sâmbătă, 19 august 2017

o mancare de varza, un cantar si o mana de pietre

multumesc toma ca m-ai spalat pe cap. cu sarcina imi e mai greu.
o sa te spal si neinsarcinata fiindca nu poti vedea la spate, numai eu pot.

cand eram mica uram mancarea de varza. azi o gatesc cu drag, iar toma mostenindu-mi sclifoseala timpurie imi zice: mami, ridica-mi moralul ca sa pot manca ce-ai gatit azi.
ai ma toma, cum se face ca eu si tati am mancat cate o farfurie mare iar tie trebuie sa-ti ridic moralul pentru 3 lingurite?
pai e simplu: cred ca voua va place varza, mie nu.

i-am confectionat un cantar dintr-un umeras si 2 pahare de unica folosinta.
a cantarit pietricelele culese la mare si s-a animat o vreme. auzi mami, unii copii au masini cate pietre am eu.
e adevarat, am zis. nu ne-a promis nimeni cantitati egale de jucarii. la unele mai trebuie sa lucram si singuri. e un exercitiu zilnic bogatia si o sa intelegi tu mai tarziu ca n-are legatura cu cate am putut sa-ti cumparam , ci cu cat am reusit sa ne iubim crescandu-te si cat am reusit sa crestem iubindu-te.





joi, 17 august 2017

stati tineri la suflet

s-au mai strans minuni neimpartasite, asa ca le pudrez peste greutatile zilelor sa nu moara speranta.
o minune e satul de la malul nilului unde am fost pentru 2 zile si-am lucrat cu copii desculti si femei acoperite, toma a cercetat insecte, s-a balacit, s-a uitat la stele mancand porumb fiert.
o minune a fost si lada de mango pe care a cumparat-o tatalutoma pentru toate smoothi urile diminetilor noastre. si lada de struguri pe care i-am facut vin cu mainile noastre.
si mesele fara carne, dovleacul meu copt, varza cu orez tot minuni sunt, sigur ca da.
minunata e si chinezoaica pe care am intalnit-o in sat si cu care am meditat pret de 3 minute. mi-a binecuvantat copilul din burta si i-a cantat primul cantec. s-a uitat la palma mea dreapta si a zis: esti foarte usoara, in sensul liber al cuvantului. you know how to make money but you don't save.
minunat e si cum toma imi pupa burta inaine de culcare. nu l-am rugat niciodata.
tot la minuni mai trec o femeie cu care m-am conectat recent si care crede in acelasi ton de firesc. genul ala de om cu care mananci din aceeasi farfurie si te bucuri ca nu ii e rusine. atatia oameni cu rusine, cu pretentii, cu asteptari inalte, cu judecati grabite ca uneori obosesti nepotrivindu-te.
pe seara am vazut o pisica alaptand 6 pisoi. am stat cu ea o vreme, am vorbit fara sunete. un pui nu reusea sa se strecoare la sursa si se uita nedumerit in ochii ei. ea l-a lins pe cap semn ca asa e viata, nedreapta uneori, iar el e primul din cei 6 care invata lectia asta.
minunat a fost si pe skype cand noi le-am spus bunicilor de la pucioasa ca am schimbat numele bebelusului in tao.
cum ma? a zis mamaia.
tao ma, o invatatura chinezeasca a zis desteptu de tataie. hai ca merge. tao si toma, in fine.
mamaia n-a mai comentat, iubirea n-are nume. m-a rugat in schimb sa verific pe net o mantra, hara Krishna, daca tot e sa ne duelam in spiritualisme.
si inchid povestea cu replica lu toma cu privire la transformarile sinelui: i don't know what is happening with me. I started not being like I was.
stati tineri la suflet si oblojiti un ranit pe zi, cu gandul sau cu imbratisarea- acolo unde spatiul permite apropierea.

duminică, 6 august 2017

Un snop de coriandru, 30 de lamai si un telefon prost

m-am dus la prietena mea care vinde verdeturi pe trotuar sa-mi cumpar coriandru cu gand sa scot toate metalele grele din corp cu urmatorul smoothie.
ce-ti dau frumoasa mea? am marar proaspat, menta, lamaite 30 de bucati la 10 lire. ce-ai in burta aia cat o maslina? o fata ceva?
nu e frumoaso, baiat si de data asta.
ai lasa-ma! ai facut poza si tot sau asa crezi tu numa?
nu bre, cu poza, e batuta palma.
hai lasa, face ea pace cu subiectul in tara in care barbatu tot face legea de cand nefertiti aia n-a stiut si ea sa reformeze mersul vietii mai in favoarea suratelor. o egoista si aia, numa ei sa-i fie bine, numa ei sa i se aduca apa in paharul de aur pe patul de bambus. in fine.
hai sa-ti dau ceva bun, ma indeamna ea catre un morman de prosoape langa sacul cu ierburi.
nu prea imi place, raspund eu asezandu-ma pe bordura si pipaind marfa.
bumbac de calitate, stii cum bea asta apa?
nu e bre bun, o invat eu cu mana care stie sa identifice un bumbac bun ca ala de la trainica.
aa, ia-l sa-l incerci.
hai las ca nu-l iau. toma, fa-ne o poza.
zambiti va rog.
ia da sa vad. aoleu ce telefon prost ai.
stiu frumoaso, da imi fac si io treaba cu el.
hai mergi sanatoasa iubita.
am vrut sa-i spun ca o sa incerc sa-i aduc poza, dar deja se indoieste de rezolutie, deci n-o mai dezamagesc.

