luni, 29 februarie 2016

emotii, hlizeala pe fuga, sampon cu lacrimi si cuba-libre

taxiul goneste iar capul lui toma rade in bataia vantului de inceput de vara. iuhuu, exclama el, iar vantul face tril din aceasta exclamatie, ca-ntr-un vis din care nu vrei sa te trezeasca nimeni.
bucuria pura si bruta in acelasi timp, e de fapt atat de rara! daca stau sa cantaresc iuhu-ul asta curat, nu-mi amintesc prea multe, deruland pe repede inapoi in propria poveste.
unul in trenul spre navodari, altul alergand cu bianca la mamaie in sat si inca unul pe sanie, intr-o iarna cu cojoc.
inima mea calda doare. asa doare timpul care nu mai vine. apoi doare si timpul care vine, de ciuda ca nimic din ce-a fost nu se mai recompune, apoi tot toma ma aduce in prezent, hlizindu-se cu participantii la trafic.
trimite bezele catre 2 fete modeste, cu aparat dentar. ele nu stiu ce sa faca cu pupicii astia vinovati, venind de la un copil universal, care isi cauta inca dumnezeul, in tara broboadelor lor.
un nene se scalamba la toma, cam mult as zice, dar copilul se prapadeste de ras, deci nimic nu e afara din grafic.
omu isi pune niste coarne cu degetele aratatoare, iar toma, cu buna intentie zice: uite si la bou asta!
apoi in stanga noastra apare o masina cu un cuplu de chinezi, la vreo 65 de ani, fiecare fireste.
toma are gura pana la urechi. chinezu e antrenat pentru nezambet, asa ca toma primeste un fel de pahar de apa rece sub forma de neemotie.
nevasta chinezului, fara sa stie de la barbasu ca toma strengaru e gata sa le umple viata de bucurie, afiseaza acelasi nezambet la intersectia cu privirea entuziastului meu.
toma e derutat. astia nu sunt oameni? pare el sa ma intrebe.
ei au o alta disciplina, ma dau eu antropoloaga.
ii pierdem pe chinezi.
intr-o duba plina cu boarfe, sta suspendat un baiat trist. nici el nu zambeste, dar nu din disciplina, el chiar a patit-o.
o femeie cu 2 fete urla in telefon, la volan, suparata pe menajera, incerc eu sa desprind din mimica ei. am inteles ca reusesc sa deduc de la distanta, cu acuratete, cu cine converseaza oamenii, in functie de degajarea cu care se exprima/ rad/ se panicheaza, la telefon. ii simt pe indragostiti, ii miros pe vinovati, ii admir pe cei scurti si la obiect.
toma ma intreaba: unde sunt chinezii? pe semne ca el chiar vrea sa le trateze blazajul. chinezoaica ii intinde sotului ei un sandwich, iar eu rea imi zic: pai normal ca mananca de acasa, astia nu s-ar atinge neam de un falafel pe care nu l-au vazut cu ochii lor prajindu-se. ii mai ofera si o bautura acidulata de malt, el se stramba, deci nu e complet inapt sa simta. ea se bucura ca ii ramane mai mult ei si da licoarea pe gat.
toma le striga: baaaa, dar ei au stabilit deja ca n-au glume cu copilu meu.
o motocicleta cade, lovita usor de o masina, ca-ntr-un deja-vu. un politist grabit sa incaseze o amenda in intersectie, intelege peste umarul amendatului, ca accidentul cu motocicleta nu merita osteneala, deci se intoarce la chitantierul lui in care scrie invers.
oprim langa caruta cu banane, iau de 10 lire, toma urla mersi boss si facem stanga brusc, asa cum comanda co pil otul.
ajungem acasa, 2 povesti cu tati, o tura cu bicicleta pe coridor, o cazatura, neplans, baie pe cap, cu plans, fireste. sampon cu miros de lacrimi, cum ii place lu toma sa zica.
pe marginea cazii, eu cu tacso bem cate un cuba libre si-i citesc un paragraf din cartea mea cinica, despre o revolta din kenia de la 1922. descrierea fricii, a furiei, a zvacului protestatar e atat de vie, ca am simtit ca trebuie s-o impartasesc cu cel mai inimos revolutionar din cati mi-a fost dat sa miros.
imi vine sa plang citind. intelegi? intreb. intelegi, sigur ca intelegi, raspund eu oftand.
m-a atins lectura ta. m-a durut, cum nu stiam ca ma mai doare.
imi pare rau, dar am simtit ca trebuie sa-ti citesc. tu poti sa intelegi. iar eu citind inteleg ca numai datorita tie, pot si eu sa inteleg. revolutia nu e pentru toata lumea, nu toma?
horeya! striga toma din apa.
libertate adica!



