vineri, 30 decembrie 2016

in loc de rezolutie

am maturat strategic niste praf. nu matur niciodata toata casa. nu ma ancorez la ce nu pot sa duc.
am spalat 2 masini de rufe. ca femeia.
am sortat 2 munti si un deal de haine de vara.
am pus 2 saci de dat cui n-are.
m-am minunat iar de cate am cand cred ca n-am. si doar am aflat ca am, dar n-am trait nicio bucurie particulara.
am pus pe plita un orez cu legume.
copilul doarme somn bun de lasat mama in pace.
i-am sters de praf 6 carti si un domino, gasite sub muntii de rufe. sunt frumoase regasirile.
casa arata aerisita. inima mea e imbacsita. asa cu fel de fel de neputinte de sezon, conversatii de complezenta si prefacut amiabil.
ne zambim scurt, o treime sa zic. perpelim acuzele pana le rumenim. parasim campuri de lupte inutile si ducem zilele spre seri.
as putea sa duc nostalgia pana in cele mai prafuite panze albe, dar s-a trezit copilul taman cand am terminat de facut orezul, asa ca iau coincidenta ca pe o minune si opresc gandul.
maine se termina anul toma. o lua cu el tot ce nu ne-am priceput sa incepem si ne-o lasa pentru anul nou sa terminam neincheiatele. ce credeai ca bagam ceva pe sub pres? nu, le luam cu noi in constiinta.
sunt niste clipe, toma, intre ani, in care te gandesti la cat ai fost si la cat ai vrea sa fi fost. apoi te scuturi de asteptari si-ti amintesti minunea care esti si taci. si lasi anul sa se rostogoleasca. si faci loc in inima pentru noi zbateri, intelegi?
e bun orezul, te-ai descurcat, inghite el cu ghiogarturi.

luni, 26 decembrie 2016

incropeala de craciun

am incropit un craciun cu leurda fiarta si-am dezbatut cu soacra-mea soarta masinii ei de spalat, o rabla respectabila care urla spaland de 30 de ani.
au venit baietii de la bosh, au constatat avaria, au incasat caruta de bani, au luat masina de spalat cu ei la firma, s-o faca buna si s-o aduca inapoi cand or trece sarbatorile crestine nementionate in calendarul musulman al zilelor lucratoare ale egiptului.
ei si cum se perpelea soacra-mea de dorul rablei, am pus niste muzica populara, respectiv of mai dor mai dor mai dor, nici la vara nu ma-nsor.
ar fi mers o tuica, dar am inghitit in sec si ne-am bucurat ca traim.
am scos apoi parleala la o petrece a unei englezoaice, care ne-a tratat cu sarmale de orez, carnuri, vinuri si-o budinca de fructe uscate- fiarta numa 7 ore la foc incet.
am schimbat impresii cu un norvegian, am sters lacrimile unei bulgaroaice, am dezbatut politici educationale cu o finlandeza.
o egipteanca ne-a intrebat pe mine si pe tatalutoma: sunteti rude? suntem sot si sotie am raspuns eu.
ea a zis ca stie, dar intreaba joviala daca eram rude inainte de casatorie, in egipt casatoriile intre rude fiind o rutina de nestramutat.
fiindca semanati, apasa ea.
ne iubim inseamna. raspundem noi in acelasi timp.
ei i se face rusine si noi ii imbratisam rusinea si dezvoltam subiectul casatoriei din dragoste.
toma se strecoara printre picioarele noastre si un blitz ne cuprinde intr-o poza spontana care sa confirme cate am marturisit.
am impachetat petrecerea si-am dormit stramb, cat sa ma trezesc intepenita si sa ma rog de toate ingrijitoarele gradinitei sa ma traga pe spinare cu carmol, ah mami, ce departe esti!
am confectionat niste fise in care sa documentez random acts of kindness in fiecare clasa si-am marcat acolo cum un baietel de 2 ani s-a prefacut ca-i da niste mancare dintr-o farfurie de jucarie unei colege, iar ea a cuprins mancarea aia prefacuta si a mancat-o cum ar veni. m-am topit.
apoi un alt copil a aranjat toate scaunelele rasturnate de colegii lui. poate ca el e doar un viitor fixist, dar am trecut si gestul lui la minunate. m-am intrebat pe cine ajuta documentarea mea. cred ca ma ajuta pe mine sa stau calda la inima si-i ajuta pe ei sa se simta valorosi.
si-am incalecat pe-o sa si ma duc in treaba mea! iubiti-va mult!



