate prestanta lui e cioplita. ca n-o sa stie cum sa stearga zambetul si sa puna iar gheata peste el, pentru salariatul urmator.
trec pe langa facultatea de arte. multi tineri frumosi, baieti si fete mascand sub interesul comun pentru arta, o nevoie nebuna de nesinguratate. nu petrec pe niciun chip mai mult de 2 secunde, dar citesc atatea povesti. le urez in gand tuturor flirturilor, relatii stabile, copii frumosi.
ma intalnesc cu tatalutoma. il vad venind si-l iubesc apropiindu-se.
zambeste incurcat si inteleg ca inca il mai misc. se fac trei ani saptamana asta de cand traim unul prin celalalt. nu-mi spune ce frumoasa sunt sau ce mult i-am lipsit de dimineata pana acum, dar eu inteleg toate adevarurile astea plus niste senzatii pe care o sa mi le comunice el in particular. 
mergem sa votez.
ma intreaba daca increderea asta vine de la incasarea salariului.
am uitat de salariu.
intru in curtea ambasadei. ma legitimez. sunt senina. stiu ce aleg. am emotii bune. votul curge cuminte si sigur. 
marchez primul vot din viata mea, care imi apartine. n-a umblat nimeni la el. e pentru o romanie in care incetasem sa mai cred, cand am fugit dupa revolutionarul asta cu picioare lungi.
e pentru o romanie la care o sa vin inapoi intr-o zi.
o romanie in care o sa-l aduc pe toma sa rada, sa respire, sa afle.
e votul meu deadevaratelea. stiu in secunda imediata votului ca sunt sanse mari sa nu castige adevarul meu.
dar aleg sa merg cu visul mai departe. daca o sa-mi vina sa plang la noapte, o sa las lacrimile sa curga.
dar pana una alta, inima rade. imi iau pasaportul inapoi, mana cu care am pus stampila se intrepatrunde cu mana revolutionarului care stie cel mai bine cum e sa crezi in ce ti se potriveste.
mergem la gradinita sa luam copilul in brate si sa fim o familie.






miercuri, 29 octombrie 2014

bucati de adevar

la gradinita la toma, mi se confeseaza portarul, despre o minciuna de-a directoarei.
minciuna nu ma priveste, dar ma pune pe ganduri. il intreb de ce imi face o asemenea marturisire, dupa ce tocmai mi-am depus copilul cu incredere in clasa, in incinta curtii pe care el o pazeste de vreo 5 ani, lucrand pentru directoarea pe care tocmai mi-a dat-o in vileag. 
el zambeste si ridica din umeri. e si el om si a inteles de mult ca si eu sunt.
ii printez pe furis la scoala lecturi din sudan, sa -l tin la curent cu nelegiuirile de acasa, cand am ocazia. poate ca asa a simtit sa ma recompenseze. cu o bucatica cinstita, cu care stie ca nu-si risca locul de munca. s-a descarcat. ce omenie bruta!

la scoala ii intreb pe youssef: i-ai zis mamei sa vina la scoala?
aa, vine azi, imi zice el si se strecoara afara din raza franca a privirii mele.
asta e o minciuna, ii zic repede, pana nu-mi trece senzatia ca l-am prins.
ooof, o sa-i zic diseara.
de ce ma minti?
pai am uitat sa-i spun. dar diseara chiar ii spun. e ocupata cu bebelusul, stiti? ( maica-sa are un bebelus cu un tata nou.. iar youssef nu-l numeste frate ci bebelusul)
bine. sa nu uiti. si sa nu ma mai minti, te rog.
ok, imi spune el si-mi vine sa-l cred.

o fetita de vreo 8 ani din quweit povesteste intr-o engleza buna cum fratele ei de 5 ani a fost pedepsit de un holtei frustrat, semi prof de mate, cu pretentii de formator de caractere.
copilul pedepsit e in responsabilitatea mea. ii confectionase profesoara lui niste aripi de liliac, ca vine halloweenu maine.. iar micutu zbura cu ghearele desfacute prin curtea scolii. s-a gandit sa-l sperie si pe profu asta de mate si l-a ranit, in joaca.
masculu a urlat la el plin de nervi, ordonandu-i sa se scuze.
copilul a izbucnit intr-un ras nervos, de teama.
profu s-a enervat si a urlat iar. copilul a inceput sa planga.
sora lui era langa el.
profu a zambit la sora mai mare, iar ea a zambit inapoi.
cum te-ai simtit? o intreaba directoarea? trista, a raspuns ea.
dar ai zambit!
a trebuit! a raspuns ea si inima mea a plans.
.. din poveste aflam cum frustratul i-a rupt copilului in bucatele aripile de liliac. apoi plansul s-a plans si mai tare.
i-am dat copilului aripile mele de ocazie (mereu cer un exemplar din proiectul desfasurat in clasa de fiecare profesoara.. fiindca nu se stie niciodata cum se ciufuleste din intamplare un proiect de copil agitat si se naste o drama)
l-am rugat pe frustrat sa nu mai pedepseasca in viata lui un copil din cei 120 pentru care raspund.
dar m-a palmuit, a zis el.
o sa te palmuiasca si copiii tai -se mai intampla- si-ti doresc pana o sa te coci sa-i plamadesti, sa-ti treaca crizele astea de adolescent intarziat, sa nu te razbuni aiurea, macar pe ai tai.
nu ma doare ca l-ai pedepsit, ma doare pentru menirea ta, ca n-ai inteles cat valoreaza orice nimica toata faurita de mainile unui copil. ai vrut sa-l vezi suferind si ai stiut bine ca numai daca ii rupi aripile alea in care crede, o sa-l doara cum te-a durut pe tine zgarietura care, by the way, nu se mai vede.. vai de revolutia de acu vreo 3 ani pe care cred c-ai trait-o pe facebook, barbate cu puf de aripi de liliac intre degete.