sâmbătă, 27 februarie 2016

lumea-ntreaga ne parea o portocala

ne-am dus azi pe strada mea cu de toate, din dor de cascat gura.
e strada unde se repara genti, se vand picioare de vaca pe trotuar, legume si fructe de sezon, oglinzi taiate pe loc, metalo-chimice, uleiuri esentiale, mobila, cosuri de rachita, paine calda, papuci de guma. 4 salate la 10 lire, capsuni la 6 lire kg, croocs cu doi de o, la 20 de lire. lira egipteana e juma de leu romanesc, deci preturi bune pe strada mea pulsand in miros de portocalele, depozitate ironic in forma de piramida. de fapt, cred ca in funtie de personalitate, iti alegi cu ce miros umbli in nari. poti sa te sufoci in mirosul spumei din care sunt facuti croocsi, sau poti sa te pierzi in mirosul picioarelor de vaca, sau sa iti imaginezi ca lumea intreaga e o portocala, vorba andei calugareanu.
am trecut pe langa un magazin abandonat de mult. mi-a placut aerul ceausist al usilor, perdeaua rupta de timp, nu de mana de om. m-am oprit in fata imobilului asta ca o poezie de adrian paunescu. toma a zis: this is nice!
ah toma, you like what i like, i-am spus, si bucuria ca nu sunt singura in restrospectia asta, a umplut clipa.
apoi am gasit o scara de bloc, cu o usa nemeritat de expresiva. toma a intrat in scara si a zis: fa-mi o poza aici!
si iar am stiut ca ma plimb cu copilul meu, nu cu altcineva.
intr-un magazin de tenisi, toma s-a asezat obosit pe un scaun de ocazie, iar eu am studiat niste incaltari facute in vietnam. foarte placut am ramas impresionata. jos palaria vietnam.
toma m-a intrebat: daca nu-i iei, de ce m-ai mai adus aici? de ce stau pe scaunul
asta?
hai bine ma descartes, cu intrebarile tale-raspuns final.
la plecare toma i-a zis vanzatorului, asa ca fapt divers: eu beau limonada!
oo, a zis mustaciosu, stai bine pe vitamina ce, inseamna!
vrei sa lucrezi cu mine aici?
vreau, i-a raspuns toma intr-o araba fara cusur.
pe ce salariu? ..s-a dat mustaciosu smecher.
3 banane, a raspuns toma, ca-ntr-un film, scenografiat in timp real si menit sa blocheze regizor, cameraman, public, tot.
nu stiam ca stie cum se spune salariu in araba. stiam ca are flerul conversatiei, dar nu-i banuiam viteza de reactie.
trecem pe langa magazinul cu oglinzi. trupurile ni se segmenteaza, ca-n cartea de cunostintele naturii: cap, torace, abdomen, cap, cap, zambet, zambet, mana, picior, stop.
mami, ia-ma in brate, cerseste el intorcandu-se la 3 ani ai lui, abandonand jobul la care s-a inhamat acum 5 minute
.
toma nu pot, ma justific eu cu bratele de-acum pline de de toate.
ce e pentru mine din ce ai luat? intreaba el ca sa se amageasca? eei, tot e pentru tine, direct sau indirect.
un ghiozdan imi iei de la this guy?
de la el nu, ca are preturile mintite, iar noua mincinile nu ne plac.
mincinosule, striga toma cu incredere, iar mincinosul rade mintit, neintelegand engleza.
it was nice on that street, conchide toma in taxi, dupa obiceiul asta al externalizarii emotiilor, pe care si l-a autocultivat, daca nu cumva i l-am transmis pe nebanuite cand il dospeam in pantec.

miercuri, 24 februarie 2016

conversatii

te iubesc toma!
te iubesc mami! sa stii mami ca azi cand am plans la gradinita, doamna nu m-a pupat si nici macar nu mi-a zis: lasa ca nu e asa grav!
of. pai de ce plangeai?
fiindca youssef ma impingea, prefacandu-se in dinozaur.
of. uite maine o sa vorbesc cu doamna, pentru mai multa compasiune.
ia telefonul si sun-o acum!
n-o sun ca e noapte, dar maine ii spun, promit!
ok.

