miercuri, 26 februarie 2014

poveste cu iepuri

dau ziua pe repede inapoi. ma opresc la poarta gradinitei, unde toma ii face cu mana lu nea portaru. el ii intoarce fericirea intr-un fel de manca-l-ar nenea.
nu l-am vazut toata ziua. imi vine asa sa-l tot pup mergand, sa-l mananc pupand.
ne urcam intr-un taxi. conversam relaxat, numa zambete. toma isi cere capul pe geam si bucura 3-5 participanti la trafic, dupa cum le e norocul.
soferu se scuza pentru tara pe care mi-o ofera si spera la un presedinte ca toma. si eu sper, ca nu ma doare.
se intoarce toma de la geam cu fata la mine. i-a fost dor. rade asa cu capul in jos si eu ii spun la ureche ca si mie mi-a fost. apoi imi gaseste alunita de la ceafa. zic nuu, cand ar trage de ea.. rade cum nu-mi mai trebuie nimic altceva.
ne oprim in piata. ceasul taximetristului fura discret, dar de dragul conversatiei nu-i mai bat obrazul. ii dau asa cat crede el ca m-a pacalit si ies. vorba lu arabu din el-zorab: te-or razbuna copiii mei!
pietarii radiaza la intalnirea cu toma. el se lasa in bratele lor, iar eu simt liniste. ii fusese dor de tarabele cu legume, de spirit. dispare intre lazile cu vinete si cartofi dulci. il recuperez si-l duc la iepurii care stau sa fie taiati, mancand ca sa moara. toma chiuie cu mainile pe genunchii usor in flexie. ii dau timp. le urmarim impreuna gurile grabite mestecand buruianul pleostit. uite viata tomica. acum e, mai incolo nu mai e. tup, un iepurel isi face curaj: copilule, sa spui tu lumii care o sa ma manance azi-maine, ca eu nu le-am vrut niciodata raul.
fotografiez conversatia. 
baiatul care pazeste iepurii pe un scaun murdar de plastic isi verifica mailul de pe tableta. trebuie ca ii merge cu iepurii. 
ne intoarcem la legume. ahizitionez o vanata si un buchet de broccoli. ar trebui sa platesc cam 8,5 lire dar pietarii ha ha ha hi hi hi toma toma 10 lire. nu ma supar nici pe ei. are grija tot cosbuc.
plecam spre casa. apusul se joaca cu fruntile noastre. toma culege un bat de pe trotuar si adauga: da? da! semn ca ma intreaba daca sa-l ia si decide ca da, sa-l ia. ne oprim la o gramada de nisip care trebuie scormonita cu batul nou. o pisica vaneaza o lacusta. ii urez bafta. un nene pe bicicleta face clinc clinc si noi ii zambim.
ma intreb daca oamenii din blocul de vis-a-vis se vaita de plictiseala. oare cafeaua lor de dimineata are reflexii roz- aurii? 
toma a terminat cu scormoneala. si eu cu introspectiile. hai acasa!

