marți, 7 august 2018

If love is all there is

Îmi spune Toma des că iar are bad thoughts si că nu reușește să le învingă.
Iar eu zic: no need to fight.
Pai cum no fight? Ele vin in creierul meu și eu le las să stea?
Încerci să le înțelegi. Te ajut si eu. Trebuie să înțelegem de unde vin ele, ce frică le aduce? Să înveți să stai de vorbă cu creierul tău.
Creierul meu trimite gânduri spre afara. Cum as putea eu sa trimit catre el? El este mașina.
Intelegând de ce se teme el, putem să-l ajutăm să lase gândurile rele sa vina și să plece. Hai să luăm un gând rău.
Pai uite, mă gândesc că vreau să-i fac rău lu tao deși e fratele meu și îl iubesc.
Cred că din prea multă iubire uneori te temi pentru siguranța lui și formulezi un gând rău la adresa lui, e posibil.
Poate e de la super-eroii de la tv?
Se poate, Toma. Oamenii au creat super eroi de leneși ce sunt. Se mint cu salvări imposibile că sa-si justifice nefăcutele.
Dar unii eroi sunt buni. Că omoară zombiurile.
Ce zombiuri mă? Pai tu ești tot numai iubire, iar cu cat respiri mai multă iubire, zombiurile nu mai au loc în mintea ta.
Pai daca eu sunt numai iubire din cap până în picioare, fiindcă eu am înțeles că gândurile astea nu le fac eu, ci vin singure, de ce nu poate sufletul 'to create a shortcut to the brain and to deal with this agressivity'. Why love cannot do that, if love is all there is?
Pai pentru că avem nevoie de oameni în iubire.
Știu, că de fapt asta e problema mea. Deși îl iubesc pe tao, eu tot mă gândesc uneori să-i fac rau.
De-asta e nevoie de cineva ca mine sau că tati sau că mamaia, cineva care te iubește și cu care să poți deschide gândurile astea negre. Cu cat le deschizi mai des, cu atât creierul învață să nu se teamă de ele si iubirea învinge.
Și de ce tao nu e suficient?
Fiindcă asta e secretul: nu poți trece instantaneu de la ura la iubire, ai nevoie de altcineva care te iubește că să-ti panseze rana asta a minții. Altfel sângerezi și trimiți agresivitate spre Tao.
Dar tot îmi vine să plâng.
Toți plângem, Toma.
Și the nasty kids who play tough?
Pai normal, si ei plâng, dar nu când îi vezi tu.
Și mamaia? Și mamaia uneori.
Și tataia? Și el. Toți am plans și mai plângem. Asa e viața, cu plans și cu bucurii. Trebuie sa le lăsăm pe toate sa vină și să plece. Te iubesc, Toma.
Si eu te iubesc.
[A adormit, iar eu scriu conversația asta sa nu ajung să mor cândva și să rămână neîmpărtășită. M-ar durea viața să o țin doar pentru mine]



luni, 6 august 2018

Doruri, minuni, petale și greieri

O să punctez minunile zilelor fără pic de expozitiune că așa curge viața mea pe repede înainte.
Îmi dorm puii de-a stânga și de-a dreapta, iar trupul mi l-am strecurat într-un tricou cu inscriptia partidului social democrat- ăla egiptean întemeiat de revoluționarul de barbata-mio, nu ala românesc hulit pe toate placutele de înmatriculare.
Si tot cu gândul la omu care m-a ajutat, de! s-aduc pe lume minunile de copii, am fotografiat și bucățica asta de trotuar.
Cu sufletul stau si cu mami la povesti cu câte un suc de țelină sub nas sau mănânc o piersică culeasă de tati cu scara de pe craca plină. Fac baie bebelușului cu petale căzute prin iarbă, iar pe părul de aur îl spăl cu miere si o picătură de ulei de argan.
Am făcut o plimbare fără Toma, iar lui i s-a facut un dor care l-a speriat de s-a gandit la un moment dat: is she alive? Iar eu l-am recunoscut pe tacso în panicile astea si i-am mulțumit pentru griji. El mi- a pupat brațul la culcare. Copil și barbat, prinț și cerșetor, pur si matur laolaltă.
Sunt o norocoasă. Pe toți greierii din grădină dacă vă mint.