toma, cand erai tu baby baby, la mami in burta si te chirceai pe acolo, am mers la doctor si te-a scos afara si eu am plans, si tu ai plans si eu am zis: iubitu lu mami!
inseamna ca atunci cand plang like a baby, i need your belly.
bine ma concluzionistule.

auzi teta, o ntreaba el pe rusoaica de soacra-mea: de ce e oul cu alb si cu galben?
ei de ce? toate sunt asa! raspunde ea sec si practic, semn ca viata e scurta si nedreapta. daca gasesti tu un ou altfel, atunci sa ma intrebi. dar cata vreme toate sunt cu alb si cu galben, atunci le luam ca atare.
o comunista! a parut sa-si spuna toma, renuntand la curiozitati.

din taxi am vazut un motociclist lovit de un microbuz.
nimic grav. soferul s- a dat jos sa il ajute pe vatamat. vatamatul s-a recules si a sarit la gatul soferului care il agatase in intersectie.
soferul a vrut sa deschida gura, iar motociclistul l-a impins urland: tot tu?
toma a zis: de ce e suparat motociclistul?
fiindca a cazut. fiindca n-are vreme pentru compasiune. ii e mai la indemana sa loveasca, desi slabanogul din microbuz pare sa se scuze pe bune.
dar lovitul nu ajuta, exclama toma, cu cuvintele mele.
of toma, uneori e greu sa discernem ce ajuta cu adevarat, mai ales cand viata e in pericol.
dar de ce s-a grabit motociclistul? ma intreaba copilul meu de 3 ani, dand circumstante atenuante microbuzului.
of toma, atatea detalii nu cunosc, ca uite eram ocupata si eu cu gandurile mele cand s-a produs ambuscada.

mami, tati is a man?
yes and tataia is a man.
and he plays football?
yes, he does. every saturday.
and i am a boy?
yes.
and mamaia is a girl?
yes.
like you?
like me.
and she speaks romanian?
yes.
when we go to romania?
soon. are you a happy boy?
yes i am.
you are so clever toma!
but why?
i guess you were born like that. now sleep


joi, 18 februarie 2016

oameni, drame si surprize

ma doare capul de atatea incercari cu inima.
egiptul asta e un bulgare de oameni, de drame, de nepotriveli.
a venit brusc vara peste toate dramele astea si inimile au inceput sa transpire.
cant, dansez, imbratisez dezamagitii, pana mi se termina si mie resursele. mereu uit ca nici eu n-am mai mult de o inima.

in taxi toma vorbeste la telefonul lui de jucarie - o piesa dreptunghiulara de lego. taximetristul zice: ooo, ia sa-mi dai si mie numarul tau sa te sun la nevoie. toma saritor: 1 2 3 4. soferul isi scoate telefonul din buzunar, formeaza 1 2 3 4, iar toma raspunde. isi vorbesc in araba, iar eu vad in oglinda cel mai curat zambet pe fata unui sofer. cand te duci tu la tine in ucraina, sa mi aduci si mie o nevasta misto, l-a rugat soferul, iar toma a promis pe cuvant. eu n-am corectat ucraina, ca n-am vrut sa ma bag in discutia lor de baieti.

apoi la radio a urmat o piesa simpluta, dar care pe mine ma emotioneaza. toma a plans 4 lacrimi.
soferul s-a blocat de tristete. ce s-a intamplat toma?
am raspuns eu: e de la muzica, dar e de bine. inseamna ca toma are inima.
manca-l-ar nenea pe el, ar fi zis soferul, sigur ca are! 

