sâmbătă, 29 noiembrie 2014

no matter how no matter where we call it home if love is there!

am locuit in viata asta in vreo 15 case. cutii, vorba lu taica-mio. iesim dintr-o cutie-casa, intram intr-o cutie-masina, ca sa mergem catre o cutie-job, de unde la sfarsit de zi plecam spre cutia initiala, daca nu cumva ne oprim la vreo cutie-magazin, sa luam una alta.
incet incet, cu fiecare mutare, am invatat lectia debarasarii, lectia entuziasmului care vine cu fiecare cutie noua, lectia neplansului pentru cutia veche.
imi place dansul asta al nevoilor primare, al zonei de confort. cu 3 case in urma imi doream liniste, cu 2 case in urma imi doream fereastra generoasa la bucatarie si balcon cu vedere la verde, cu o casa in urma imi doream sa locuim in orice conditii, numai sa merg pe jos la job, sa scap de infernul traficului.
acum imi doresc apa calda. glumesc un pic, dar nu mult.
ne mutam intr-o casa la etajul 8 din 8, cu acces la acoperis. ventilatoare in tavan, ca-n pacientul englez. bucataria are masina de spalat vase, doamne miluieste doamne miluieste doamne miluieste.
merge dusul la baie, nu ca merge, ploua des, ca-n romania. o sa plang sub dus de fericire. o sa ma irig pana or sa-mi creasca petale la subrat. 
doamne si-are casa asta noua la canapele si la paturi, ca sa tot vina bunicii de la pucioasa sa stea trantiti sa-si traga sufletul dupa ce i-oi alerga iar in jurul piramidelor.
pe acoperis si-a planificat tatalutoma gradinaritul si gratarele. deci iarna asta o petrecem pe acoperis. 
e cam departe de scoala, la 10 min de taxi, dar nu le poti avea pe toate in viata. 
am invatat in timp sa traiesc visele pe bucatele. le inchid frumos, deschid altele noi. ma mai intorc, mai visez ce mai gasesc nevisat sau nu ma mai intorc daca m-am trezit.
casa asta noua are cam de toate. prin urmare din casa veche nu prea luam nimic cu noi.
2 saci de haine, 2 saci de carti, juma de sac de jucarii, 3 cratite, 2 pahare a cate un picior, neaaparat! doamne, primul vin pe acoperis! prima cioclit cheic.
imi iau si masina de spalat rufe in carca. o iubesc ce-i drept, nu mi-a gresit cu nimic. let go let go, da nici chiar asa fara discernamant.
am agonisit ceva incropeli denumite de literatura de specialitate - mobilier. le vom dona probabil unor nevoiasi, asa cum le-am primit si noi, cu vreo 2 case in urma. si tot nevoiasilor le-oi da un sac de haine si unul cu jucarii pe care toma le-a semi uzat fizic si supra uzat moral.
imi place jocul asta cu datul si primitul. ne mai instraineaza de dragostea bolnava fata de obiecte, ne invita la recunostinta, la compasiune, la fel de fel de sentimente pe care consumismul le omoara cu premeditare.
iau in casa noua picturile lui toma. scrijelelile lui cu sens. daca nu cumva le-oi imparti si pe-astea drept suvenir portarului, vanzatoarei de legume si cui ne-o mai fi zambit in ultimele 6 luni. sa tot picteze toma milioane de vise noi, ca el cu fiecare casa, mai prinde niste aripi.
mopul nu-l mai iau, ca si-asa il foloseam rar.
pernele, numa 2, ce atata somn?
presuri 3, da inchegate.
si uite asa ne facem iar gata de viata noua. pana cand? pana n-o mai rodi acoperisul verde viu din visul lu tatalutoma.