duminică, 23 februarie 2014

gesturi de neparinte

iar n-am curent. in fiecare seara cate o ora. pare sa fie planul egiptean de economisire a energiei, desi nimeni nu confirma. masele s-au obisnuit. copiii chiuie, cum faceam si eu cand mergeam cu trenul in excursie si intram in tunel. parca ma gadila si acum intunericul ala complice.
imi iau laptopul in mana stanga si cu dreapta deschid cuptorul. scot vasul cu cannelloni si ii intorc usurel cu furculita pe partea cealalta intrucat m-am calicit la sosul ragu. nu ma ard, sunt body smart cum am invatat ieri la workshop.
toma doarme dupa multiple ture vure prin casa. a invatat sa alerge asa ca pe unde ma gaseste ma invita sa-l fugaresc. eu ma conformez, el de entuziasm da cu capul de usa, plange, il ridic, pup, n-are nimic. merg sa scot rufele din masina de spalat. vine si el cu mine. gaseste in debara o plasoaie de scule, care mai de care mai periculoase. tatalutoma m-ar descalifica pentru libertatea pe care i-o dau lu fi-so, de a lua la rand surubelnitele, bormasina, pistolul de lipit si patentul. ii pun un pres sub fund, sa nu stea pe rece si il las sa mestereasca langa mine, in timp ce intind rufele. arbitrul are o sedinta. raman deci in concurs.
toma termina cu surubelnitele, ma invita sa-l alerg, dar il pup pe cap si-i spun ca nu acum. bine, nu insista. gaseste aparatul foto si il ia la puricat. il instiintez ca obiectivul fix m-a costat fix patru salarii si il deposedez. nu se bosumfla. e obosit si plictisit. merge la intrerupator. il strig tare pe nume cat sa-i impietresc intentia de a baga degetul in priza. se intoarce speriat si plange curat. imi cer scuze si el ma intelege. vine de la priza cu supararea dupa el si imi imbratiseaza picioarele certandu-ma. imi cer iertare din nou, de parca ar putea cuvintele sa dea frica inapoi si sa repare increderea. il iau in brate si-l pup. esti obosit mami, hai sa bei niste lapte si sa dormi un pic. imi zice ca n-a terminat de plans. simt sa iau aparatul foto si sa imortalizez supararea asta care nu se mai termina. imi fotografiez vina. sa cuprind cu obiectivul asta fix lacrima care mi se datoreaza, manutele care se framanta de dezamagire amestecata cu oboseala. sunt o cruda. inima lu tatalutoma si poate alte inimi or sa se stranga la intalnirea cu poza asta, poate ca o pastrez ca sa nu pitesc neparintele care am fost.
sau poate ca sa invit mame ajunse la capatul gospodarelii, sa se opreasca din intins rufe, atunci cand au de transmis puilor un mesaj vital. 
nu sa-l urle!


sâmbătă, 22 februarie 2014

permis pe apa sambetei

e sambata. eu am planificat un workshop despre inteligente multiple. tatalutoma are planificat un protest impotriva politiei, care cica ar aresta oameni random. toma n-are planificat nimic. el lasa ziua sa-l impresoare si sa arunce cu surprize in el.
prima jumatate de zi baietii sunt de capul lor si eu invat despre cat de inteligenta stiam ca sunt, dar nu in atatea directii. lipsesc 5 ore. tatalutoma ma vrea acasa fiindca toma e la capatul obedientei.
adica n-a plans dar every now and then nu te mai puteai intelege cu el. 
vin cat pot de repede.
milk him!!! milk him now! hai ca ne-am descurcat, adauga el printre ghiogarturile lu toma. cum a fost ziua ta? ai mancat ceva?
zic: niste porcarii la workshop. nimic sanatos! a, deci ai mancat, ca ma ingrijoram c-ai stat infometata.
nu nu.
hai ca te pup ca am intarziat la protest.
uit sa-l intreb daca sa ma ingrijorez. il intreb numa daca vine tarziu. zice ca depinde de dinamica zilei. ce-mi plac raspunsurile astea fluctuante, mai ales cand includ arme.
il adorm pe toma neingrijoratul.
schimb 2 randuri cu frati-mio pe net. aflu ca a ramas fara permis. incerc sa-l inteleg si sa-l compatimesc, eu neposesoarea niciunui permis, niciunei masini. 
aleg sa -l rog sa aiba grija de viata lui, dar cuvintele se lipesc de peretele virtualului si se intorc la mine. o imbratisare ar valora mai mult decat toate masinile straine la un loc.
ce departe sunt. ce straine ne sunt grijile. mi-e dor sa ne uitam la un film amandoi si sa-mi explice cu patos, rand pe rand, toate glumele pe care le-am inteles deja, dispunand de un paletar bogat de forme de inteligenta. sa-mi dea un tricou de stat prin casa si eu sa zic ca mereu: da unu nepurtat n-ai? sigur corinel, ti-l da raducu pe cel mai curat. 