la gradinita, o mama divortata si mult dezamagita de viata, se impleticeste in timp ce-si ia copila din clasa, nemaiavand incredere nici in noi, nici in ea insasi, nici in planurile lu alah cu ea.
o opresc, ii iau fetita din maini. ii spun: ai nevoie de ajutor.
ca intr-o infirmerie improvizata pe un camp de lupta, o asistenta vine si ia fetita din bratele mele, ca sa pot sa o imbratisez pe mama obosita de viata.
mama ar vrea sa zica: ce faceti cu copilul meu? dar n-o las sa se teama.
o aduc in birou, inchid usa, cer un ceai de anason pentru sanii ei de lapte si o las sa planga.
are multe pe inima, n-a dormit, n-a mancat. 
o aduc in prezent, o imbratisez, ii reamintesc esentialul. 
de noi sa nu te temi. suntem aici sa te ajutam. deci nu inventa spaime legate de gradinita asta, ca sa le pui peste spaimele tale de acasa si sa mori de inima, ca esti fata tanara.
you are so kind, mi-a zis ea plangand. lumea zice ca rusoaicele sunt dure, dar tu esti asa sensibila mis corina.
vezi ca sunt romanca, nu rusoaica. m-a mai trimis unu de dimineata in ucraina si-am tacut din gura, da la rusi nu ma duc. de la rusi vine soacra-mea, dar nu despre ea e povestea de azi.
ma scuzati, am crezut ca sunteti russian.
bai si eu care credeam ca vorbesc o engleza ca un balsam.
i-am spus: iti trebuie un terapeut. eu sunt buna, dar n-am timp. 
ea zambeste. 
eu vorbesc serios. 
trebuie sa te intregesti. 
dar viata doare, imi spune ea.
stiu, dar i-ai dat viata fetitei tale si esti datoare sa-i arati ca merita traita, cu toata durerea aferenta.
si sa-ti mai spui ceva: fetita asta e cel mai inteligent copil pe care l-am vazut de la toma incoace, hai si sa ma ierte partintii lumii de impartialitate.
multumesc mis corina.
vezi de treaba ca eu nu te complimentez ca sa-ti ridic moralul. eu spun ce vad. 
fetita asta o sa fie cineva! cu sau fara ajutorul tau. dar eu as prefera cu ajutorul tau, ca tu ai adus-o pe lume. 
si sa te mai invat o lectie: cand ai de plans, invata s-o lasi in brate noi, n-o tine la piept in plansul tau, ca ea acumuleaza durere pentru care n-a gresit cu nimic. deci cand ti-o iau din brate, ti-o protejez, nu ti-o fur, ma femeie trista ce esti!
tatal ei a incercat sa mi-o fure ieri, ms corina.
inima mea se rupe. incerc sa-mi imaginez frica ei de ieri.
responsabilitatile ma cheama. 
ea termina ceaiul. isi sterge lacrimile si-mi mai multumeste pentru a saptea oara. mecanica inimii, vorba unui titlu pe care n-am apucat sa-l parcurg.
merg la ora de pian si cant tare tare, copiii canta cu mine. scutur tot greul.
cantam si cantecul meu inventat. 
ucenica mea, o speranta greco-libaneza pe care am descoperit-o recent - una dintre cele mai responsabile tinere in viata, imi spune: mis corina, copiilor le place mult cantecul tau.
pai l-am inventat pentru ei, nu ca sa ma aud eu cantand, mai mis rozy. auzi mis rozy, esti una dintre cele mai frumoase surprize pe care mi le-a adus tara asta, manca-ti-as entuziasmu tau.
si eu te iubesc mis corina, mult. sa nu pleci in romania, te rog.
o sa plec cand n-o sa mai ai nevoie tu de mine.
cum adica?
cand o sa te mariti tu, si-o sa ai o bucurie de copil ca toma, si-o sa te doara despartirile altfel.



luni, 15 februarie 2016

prorocirile corinei chiranus nostradamus

daca as putea sa va povestesc ce frumos a fost in salbaticie, ce dimineti senine, ce nopti cuminti, ce meditatii revelatorii, ce de grau, ce de pietre, ce de salata, ce de liniste..
dar m-am intors in captivitatea orasului, la gradinita inimii, n-am apucat sa impachetez senzatiile, ca s-a instalat avalansa de responsabilitati. noroc ca-mi place vocatia asta a eliberarii copilului. m-am prins care e rostul meu de azi pe maine, pana mor: le dau copiilor inapoi copilaria, furata de societate pe nestiute.

l-am rugat pe toma cand s-a trezit, sa mearga sa le spuna buna dimineata bunicilor.
el a refuzat. eu am zis: de ce ma? ca e dragut sa spui buna dimineata. 
el a raspuns: hai ca e dragut si fara buna dimineata. 
bai baiatule, pai io am publicat o carte despre bune maniere aplicate, ca sa imi rastorni tu filosofia? 
hai mai lasa-ma cu scrisu tau, ca viata mea curge in acum, nu in cartile tale de ieri sau de maine.
bine ma, nu mai zic nimic.