miercuri, 21 decembrie 2016

serbare cu sustainable touch

s-a adunat oboseala, s-au amestecat emotiile, s-au invalmasit dorurile, s-au topit putintele in neputinte si uite-ma in nesomn la orele 4 dintre noapte si zi.
nici nu stiu cui sa scriu si la ce sa invit.
as invita toate mamele duse la serbare sa nu le fie rusine de copiii lor care plang de emotie in loc sa cante ca la repetitie.
ma doare incurcatura de pe fetele parintilor frustrati pentru nereusitele umane ale copiilor lor.
la fel cum ma dor si educatoarele care insista pentru perfectiune, neluand in calcul coordonatele vietii de copil.
am sarbatorit craciunul azi la gradinita, intr-o societate preponderent musulmana. am pus zambete peste frici, liniste peste nemultumiri, speranta peste confuzie.
am sarbatorit nasterea fiului dumnezeului unora in timp ce tara dezbatea adevarurile a patru profeti de-ai unui alt dumnezeu.
in timp ce globul traia drame pentru care o sa inventam niste dumnezei noi ca sa ni le putem explica.
am sters lacrimi de copii ai caror parinti n-au reusit sa ajunga la concert. poti sa dai vina pe trafic, pe pisici, pe magari, pe nil, pe crocodili. cantarea nu se repeta. servesti un biscuite, consumi o vina, faci o poza cu mr ahmed costumat in santa si cam atat.
am primit niste dulciuri sofisticate de la o mamica inimoasa, le-am dat si eu unei ingrijitoare mai fara noroc. ea a plans si mi-a zis: nici nu stiu ce sa zic. m-a urmarit replica ei peste zi. am inteles ca uneori daca apuci sa strangi omul de mana in timp real si in strangerea aia ii simti inima, nu mai conteaza cate cuvinte s-au rostit si ce forma au luat ele.
am facut niste ghirlande din brosuri de supermarket si-am decorat curtea gradinitei cu ele, cat sa-mi zica tatalutoma cand a venit sa-si vada copilul cantand: i felt your sustainable touch.
niste parinti care traiesc in uk, dar care in vacante vin acasa, in egipt si aduc copiii la noi la gradinita, mi-au zis: ce treba buna ati facut mis corina.
multumesc. sa le spuneti acolo in uk ca ne straduim aici la piramide sa facem vorba lu hagi o figura frumoasa.
aa, chiar gheorghe hagi, foarte bun jucator, mi-l amintesc.
ma asez sub bradul de plastic si le cant copiilor ai caror parinti n-au reusit sa ajunga la serbare, un mos craciun romanesc. impart cu ei dorul de parintii mei si ma derulez pe dinauntru pana la vremea serbarilor mele cantate tare, cu drag, cu incredere.
m-am nascut sa tin copilaria in picioare. asta cred ca e menirea mea.


luni, 12 decembrie 2016

votul si bomba

ma vait la tatalutoma de nesansa usr-ului.
imi cantareste procentele. conchide ca nu stam rau. rezum asteptarile, sperantele, circumstantele. el in continuare e multumit de cum joaca romania trezita.
desigur ca noi discutam din loja dictatoriala. din loja transparentei dejucate.
a candidat si el la parlamentarele mintite ale egiptului.
a fost userist si el, construindu-si campania electorala, rupandu-si pantofii de nunta, mergand kilometri pe jos, de vorba cu oamenii nedreptatiti.
l-am vazut integru in fata camerelor si mi-a crescut inima.
i-am pupat fricile pe frunte si-am sperat cu el, pana n-a mai fost nimic din alegerile alea.
s-au dizolvat cum s-au nascut, iar inflacararea politica a familiei s-a suspendat o vreme.

m-a intrebat toma azi: e periculos daca lumea nu voteaza?
e periculos! ai inteles bine. pui de revolutionar ce ne esti.
n-o sa uit niciodata cum mi-a aratat el azi in cabina logo-ul usr-ului pe hartie, ca sa nu pierdem vremea.
n-o sa uit nici ce curat am respirat dupa ce mi-am facut datoria.
pasaportul meu cantarea azi mai mult ca toate drumurile pe care le-am batut in nestatornicia mea.
copilul meu de 4 ani, a inteles ca e periculos sa nu votezi.

dar uite tot azi, la doar 2 zile de la ultima bomba din cairo, a mai explodat una, cat sa omoare niste zeci de oameni si sa instige niste milioane.
deci vezi tu toma, pericolul are fel de fel de captuseli. moartea e primul pericol, dar desigur ca si nevotul duce la consecinte greu de gestionat.
pana una alta suntem teferi. nu extrapolez sa-mi ingrijorez parintii, extrapolez sa va reamintesc sa pretuiti viata si sa va cresteti copiii in adevar.
sa visati si sa plangeti, dar numai daca plansul aduce reconstructie nu pizma.