poate ca protestul lu tatalutoma impotriva politiei egiptene razbuna in eter si ridicarea acestui permis romanesc. nimic nu ma opreste sa cred.
..si god bless ukraine! era sa uit.

marți, 18 februarie 2014

a murit o carte

Ii cam crescusera pletele lu tomica. Se si incalcisera pe la spate, din motiv de nepieptanat si de neimbalsamat. Suntem o familie de salbatici. Tatalutoma a sugerat sa las sa treaca iarna si apoi sa tund copilul, dar in seara asta mi s-a parut ca e timpul. Uneori simti asa ca lucrurile nu mai suporta amanare.
l-am tuns corect si el nu s-a suparat. Cand s-a terminat coafatul iar s-a oprit curentul, deci nu stiu ce-a iesit, dar am senzatia c-am facut o treaba buna.
La lumina laptopului frunzarim niste carti. Imi place paradoxul asta. Cultura invinge iar. Sau poate nu.. tomica ocheste un colt de carte dezlipit si trage de el incet incet. Face carticica bucati. Ma doare dar nu-l opresc. Invata si din ruptul asta ceva. Ma uit la el in semiintuneric. Ce freza cool i-am tras. Abia astept sa-l vada tatalutoma. O sa-mi zica you’re good!
Dar cartea imbucatita? De ea cum o sa povestim? Jumatate de urs rade stramb de pe un rest de pagina. Toma ia paginile rupte si le parcurge una cate una. Poate ca ii pare rau?

Sau poate ca e felul lui discret de a ma impinge sa scot o carte noua si sa rascumpar moartea cartii de azi. Uneori numai desfacand intelegi cum se face, nu mami?

luni, 17 februarie 2014

scaun de ocazie si baie pe intuneric

Spal vase. Nu pe toate, ci atatea cate o sa folosesc dimineata la micul dejun. Am dobandit aceasta iscusinta in studentie, cand stateam la camin. Toma ma trage de picior, reorganizeaza castroanele, ce nu da bine in raft, zboara pe jos. Nici n-am timp sa ma supar.
Se plictiseste. Ii pun niste desene animate, dar cocot laptopul pe spatarul canapelei, de teama ca intre 2 cani spalate de mine el isi deschide cont pe facebook.
Vine la bucatarie si scoate punga de gunoi din cos. L-as certa, dar nu se pierde nimic din punga asa ca il las sa fure cosul. Merg totusi dupa el. A intors cosul ‘cu curu in sus’ sa ma ierte mamaia lui de la pucioasa si si-a incropit un scaunel.. sa nu se mai uite la desene in picioare.

Il pup. Ma intorc la vase. Ce-ar fi sa le spal pe toate, daca toma tot s-a facut comod? Ce nebunie! In tinerete nebunia era o fuga la mare pe neanuntate. Acum curajul se masoara in cate reusesc sa fac cu toma treaz.
Vine la bucatarie sa ma anunte ca ne suna ancu din mexic pe skype. Heei ce faci corinuca, uite-l ma ce falcute a facut sa-l manance ancu de minilord.
Tomica ii trimite o bezea. Ancu se topeste. Ne vaitam un pic de vieti grele, ne laudam cu copii minunati, conexiunea se strica. Inchidem camerele si continuam conversatia. Radem sanatos la glume bune de care ne era dor. Poate ca numai noi mai radem la glumele astea. Trebuie verificat.
Auzi ma cori, cate kile are el acuma? 10 cred. Hai ma ca pare mai gras. Nu ma e de la skype. Hai ca ti-l dezbrac sa vezi.
Ne intreaba toma oboist: ce faceti cu mine ma fetelor?
Aaa, hai ma ca e bine. Asa e si Konstantinel. Nici gars nici slab.
Auzi ancu, merg sa-i fac baie, te pup, aveti grija.
Si eu te pup cori. Auzi, poate cand nu-ti mai merge in cairo sic and mi s-o lua si mie de mexic, ne vedem in Australia, ce zici?
Hai ca ma mai gandesc,
Bine pisi. Pa. Te iubesc.
Si eu!
Cada e pe jumatate plina. Toma isi arunca abil cateva jucarii in apa. O grebla, un triunghi, un peste; suficient. Se opreste curentul.  Se lasa o noapte spontana peste cada, peste toma, peste casa. Nu se sperie. Nu ma mir. Aduc laptopul, il pun pe capacul de la WC si ne vedem de baie intr-un semi-intuneric dragut. Toma face cu limba cla cla. E bine in apa. Nu ne grabim. Nici curentul nu se grabeste sa revina.
Incheiem ziua asa pe bajbaite.