marți, 25 noiembrie 2014

de-ale inimii

am vazut in curtea scolii o doamna pupand o mana de copil de 4 ani. copilul a plecat si s-a uitat timp de 4 pasi la pupicul de pe mana.
am purtat o conversatie scurta cu o fetita, prin peretele separator de la wc-ul copiilor. eram doua dame si nevoile noastre semanau. 
am pictat niste manute uscate si altele mai moi, iar posesorii lor au chicotit asa sub gadileala pensulei.
am primit din olanda un pachetel de la simina. pe una din felicitari scrie: keep calm and look at toma.
am dat peste niste oameni frumosi pe google si m-am bucurat pentru vietile lor din care nu mai fac parte.
tatalutoma mi-a luat un crin galben, pe deasupra caruciorului lu toma. de fastaceala i-am dat lu toma sa miroasa crinul, iar el s-a uitat imediat la tati sa-i traduca fastaceala mea. de unde a inteles el pe sub crin, ca tati e responsabil cu gestul?
toma si-a rostit azi pentru prima data numele si am inteles ce alegere rotunda am facut.
cam asta-i tot pentru azi.






luni, 24 noiembrie 2014

joaca tarzie de-a prea devremelea

dimineata s-a crapat la 6.45, am pacalit-o pana la 7 si 5 si apoi m-am ridicat din pat impotriva naturi-mi umane.
mi-am lustruit ghetele cu o picatura de ulei de floarea soarelui, m-am facut draguta, am zbarnait un smoothie de banana cu mango si l-am trezit pe toma sa bea, sa-l imbrac, sa-l supar, sa plecam in zi.
a baut pe netrezitelea o canita. mi-a intins-o goala si a cerut: more!
l-am intrebat daca potty si a marait. zic bine, pune mami scutec, sa evitam drame.
incerc sa-l imbrac si se vaita.
stiu mami ca ti-e somn. dar e tarziu deja. pentru tine e prea devreme, iar eu insist cu prea tarziu. imi pare rau.
el mi se cuibareste in brate. vrea acolo o vreme. 
of mami, adaug: sometimes we are not ready for things but the things are ready for us so we have to go to them. nici eu n-as pleca la scoala inca. ce mi-ar placea sa mai dooorm. copilul asta imi plange plansul.
ma doare ce-i zic, iar el ma intelege.

pe seara, aceeasi lupta, pe dos. l-as culca, dar lui ii mai trebuie 10 songs, 2 books, apa, calals (culori adica).
pe skype refuza ca un magar sa vorbeasca cu mamaie de la pucioasa. ea e dezamagita de impasibilitatea lui. eu insist ca ar putea macar sa-i cante un cantecel, si el incepe: ein ein go auei (rain rain go away) si canta si canta si canta acelasi vers de 7 ori, sa nu mai zica mamaie ca e mut ca o lebada, vorba lu blaga. blaga lucian, nu blaga politician.
sting lumina, il lungesc, gata gluma, ia suzeta, shhht.
isi intinde bratele si mi se arunca la gat. imi zice:up! unde sa te duc? tati, zice el, tati home! stie ca tati e acasa, in camera cealalta, asa ca dam o tura pe la el.. niste calareala si p-acolo, 2 dansuri. 
socks? intreaba el.. iar tacso ii miroase picioarele, se face ca lesina si toma se prapadeste de ras. 
hai mai baiatule la somn, ca maine dimineata cine se vaita ca e prea devreme? si incep sa ma vait imitandu-l, iar el iar se prapadeste de ras, ca prea imi iese.



miercuri, 19 noiembrie 2014

cum invata toma, ce si de la cine?

nu mi-am propus sa-l invat pe toma nimic. mi-am propus sa-i asist invatarea, sa-i confirm perceptiile, atata vreme cat si eu cred in ele, sa-l ajut sa nu se raneasca, dar sa nu-i retez nicio initiativa.

ii plac jucariile raspandite prin toata casa, ca sa le poata cuprinde pe toate dintr-o privire. calca pe doua treimi din ele, pana ajunge la cele cu care are treaba, iar eu nu zic decat: ai grija! se impiedica de-o masina, pica pe ea, ii rupe o roata. zice: o no! iar eu zic: pai asa se intampla cand calci pe ele mami. si trecem peste..oricum, avea alta jucarie in plan cand pornise la drum, deci ramanem in focus.
cere suc in ceasca de oameni mari, eu sugerez canita lui de plastic, el imi arata ca vrea o experienta noua, ii zic treaba ta, dar ai grija.. storc ultimele 2 portocale, iar el chitaie de nerabdare. pragul de la bucatarie e mai afurisit decat poate sucul sa reziste in ceasca. intelege si el ca incapatanarea i-a adus sucul pe piept, schimbarea tricoului, intoarcerea la umila canita de plastic.

