luni, 30 iunie 2014

oameni despre care daca nu scriu, simt ca moare niste viata in mine

ma intamplu din cand in cand pe langa niste oameni despre care daca nu scriu, simt ca moare niste viata in mine. le-as spune necunoscuti, dar o aplecare organica spre povestile lor, ma face sa indraznesc sa cred ca-i cunosc.
uite cum ar fi nebunul cu burta, de la mine de la scara. sta cocotat pe o bara stramba si ma intampina cu un zambet cinstit de fiecare data cand intru sau ies din bloc. uneori tine la ureche un aparat de radio si isi imagineaza ca vorbeste la telefon. nu cred ca detine telefon, nu cred ca l-ar suna nimeni sa-l intrebe cum mai e viata pe bara de fier de pe yahia ibrahim nr 22. dar nu ca e frumos cum isi imagineaza ca de partea cealalta se canta numa pentru el?

sau femeile care vand legume la colt de strada. au copiii dupa ele, cei mari le ajuta cu aprovizionarea, cei mici stau in cate o cutie de carton, langa legaturile de patrunjel.
m-a intrebat una dintre fete: auzi tu muncesti sau stai acasa? muncesc, am zis. bravo, si eu muncesc, a adaugat ea dintre zarzavaturi. zambetele noastre au semanat.
am luat legatura de patrunjel, toma i-a facut cu mana lu mohamed la el in cutie si am plecat.

sau cei vreo 200 de sudanezi prezenti la o nunta la care m-am nimerit, vizitand o catedrala africana din cartier.
am cerut voie sa intru cu caruciorul in biserica. ne-au primit cu caldura, de ziceai ca eram din partea miresei. ce de peruci, ce de paiete, ce de tocuri, ce de genunchi, un transexual. 
am stat asa vreo zece minute sa respir langa ei. nu m-au deranjat, nu i-am deranjat. sa vad si eu cum curge o sindrofie la ei.
suntem toti o lume, i-am zis lu toma. 
ce albe sunt zambetele lor mami, mi-a raspuns. uite n-o sa ma mai eschivez la spalatul pe dinti de diseara.
am felicitat nuntasii si ne-am intors pe strada noastra murdar de alba.

las povestea asta deschisa..ca e plina lumea de oameni.
[cum zice maica-mea cand ma mai vait de nedreptati: e mama, sunt oameni si oameni!]





duminică, 29 iunie 2014

hai iulie vino!

copilul e la gradinita. am o zi numai pentru mine. singura de altfel inainte de ancorarea in noul job.
beau un rest de cafea. scriu un mail acasa. oftez lung si-mi imaginez ca nu scriu, ci ca ii spun lu mami lucrurile astea la o cafea, in bucataria de la pucioasa. 
mi-am pus ceasul mare la mana cu inima. credeam ca a stat. uite ca de fapt am timp, cand imi fac.
frunzaresc niste site-uri omenesti.
trec in agenda sufletului o masina de cusut. imi amintesc fusta cu volane cusuta de mami cand aveam 10 ani. nu-mi mai amintesc ce-am simtit cand am probat-o, dar imi amintesc mandria ei cand a fost gata.
imi trebuie pasiunea asta. am obosit sa alerg dupa croitori, sa tocmesc tivuri, sa conving minti inchise.
ce mai pot sa fac cu libertatea de azi?
mananc o banana si intocmesc bugetul cheltuielilor.
dimineata, pranz+ cina, cosmetice, alcool+apa, transport, telefon+internet, extra. 
adaug bucurii mici. tatalutoma imi spune ca a rotunjit mai relaxat la cosmetice, deci sa inghesuim bucuriile acolo. hai bine.
e 1. timpul curge precis. ma strabat sageti de vinovatie, stiindul pe toma in grija altor brate, altori minti, sper altor inimi.
imi amintesc ca gradinita lui e inclusa in bugetul abia incheiat, deci niste oameni al caror zambet il cred pe cuvant, sunt platiti sa aiba grija de el. 
merg sa fac niste paste. imi pun radio-ul aproape si ma pierd in sosuri.
a inceput ramadanul. imi promit si mai multa ingaduinta fata de musulmanii pe care uneori ma grabesc sa-i judec. promit sa incerc sa zambesc femeilor care isi arata numai ochii. vreau sa vad cate zambesc pe sub val, la invitatia mea.
imi propun un proiect despre vise. il trec in agenda, langa masina de cusut. 
hai iulie vino! mi-am pus ceasul la mana cu inima si te astept!


sâmbătă, 28 iunie 2014

ceai de ceapa si supa de rosii cu linte

l-am scos din febra cu ceai de ceapa indulcit cu miere. a baut un biberon plin apoi a cerut: mo! semn ca more. 
a plans in reprize de durere de gat, asa ca l-am purtat in brate de colo pana colo pana m-am imputinat.

a bagat niste rotite de plastic pe sfoara, a scris cu markerul pe foaie, pe masa, pe el insusi.
i-am adus un pumn de linte rosie si 3 paharele de plastic. a vanturat cu interes lintea dintr-un paharel intr-altul pana n-a mai fost nimic de invatat nici din vantureala asta. 

mi-a stat in poala si i-am citit fata babei si fata mosului.
cum il spala fata mosului pe balaur pe spinare cu o perie moale si dihania statea cuminte. ii placea.

ma opreste toma din citit si ma cauta in san. deschide gura ca atunci cand putea sa bea liber. e prima data de la opritul alaptatul, cand se reintoarce la gest. rad. rade si el. ii spun ca nu mai e lapte. stie ca nu mai e si nu insista. s-a jucat si el cu gandul. il pup pe cap si ma intorc la fata mosului. imi inchide cartea. mai da-i incolo cu lectiile lor de viata.
tine-ma in brate pana m-o lua somnul, apoi depune-ma pe canapea si mi-oi visa singur pildele.
faci tu mami o crema de rosii pana ma trezesc? arunca in ea si pumnul meu de linte, sa-i dea gust de invataturi de copil fericit. 