vineri, 3 august 2018

A stat timpul azi

Azi a fost cu bulion, cu copiii implicati in storsul rosiilor, cu incropit un sfert de CV, cu recapitularea skillurilor ultimilor 10 ani.
Am trecut si pe la Mamaia mea, stramamaia copiilor mei. A stat timpul în casa ei. Nu mai zâmbește când intrăm. Sau poate că foarte pe dedesubt o face, dar la noi ajunge un suspin. Mă uit în brazdele celor 91 de ani de pe fața ei. Derulez amintiri cu mine acolo în casa ei când ea era în putere iar eu de vârsta lui Toma. Miroase a ceai cu covrigi.
La televizor te mai uiți mamaie?
Ee, m-an mai uitat la ce spun românii.
Și ce spun?
Ee, pai a întrebat ce-i dai la cineva care vine pa la tine si n-ai bani?
Și ce-i dai?
Pai una a zis apă, n-a câștigat. Alta a zis: cafea, i-a dat 2 puncte.
Io ști ce le dau mamaie?
Ce?
Le dau bună ziua și le mai dau copilu în brațe să mă odihnesc.
Vorbiesti prostii.
Nu bre. Hai că mă duc să fac o poză.
Pai da, fă poze... Mă ceartă ea fără să termine fraza, ca o suspensie a ofului obosit să mai iasă.
S-a copt porumbul in fața casei ei. Ăla pe care îl vânam mica fiind să mi-l fiarbă și pe care azi l-am lăsat neatins. Azi a servit trecutului și s-a împletit cu nezambetul lu mamaia. A stat timpul azi în sensul ăla in care viața doare în cursul ei spre  neputință.

joi, 26 iulie 2018

focus pe senzații

Am plecat cu copiii la o plimbare între 2 ploi, să mai vedem grădini dichisite sau sălbatice, că mie astea din urma mi se potrivesc mai tare. Am fotografiat case, am mirosit o frunză de nuc, am povestit din copilăria celor 30 de ani în urmă.
O cățea tuciurie cu 4 pui- unul bej durduliu și 3 sfrijiti culoarea ei- plecaseră ca noi în plimbarea lor dintre cele două ploi. I-am spus lu Toma ca durduliul ăla bej care seamana cu Tao al nostru e cel mai descurcăreț. El a zis: de unde ști? Pai el sigur sta la sân toata ziua si-i împinge pe ceilalți mai încolo. Si cum emiteam eu certitudini, cățeaua a traversat strada, durduliul a urmat-o cu încredere, un sfrijit și-a făcut curaj până la jumătatea străzii, iar ceilalți doi au rămas timizi pe trotuar infuzând curaj în sfrijitul angajat în traversare. O mașină a oprit, curajosul s-a pierdut cu firea, apoi s-a întors de unde a venit. În timpul ăsta cățeaua nu s-a întors nicio clipa la cei 3 care, lipsiți de șansă, au plâns un pic si s-au dus înapoi în clădirea dezafectată de unde porniseră la plimbare.
M-a intrebat Toma de ce a trecut mama-cațea strada? Zic: fiindca e soare pe partea cealaltă si vrea să se bucure de dimineață. Iar durduliul stie ca acolo e lapte numai pentru el. You have to be strong în life, i-am mai spus. As vrea să mai stiu ce se întâmplă cu ei, mi-a zis el. Păi o să mai trecem pe aici dar uite, azi am învățat o lecție importantă. You have to follow your dreams, your goals, your nipple :) in life.
Auzi mami, de ce atâția bărbați la bustul gol în România? m-a mai întrebat el despre un semi-golan cu tatuaje. Ei Toma, am răspuns eu din bulanele mele goale. Aici nu sunt atâtea reguli stricte de acoperământ ca in Egipt. Acolo aș pune-o pe seama lipsei vocii feminine din luarea de decizii, dar se poate să fie doar frustrarea mea. Si religia joacă un rol, și soarele puternic. De fapt copilul intreba despre bustul bărbaților, iar eu din dor de bulane goale o dădeam cu feminismul.
Mi-am propus pentru o vreme să mă focusez pe senzații si mai puțin pe gânduri. Să mă opresc să miros flori și să dezbatem diferențe culturale. Să nu ne grabim decât spre adevăr și nu spre oportunități. Să lăsăm cățeii, florile, albinele, ploaia să ne mai arate ce credeam că numai oamenii știu.

luni, 23 iulie 2018

Ultima oboseala si cafeaua cu roua

Strange agenda mintii peste zi detalii bune de pus in poveste, iar daca nu mi s-ar inchide ochii intre somnurile ceresti ale copiilor mei - ingeri pe pamant, healeri de vocatie, as nara cu har mai mult decat o sa reusesc sa fac in noaptea asta.
am inteles ca momentele mele preferate din zi sunt noaptea tarziu si dimineata devreme. Ultima oboseala si cafeaua cu roua.
Acolo ma deschid gandurilor, imi respir pacea, imi astern binecuvantarile dinaintea judecatilor si ma felicit c-am venit acasa.
We need 4 hugs a day to survive iar mie imi place teoria asta.
Ma tin de ea si-i cresc si pe copii deschisi la inima.
Ma culc. M-a imbratisat mama mea de noapte buna iar cu binecuvantarea asta ma pun pe perna sa-mi culc fericirea.
Am obosit zambind, dand si primind iubire.
Nu mai apuc sa detaliez oameni si situatii.
Va trebui sa ma credeti pe cuvant.