joi, 3 august 2017

sezatori de poveste

am incropit zilele astea niste ateliere de povesti pentru vreo 150 de copii cu varste intre 1,5 si 12 ani.
majoritatea erau egipteni, ceva invazie de chinezi, un canadian, un francez si 3 jumatati romanesti cat sa cant si eu alunelu alunelu hai la joc.
desigur ca fiecare categorie de varsta a venit cu provocarile ei, dar schimbul de energie a fost asa cum avea sa promita titlul sezatorilor, de poveste.
toma mi-a fost cel mai de nadejde asistent, distribuind foi si creioane, avand grija de carti si de marionetele cu care am dat viata povestilor.
sunt multe momente care mi-au incalzit sufletul si o sa incerc sa inramez aici cateva dintre ele ca sa mai plang de drag cand aproape ca le voi fi uitat.
grupului de 7-12 ani le-am citit despre sentimente si am dezbatut ingrijorari.
un baiat de 11 ani la intrebarea: ce te ingrijoreaza? mi-a raspuns: ziua judecatii de apoi. un altul de 7 ani desi parea trist m-a asigurat ca el nu e niciodata ingrijorat. m-a intrigat. atunci de unde tristetea asta mai grea ca pacla de afara? si-a amintit de o singura ingrijorare inainte de un concurs de ecuatii de gradul 2 pe care l-a castigat. uau, am zis si l-am aplaudat toti. iar el a respirat bucuria noastra si n-a mai fost trist.
o fetita de 8 ani e ingrjorata cand trebuie sa cante in public. am rugat-o sa cante pentru noi si i-am daruit si ei aplauze. cand a fost sa-mi expun eu ingrijorarea, toma a raspuns in locul meu: ii e teama pentru bebele din burta. eu am zis ca nu imi e teama, dar ca ma simt obosita.
copiii mi-au adus atunci apa.
cu un grup a trebuit sa fac multe exercitii de respiratie inainte sa ne apucam de povesti, fiindca trupurile lor hiperactive nu stiau sa stea cuminti la sezatoare. 
o fetita de 3 ani rugata sa deseneze marioneta cu care tocmai se jucase, mi-a desenat un punct minuscul: e un rechin a zis, dar l-am facut mic sa nu se sperie nimeni. pe un baietel chinez de 4 ani care nu se oprea din zbarnaiala l-am potolit cu 5 respiratii adanci cu ochii inchisi, apoi l-am rugat sa-mi cante ceva in chineza. i-am multumit si l-am aplaudat si pe el. a fost magulit fiindca stie ca e cel mai nazdravan din clasa lui, iar tot ce aude zilnic e: henry stop, henry come here, henry you are punished. 
una peste alta a fost asa cu incurajari, cu aplauze, cu povesti si cu imbratisari.
cand m-au intrebat: mis mai vii si maine? am raspuns da, dar pentru alte grupe de copii. ei s-au intristat, dar eu le-am reamintit ca nicio ingrijorare nu dureaza forever. 
a doua zi pe scari m-am intalnit cu baiatul ingrijorat de ziua judecatii. m-a mai intrebat o data, mis sigur azi nu ai venit pentru noi?
sigur, am raspuns zambind. 
oricum mis, tata e doctor deee, dee si-mi arata burta mea rotunda. gynecologist, zic eu. el zambeste timid. daca ai nevoie de ceva mis..
multumesc ahmed. ai grija de tine.
si tu mis.
a fost una dintre cele mai frumoase oboseli de cand sunt insarcinata. mi-am amintit ce bine imi e intre copii, ce de revelatii imi aduc ei si ce dor imi era sa le ating inimile. 



