joi, 18 octombrie 2018

People are strange when you're a stranger

E 3. Mintea mi se trezește amestecând griji de zi nouă cu rămășițe de revelații de ieri, într-o buclă a oboselii frumoase din care uneori m-aș extrage c-o putere magică. Deocamdată magic rămâne doar momentul simplu în care am cerut copiilor unei clase de a-ntâia să deseneze ce vor ei pe geanta mea de la un magazin de pre-loved. E o traistă mare de piele ecologica- sanchi, bună de aruncat în ea o agenda, eșarfa, 2 scutece pentru tao, 6 castane culese de toma, o punga de pufuleți, un mototol de șervețele și-o sticlă de apă închisă bine.
Un băiat m-a întrebat:  uau, și mai umblați cu ea pe stradă după ce am desenat -o noi? O fetiță i-a raspuns în locul meu: sigur că da, e decorată acum.
Și mi-am amintit de una din casele vieții din Egipt unde cădeau pereții pe noi si am stat trează într- o noapte să-i umplu de citate, de lozinci, de poezie. Am desenat scoarțe de copaci în care am incorporat crăpăturile zidurilor fiindcă era o locuință temporară într-un cartier scump, iar renovarea nu s-ar fi justificat.
Pot doar să sper că scolarii nu vor merge acasă sa deseneze pe gențile mamelor lor si să ma trezesc hulită la coadă la covrigi în Pucioasa Valley. Eu scriu hulită iar autocorectul sugerează bulită ca să vedeți la ce nivel am ajuns cu academia.
Acasă, în baie, unde ne-am reunit pe seara, Toma l-a intrebat pe tacso în timp ce eu mă giugiuleam cu tao in cada bucuriei: tati, cunoști senzația aia in care fețele oamenilor ti se par la început într-un fel iar după ce te-ai obișnuit cu ei ti se par altfel?
Iar tatalutoma, acest mitica popescu al poienii lui iocan din baia de la Pucioasa, i-a raspuns de pe vasul de wc pe post de buturugă a ințelepciunii: ei Toma, there is a song of 'the doors' that goes like this:

People are strange when you're a stranger
Faces look ugly when you're alone
Women seem wicked when you're unwanted


tu crezi ca eu mâine când o să merg la București pentru prima data singur o să mă simt relaxat? 
Toma a zis: sigur că da, iar copilul cu frici din tatăl lui a zambit cald si a învățat lecția deschiderii, sădită in Toma de mama lui, iubitoarea de oameni, vrăjitoarea alba a sufletelor goale.
Hai să dormim ce-a mai rămas din noaptea asta dacă ne-om mai pricepe.



joi, 11 octombrie 2018

Uite, Toma, nucul!

De oboseală n-o să mai inseilez povestea zilei, ci o să înșir titlurile paragrafelor așa cum s-au derulat ele de la ieșitul pe usă de dimineață până la strecuratul sub plapumă mai adineauri.
copil 1 la grădiniță
copil 2 în căruț
hlizeală cu Mari
Imbratisare caldă cu Madi
plâns copil 2; mers în parc
băut o cafea de bun simț de la dozator
Mâncat covrig
Pus copil 2 în marsupiu
Desfășurat atelier cu el la piept, copii multi, râsete, cântece, desene.
Pierdut cheia, căutat cheia, impacat cu ideea, gasit cheia.
Lăsat copil 2 pe mâini bune, iar atelier, iar copii, iar desene, iar hlizeală.
Luat copilul 1 de la grădi, credea că am uitat că-l am.
Mers după copilul 2, credea si el c-am uitat că-l am. Rezolvat cu lapte.
Comandat o pizza.
Baut o bere cu mami, ronțăit câte 12 semințe.
Toma a zis o glumă cu un frigider si un cuptor care au facut schimb de responsabilități. N-am râs nici eu nici mamaie. Ne-am văzut de bere.
M-aș fi lăfăit și eu în cadă 10 minute, dar sugarul a zis că e timp de băi după ce-l ințarc, așa că am sărit în prosop și m-am conformat.
Uite, Toma, nucul copilăriei mele. Aici ma jucam cand eram ca tine. Făceam un munte de frunze si saream in ele. Ah. Țâc, o poză.
Marius, vecinul de acum o viață mă întreabă: ai făcut poza la nuc?
La nucul nostru, acelasi nuc, ii spun eu lui care de 40 de ani locuiește tot lângă nuc.
M-am emoționat, am zis.
Că săream noi în frunze? Hai nu te mai emoționa, mi-a taiat-o el scurt.
Nu i-am mai spus cum e viața uneori minunată prin la felul unor detalii puse de minte deoparte și scoase de inimă dintr-o dată in cale cand deja vei fi făcut un copil sau doi si-ti permiti să-ti împletești copilaria cu a lor și să plângi nu fiindcă îți pare rău, ci fiindcă iti pare bine.
Hai noapte bună, că iar m-am lungit.