se uita la niste cantecele descarcate de mine cu buna stiinta de pe net. imita, danseaza, traieste clipa. il vad dand buzna la baie, isi ia olita, incearca sa-si dea pantalonii jos, sunt mandra de constiinta lui, il ajut, dar treaba e deja pe jumatate bine facuta, vorba presedintelui. il asez totusi pe olita, sa nu-l descurajez. mai face si-n olita un mot, iar eu zic: bravo mami. esti baiat mare. tatalutoma zice: ooo what a production. si toma repeta: dacshan! de la prodacshan. 

de cum deschide ochii dimineata zice: book? si noi intindem mecanic mainile spre coltul doldora de carti. extragem co ochii inchisi o carte, iar toma o refuza, zicand: stoii, adica story.. nu orice carte.
noi ne cerem scuze, deschidem ochii, extragem ca la bingo 'a letter for george' o minune de poveste australiana despre o broasca testoasa- postas, care primeste o scrisoare de dragoste si viata lui se schimba.
ziua incepe deci cu george, pe care toma decide sa-l ia cu el in carucior si sa-l aprofundeze pentru a mia oara, in drum spre gradinita. probabil e singurul copil din cairo, din egipt, citind in carucior, printre claxoane, magari, pisici, cersetori, vanzatoare de legume, lustruitori de pantofi.
slalomam prin lumea asta nebuna, cu cate 4-5 carti la noi. nici nu stiu cand s-a instalat dragostea asta pentru carti. poate ca a venit din lipsa de tv in casa. sau poate din iubirea mea organica fata de povesti, sau poate ca a fost in coca lui de dinainte sa deschida ochii.
cert e ca nu se mai poate fara carti. poate ca are 100 la ora asta. le stie pe toate. cand ne-a surprins rostind in engleza cuvinte pe care nu ne aminteam sa le fi exersat cu el, am inteles ca asta prinde din zbor, prinde la gradinita, prinde pe strada, prinde din conversatiile noastre. 
n-am indraznit sa adaug romaneste peste engleza lui de inceput de viata. n-am vrut sa-i stric intelegerile. 
i-am vorbit toti in romaneste, engleza, araba, rusa si inca vreo 12 limbi ale universului. el a balbait o vreme amestecat si apoi a ales engleza, ca forma universala de cuvantare. nefiind nici prima mea limba, nici a lu tacso, cred ca ni s-a parut superior gestul copilului si am ales sa i-l confirmam.
sunt sigura ca va invatata si romaneste in viata. dar n-am simtit sa fortez.
cine ma cred sa stirbesc nevoia lui de confirmare a primelor cuvinte in engleza, atat vreme cat au pornit de la el, nu le-am indesat eu.
in timp ce scriu el ma intreaba tati home? iar eu ii spun c-o sa vina mai tarziu, cand el va fi adormit deja si-o sa-l acopere cu pupaturi. el intelege, iar eu oftez, dintr-o teama bolnava ca s-ar intampla prin absurd ceva cu tati in drum spre casa, si-apoi ce-o sa se aleaga de promisiunea mea? ma condam repede pentru gandul asta bolnav si adaug ca tati vine sigur si repede fiindca ne iubeste mai mult decat orice pe lumea asta. 

sa revin la invataturi. la gradinita a avut vreo 10 profesoare pana acum, de prin toate colturile lumii: egipt, ghana, palestina, italia, noua zeelanda, algeria, maroc, india si australia.
ce noroc cu doamna asta zbanghie din australia, ca uite o sa-i citeasca ' a letter for george' cu accent corespunzator. in sfarsit se inchide cercul. povestea se intoarce la ea, dar ramane cu noi.
am primit-o de altfel de la niste prieteni irlandezi, pe care i-am cunoscut in romania si aprofundat in cairo.
asa s-a umplut casa de carti, cu vreo 5 cumparate de noi, 2 scrise de mine si vreo suta citite, roase, jupuite de alti copii ai lumii. uite asa povestile nu mor. ele invie pe olita, in cada, in carucior si oriunde il apuca pe toma nevoia. cand e satul de cartile din casa, il duc in cate o biblioteca mare, sa respiram niste liniste veche, sa intelegem ce-au inteles niste oameni care au tinut cartile alea in mana si pe care n-o sa-i cunoastem niciodata.