mama copilului a sunat la scoala si-a suduit juma de ora tot neamul profesorului.
mi-am amintit de povestea cu mamaia fugind intr-un suflet la scoala la taica-mio si luandu-se 'la tranta' cu tovarasa care il daduse afara din clasa, din motiv de tuse magareasca.
nu m-am suparat pe suduiala.
aripile copilului au fost returnate.
ce mi-a ramas la inima e povestea dintr-o bucata a fetei dintr-a treia.
i-am zis: esti o fetita onesta si ai o engelza buna. ce norocos e fratele tau.
a zambit.

tanti care imi vinde legume si fructe in fiecare zi, jongleaza cu preturile si eu ii bat obrazu o data la 2 zile.
azi o las in jocul ei, maine o amendez, poimaine o iert, raspoimaine ma agit.. suntem intr-un dans al strazii, printre lazile ei cu de toate.
azi m-a simtit avida de bucati de adevar si mi-a vandut bananele cinstit, cu 8 lire kilu, 3 patrimi de euro cum ar veni. 
am intrebat-o: numa atat?
a zambit incurcata de parca s-ar fi scuzat pentru ieri si mai ales pentru maine, iar eu am zambit cinstit peste, cat sa-mi amintesc ca prezentul conteaza.

as putea sa evit sa fac politica, dar azi scriu despre adevaruri, iar campania monicai macovei mi se pare unul dintre cele mai veridice exercitii de tara, pe care mi-a fost dat sa le traiesc, acasa sau departe.
am la scoala niste copii de diplomati la ambasada romaniei la cairo.
o sa sun sa intreb pe sleau: cand sa vin si io sa votez cu inima?
cu cinee?
cu monica!
a, si inca ceva, cu suzeta se voteaza? ca nu mai stiu legislatia, dar am juma de roman la subrat si tare i-as face cadou o tara mai curata.
pe cuvant.



miercuri, 22 octombrie 2014

vizualizari, deci clickuri, deci secunde, deci emotii

am constatat azi ca blogul a atins 100.172 de vizualizari, de la momentul genezei sale.
nu stiu daca asta inseamna mult sau putin, dar probabil ca putin, judecand realist nemarketizarea lui.
am incercat o traducere sentimentala a statisticilor, ca sa inteleg in ce punct ma aflu.
am tradus vizualizarile in clickuri, clickurile in clipe, clipele in emotii.
am atribuit fiecarui click macar un zambet sau o lacrima, 'dupe caz'.
stiu ca misc suflete. nu ma indoiesc.
clipei i-am destinat mecanic o secunda si-am incercat sa impart carnatul asta de vizualizari la 60 de secunde pe minut, apoi la 60 de minute intr-o ora, apoi la 24 de ore intr-o zi.
m-am consultat cu matematicianul casei, tatalutoma, care a confirmat ca rezultatul aproximativ e 1 zi si un pic. o zi si-o bucata de dimineata buna, sa zicem.
m-a intrebat: ce socotesc de fapt?
i-am raspuns ca traduc blogul in emotii.
aa, ok.
eu calculasem initial ziua avand 8 ore, saraca de mine. ma raportam la zilele lucratoare.
el mi-a atras atentia ca ziua de fapt are in total 24 de ore, asa ca 100.172 de clipe impartite la 24 de ore a cate 60 de minute a cate 60 de secunde fiecare, dau 1,15 zile.
e ca si cum 2 ani de blog s-ar traduce deci intr-o zi intreaga de suflete miscate.
ca si cand cititorul colectiv s-ar apuca de povestile rostuite de inima mea si le-ar parcurge pe nerasuflate pana s-ar topi ziua in noapte iar noaptea in inca o dimineata plus 0,15.
imi place.
am strans o zi.
e a mea. am faurit-o din ganduri, din nedumeriri, din revelatii, din lacrimi, din fericiri absolute.
e rotunda, fara margini insa. ca o citoplasma fara perete celular.
e o zi intreaga nemintita, simtita, asumata, traita.
e cu toma in ea, neaaparat.
e o zi frumos de grea, nepretuit de valoroasa.
e atat de a mea, cat e de a voastra. fara 'citeala voastra'(vorba lu mamaie), ziua asta n-ar fi avut loc in calendarul niciunei inimi.
cand aproape c-am murit de bucurie, v-am impartasit minunea, de teama ca n-as sti s-o gestionez pe toata.
iar cand am plans de putin ce-am crezut ca primesc si de mult ce-am pretins ca merit, iar v-am scris, ca sa nu ma mai doara atata.
cand am sperat, v-am scris ca sa castig niste incredere universala.
iar cand am fost sceptica, v-am scris ca sa ma eliberez.
cand m-am topit de dor de casa, am scris, ca sa printeze maica-mea fiecare poveste, s-o puna la arhiva departarii crancen de crude.
o sa vi-l scriu pe toma in continuare, ca nu mai stiu fara scris, nu mai stiu fara voi.
parca n-ar creste la fel de frumos si destept, fara sa stiti si voi asta.
firul asta nevazut de organic, ma leaga de voi.
multumesc.