O gura de lapte si noapte buna. Na ca a venit lumina. Ei ce sa zic!! Si merg s-o sting, cu mana mea! Sunt stapana casei!

vineri, 14 februarie 2014

All the arms we need are for hugging, bai tantalaule!

e 7.50. oftez scurt de tarziu ce e si ies pe usa blocului. tatalutoma pupa obraz de toma si-i ureaza de bine pentru ziua care abia incepe sa se scrie.
o ceata seninie ne invaluie pe toti 3 ca intr-o plapuma vie. in romania ceata ar imprastia peste zare un cenusiu apasator, dar in egipt ceata straluceste. e asa ca un vis frumos din care nu-ti mai amintesti detalii. le spun baietilor ca asta se cheama ceata, iar in italiana nebbia. ooo, iar se da mami smart cu italiana ei zice tatalutoma.
nu ma supar. trec dimineata la bune si traversez. oprim un taxi. tatalutoma explica soferului ca numa mama si copilul se deplaseaza. toma face cu mana stanga soferului in semn de bine v-am gasit domnu si cu dreapta catre tati, in semn de ai grija de tine, pa!
soferul e magulit de salutul lu turturel, ma intreaba de origini, apoi ca o gluma vrea sa stie care jumatate din toma e romana si care egipteana. ii zic ca jos e roman. el refuza adevarul meu. il vrea pe toma puternic si infipt in taramu lu tutancamon. io care nu l-am circumcis, insist ca jos e roman.. dar nu-i mai explic. radem asa fiecare pentru el si ne intoarcem in noi.
ma uit pe geam cu turturel in brate. ochesc niste puscasi cocotati pe un bloc, cu armele indreptate in jos. asa ca intr-un film. n-au cred de gand sa traga in nimeni, doar pazesc biserica din cartier. din cand in cand in biserici se intampla galceve, intrucat acolo sunt crestinii mai usor de gasit laolalta de catre musulmanii suparati din te miri ce... in fine..
ajungem pe o strada care imi place, cladirile sunt vechi, impozante, vorbesc despre o lume sofisticata, peste care s-a asternut praful, nepasarea, progresul prost inteles si graba omului nou. ar da bine intr-o poza cu efect vintage, in lumina asta stralucitor fumurie. poza se face in minte si se merge mai departe. 
ne blocam in trafic. in dreapta noastra e o duba a politiei, cu 4 flacai purtand arme la subrat. toma le face cu mana. nu primeste nimic. unu mai tuciuriu strange arma aproape de corp si o aseaza in pozitia corect-amenintatoare, semn ca nu e de gluma. ramanem blocati in trafic pentru inca niste secunde. ca si cand timpul ii face cadou tuciuriului iluzia puterii. toma ii face cu mana din nou. tuciuriul se face ca incarca si ramane serios. inima mea nu se strange. tin in brate un copil senin, al carui zambet incurca degetele tragaciului. inteleg fara certitudini ca arma lui de-adevaratelea n-are gloante. toma intelege si el ca asta nu e un baiat bun, atata vreme cat alege o amenintare balbaita ca raspuns la un zambet curat de inceput de zi, de lume.
duba politiei coteste la dreapta. tragaciul se face si el nevazut, cu jucaria lui mortala cu tot.
toma fara parteneri de joc nu-si poate desfasura entuziasmul. zambeste unui sofer a carui inima se deschide brusc. o data cu inima se deschide si geamul si soferul intinde mana sa dea noroc cu toma. deschid si eu geamul nostru si mainile lor se intalnesc. se scrie niste fericire acolo si eu ma simt o spectatoare norocoasa. am loc in randul unu la spectacolul vietii, iar copilul meu, minunea mea vie joaca impecabil. sunt mandra de el, de mana mea care a deschis geamul inlesnind miracolul si de inima mea nedurand in fata armei de mai devreme. Alerg cu gandul dupa duba de politie si-i strig tuciuriului cu tinerete furata:
All the arms we need are for hugging, bai tantalaule! .. si pune bereta aia calumea, vai de constiinta ta.