luni, 16 iulie 2018

7 ani gata

7 ani gata. 2 copii, 2 bagaje. Desprindere săracă sau eleganta, cum vrei s-o iei. Simplicity is the ultimate sophistication. Cărțile de copii, jucariile, decorațiunile de suflet, străchinile românești făcute cadou la oameni care raman la inimă și pe care nu stiu cand o să îi revad. Nu plang, n-am vreme. Nimicuri cu sens date si ele în stânga și în dreapta. Pus in bagaj 2 furculițe si o lingură care îmi plac; O carte a scriitorului egiptean preferat. Niște humus, pasta de susan, uleiurile esențiale, 5 sapunuri locale.
Tatalutoma si alutao de ce nu? a improvizat un cantar din 4 scanduri de pat dispuse în cruce si 2 lazi de plastic drept talere. Am umplut fiecare lada cu câte 10 kg de carti românești. Apoi am pus lăzile laolaltă si valizele pe rând in contrabalanta și am verificat cele 20 kg din bagaj. Toma s-a pus si el la un capăt de scandură cu 3 kg de cărți în mana si ne-am distrat ca în balansoar. 20 kile de cărți românești rămân pe meleagurile lu tutancamon, tributul meu pentru găzduire.
Am mai scos, am mai băgat, am mai triat, am lăsat în urmă cu toată detașarea cu care m-am priceput să evaluez posesiile devenirii. Si cand mi-a venit să oftez am zis: e totul în noi, bai Toma.
Iar Toma a zis: mama, să mă vezi la noapte în avion cum mă întreabă doamna: cafe țai? Si eu o să răspund picior peste picior: apple juice, please.
Mi-a placut cântarul improvizat. E frumoasă munca mâinilor.
Hai să mai mâncăm un mango. Ca de mâine, în murele de la Pucioasa ne oprim.
Hai și mi-oi face si eu unghiile astea lila si să urc în avion ca o doamnă.

vineri, 13 iulie 2018

Vin acasă. Vin să stau

Mă rup de Egipt. Usor, dar greu; repede, dar târziu; râzând, dar plângând; goala, dar plina; apăsată, dar senină.
Împachetez, oftez, zambesc. Fac pace cu materialul, îmbrățișez umanul, mulțumesc pământului pentru găzduire, oamenilor pentru iubire, universului pentru lectii.
Cu fructele pasiunii mele, cu frunze noi si vechi, cu trunchiul drept ma întorc la rădăcina.
Nu e ușor, dar am înțeles de mult ca obiectivul nu e ușurarea vietii, ci seninul greului dus de colo până colo.
Copiii mei jubilează. Le e dor de jumătățile de rădăcini. Tatal lor e gata si el de vise noi, de rescriere, de lăsat tutancamonul să-și mai poarte singur de grija.
Încerc să consum toate fructele si legumele de care o sa-mi fie dor. Ii mulțumesc mangoului ca a intrat in viața mea. M-a rescris celular practic. Ei.. si sunt multe ierburi si praf si oameni si momente de care o să-mi fie dor. Si dacă e să aduc un tribut tehnologiei, ii dedic minciuna ca dorul se curmă on-line.
Las mult în urmă. Încerc sa las bucăți cinstite din cine am devenit. Conștiința inimii stă lustruită la ușă. Sunt gata. Desi n-o să fiu niciodată.
Așa e viata când îți porți prin lume năravul umblerii. Parcă citesc gândurile criticilor: ce umblere mai fata? Treci acasă și ia dicționarul in mana. Ei uite ca mainile o sa-mi alerge spre doruri de mult ne îmbrățișate si diacriticele se vor topi in glume de autobaza. Abia aștept să va aflu pe toti. Să ma ploua la Pucioasa, să mă lepăd de copii în brațele bunicilor lor. Sa beau țuică și sa mănânc urzici.
Mulțumesc Egiptului pentru cat am reusit să l iubesc. Mulțumesc pentru revolutia din care am cules un războinic să-mi faca 2 copii si sa vindec lumea cu ei.
Vin acasă. Vin să stau. Vin să fac treabă. Buna.