azi la scoala, in toaleta copiilor, unde insist sa merg si eu, poate din prea dor de copilarie, am auzit o fetita, de pe wc: ingrijitoareooo! am terminat!
ingrijitoarea vorbea pasiva la telefon, de cealalta parte a usii.
ingrijitoareo, sunt gata.
Ingrijitoarea, nimic!
cine nu e gata il iau cu lopata.. si-l duc la politie..
[e o poezie in araba, pe care o urla copiii din egipt cand joaca 'pititea'].
nu e minunat cum fetita asta, pierzandusi speranta de a mai fi stearsa la fund de ingrijitoare, s-a transpus in jocul ei imaginar de-a v-ati ascunselea? m-am bucurat ca exist acolo, in toaleta copiilor, sa aud poezioara asta nescrisa. mi-a luat o secunda sa ajung in copilarie, in spatele blocului, cu mana la ochi numarand 10, 20, 30.. sutaaa. stiam unde o sa ma duc sa-i caut si abia asteptam entuziasmul regasirii. nu mi-era frica de niciun cotlon. ce mica era lumea din spatele blocului.

m-am intrebat insa despre ce nivel de umilinta e vorba, atunci cand copiii bogati dintr-o scoala internationala sunt autorizati sa strige ingrijitoarele: ingrijitoareo!!
poate ca nu e asa grav. poate ca e ca in sistemul medical, cand strigi: nurse, nurse.. fara nume.
dar daca eu am detectat un soi de umilinta, inseamna ca ea exista.
mia-m facut datoria si-am dezmeticit-o pe ingrijitoare, chemand-o pe numele ei de om: Zeinab, vezi ca a terminat fetita de facut caca!
Bine mis, ma scuzati!




luni, 20 octombrie 2014

apune octombriele

vanez un tantar.
trimit o tuse seaca inapoi pe unde a venit, sa nu trezesc copilul, deja perturbat de tantar. vai de visele lui trunchiate.
merg cu gandul si cu pozele peste ziua de azi de la scoala. sunt multumita desi simt sa aduc 7 precizari profesoarelor pe care am sansa sa le coordonez.
unele sunt mai responsabile decat in visul meu, altele de o zbarnaiala entuziasta care imi da incredere, altele se eschiveaza peste puterea mea de toleranta si le bat obrazu scurt, ca nu e timp de terapie.
mi-a obosit laringita de atata trancaneala.
o sa tac mai mult.
o sa zambesc asa aievea ca mama lu george cosbuc.

imi place campania lu macovei. e vie si cinstita. oamenii cu care zambeste par autentici. or fi ei un procent mic, dar imi place doza asta de veridicitate. par oamenii negata sa mai inghita nimic.
campania asta se aseaza ca o gluga peste toamna mea onesta, deci o primesc.
o las sa mi se trecoare sub ochi si zic da domne, de aici de departe, aleg sa merg pe narile intuitiei si sa votez ce-mi miroase curat.

dorm in maneca scurta si acoperita intamplator cu un cearsaf plic.
apune octombriele si egiptul insista in caldu-i ca painea.
toma, minunea mea cu picioarele pe pamant si cu aripile netaiate, isi poarta intentiile inca in sandalele luate de mamaia si tataia, din brasov.

beau niste lamai fierte cu un linguroi de miere. tusesc la la fel de sec, de des, de nervi.
o sa ma culc, sa sting instinctele. sa las gatul sa faca pauza, inainte de sedinta cu parintii de maine.
o sa le spun ca toate merg bine si ca imi dau silinta sa le tin copiii fericiti.
s-ar putea sa nu ma creada.
ia sa-mi pun tocurile de la nunta! eee, alta credibilitate.
daca ma mai gandesc mult, ma enervez.
va pup cu incredere.