marți, 11 februarie 2014

detoxifiere

m-am apucat de o cura cu usturoi. respectiv inghit cate un catel la culcare si la trezire. pana acum 5 catei. m-or vindeca de frustrarile nehainelor, de cosul pubertin din barba si tot ce-o mai fi sa apara pe fond bosumflativ. 

ieri am stat de vorba cu un baiat de 26 de ani cu sindromul down. in araba, apoi in niste engleza, apoi s-a enervat, ca sa-i treaca si sa ma placa iar.
am plans pentru mama lui care trebuie ca e o eroina.

toma turuie non stop. mamaaa, mamam, meia meia, budigha budhiga, mam mam. trimite bezele domnisoarelor dragute si face cu mana taranilor din piata. imbratiseaza copaci, apoi da capul pe spate si se minuneaza de rotunjimea sau ascutimea coroanei, dupa caz.

azi a trecut pe langa noi o nevazatoare. asa bine s-a descurcat sa traverseze.. apoi a detectat cu bastonul un scaun pe trotuar, s-a asezat, a scos o sticluta de apa din geanta si a baut. toma s-a oprit langa baston. ea a zambit. eu am zis: scuze. ea a zis: sa fie sanatos. 

of tomica, daca ne-am pricepe noi astia norocosi cu ochii numa sa vedem cate or fi de vazut si apoi sa ne odihnim. sa radem rasul si sa nu ne mai aglomeram cu griji inutile. plangem uneori prea devreme. de parca fara lacrimi am fi mai putin veridici.

avem mainile la noi, picioarele ne scriu pasi siguri, gurile ne sunt gata sa spuna, ochii inteleg mai tot. si cu toate astea, colectionam neajunsuri. sortam vaicareli, incepem conversatiile cu ele, obosim oameni obositi deja, cu povestile noastre despre ce nu merge.
prea des uitam cate merg deja; uitam ca iubirea e de partea noastra, ca natura inca nu ne-a respins, ca soarele razbate pana in obraji, dincolo de toate oprelistile lumii asteia nebune.

nenea taximetristul de azi dimineata are vreo 75 de ani. a zis ca ne stie pe mine si pe toma fiindca de vreun an ma tot vede impingand prin cartier caruciorul rosu cu minune in el. l-am intrebat daca are nepoti. a zis ca de la 6 copii are pana acum 5 nepoti.. apoi s-a intors la tomica si i-a spus: cu tine 6.