constatam ca stie deja o puzderie de cuvinte, pe care si le fixeaza liber de cand deschide ochii si pana noaptea cand pica lat de atata citeala.
n-am niciun plan cu privire la ce ar trebui sa-si insuseasca sau la cat ar fi indicat sa stapaneasca la 2 ani. am incredere in puterea lui de absorbtie si sunt acolo langa el, gata sa ma minunez cu fiecare achizitie a mintii.
a aflat din niste desene animate de treaba, ca atunci cand superi pe cineva, zici sorry, asa ca il auzi prin casa: soii soii, cand intelege ca a facut ce nu ne-am fi dorit sa faca.
nu apuc sa ma supar pe el niciodata. parca sunt prea ocupata sa nu-i iubesc fiecare initiativa, oricata dezordine, frustrare mi-ar aduce. 
vrea sa manance niste pasta de dinti, ma asigur ca o avem in casa pe cea mai lipsita de substante toxice de pe piata. 
vrea sa isi ia singur din frigider, am grija sa ticsesc rafturile cu fructe, legume, biscuiti mai fara zahar.
vrea sa scrie pe pereti, ii dau un marker moale, 
vrea sa bage un deget in gem, zicand finga (finger), ii pun borcanul la dispozitie.
dupa gem vrea niste miere. ii spun ca numa un varf mic mic de deget, iar lui ii place jocul asta de-a minusculul si ma asculta. dau si eu, da si el. lasam unul de la altul cantr-un dans.

toate jucariile lui de baie sunt aruncate prin toate colturile casei. isi alege opus (octupus), fis (fish), dac (duck) si fog (frog), le arunca in cada, semn ca de restul n-are chef.
respect si decizia asta si las dezordinea in ordinea in care am gasit-o cand am venit acasa.
il scot din cada, nu inainte ca el sa ceara: taual (towel), il imbrac in pijamale si ii spun ca a venit vremea somnului.
el vrea niste macaroane cu broccoli.
se ghiftuieste, apoi se baga sub pat dupa o jucarie, schiauna de acolo, eu il invit sa iasa cum s-a strecurat. face un efort pisicesc si iese gri, cu smocuri de praf pe obraz. sunt mandra de reusita lui. n-a fost usor.
il mai spal o data, alte pijamale, il mai anunt o data ca e vremea somnului.
primeste moale ordinul meu dublat de pupaturi si cade intr-o sforaiala dulce, care n-o sa ma deranjeze cat voi trai si cred ca nici in viata de dupa.
ce-am invatat din ziua de azi? am invatat ca invatarea curge aproape singura, daca respecti cautarea, pui pozitiv peste curiozitate, dai timp intelesurilor, inlaturi cu seninatate fricile si ignori murdaria.


marți, 11 noiembrie 2014

nimicuri dinastea de mama

m-am intors de la scoala victorioasa.
am incheiat 4 sedinte cu parintii. am batut palme cinstite, am primit complimente cu mana la inima, am promis grija, am mai sadit niste incredere, mi-am cerut o scuza, mi-a fost acceptata.
e minunat cand te confirmi.
Tia, 5 ani, m-a desenat azi repde, dintr-o bucata, cu un ranjet intr-o parte, cu parul drept, contur negru, si inima rosie in miezul pieptului. asa m-am regasit! cum a decis ea sa nu coloreze nimic in afara de inima.
o alta fetita m-a intrebat, ms corina? cand esti libera sa te coafez? asa m-as fi lasat in manutele ei, daca nu aveam treaba. nu pot sa va spun cum ma topesc cand cineva imi atinge parul.. nu era vreme azi.
am ajuns acasa tarziu. tatalutoma imi scrisese ca are incredere in mine si ca toma e bine.
am intrat pe usa puternica. invinsesem si imi fusese dor de ei.
l-am pupat pe toma care mi-a zambit adanc si s-a intors la desenele animate pe care i le pusese tati la laptop, din pana de activitati.
tehnologia invinsese. nu m-am suparat.
am fugit la baie.
intr-o pauza intre episoade, toma a alergat la baie. m-a intrebat daca pipi, i-am zis ca pipi. a venit si m-a imbratisat si eu i-am pupat crestetul.
am stat asa o vreme lipiti si nu mi-a fost rusine.
eram mama lui si ii lipsisem.
i-am spus in gand cum am linistit azi niste zeci de parinti de copii frumosi ca el iar el m-a iertat ca intarziasem.