in intersectie am vazut un motociclist zambind. m-am uitat la directia zambetului. zambea catre un alt motociclist care negocia cu 2 ofiteri. zambetul venea deci de la motociclistul negociator si s-a molipsit pana la mine, cu viteza bunului gand. era rost de o bascalie in conversatia cu asa-zisii ofiteri. mi-am inchipuit gluma si-am ras cu ei in gand pret de 2 intersectii.

la gradinita printez niste fise de lucru. sunt proaspata, sunt in mana, sunt creativa. distribui fisele in clase, ma imbratisez cu cine mi-a lipsit, ma intorc in birou. imi dau 45 de min pe skype cu mami si constiinta nu ma mustra, ba imi multumeste.
merg si-mi fac o cafea. 
o fetita vine in birou si ma intreaba: mis corina, are you going to tell us a story?
hai ca vin in 5 minute.
binee, multumeesc.
imi place tandemul asta asumat.
ei ma iubesc, fiindca ii iubesc. eu ii surprind, fiindca lor le plac surprizele. ii iert cand se revolta, ii imbratisez cand se descurca, ii ajut cand nu se descurca. 

acum vreo 6 luni, i-am spus unei mame ca fetita ei de 1 an si 2 luni, nu vede bine. asa simteam eu cand comunicam cu fetita asta si lucrasem pana la ea cu cateva mii de copii.
mama nu mi-a inteles intentia, s-a stanjenit cum ca i-as eticheta copilul drept defect, eu am incercat sa ma explic, n-a fost chip.
azi fetita a venit cu ochelari. mama a intrat zambind in birou: mis corina ati avut dreptate.
eu am pus o buza peste cealalta si-am inghitit un suspin.
ea a zis: nu va bucurati ca ati avut dreptate?
sunt trista ca dubiile tale ne-au costat 6 luni, i-am zis tacand.
tot pe ea am rugat-o intr-o zi sa n-o mai cremuiasca pe micuta cu o lotiune cu cortizon, ca-i nenoroceste pielea. mi-a zis ca e foarte putin cortizon inauntru. 
am rugat-o sa lase crema pentru o zi, fiindca iritatia de pe pielea fetitei ajunsese la carne vie. i-am spus ca daca ma asculta, pana maine pielea respira si isi revine, dar daca pune cortizonul ei cu zinc in continuare pe pielea suferinda, o sa ajunga la urgente.
a doua zi m-a imbratisat. uite mis corina, n-am mai pus crema, iar pielea e mai bine. 
ce misto ca experimentam, i-am tras eu cu vorba o palma, tacand si de data asta.
o astept azi sa-mi zica: aveati dreptate si cu ochelarii, mis corina chiranus nostradamus.
in fine.
ma opresc din prorocit, fiindca am de spus o poveste in clasa in care am promis.
aveti grija de voi si mai usor cu chimicalele, sa nu ziceti ca nu v-am zis!

marți, 9 februarie 2016

rutina minciunii

ce fac eu cu toate minciunile copiilor pe care mi-i intampla viata in prea plinul zilelor?
ei ridica din umeri, eu nu scrasnesc, le dau 2 secunde sa se adune; daca adevarul nu iese din ei, sau macar senzatia culpei, atunci pun piciorul in prag, fac curatenie in gandurile lor trucate, le reamintesc calea adevarului si buna intelegere, ei zambesc, semn ca e inca buna viata, mis corina n-are pedepse de impartit, au scapat si de data asta.
toma se joaca si el de-a mintitul, ca doar nu e tentatie mai mare pentru mintea proaspatului degustator de placeri.
parintii de la gradinita incearca sa-mi comunice dezamagiri prea mari la ei in frici, prea mici la mine in batatura.
si mint si ei, acoperindu-ma in amabilitati pe care nici ei nu le simt, dar nu stiu cum sa pregateasca terenul pentru dezamagirea pe care o au de comunicat.
mint si eu cand spun ca sunt bine, desi ma dor talpile la final de zi. cand ma trezesc imi spal bretonul si imi montez zambetul care nu ma tradeaza de cand eram mica, desi talpile ma dor inca, semn ca somnul n-a pansat cat avea de pansat. 
apoi imi dau roluri in fiecare zi, sunt ce vreau eu sa fiu. imi caut joburi, pe calapodul intentiilor mele, ma numesc in functii, ma descalec atunci cand nu ma mai potrivesc locului. uneori ma descaleca ei, cand nu le mai place bretonul meu entuziast, dar ma repliez repede, ca n-am fost facuta sa astept.
unde comunitatea cere diplome, pentru copiii de 4-5 ani, atunci conceputualizez certificate, pe care le semnez cu incredere, cu stiloul adevarului, ca un coordonator academic ce m-am numit. le explic printre picaturi ca diplomele astea sunt degeaba, daca plozii lor n-au ajuns la maturitatea emotionala care sedimenteaza invatatura, dar lor nu le trebuie intelepciunea mea budista, lor le trebuie certificatele astea mintite. 
e drept ca numai la tutancamon pe tarla m-as putea juca de-a hartiile si de-a rolurile in halul asta, dar daca asta e melodia momentului, pe asta dansam.
trebuie sa fug, asa ca ma opresc din mintit, dar revin, cu prima ocazie cu care imi cere constiinta sa va mai scriu o poveste.