sâmbătă, 10 decembrie 2016

cea mai grea intrebare

m-a intrebat cand ieseam din supermarket, asa inquisitivo-senin cum umbla el prin viata, mami cand o sa mor nu mai misc? nu mai pot sa fac aaa, sa tip sau ceva?
mi s-au blocat mecanismele sinelui. m-am temut sa expir. mi s-a umplut gura de aer care urla sa iasa la praf, dar nu eram gata sa vorbesc. si cu frica asta ce fac? vizualizez intrebarea sau fug de ea in primul raspuns?
cand murim, ma strecor eu in drama sa nu las copilu singur, corpul se opreste. noi traim intr-un corp fizic, care daca e sanatos s-ar putea sa ne tina mult. adica nu e neaaparat o garantie, dar..
adica sa nu mancam fake, stiu, ma asigura el plictisit de povetele mele anti-zahar.
deci cand murim nu mai respiram?
nu mai respiram ca se opreste corpul care ne-a servit, dar sufletul nu moare niciodata. el sta viu pentru oamenii care ne-au iubit si pe care i-am bucurat.
nu ma intreaba ce e sufletul. iar neintrebarea asta pune liniste peste frica dezbaterii. el stie de unde vin emotiile ca l-am crescut cu inima la vedere.
la scara blocului gasim un soricel mort. zic uite, corpul soricelului asta nu mai misca.
e mort. rosteste el, sa auda cum suna negrul.
urcam scarile iar el ma asigura: am super muschi.
eu intorc placa: fiindca nu mananci prea mult fake.
el se impiedica. de 2 ori. doar ca sa-mi arate ca treaba asta cu ne-fake-ul nu merge asa adusa in orice discutie. ba mai mult incurca atunci cand argumentul iese din sfera usor-explicabilului.
imi vin in minte atatia oameni dragi care au pierdut oameni dragi.
despre mersul lor greu inainte, despre piedicile acceptarii, o sa-i explic poate alta data.
am ajuns in casa. traim. e dintr-o data minunat si suficient.



marți, 6 decembrie 2016

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara.
toma a adaugat; mie imi e si mai dor.
de unde stii tu cat de mare e dorul meu?
pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii.
aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie.
aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit.
care mos?
oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva.
tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea?
n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid:
poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghete, sa-l gasesti dimineata la micul dejun.
si in ghetele tale ce pune?
in ghetele mele pun eu sosetele fara calcai pe care mi le-am luat azi.
of toma, vai de traditiile mele. vroba lu furnica lu toparceanu: ca puteam si io s-adun un graunte cat de mic. da uite ca m-am luat cu viata, cu praful, si iar am uitat esenta.
toma se trezeste primul, ca-n povestile romanesti ale diminetilor de 6 decembrie.
merge la frigider, isi ia orezul cu lapte si-l mananca rece. se uita si in ghete. mosul n-a mai ajuns la frigiderul nostru, dar nu e suparare.
ma trezesc si eu. ma imbrac, imi pun sosetele peste ghete, sa arat ca-n last christmasu lu george michael, cand era el flacau.
calc senina. o sa ma organizez mai bine la anu.
la multi ani tataie. e un ghem in inima care se rotocoleste ca un mohair al dorului. nu reusesc sa tes cuvinte din el. ramane un ghem de senzatii gatuite, de lacrimi neplanse, de promisiuni soptite pe dos.


joi, 1 decembrie 2016

romanica, ma gandesc la tine

azi e aniversarea romaniei, toma!
ok. raspunde el vadit impresionat si casca lung. unde mergem azi?
ei toma, mergem la gradinita, ca mereu.
e decembrie, doamna de pian o sa stoarca niste jingle bells. hai imbraca-te.
auzi mami, tu chiar ai de gand sa porti esarfa asta intr-una?
nu e problema ta, abund eu de amabilitate.
nici a ta, mi-o intoarce el.
dar a cui? ma mir eu
a nimanui. asta nu e o problema.
asa e toma. mereu ne vaitam prea drevreme. esti un destept. hai odata.
afara ploua. egiptul vede ploaia de 3 ori pe an. radem sub picaturi sa ne ploua pe dinti. e ca la pucioasa! vrea toma sa fie generos. of.
caruta cu legume straluceste si ea sub stropi. negustorul ma invita sa cumpar tot. aleg o rosie carnoasa, un castravete, un ardei semigras, 3 lamai si 4 banane.
la gradinita cant 4 cantece in engleza. strecor si 'saniuta fuge' cu gandul la copilaria mea comunista.
copiii sunt infofoliti in cate 4 straturi de haine. ploaia ii consuma psihic pe egipteni. parintii sunt de 10 ori mai precauti, mai paranoici. telefoanele suna. mis corina, va rog sa-l lasati cu geaca pe el si in clasa. ati vazut ce e afara?
dar in clasa nu ploua, incerc eu sa ajut cu un raspuns smart de care n-are nimeni nevoie. ploua si gata.
ies in curte. stau acolo in ploaie si ma uit in sus. imi fac o lavita tricolora si ma gandesc la ploaia mea de acasa. la fasolea lu mami cu ciolan.
merg la bucatarie si arunc intr-o cratita o ceapa, o rosie, un ardei si-un cartof. cat picteaza copiii 10 brazi, e gata si supa mea crema. supa crema cu ciolan in gand.
la multi ani romanica. sa stralucesti.