sâmbătă, 18 octombrie 2014

da-mi voie sa te duc departe!

cu vreun an in urma, intr-un taxi, satula fiind de praful egiptului, de trafic, de limitarile sociale, de limba asta scuipata parca, mi s-a facut un dor de neintrebat pe nimeni nimic si de plecat in lume, cum mai faceam candva.
toma imi adormise la piept, asa ca l-am inclus in visul necurat, ca sa-mi mai spele din pacat. ma vedeam asa pe la 50 de ani, gonind intr-o masina sport, in dreapta unui tanar de 20, frumos si destept, agil si atent, care daca n-ar fi fost fi-mio, m-ar fi sedus. uneori pana acolo merge dragostea in gand. ati incercat?
venisem sa-l vizitez, la paris sa zicem, sau in italia, ca prea imi e dor, daca nu cumva grecia sau oricum, e treaba lui.
era bine, necalcat, cum il crescusem, nedat cu parfum, mirosind a om. 
ii placea ce studia si povestea cu entuziasm. 
ma intreba unde vreau sa ma duca, iar eu ii ziceam sa mai conduca. ii fusese dor de mine, de neplanuri.
daca e indragostit nu l-am intrebat. urma sa povesteasca el, mai incolo.
...
mai zilele trecute am decis cu tatalutoma sa-i facem cadou de ziua lui o masina.. nu e chiar masina, e o placa cu 3 roti dichisite si volan, un fel de carutul cu rulmenti din copilarie, intr-o varianta mai prietenoasa cu utilizatorul si mai ingaduitoare cu urechile parintilor utilizatorului.. in fine o sa intelegeti din poza, fiindca n-am la indemana termeni mecanici sa descriu vehicolul. si apoi, povestea se vrea romantica, deci fara prea multe bujii.

cert e ca toma e indragostit de 'caa' (car adica).
o zbarnaie prin toata casa, ca slava domnului nu avem praguri.
parcheaza cu spatele, din prima, iese din unghere, striveste jucarii, se strecoara pe sub picioarele vlajganului de tacso, cade usor, apoi reconstituie literalmente cazatura, cazand iar, atent la imperfectiuni, ca sa stie cum sa cada destept data viitoare.
ieri mi-a zis: come mami. sit! mi-a facut loc in spatele lui si m-a plimbat prin casa. n-am contribuit cu niciun efort. am lasat propulsia sa-si faca treaba, iar toma a ghidat cu iscusinta.  
am stiut ca se implinea deja visul din taxi de acum un an. poate daca n-ar fi fost visul ala, ieri m-as fi simtit pe sanie, intr-o iarna grea, la mamaia pe ulita. dar visul de acum un an a fost mai aprig decat iarna din anul ala de la mamaie. 
toma are doi ani si m-a plimbat deja cu masina lui sport, am inteles amandoi ce mult inseamna asta.
nu ma mai sperie nimic.



joi, 9 octombrie 2014

cum se construieste un camin

spanacul ma asteapta la bucatarie. sa-l aleg, sa ma gandesc la pucioasa, sa-l toc, sa-l glorific.
cafeaua insa se bea incet, in dormitor, unde toamna asta infinit de calda a adus o lumina pe care n-o stiu de nicaieri.
cate tonuri poate sa aiba lumina? uite ca multe. vezi de cand te-ai nascut si cu toate astea straturile se aduna si se risipesc, se amesteca si se clarifica in functie de tara, de anotimp, de gand, de incredere.
dormitorul se recomanda publicului: inalt, crapat, onest. l-am desenat pe la toate gaurile, integrand uratul in bucati de frumos asa cum m-am priceput. mai o casuta parinteasca dintr-o priza sinistra, mai niste copaci falnici in jurul unor scorburi in zid.
am mers pe firul epic al crapaturilor si-am desenat crengi noi pe care sa le bata vantul care intra nestingherit din balcon.
am ignorat toate regulile esteticii si-am adus uscatorul de rufe aici, sa se scalde tricourile jilave in baia asta de lumina noua.
se strecoara toma pe sub uscator si miroase cearsafurile ranjind. se uita la mine pe furis si scoale limba sa vada ce gust au rufele proaspete. zic: nu! si el izbucneste in ras. stia si el ca nu, dar uneori faptul ca stim, nu ne ajuta sa inaintam.
uneori stiutul tine de limite, iar nestiutul de intentii.
n-o sa stam in casa asta prea mult. o infrumusetam asa simplu, cu acuarele, cu zambete, cu viata care creste in noi cu fiecare emotie. e ca un cort de caramida. un bordei mai inalt decat in povestile copilariei. un camin, in cel mai cinstit sens al cuvantului.

