dinte pentru dinte

ia sa va mai scriu niste intamplari, ca poate iar v-ati pierdut in neimportant si va era dor de chinga mea umana.

ma tot tin sa va scriu despre indeletnicirea asta de strada, a lustruitorilor de pantofi. am o cafenea langa bloc, plina de burtosi fara scop, care fumeaza narghilea si consuma o soda, in sosete, in timp ce pantofii lor ascutiti, de lac sau de sarpe, sunt frecati cu patima de un baiat fara scupule, la usa cafenelei. termina o pereche, i-o duce lu boss, descalta un alt boss si iese senin. nu presteaza in cafenea, ca sa nu amestece norul narghilelelor cu aroma de sigmaron. 

descultii profita de usa crapata si arunca o privire smechero-iscoditoare spre caruciorul cu minune de copil in el.

le citesc araba pe buzele prea groase. unu zice: trece asta in fiecare zi cu caruciorul. io cred ca ei chiar n-au nicio treaba. sunt pusi acolo ca oamenii lu ala, cum il chema, ernest, la filat. pun pariu ca stiu tot ce misca in cartier, apartamente de inchiriat, chioscuri demolate, cine vine si pleaca, cine sta mai mult decat pot ei sa inteleaga. 

vis-a-vis poti foarte bine sa gasesti un pantofar din strabunic in bunic in tata in fiu, reparand ciubote la a saptea purtare. merg si eu la ei din cand in cand, sa mai lipesc o talpica, sa mai salvez niste ghete ne-inca-gata de umblet. v-am mai povestit.

asa e egiptul, doldora de contraste.

ieri m-am oprit la un magazin -cooperativa, care vinde covoare, paturi, pilote, prosoape, lenjerii. plastic si bumbac, preturi cinstite, modele mai chicioase sau mai de bun simt, dupa nevoi. 

cer o pilota, semigroasa. o tanti cu un fel de magie neagra in ochi, mi-l abordeaza pe toma. el nu rezoneaza, isi piteste fata in palme, cum foarte rar se intampla. ea expeditiva, jongleaza intre detalii despre pilota si replici pentru toma neinteresatul. il intreaba agila: auzi? asa esti tu suparat mereu? nu. numa acuma! raspund si o intorc la pilota.

ma decid, merg s-o platesc. toma da o tura discreta de magazin, cam cum ai desena cu compasul un cerc in jurul meu, mama-nucleu.

nu indrazneste sa plece prea departe de piciorul meu. probabil ca energia vrajitoarei il disturba inca.

la un moment dat, ea trece pe langa noi, usor dezamagita ca nu-i iese niciun bacsis si-i sustrage lu toma brelocul cu magarus, bucata lui de confort in cooperativa asta plina de plapumoaie.

toma e perplex. intai incurcat, apoi gata sa planga, intelegand cine e responsabil cu gluma.

ignor chitanta, uit de pilota, merg ca o leoaica la vrajitoarea satisfacuta si smulg brelocul din mana ei, cu aceeasi tactica cu care il deposedase ea pe toma. imi admit agresivitatea, mi-o asum. ii spun taioasa: sa nu mai faci asta niciodata! nu are timp sa se faca ca nu intelege. ma priveste fix. adaug: e doar un copil, care daca nu ti-a zambit, nu merita facut sa planga. ea tace. isi muta privirea.

imi iau copilul, brelocul, pilota, chitanta si iesim.

nu ma doare nimic. nu reevaluez.

pe seara, sub pilota, ma povestesc lu tatalutoma. ofteaza. ii pare rau ca ma expun unor astfel de conflicte sociale, mi-ar face observatie, dar nu stie cum.

m-ar invatata sa fiu mai flexibila, dar ma pupa.

ii spun: imi pare rau, dar uneori, in jungla asta de tara, n-am timp de transat. imi scoti un dinte, iti scot unu si-l lipesc in gaura pe care mi-ai facut-o. 

nu-ti port pica, dar nici nu las clipa sa treaca nelamurita.

radem, glumim, da cu inima. daca am detectat siretenie, te-am ciupit sa te trezesc.

e misto pilota asta. buna treaba ai facut, conchide el cuibarindu-se, parasind darzenia intamplarii.