la banca

ies de la scoala entuziasta.
mi-am printat niste articole despre asemanarea dintre oameni si caini si neasemanarea dintre oameni si pisici.
tatalutoma e la banca. imi da indicatii cu privire la locatia bancii CIB, articuleaza el, stiindu-ma nauca. zic da da, cu gandul la pisici.
intru in prima banca de pe strada. toc toc, cu ghetele mele de doamna. n-au niciun client. 3 ofiteri bancari ma scaneaza cu interes. cumva in acelasi timp, unu cu vorbe, ceilalti numa cu ochii, ma intreaba daca ma pot ajuta cu ceva.
-nu prea. 
- ?!?
- am o intalnire cu sotul meu.
- unde?
- la voi. mai aveti ghisee si pe sus?
- cum arata sotul dvs?
- ce maa? e inalt, misto.
- nu cred ca e la noi.
- hai ma baieti ca abia m-a sunat. pot sa merg sus sau mai aveti intrebari?
- cum il chema, sa verificam daca e sus?
- hai frate, daca mi-a zis ca ma astepata la banca.. in fine, le spun numele.
- unu din ei suna la birourile de sus: il aveti pe unu cutare cutare la ghiseu? nu ma!
- ne pare rau, nu e la noi.
- nu sunteti CIB?
- nu. suntem NAGB
- a, deci concurenta, adaug eu sa ma scot din jena
- nu zambeste nimeni.
- la revedere, ma scuzati.
d-aia n-aveti clienti, ca cereti prea multe informatii personale pentru orice nimic de operatiune.. nu le-am mai zis


luni, 10 noiembrie 2014

esti azi mai tanar decat vei fi vreodata!

am citit pe pagina unei prietene budiste, despre o intrebare clasica pe care si-o pun islamicii cand se intalnesc, si anume: ce mai face inima ta, aici si acum?
imi place deschiderea ei catre toate fatetele umanitatii si m-a pus asa pe ganduri.
eram tentata sa subestimez islamul, din necunoastere, din ne-nevoie de patrundere, din prea multe limite cu care imi ingradeste libertatile declarat-ortodoxe, precticat nu prea.
dar daca stau bine si ma judec, de cand sunt pe pamanturile astea musulmane, m-am umanizat mult, m-am inmuiat, m-am apropiat de suflete. parca nu mai merge altfel. de parca m-ar inghitii valtoarea nebuna a vietii, daca nu m-as apleca asupra copilului din cosul de rachita de pe trotuar, daca nu as filosofa cu portarul de la gradinita, daca nu as re-plange toate lacrimile cu care ma intersectez.
poate ca senzitivitatea asta s-a nascut si din dorul zonei de confort, din adusul unuei minuni pe lume, din intelesul menirii parintesti, din confruntatul cu o cultura veche si stabila, prafuita dar demna, saraca dar impacata.
de la ei am invatat revolutia pasnica, a milioane de suflete fericite sa stea in strada, daca asta se cheama protest.
pozele cu lumea iesita sa-l suduie pe ponta, ma fac sa zambesc scurt. nu sunt cu ponta, nu sunt cu strada. am invatat in egipt ca strada urla uneori si din ne-treaba. e fun asa sa fii laolalta cu gramada, sa strigi huo, sa-ti faci o poza, sa mananci o shaorma, mai suni un prieten, mai pierzi o cheie, mai inveti o lozinca, mai incropesti o caterinca. ce sa mai.. aparti unui grup. nu mai esti singur. 
totusi, strada cheama furia. o scoate din inimi. oamenii cauta adevaruri si asta imi da speranta.
asta ma face mandra de generatia mea si de cea imediat urmatoare. 
de-aici de sub pilota - v-am zis ca mi-am luat pilota, nu? - sunt cu gandul la voi si va urez zambete.
esti azi mai tanar decat vei fi vreodata! - mi-a placut si fraza asta peste care am dat tot azi si pe care v-o impartasesc intru trezire.
faceti-va curat in vieti, spuneti lucrurilor pe nume, mai usor cu jignirile, mai mult cu toleranta.
acolo pe strada unde sunteti, verificati fericirea voastra marunta si decupati-o din conjunctura politica. iar cand o sa simtiti ca indiferent de cine vine, o sa stiti sa radeti si-o sa cautati iubirea, atunci indignarea o sa se mai topeasca. dar cine sunt eu sa stiu ce va trebuie voua?