miercuri, 8 octombrie 2014

nimicuri esentiale

cand am mers azi sa-l culeg de la gradinita, l-am vazut de pe geam cum participa el la activitatea propusa de doamna, altfel decat restul mogaldetelor. copiii au intre 2 si vreo 6 ani. erau la o masa rotunda si fiecare avea in fata cate o carte, de rasfoit. toti erau cu nasul in propria carte, numa toma al meu mergea de la copil la copil, inspectandu-le discret citeala. il cunosc. n-ar despropria nicio fiinta. dar probabil c-a vrut sa stie tot ce citesc ei la un loc. norocul meu e ca doamna nu insista ca el sa stea in banca lui, ci-l lasa sa cutreiere, dupa cum stie el sa invete.
m-am strecurat pana aproape de el si i-am respirat curiozitatea, pana cand m-a depistat si s-a topit de bucurie. te-am vazut, cititoru lu mami.

acasa i-am pus un scutec de bumbac cu un sistem de prindere foarte prost. i s-a desfacut si a venit cu el in mana la bucatarie, vociferand in tomiceasca un fel de dojana, cum ca ce-i porcaria asta? mi-am cerut scuze si i l-am pus la loc.
l-a pierdut pe drum, dar n-a mai venit cu el la mine, ca sa nu ma faca de rusine.
apoi a cerut niste suc de portocale si eu i-am spus: nu te plimba asa cu canita in mana c-o sa pierzi sucul cum ai pierdut scutecul! de afara s-a auzit o pisica plangand ca un bebelus. si toma s-a induiosat si-a fugit catre bucatarie, in fundu gol si cu sucul picurand pe gresie. bebi, bebi mi-a zis cu lacrimi in ochi. apoi a alunecat in suc si lacrimile s-au intensificat. pentru o clipa am crezut ca glezna e compromisa. inima mea a stat.
l-am cules de jos fara sa respir. el plangea in continuare: bebi..
l-am strans la piept si-am zis: it's a cat mami! 
apoi l-am pus atenta jos. a pasit sigur. era ok.
mi-au trebuit 2 minute lungi sa respir iar cum trebuie.
am sters sucul de pe jos. pisica a tacut.

din cand in cand il aud venind in fuga din camera alaturata. maaamiii, ma striga cu cea mai calda voce din lume. si mie mi-a fost dor de tine, ii spun, si deschid bratele. mi se cuibareste la piept si timpul sta. 

ieri am scos la iveala o bluzita cu maneca lunga, pe care n-o mai purtase de cand am fost in romania in primavara. mirosea a detergentul lu mamaie de la pucioasa si asa m-am emotionaaat. i-am zis lu tatalutoma: minunile chiar exista. 
toma si-a mangaiat bluza si a zis: bebi? zic da mami, ultima data cand ai purtat-o, erai bebi. acum esti baiat mare, ai ditamai doi anii si faci la olita. ce domn!
mi-a facut cu ochiul si iar m-am topit.


despre italia, cu dor

l-am dus pe toma la gradinita, am cumparat un snop de verdeturi si-am venit acasa, sa ma bucur de ziua mea libera, gatind.
gatesc oricum in fiecare zi, dar azi macar nu mi se strecoara nimeni printre picioare, nu mi-e teama de cuptorul incins, imi las gandurile sa zambeasca libere in timp ce toc patrunjel si marar si ceapa.
mi-am pus un radio italian, de dor. constat ca s-au vulgarizat intr-un mod agresivo-haios. la inceput m-a deranjat, apoi am inceput sa zambesc ca o doamna in varsta, cu mintea inca deschisa.
mi se reconfirma panica tinerilor italieni de a se insura, de a-si lua angajamente inainte sa implineasca vreo suta patruzeci de ani. exagerez, taiati suta, pastrati patruzecii.
apreciez libertatea de exprimare, in ciuda urlarii ei deranjante.
inteleg tot, ma pierd in dansul limbii lu dante, de care o sa raman vesnic indragostita, oricate minusuri as avea sa aduc societatii italiene. 
iau bucata asta de timp ca pe o portie de cultura. o gura de suprarealism dintr-o lume pe care o stiu pe dinafara, de care nu incetez sa las sa mi se faca dor. uite diseara o sa ma si uit la un film itaian, na poftim!
guralivul de la microfon ne intreaba superior cu ce ne ocupam azi?
suna niste fete suparate coapte pe te miri ce conjuncturi nefavorabile ale zilelor lor simpatic de grele.
sun si eu fara sa sun si le spun ca am venit acasa azi si-am gasit usa de la intrare deschisa.
o incuiase tatalutoma in gol inainte sa plecam in zi.
ce-am crescut! nu ma mai sperie nimic.
am verificat laptopurile, salariul, toate la locul lor. dezordinea- neclintita cum o lasasem. hiu! .. ca nu patiram nimic.
il sun pe inculpat sa-i bat obrazu. ma pune cu el in telefon sa intru prin camere, in balcon, sa-i confirm ca nu e nimeni in casa. zambesc si ma conformez: nimeni! 
ok. i'm sorry. it's my fault! admite. I got to go now!
noi sa fim sanatosi! adaug.