marți, 9 octombrie 2018

reforma școlară a inimii

Mă doare capul. Nu mă vait, dar mă vait. S-au strâns multe de-ale inimii, iar dacă nu le aștern mi le amestecă timpul cu de-ale ne-inimii.
Am tot umblat cu Tao ciorchine la piept pe la atelierele de la grădiniță, l-am alaptat în troleul 86, l-am lăsat de-a busilea la bancă până mi-am instalat serviciul de on-line banking. A râs și el la lume, a lins niste scaune, a adormit când n-a mai putut.
Și când veneam cu el acasă m-a lovit revelația asta pe care desigur n-o am numai eu, dar fix acum m-a atins si pe mine. Și anume că sistemul de invatamant nu pregătește copiii pentru viață ci deserveste o inerție a aproape- inutilului din care scapă cine poate. Mereu m-a interesat cat pot copiii sa aplice din ceea ce li se cere să învețe. Cata engleza, de ex, apuca sa practice din materia stufoasa pe care o parcurg in 12 ani pana pe la primul interviu de job.
Dacă lor nu li se explica la timp concretul a ceea ce sunt forțați sa asume atunci deprind un automatism bolnav al servirii sistemului sau aleg să nu mai investească niciun efort si să-și exaspereze părinții blocati în frica neimplinirii.
Visez la un învățământ care să se asigure de punerea în practică a cunostintelor dobândite de elev la fiecare etapă de evolutie. Nu trecem mai departe până nu asumam un minim de practicalitate. Nu ne razbunam pe copil confiscand tableta până nu vorbim deschis cu el despre adictia asta. E greu, stiu. Aproape imposibil sa aduci un copil dinspre tableta spre teme. Dar poate nu temele sunt solutia. Eu vreau sa cred ca nu temele sunt raspunsul. Parintii le datorează copiilor timp. Profesorii le datoreaza elevilor discuții. Ne datoram unii altora deschiderea sufletelor. Ca sa nu ne pierdem. Să nu ne irosim ispasind pedepse.
Cam așa mă gândeam azi pe sub durerea de cap. Uneori as reforma scoala. As minimiza necesarul, as scoate inimile din piept si as pune esențialul in practică.

vineri, 28 septembrie 2018

mai acasă ca niciodată

mi-era dor să mai scriu de-ale inimii. desigur că ajunsă acasă mă iau, vorba lu tatalutoma, hai si alutao, cu popularitatea si incep să mai filtrez detaliile. de ex nu prea mai pot să ies nespălată pe cap din casă cum făceam la tutancamon pe tarla. aci te-a ochit a lu cutare a lu cutare, îți bate obrazu pe live-u tau pe facebook.
Hei, te-am văzut la second hand.
Da, de acolo îmi iau eu haine pre-loved.
Erați toti 4, ca in pozele de pe net. Ce frumoși sunteți. Ei, mulțumim, încercăm să rămânem și noi deschiși la inimă, alte secrete ale greului purtat senin nu sunt.
Altfel, facem vinul, culegem perele, uscăm nucile, suflăm mucii, bem ceaiuri, mâncăm usturoi. Tao are 4 dinți cu care râde zi- lumină -semn că toate au timp să renască. Pe Toma au început sa-l doară primii 2 de jos, iar eu am zis: uau, i'm not prepared for this.
Cum așa? s-a amuzat Toma. pai uite asa, asta a fost frica supremă a copilăriei mele: căderea dinților.
I don't have this fear. i m prepared, mi-a reconfirmat si am fost mandra de el. O să mă învețe și niște forța copilul meu cel mai sensibil.
De la grădinița mi-a zis: îmi place de doamna tania de la bucătărie. She looks like she wouldn't harm anything ever. Ai dreptate, e o femeie tare blândă. Îmi place mult energia dânsei.
Azi am gasit-o pe hol si am complimentat-o așa cum spusese toma. Si a răspuns: e adevărat, eu dacă cineva strigă la un copil tremur, ma ia o stare de disconfort.
Mi se inchid ochii de atata inimă deschisă.
Va pup mai de acasă ca niciodată.