sâmbătă, 8 noiembrie 2014

observatii la drumu mare

sa va mai spun una tare din cairo.
aici cu alcoolul e cam nasol. in sensul ca vreo 80 la suta din cei vreo suta de milioane de locuitori sunt musulmani, iar alah le-a spus clar 'ca care o pune gura, se lasa cu ucidere'. mai fura ei la pahar, da sa nu spuneti la nimeni naibii, ca-mi sparg blogu baietii cu barba.
magazinele care vand alcool sunt numai ale crestinilor si gasesti asa 1- 2 pe o raza de 1 km. nimeni nu iese dintr-un astfel de magazin cu sticlele nepitite in cate 2 pungi negre de plastic. 
nimeni nu bea in vazul lumii, numeri pe degete restaurantele care servesc alcool.
imi amintesc cum in timpul ramadanului tatalutoma a gasit o dugheana semi-deschisa si-a cumparat pe furis niste beri. a luat un taxi si sticlele au zdranganit. taximetristu a intrebat scurt: ce-ai in sticle? si al meu, baiat cinstit: bere mosule. 
l-a dat jos.
nu s-a suparat, ca era frumos afara. in cairo nu ploua decat vreo 2  -5 zile per an, sigur nu in ramadan. pam pam!

azi ma intorcem cu toma de la plimbare si m-am oprit in fata magazinului cu alcool, intentionand sa iau vreo 6 bucati de bere cu spuma.
am realizat ca pierdusem banii din buzunar. am vrut sa ies, da crestinu mi-a pus berile in pungile negre si mi-a zis: pai se poate? las ca platiti dvs data viitoare.
ce baiat! dau o bere, pe caiet, i-as fi zis, da nu se cadea. 

la colt de strada o mamaie asezata turceste, la cersit, sorbea dintr-un pahar de nes. a pus repede paharu jos, intuind ca sigur isi face safteaua cu mine, europeanca cu drept de vot.
o mana a pus nesul pe trotuar iar cealalta mana s-a pregatit de incasat numeraru. ai bre, dao-n-masa, ca-ti dau acu o bere, de-ti incurc toti profetii. si-am lasat-o asa in suspensie. s-a intors la nes.

apoi am dat peste un semi-smecher care vinde tigari de contrabanda, intr-o cascarabeta de juma de metru patrat, in care nici sa vrei, nu poti sa stai cocosat. ce ironie a asumarii de sine!
ii zaresc sub muntele de tigari un tv sport, dinala de care am vazut eu acum vreo 25 de ani intr-o masina lastun, intr-un camping pe la cuibu dorului.
imi atrage atentia o dama dansand din buric, la tv bineinteles, vai de colacii ei care fac zang zang.
semi-smecheru trebuie sa-si infiga barba in piept ca sa poata viziona, fiindca tvul e cu 2-3 capete sub nivelul ochilor lui semi-inchisi- cantr-o mahmureala in care zace fara sa fiu baut nimic. zace pe el, urmarind cu interes unduielile cadanei, pazind niste tigari pe care nu le cumpara nimeni.
si-mi amintesc de floraresele de la romana, care dau cu tamaie in ghereta si se uita la acces direct, cat se ofilesc florile de-atatea anotimpuri mintite.

ca intr-un film, imping un carucior rosu si notez avida detalii care nu-mi folosesc la nimic. 
ce noteaza toma, de la el din sareta.. in alta poveste.