pun placinta in cuptor. 
due minuti di pubblicità. nu ma mai satur de mediocrii astia.
nici nu ma mai deranjeaza vulgaritatea care m-a frapat la inceput de placinta.
ii las sa se amuze injurand si multumesc universului pentru farama asta de internet, care m-a dus azi cu mintea acolo unde pasilor mei le e dor sa calce.






duminică, 5 octombrie 2014

ma culc sa nasc!

dimineata se anunta cuminte. incercam o promenada curajoasa, eu toma si catelul. 
trecem pe langa o croitorie cu staif: napoli taylor. am o certitudine vaga ca sefu n-a fost niciodata la napoli, dar nu stau mult in gandul asta, ca iar mi se face dor de italia de mor.
langa croitorie o fatada de shop dichisit, cu un geamlac spart prin care zaresc un septel de oi nedumerite, asteptandu-si agitate sacrificiul. taierea lor sta sa vina. le-au ingramadit aici langa croitorie cat se roaga ei pentru mai binele planetei. odata incheiate rugaciunile, incepe festinul. cam ca pastele crestin, da pe alta limba.
hai fetelor ca mai e un pic si se termina. behehe imi raspund ele resemnate.

toma se opreste in mijlocul strazii si culege 6 bobite cazute dintr-un copac. le pune pe o banca si incropeste cu ele o matematica naturista in care nu intervin.
giuls catelul da ochii peste cap. hai frate, iar ne-am oprit pentru nimic?
toma termina cu boabele si mi le inmaneaza cu titulatura: tati! si eu inteleg ca trebuie sa le pastrez cu sfintenie pana acasa.


ieri i-am luat o revista de benzi desenate. s-a pierdut in ea cu un interes pe care nu-l planificasem.
tatalutoma a zis ca sa notam shiftul asta in calendarul evolutiei lu tomica. ca oficial a devenit fan comics at not yet 2 years old.

apoi ne-am jucat cu o minge pe care tatalutoma i-o arunca lu tomica, giuls o inhata din zbor iar toma tremura de entuziasm.
toma intelegea ca nu mai e centrul universului iar giuls isi amintea de parintii lui preferati.
iar eu si tatalutoma radeam un ras nou, de bucurie extinsa, de vis usor de visat.
multumim giuls ca te-ai intamplat sa fii cadoul nostru de ocazie pentru ziua lu toma. imi place ca esti la noi. o sa-ti dau niste mar.

vroiam sa mai scriu despre cum a cazut toma zdravan de dimineata. n-am schitat nicio sperietura. l-am lasat sa se adune de pe jos, desi ar fi scancit. cazuse rau, dar agil. i-am zis up!.. s-a ridicat si si-a scuturat palmele de nisip. am oftat, lasand in sfarsit emotia sa plece. l-am pupat pe cap si i-am scuturat palmele. niste pitericele se infipsesera in pernitele lui de baiat darz.

mai scriu si ca m-am ciondanit cu tatalutoma pe seara. pesemne ca ma apucasera amintirile contractiilor de acum 2 ani fix. 
m-am inciudat si-am strigat. tatalutoma a lovit usa de neputinta. cum fac barbatii cand nu sunt intelesi. eu am plans, dar nu mult. cum fac damele cand sunt neintelese. toma s-a speriat si tatalutoma a zis: sorry. toma a acceptat scuzele si s-a intors la joaca.
eu am mers la bucatarie si-am mancat o rodie, sa-mi recalibrez globulele rosii.
toma m-a cautat si m-a gasit si mi-a zambit cu inima. eu n-am putut sa zambesc, apoi mi-a fost rusine de supararea mea pentru care toma n-a gresit cu nimic si am zambit curat si de la capat. el mi-a imbratisat picioarele si m-a mangaiat pe genunchi.
si eu te iubesc, i-am zis si l-am dus la baie sa-l spal.
a venit peste noi tatalutoma si m-a pupat pe cap.
te iubesc, mi-a zis.. si nu vreu sa te stiu suparata.
si eu te iubesc am zis..
si l-am pupat amandoi pe toma rasfatatul.
giuls s-a uitat frumos la noi de langa pat. cred ca s-a bucurat ca ne-am regasit.
toma a adormit iar eu i-am taiat unghiile mov de-atata pictura.
am terminat de vazut un film danez, bunut si sensibil.
la multi ani tati, merg sa nasc.
la multi ani mami. ce treaba buna ai facut aducand copilul asta pe lume.  mergi sa visezi minunea si maine sa-i faci tort de care i-ai promis!