joi, 4 februarie 2016

capre, zbateri si victorii de pus la inima

ziua incepe la 6.36. fac un dus si arunc in masina de spalat un munte de rufe.
tatalutoma imi atrage atentia ca sunt cam multe pentru capacitatea masinii, eu contest, el aduce cantarul rusesc si imi arata ca rufele ude cantaresc vreo 11 kg, iar masina suporta 7,5.
in fine.. ude sau uscate? ma intreb eu in gand si parasesc iute dilema. el imi zice: cantarul asta ramane la baie. bine ma, am inteles!
toma isi curata singur oul fiert si pune atata pasiune ca declar mestesugul demn de un ovo- workshop.
iesim din casa, taxiul ne culege in graba si ne poarta prin cairo-ul prea plin, spre gradinita inimii.
observ 2 panouri publicitare in discordanta cu timpurile in care ne intamplam. unul e cu presedintele egiptului dand mana cu al chinei si sub ei: welcome, intalnire care s-a produs deja acum vreo 2 saptamani si niciun afis n-a grait despre ea, de teama poate ca nu se lasa cu batut palma. al doilea banner e cu 2 maini imbratisand o cana cu ceva cald inauntru si sub poza: the winter is coming. sa tot fie o companie de marketing care a refuzat sa cocoate afisele pe cladiri pana nu intra banii in cont, iar acum lumea se uita tampa la circumstante consumate. ca si cum timpul nu nu curge cand curge, ci curge cand curg banii.
toma isi scoate pantofii, apoi sosetele, apoi se verifica intre degete. apoi ma invita sa-i miros picioarele. bai baiatule vezi de treaba ta. el isi duce o talpa la ureche: alo?
ajungem aproape de gradinita, il pacalesc si-i pun sosetele, pantofii, il pup si coboram.
responsabilitatile zilei se impletesc, se dizolva unele in altele, pe cateva dintre ele le externalizez cu incredere, pe altele le tin in dinti.
ziua e prea scurta pentru cat stie inima sa bata.
fug la bucatarie si mananc un castron de belela, un fel de coliva lunga, snack-ul preferat al copiilor din gradinita.
fotografiez niste capre de hartie, cu care am invelit 18 role de hartie igienica, proiectul 3d al saptamanii. 
in birou un domn imi da buletinul la fotocopiat, iar eu ma scuz ca masina a ramas fara hartie. alimentez cu hartie, iar masina incepe sa printeze din memorie niste fise de lucru. ii dau domnului prima foaie calda care iese din xerox, crezand ca e moaca lui din buletin. pe hartie e imprimat un cal, iau eu rad zgomotos de coincidenta. el nu prea.
ma strecor intr-o clasa, ii reamintesc lu youssef ca atunci cand tusim ne acoperim gura, il imit si behai, rade toata clasa, il chem pe ahmed- baiatul cu deficienta locomotorie - ii dau un sticker pentru eforturile mainii lui stangi, pentru eforturile picioarelor prea devreme si prea nedrept obosite, iar el ma imbratiseaza cu limba scoasa. ma doare inima de bucurie. cer un ness de la femeia de serviciu, iar ea imi face un semn egiptean, cum ca ma iubeste ca pe ochii din cap.
cam atat despre zbaterile de azi, ca am de cantat 'la multi ani' in clasa in care Seif implineste 2 ani.