joi, 6 noiembrie 2014

dinte pentru dinte

ia sa va mai scriu niste intamplari, ca poate iar v-ati pierdut in neimportant si va era dor de chinga mea umana.
ma tot tin sa va scriu despre indeletnicirea asta de strada, a lustruitorilor de pantofi. am o cafenea langa bloc, plina de burtosi fara scop, care fumeaza narghilea si consuma o soda, in sosete, in timp ce pantofii lor ascutiti, de lac sau de sarpe, sunt frecati cu patima de un baiat fara scupule, la usa cafenelei. termina o pereche, i-o duce lu boss, descalta un alt boss si iese senin. nu presteaza in cafenea, ca sa nu amestece norul narghilelelor cu aroma de sigmaron. 
descultii profita de usa crapata si arunca o privire smechero-iscoditoare spre caruciorul cu minune de copil in el.
le citesc araba pe buzele prea groase. unu zice: trece asta in fiecare zi cu caruciorul. io cred ca ei chiar n-au nicio treaba. sunt pusi acolo ca oamenii lu ala, cum il chema, ernest, la filat. pun pariu ca stiu tot ce misca in cartier, apartamente de inchiriat, chioscuri demolate, cine vine si pleaca, cine sta mai mult decat pot ei sa inteleaga. 
vis-a-vis poti foarte bine sa gasesti un pantofar din strabunic in bunic in tata in fiu, reparand ciubote la a saptea purtare. merg si eu la ei din cand in cand, sa mai lipesc o talpica, sa mai salvez niste ghete ne-inca-gata de umblet. v-am mai povestit.
asa e egiptul, doldora de contraste.

ieri m-am oprit la un magazin -cooperativa, care vinde covoare, paturi, pilote, prosoape, lenjerii. plastic si bumbac, preturi cinstite, modele mai chicioase sau mai de bun simt, dupa nevoi. 
cer o pilota, semigroasa. o tanti cu un fel de magie neagra in ochi, mi-l abordeaza pe toma. el nu rezoneaza, isi piteste fata in palme, cum foarte rar se intampla. ea expeditiva, jongleaza intre detalii despre pilota si replici pentru toma neinteresatul. il intreaba agila: auzi? asa esti tu suparat mereu? nu. numa acuma! raspund si o intorc la pilota.
ma decid, merg s-o platesc. toma da o tura discreta de magazin, cam cum ai desena cu compasul un cerc in jurul meu, mama-nucleu.
nu indrazneste sa plece prea departe de piciorul meu. probabil ca energia vrajitoarei il disturba inca.
la un moment dat, ea trece pe langa noi, usor dezamagita ca nu-i iese niciun bacsis si-i sustrage lu toma brelocul cu magarus, bucata lui de confort in cooperativa asta plina de plapumoaie.
toma e perplex. intai incurcat, apoi gata sa planga, intelegand cine e responsabil cu gluma.
ignor chitanta, uit de pilota, merg ca o leoaica la vrajitoarea satisfacuta si smulg brelocul din mana ei, cu aceeasi tactica cu care il deposedase ea pe toma. imi admit agresivitatea, mi-o asum. ii spun taioasa: sa nu mai faci asta niciodata! nu are timp sa se faca ca nu intelege. ma priveste fix. adaug: e doar un copil, care daca nu ti-a zambit, nu merita facut sa planga. ea tace. isi muta privirea.
imi iau copilul, brelocul, pilota, chitanta si iesim.
nu ma doare nimic. nu reevaluez.
pe seara, sub pilota, ma povestesc lu tatalutoma. ofteaza. ii pare rau ca ma expun unor astfel de conflicte sociale, mi-ar face observatie, dar nu stie cum.
m-ar invatata sa fiu mai flexibila, dar ma pupa.
ii spun: imi pare rau, dar uneori, in jungla asta de tara, n-am timp de transat. imi scoti un dinte, iti scot unu si-l lipesc in gaura pe care mi-ai facut-o. 
nu-ti port pica, dar nici nu las clipa sa treaca nelamurita.
radem, glumim, da cu inima. daca am detectat siretenie, te-am ciupit sa te trezesc.
e misto pilota asta. buna treaba ai facut, conchide el cuibarindu-se, parasind darzenia intamplarii.