joi, 2 octombrie 2014

3 oameni + 1 caine = 4 suflete

a sosit cainele. o minune de ghem alb, cu gri pe spinare. nu stiu daca e gri de la mama lui sau e de pe sub patu nostru.
ma tem ca varianta imediat urmatoare mamei lui.
m-a informat tatalutoma ca 'giuls' doarme politicos si ca sa venim odata.
l-am informat si eu pe toma ca acasa ne asteapta 'dog'.
s-au gasit. toma i-a comunicat din carucior ca mananca un apple si giuls veganul s-a aratat interesat.
au mai schimbat 2-3 vorbe si toma s-a dus in treaba lui.
politicosul de giuls n-a facut nicio nazbatie.
i-am zis lu tatalutoma: trebuie neaaparat sa facem curat. mi-e si rusine de cainele asta. el a zis: lasa-l sa sufere, ca sa mearga cu entuziasm inapoi la stapani.
am azvarlit vreo 7 legume si-un piept de pui intr-o craticioara. giuls m-a acompaniat in bucatarie. a primit niste morcov si o teaca de fasole verde.
am primit instructiuni sa nu-i dau proteina animala. sa-l las sa-si bea apa lui cu tinctura de nuc.
toma i-a aratat o carte si i-a pus sub nas niste magneti, explicandu-i in tomiceasca principiul celor 2 poli, pe care el il stapaneste fara probleme.
giuls s-a uitat perplex la tatalutoma. eu am zis: te intreaba daca ce face copilul e ok? si tatalutoma a zis: take it easy, giuls!
l-am scos pe giuls la caca si la pipi si aratam ca o familie sofisticata, cu copil in carucior si catel in lesa. oamenii ne zambeau si noi zambeam inapoi.
zic eu fals si mecanic, ca o diva: ne balanseaza energiile catelul asta. tatalutoma raspunde: adevaru e ca duceam o viata plata fara el. mersi giuls.
toma a inceput sa craune. de gelos cred.
l-am dat exemplu de cumintenie pe giuls si lu toma nu i-a convenit.
am venit in casa cu toma vaitandu-se de nimic si cu giuls politicos cum a plecat.
l-am spalat pe labe, mai mult din datorie.. iar el a stat cuminte, semn ca fac ce stie el ca trebuie facut.
i-am dat o bucatica de mar. a baut apa lui cu tinctura de nuc si s-a lungit.
am incercat sa-l sugrum cu drag intr-o poza.. dar n-a prea vrut. toma a ripostat si el. asa ca poza de familie a iesit miscata.
o sa dormim acum. oamenii in pat si giuls in patutul lui de caine langa patul de oameni. 
ce caine bun!

marți, 30 septembrie 2014

o oaie de vata, o planta in ghiveci si-un catel deadevaratelea

nu va tin mult, ca mi se inchid gandurile de durere de cap, de sinusuri inflamate, de gat iritat.
se apropie o sarbatoare musulmana cu sacrificat de oi.
profesoarele mi-au cerut pachete de vata si ochi de plastic si s-au intrecut in proiecte artistice pline de mioare.
un baietel de 4 ani a plans amarnic atunci cand un coleg mai mare i-a rupt capul oii confectionate cu maiestrie impreuna cu doamna. am sarit repede cu un lipici, am reparat oaia de vata, am pus zambet peste lacrimi si-am atras atentia baiatului mai mare. ce bine c-am ochit nenorocirea intre 250 de copii gata sa iasa pe poarta scolii.
youssef, hiperactivul dintr-a doua, mi-a daruit un ghiveci cu o planta deadevaratelea.
a fost in excursie cu clasa lui si fiecare a primit cate o planta. 
I want you to have it, mi-a zis.
mi se parea ireal. cum asa? uite asa!
pot sa te pup?
a ridicat din umeri.
l-am pupat. a primit pios.
am ramas pe ganduri, fiindca tot el e cel care palmuieste fundul profesoarelor voluptoase prin curtea scolii.
i-am batut obrazul intr-o zi, ca nu se cade. a ridicat din umeri semn ca si lor le place, ca altfel i-ar face observatie, dar unele dintre ele chiar tac.
iar azi a ales sa fie un domn. am lasat ghiveciul pe birou. imi trebuia o planta, e adevarat.
si ultima dracovenie: o prietena pleaca in desert vreo 4 zile. ne-a intrebat daca poate lasa catelul cu noi si tatalutoma a zis: why not?
si uite cum ii pregatim lu tomica super cadou de ziua lui.
parca il vad: dog? dog!
giuls e un super catel vegan. o sa-l tin pe morcovi si curmale. aoleu. o avea voie dulce?



duminică, 28 septembrie 2014

e ziua mondiala a inimii maine. aveti si voi grija!