duminică, 2 februarie 2014

dragoste de carte

mi-era dor de rafturi cu carti, de piese de teatru, de filme, de expozitii.
s-a interesat tatalutoma de un targ de carte si ne-a dus pe mine si pe tomica, sa ne pierdem in milioanele de carti, mai chicioase sau mai de bun gust, mai in araba sau mai in restul limbilor pamantului.
am apreciat costul infim al biletului de intrare, apoi preturile oneste ale cartilor si milioanele de barbi si broboade inghesuite sa achizitioneze cele mai fierbinti titluri ale targului.
i-am luat lu toma cateva povesti traditionale egiptene, ilustrate fin si adaptate intr-o engleza haioasa. cu o fata care coace cu mama ei biscuiti cu mult unt si apoi ii scapa pe jos si mama nu o cearta..
i-am gasit si o carte cu gaura in pagini pe unde iti bagi capul si imiti toate animalele de la ferma, cu limba scoasa sau nescoasa.. depinde de limba.
am dat si peste niste povesti irlandeze pe care si le-a dorit tatalutoma, iar intr-un anticariat urias am bunghit o carte romaneasca: 'legenda noastra', respectiv o culegere de poezii, povesti, picturi, sculpturi de-ale noastre, riguros selectate de partidul comunist pe la 1976. am lipit-o de suflet, asa putina cum e, dar am rasfoit-o cu o bucurie de parca mancam din cozonacu lu maica-mea.
tot in anticariat am gasit la un super pret un manual de chiromantie si am zis ca ar fi haios sa ne delectam acasa cu niste detalii despre unicitatea amprentelor, lungimea liniei vietii si ce spun falangele despre relatia noastra de cuplu. 
am descoperit ca sunt o fire extrem de practica iar tatalutoma e un idealist. scrie la linia vietii, arcuita in juru degetului mare, nu va mint.
apoi negu lu tatalutoma cica ar fi un blocaj autoimpus, fiindca e pe partea interioara a palmei. pe exterior ar fi un blocaj impus de ceilalti. se verifica si aspectul asta. ce grozavie de carte..

la un moment dat l-as fi alaptat pe toma, dar tatalutoma a mentionat ca nu ne permitem acest risc intrucat fratia musulmana substantial reprezentata la targ blameaza acest gest. e imoral, inuman, josnic. probabil ca mamele lor i-au alaptat pe sub mese, cu lumina stinsa, de-au crescut asa inchisi la minti.
ia tomica o banana si taci. vine si laptele mai incolo. lasa-l sa se mai stranga, ca tot al tau e.
ne-am asezat la o masa unde se serveau preparate locale, respectiv falafel, niste varietati de fasole batuta, vinete cu usturoi si alte delicatese.
am mancat cu pofta. asa m-au binedispus cartile, ca nici nu i-am mai judecat pe oameni. i-am lasat asa sa fie multi si ingramaditi, zgomotosi si liberi in capcanele lor. subratele lor pline de carti imi dadeau speranta.
mi-a placut de un nene care statea in picioare la terasa asta la care am mancat si-i motiva pe ospatari. avea langa el un castron cu salata verde din care se servea in rastimpuri si urla fara pizma cam asa: hai baiete, ca nu prea te-am vazut muncind. vrei o zi libera? se aranjeaza. vrei o prietena? ma straduiesc.. haida haida, la masa cutare.. hai ma baieti ma.. pur si simplu numa asta facea. era haios in toata determinarea lui. ii placea jobul lui si i se potrivea. nu toti ne dorim asta in definitiv? probabil corporatiile de succes ale lumii civilizate platesc departamente intregi sa motiveze angajatii si rezultatul nu cred ca e atat de eficient cat am vazut eu in coltul ala cu fasole batuta. treaba mergea ca pe roate. ospatarii zbarnaiau, gurile mancau, cartile meritasera toata deplasarea. 
daca printre voi se gasesc sefi de departamente, capete de business, orientati-va catre un mancator de salata verde, pe sistemul haida-haida. o sa va urce - vorba lu 'timpuri noi' - firma pan la cer.
atasez o poza cu mine si tomica la masa de lucru, langa un stand de carticele. ultima amintire la o astfel de masuta o am de pe vrema publicarii primelor ghicitori, pe cand tomica nu se ghicea in planurile fericirii mele. si inteleg din zambetul lu toma ca l-am salvat. dragostea pentru carti ii curge prin vine. rasfoieste cu patos, ii rad ochii la ilustratii- cheie, imita cititul cu intonatie, are nevoie si de carti ca sa treaca zambind peste zi. e copilul meu!