duminică, 2 noiembrie 2014

votul meu deadevaratelea

ziua s-a nascut devreme, impotriva visului meu de a mai lungi somnul, de a mai odihni raceala, de a mistui durerea de cap.
a durat putin sa ma fac frumoasa, sa culeg copilul din asternut si sa iesim din casa. el s-a agatat de o carte si nu m-am impotrivit. a citit asa implicat, in carucior, pana la gradinita. macelarii care isi atarnau spinarile de vaci deasupra prevaliei, l-au privit incurcati.
ne-au claxonat cateva masini. trebuie ca imi statea bine spalata pe cap.
i-a aratat oliviei, italianca de 3 ani pe care o curteaza de vreo cateva saptamani, cartea lui pretioasa. ea s-a uitat absenta. lui i-a fost suficient. ea il adora oricum. ii miroase parul, il imbratiseaza, am vazut-o eu. asa ca, o carte in plus in minus, pentru olivia nu schimba nimic. 
m-am folosit de momentul lor literar si mi-am luat la revedere.
toma nu s-a suparat. olivia castigase. nu m-a durut. sunt o mama flexibila. 
la scoala m-am ancorat in dramele pe care le lasasem nefinisate joi.
am concediat o profesoara care din exces de zel efectuase cateva impertinente de netrecut cu inima peste.
o 'concesionasem' in cateva randuri, desi stratagema-i agresiva se contrapunea dascalitului onest pe care incerc sa-l propag.
universul mi-a adus in birou o proaspat-absolventa, cu zambet curat. am scormonit-o rapid de intentii bune, de inima deschisa, de drag de copii.
hai sa vedem ce treaba face! 
nici n-am stiut cand s-a topit ziua si-am inchis pravalia. mi-am ridicat salariul de la financiar si-am schimbat 2 glume fine cu domnu care manevreaza tot banu in magaoaia asta de scoala. e infipt bine in jobul lui, rade atent, stie tot. imi place monumentul asta de impasibilitate. 
toata lumea il abordeaza cumva umila. cred ca asta e modelul egiptean. in fata banului, pleci capul, chiar si cand il meriti.
imi re-evaluez rapid neintarzierile la job, dedicarea, entuziasmul care inca ma mai urmeaza in vis, si tin fruntea sus. cred ca e bucuros ca ma vede. nu-l deranjez decat 1 data pe luna, cand merg la el sa-mi cumpere cinstea, cu banu jos. cand plec ii multumesc strigandu-l tare pe nume, semn ca am glume cu el, iar el rade incurcat, ca-l aude toata lumea si ca poate prestanta lui e cioplita. ca n-o sa stie cum sa stearga zambetul si sa puna iar gheata peste el, pentru salariatul urmator.
trec pe langa facultatea de arte. multi tineri frumosi, baieti si fete mascand sub interesul comun pentru arta, o nevoie nebuna de nesinguratate. nu petrec pe niciun chip mai mult de 2 secunde, dar citesc atatea povesti. le urez in gand tuturor flirturilor, relatii stabile, copii frumosi.
ma intalnesc cu tatalutoma. il vad venind si-l iubesc apropiindu-se.
zambeste incurcat si inteleg ca inca il mai misc. se fac trei ani saptamana asta de cand traim unul prin celalalt. nu-mi spune ce frumoasa sunt sau ce mult i-am lipsit de dimineata pana acum, dar eu inteleg toate adevarurile astea plus niste senzatii pe care o sa mi le comunice el in particular. 
mergem sa votez.
ma intreaba daca increderea asta vine de la incasarea salariului.
am uitat de salariu.
intru in curtea ambasadei. ma legitimez. sunt senina. stiu ce aleg. am emotii bune. votul curge cuminte si sigur. 
marchez primul vot din viata mea, care imi apartine. n-a umblat nimeni la el. e pentru o romanie in care incetasem sa mai cred, cand am fugit dupa revolutionarul asta cu picioare lungi.
e pentru o romanie la care o sa vin inapoi intr-o zi.
o romanie in care o sa-l aduc pe toma sa rada, sa respire, sa afle.
e votul meu deadevaratelea. stiu in secunda imediata votului ca sunt sanse mari sa nu castige adevarul meu.
dar aleg sa merg cu visul mai departe. daca o sa-mi vina sa plang la noapte, o sa las lacrimile sa curga.
dar pana una alta, inima rade. imi iau pasaportul inapoi, mana cu care am pus stampila se intrepatrunde cu mana revolutionarului care stie cel mai bine cum e sa crezi in ce ti se potriveste.
mergem la gradinita sa luam copilul in brate si sa fim o familie.