duminică, 30 iulie 2017

in controlul emotiilor

ma simt puternica. poate e doar un echilibru perfect hormonal cu care ma cadoriseste sarcina si poate ca pana maine dimineata se risipeste, asa ca il astern repede cat sa propag bucuria in univers.
e o senzatie de claritate a emotiilor, a posibilitatilor, a provocarilor.
am o familie sanatoasa care imi rade cinstit.
am un barbat care a decis sa renuntam la carne si jubilez de atata surpriza. umplu tavile de dovlecei trasi in ulei de masline si usturoi, salata de vinete cu pasta de susan si prajituri din faina de orez.
am mers azi sa-i repar pantofii cu care se incalta de 2 ani in fiecare zi. in egipt nu ninge, nu ploua.. deci praful si drumurile lungi raman singurele impedimente.
i-am iubit mainile omului care a peticit pantofii. a facut pace cu gandul ca nimeni nu vrea sa-i duca mestesugul mai departe, dar a ras cu sufletul cand toma i-a dat o paine calda drept rasplata pentru munca lui fara pret.
in claritatea mea hormonala imi vine sa scriu si despre nevaccinare.
despre gloata de victime ale reactiilor adverse, despre plansul care nu se mai resoarbe al parintilor mai nenorocosi ca mine. dar n-o fac inca, desi subiectul arde in mine ca o flacara a adevarului nepropagandist, neinjurat, nepitit, neputincios de circumstantial.
las lirica sa se aseze, imi documentez intentiile, imi celebrez instinctele.
ma simt vie, treaza si norocoasa.
e o plenitudine cu care nu stiu daca m-am mai intalnit.
ma duc sa dansez.

marți, 25 iulie 2017

Zero cu o incovrigatura, infinit adica

m-a chemat toma la el in pat sa povestim inainte de culcare, patul lui fiind doar o extensie a patului nostru, un pat alipit unui alt pat, dupa cum ne-am priceput noi sa ne ducem somnul de familie in ultimii 5 ani.
m-a intrebat cu referire la copilul din burta: ai si tu pat pentru copilul asta al tau? sau il culci cu mine?
Undeva undeva ii incropim noi si lui, am rezolvat eu dilema.
In fine, cand o sa vrei sa dormi pot sa am eu grija de el, m-a linistit el. Stiu ca esti ingrijorata uneori, dar totul o sa fie bine. Auzi, cati ani o sa am eu cand iese el din burta?
5.
Aoleu, mai bine aveam 6 sa nu ma tem sa-l tin in brate.
Hai ca te ajut eu.
Crezi tu ca pot? Tati nu crede.
Pai cam tot ce nu crede tati, cred eu. Asa e iubirea facuta. Din plus cu minus care danseaza acolo in vecinatatea lui zero care cu o incovrigatura naste infinitul. Am vazut eu intr-o poza pe net.




duminică, 23 iulie 2017

Hand made-ul de gospodarie

Termin de plamadit nise fursecuri cu bere si zaatar si le trimit in cuptor spre rumenirea aia nici prea prea nici foarte foarte, ci atat cat le sta bine unor fursecuri fragede.
Ma anunta toma ca a terminat de rasfoit cartea despre feelings, ca a inteles tot si ca se culca pe salteaua despuiata daca nu vin mai repede s-o decorez cu un cearsaf.
Eu il rog sa ma ajute, el imi spune ca e prea obosit, eu clarific ca nu e corect sa mut toate pernele si sa schimb lenjeria insarcinata fiind. Ma vait si eu asa mai mult ca sa imi aud ofurile si sa am impresia ca marturisite fi-vor pe jumatate tratate.
Uite, zic, nici jucariile din pat nu ti le-ai strans. Si iau 9 cuburi, scanez un coltisor de etajera liber si construiesc din ele la repezeala un turn.
Uaau, cum aj putut sa faci turnul ala si sa nu cada niciun cub? Si nu-mi spune ca ai putut fiindca esti magica sau fiindca ma iubesti, ca am mai auzit asta.
Se cheama skills toma. Cand faci mereu lucruri cu mainile tale dobandesti skills. Si ma apuc sa-mi laud abilitatile de casnica: Uite eu spal vasele in fiecare zi, fac mancare, pun rufele la spalat, le intind, pictez cu tine, crosetez, ce mai fac?
Uneori chiar ma ajuti sa mananc cu lingurita desi sunt baiat mare.
Pai vezi, daca mereu le dau mainilor treaba, ele apoi invata ce sa faca in fel de fel de situatii si reusesc in 3 secunde sa faca un turn din 9 cuburi pe o muchie de etajera. Pai tu crezi ca daca m-as uita toata ziua la o tableta sau la un tv, as mai fi in stare de vreo grozavie manuala? .. arunc eu iar frustrarea digitala.
Auzi, si tati care sta toata ziua la calculator inseamna ca ca nu prea are skills?
Ei, are si el, ca ai vazut ce-i sapa gradina lu tataie de la pucioasa cand mergem acolo si ce planteaza rosii. Si ce te arunca la tavan cand ii alergi in brate.
Da chiar, ranjeste toma si adoarme, iar eu ma joc cu gandul c-am mai explicat o data lui, mie si universului, importanta hand made- ului.
Scot rufele din masina, depun fursecurile perfecte intr-un borcan, spal 3 castroane si ma lungesc langa copil c-oi fi obosit de atata hand made.