6 intalniri cu parintii azi. trebuie ca eman incredere.
merg sa ma spal pe maini la baia copiilor. 
ingrijitoarea ma prinde spalandu-ma pe maini si intre 2 fetite venite sa faca pipi, ma intreaba daca poate sa ma pupe. sigur ca poate.
adham, prietenul meu cu nevoi speciale, a invatat ca daca sunt singura in birou, poate sa isi bage si el nasul, eventual sa sterpeleasca ceva. si daca zambesc dojenitor, zice: what? you don't have a meeting now and you are my best friend. si imi rupe inima.
chiar, e ziua mondiala a inimii maine. aveti si voi grija!
laila, fetita cu sindrom down se integreaza. zambeste cand o salut. deseneaza mult. isi loveste colegii cand nu mai intelege nimic, dar ei au inceput s-o inteleaga si se apara non-agresiv. ce de sperante!


toma isi pune sabotii invers si mor de drag, de impleticeala lui serioasa, de scena asta pe care toti copiii o joaca asumato-haios, pana cand invata tainele stangii si dreptei si magia dispare.

a cerut azi sa picteze si sa se uite la niste desene pe laptop, in acelasi timp.
i-am spus ca pictura se desfasoara numai in cada azi, sa mai salvam casa de pete si el a plans. pesemne ca vroia sa-i arate prietenului lui din ecran ce pictor desavarsit e el.
l-am depus in cada si i-am adus laptopul pe coltul cazii.
am fotografiat fericirea si m-am minunat sa aflu cum stie toma textul desenelor pe dinafara: O no! aichim. adica: o nu, inghetata! 
am surprins 2 musculite facand dragoste pe un colt de cutie de plastic. le-am lasat in pace. n-am simtit nimic, decat ca viata, da, merge numai inainte!
am mai apucat sa fac o cafea si niste gogosi cu gem, sa spal, cu gandul la maica-mea, un borcan dichisit si sa-mi imaginez cum ii pune lu mamaie zacusca in el, si s-a asternut seara peste zi, ca o patura a oboselii.
nici n-am inteles cand am racit. ochii s-au inmuiat si gatul ustura. nasul mananca si capul doare usor.
beau un catel de usturoi.
il sun pe tatalutoma. aduci tu niste lamai si miere? c-am racit.
cand ai racit? intr-o ora?
zic: cam da! l-am culcat pe toma si-am racit! hai ca n-am timp sa zac. 
cica: take a rest, ca vin.
ma intind deci sa rest.
nu uitati de ziua inimii maine, da? 
mi-ati promis!










vineri, 26 septembrie 2014

piramidele si carpatii si toata literatura rusa

s-a dat ora inainte sau inapoi. nu stiu si nu prea imi pasa. timpul mi-l fac eu oricum. 
ziua a curs ca un cerc inchis.
am pictat in 3, in albastru, pe foaie, pe masa, pe noi. 
am vizitat bunicii norocosi. am aflat povestea de viata a lu soacramea si o tot ramific de atunci, ca sa inteleg mai mult si mai mult.
era al cincilea copil al unei familii sarace din rusia sovietica. tatal ei avea s-o cunoasca atunci cand s-ar fi intors viu din razboi, dar n-a fost sa fie. apoi o inundatie crunta a distrus tot, inclusiv cele cateva poze cu tatal plecat pe front. 
mama si cei 5 copii s-au mutat din zona afectata, intr-un loc cu mancare buna. de-acum cojile mucegaite de cartofi aveau s-o mai tulbure doar in cosmaruri, cand si cand.
povesteste rece si goala de ofuri. s-a rescris. a venit in egipt acum 50 de ani aproape, iar de mai bine de 20 nu s-a mai dus in rusia. e scump si e frig. toti ai ei au murit. apoi are 3-4 canale rusesti prin cablu si-i urmareste pe putin, pe sharapova, pe cine mai vrea ea. e simplu azi.
mereu m-am intrebat de ce minte. fiindca minte des si mieros. am inteles din povestea de azi ca adevarul n-a ajutat-o niciodata.
viata a lovit-o cand se teseau certitudinile, cand se puneau etichetele pe emotiile virgine. s-a rescris cum numai ea stie, daca nu cumva si-a impus sa uite.
tatalutoma a aflat povestea asta azi, odata cu mine.
socra-mio, sotul ei de-o viata, a aflat tot azi, la aceeasi masa, ca intre ea- rusoaiaca si primul ei frate, a fost o diferenta de 17 ani, cat intre el-egipteanul ( al optulea copil al familiei) si cea mai mare sora a lui.
desi s-au ciondanit o viata, ii leaga matematica asta a fratilor multi, a mezinariei.
sarumana pentru masa i-am zis, si pentru poveste. mi-a zis ca in rusa se zice poviste.. si a zambit, cu dintii ei stricati de-o vesnicie, de la subnutritia copilariei fara noroc.

ehei tomica. ai venit pe lume la cairo, intr-un octombrie cald, ai 2 perechi de bunici vii, cu care ai schimbat si-o sa mai tot schimbi hlizeli inimoase, ai o strabunica de 88 de ani care te-a culcat la ea pe lavita de la glodeni, ai 2 parinti pe care ii vezi zilnic iubindu-se. 
esti cea mai norocoasa bucata de baietel. ai piramidele si carpatii si toata literatura rusa, incrustate in ADN. 
ce noroc am ca m-ai ales sa te scriu lumii.