miercuri, 12 septembrie 2018

O grădiniță, doua grădinițe, șapte grădinițe

Cum consumam eu cu Toma aseară emoțiile de dinaintea primei zile de grădiniță în limba română, frunzărind cartea cu Apolodor am parcurs harta lumii și am constatat că în cei 5 ani de Egipt a schimbat 6 grădinițe și are deja prieteni pe viață din Elveția, Italia, America, Serbia, Spania, Japonia, Malaezia, Germania, Irlanda, Canada, Arabia Saudită și Egipt desigur. Plus câteva profesoare din Australia, Portugalia, Liban, Rusia, Danemarca, Finlanda, Algeria. Era aproape ireal câtă georgrafie a străbătut inima și câte zâmbete a stârnit chiar și numai menționarea numelor atâtor oameni dragi.
Hai, mă Toma, că nu poate să fie foarte greu mâine.
Și n-a fost.
Și-a făcut un prieten, Luca, cu care a povestit despre viață și pe care l-a învățat cum se spune la pisica în engleză. I-am promis un cuvânt pe zi, mi-a spus.
I-a plăcut ceaiul de dimineață și s-a delectat cu el declarându-mi că probabil e îndulcit cu zahăr și să încerc sa fac pace cu gândul. Am făcut.
La masă și-a dat seama că poate să mănânce cât vrea fiindcă e gălăgie mare și unii copii mai și plang așa că degeaba strigă el doamna Luminițaaa că nu-l aude nimeni și i s-a părut amuzant. Mi-am amintit și eu poziția scăunelului meu de la cantina grădiniței 3 de acum 30 de ani și senzația aia similară de belonging bizar într-o gălăgie familiară. E copilul meu, am mai înțeles o dată.
Când doamna Luminița i-a întrebat despre ce e toamna el a răspuns despre țuică și atunci tataie a înțeles și el că e nepotul lui.
E cea mai mare schimbare din viața lui și a îmbrățișat-o cu tot preaplinul sinelui lui generos.
Sunt mândră de tine, Toma.
De ce? Că ai și tu viața ta acum că ai scăpat de mine?
Hai măă.
Am glumit, și mi-a făcut cu ochiul. Te iubesc, deși nici n-a apucat sa mi se facă dor de tine azi.
Pai n-are nimic, că mâine te las zi întreagă.
Whaaat? Hai bine!


luni, 10 septembrie 2018

Nimic nu se pierde

Ziua se trece la grele, dar minunate.
Extrag din ea 2 întâmplări care mi-au umplut sufletul deși alte vreo zece ar mai merita menționate dacă nu m-ar chema perna spre lumea viselor.
Și ca să rămân în zona viselor punctez reluarea colaborării cu o grădiniță dragă de care m-au despărțit 7 ani de Egipt, dar de care sufletul nu s-a rupt niciodată.
Merg săptămânal să gătesc cu copiii de acolo, să le arăt ce frumos au crescut legumele și fructele in gradina de la Pucioasa și să ne bucurăm de viață, că de fapt de-asta ne reunim. Îi iau cu mine si pe Toma si Tao că așa știu eu să umblu prin viață- cu ei ciorchine. O doamnă cu cățel în lesă m-a abordat: să vă trăiască, iar eu i-am mulțumit. I-a zis lui toma ca e un băiat tare draguț, el a multumit, apoi dânsa a glumit în engleză despre cum eu trebuie să fiu sora copiilor la cât de tinerică par. Toma a zis: she's my mum. No way, a insistat doamna cu cățelul. She's your sister. I should look older to have such a sister, a apăsat toma, iar doamna i-a zis: give me 5, băi clever boy ce ești. Câți ani ai? Five. Ei uite, eu sixty five, dar să nu mai spui la nimeni ca eu numa 18 declar.

Apoi la unul dintre atelierele de gătit o fetiță de 9 ani mi-a zis: sora mea, Alexandra va cunoaște. A făcut teatru cu dvs acum 9-10 ani.
Uau am zis, ia să văd o poză cu ea. Si cum deschide ea instagramul, hop încep să curgă flashback urile.
Zic: baaai, intr-o zi cand i-am întrebat pe copii care e ultima faptă bună, sora ta a spus: am salvat-o pe cristinica de o albină care se dusese la carucior. Tu trebuie sa fii Cristinica. Da, eu sunt. Aaah. Si a stat timpul în loc. Nici nu știam că mai stiam ce dintr-o dată am înțeles: că sufletul ce pune deoparte creierul nu mai pierde. Ce importanta e conexiunea asta;
Mi-a reamintit bucuria meseriei în care inima e la ea acasă.
Hai să facem un selfie mai Cristinica. Și salutari Alexandrei. Nimic nu se pierde.

miercuri, 5 septembrie 2018

Tanti Jeni

Tanti Jeni trăiește cu ușa deschisă. E vecina de palier a fratelui meu și fac schimb de ciorbe calde de câteva ori pe lună.
Are 90 ani, auz slab, dicție bună și inima pe buze, cum vreau să cred c-o să îmbătrânesc și eu.
Acum ceva vreme i s-a ars televizorul și a putut să plângă pentru asta, dar Radu i-a luat unul semi nou de pe olx si inima ei s-a mutat iar pe buze.
Ieri m-a poftit la ea în viață. A zis: ce mâncăm noi azi? Pai ciorbă de roșii și iahnie de fasole boabe ca abia le-a oprit Mamaia Jeni focu.
Am refuzat doar pentru că ne propusesem să gătim, așa ca la ea am servit doar aperitivul: spirit de om frumos peste care timpul trece cu ne-apasare.
Când au fost gata pastele noastre, Radu i-a dus o portie, iar ea a zis: aa, astea merg cu un vinișor d-ala bun de-al tău.