miercuri, 25 iunie 2014

viata mearsa pe jos

imi place noua mea viata mearsa pe jos.
ma trezesc la ore frumoase. orasul freamata deja sub roti murdare, talpi grabite, labute agile. nu alerg catre niciun taxi. timpul e bun cu mine. compasul pasilor mei deseneaza cercuri mici si sigure, universuri noi.
dau fuga cu toma la gradinita. stie ca il las acolo, plange si ma iarta, ma doare si imi trece.
rotita compasului mai deschide 2 masuri de om mare si-am ajuns la scoala. ma familiarizez cu fisa postului, imi iau gagicile in primire, le ascult ofurile, triez eschivele, promit reciclari masive, eman niste pozitivism. cer curatenie majora in bucataria scolii si visez la salate si bomboane de ovaz gatite cu copiii. trimit un gand bun la jamie oliver si ii promit suport de pe plaiurile lu tutancamon.
ma doare capul de atatea ganduri. o sa am mult de munca in scoala asta. cer un pahar cu apa. vine.
plec senina. imi place cine sunt.
trec pe la gradinita. toma doarme. il las in lumea viselor si merg acasa sa beau o cafea. e ca un vis.
il gasesc pe tatalutoma programand. mintea lui ca o masina pune pauza intre comenzi si face loc rezumatului zilei mele. zice ca sunt o papusica de treaba. nu-mi gasesc locul in casa fara toma. nu-mi vine sa ma apuc de nicio trainicie. merg sa-l culeg.
il gasesc tristut, in bratele ingriitoarei sudaneze cu piele neagra neagra si zambet alb alb. s-a jucat cu un baietel canadian, o japoneza l-a dat in leagan, doamna filipineza i-a schimbat scutecul si profesoara din etiopia i-a citit o poveste.
a mancat un ou fiert cu paine neagra si aproape toate cubuletele de pepene galben pe care i le-am destinat de dimineata.
sunt mandra de el. ne topim intr-o imbratisare lunga. lung e si nenea portarul, din sudanul de sud. citeste o carte de istorie de clasa a 2a, in egleza. isi ia notite. vrea sa stie cum se minte in egipt despre impartirea fireasca a lumii.
il intreb daca e fericit aici.
eeei, sunt. sigur ca sunt. copiii mei studiaza, eu de bine de rau muncesc. dar stii cum e, si daca muncesti, nu castigi mai mult decat acoperitul chiriei si nemuritul de foame. 
am plans pe dinauntru.
i-am zis welcome to egypt, desi el poate e aici de mai demult ca mine. am simtit asa sa fac pe ospitaliera, din perspectiva noii mele vieti/ case/ aventuri.
l-am primit in tara universala a zambetelor cinstite si i-am promis ca daca bine faci, atunci bine gasesti.
am plecat cu toma mana in manuta si ne-am promenadat pe bulevard. a facut cu mana tuturor trecatorilor, in semn de: azi m-a lasat mami singur la gradi. a fost greu, dar am razbit. va iubesc pe toti, chiar si pe aia care va mintiti pe voi insiva!
ne-am dus intr-un restaurant si i-am facut cinste cu o portie de leurda locala si cu o limonada. a mancat cu lingura de oameni mari.
cu ce forta dezamorsezi tu mami agitatia zilelor! mi-a zis. 
imi place viata asta noua, mearsa pe jos, zambita, traita pe spinarile noastre drepte.


luni, 23 iunie 2014

gradinita aripilor netaiate

incerc de vreo saptamana sa-l acomodez pe toma cu o gradinita scumpa, care arata bine si care promite. am vazut/ studiat vreo 30 de gradinite in egipt. am lucrat cu vreo 10 dintre ele in ultimii 2 ani. am invatat sa disting promisiunile de realitate, miros pachetele smart marketizate, uneori ies pe usa repede, alteori stau la discutii.

credeam ca de data asta am ales ce trebuie, cu expertiza mea de mama inimoasa, pedagog pus pe hlizeala, trup de copil si ofuri de om mare.

spatiul gradinitei sofisticate era generos, activitatile neplictisitoare, raportul copii egipteni- copii internationali echilibrat. 
toma insa a plans cu lacrimi din prima zi in care l-am deschis lumii asteia noi.
proprietara a zis: opa, cred ca nu ma place.
i-am zis sa nu se judece prea aspru. poate ca toma intelege deja ca asta e un loc unde mami n-o sa-i mai fie prin preajma ca pana acum si se asigura emotional.
ea a zambit salvata, dar toma avea dreptate.
a continuat sa planga cate putin in fiecare zi cand il duceam iar. se ducea langa un cd-player si dansa cu lacrimi.
azi am simtit ca locul ala nu e pentru el. ca intr-un mod discret si sistematic aripile lui vor fi ciuntite. ca gradina e generoasa, dar doamnele imbrobodite se cam inghesuie la racoarea aerelor conditionate si evita subtil outdoorul. ca doamna de araba are ceva skill, dar cand ii e foame, isi comanda de mancare si pierde magia interactiunii cu copiii.
ca toma e lasat sa se joace cu niste jucarii, fiindca eu sunt inca prin preajma, dar alti copii sunt dojeniti in graba, semn ca 'nu e momentul jucariilor acum'.
am decis sa mai vizitez o gradinita, care nu se promoveaza, care sigur nu costa la fel, care n-are aceeasi dispunere in spatiu, dar unde poate calitatea umana o sa-mi ajunga la inima de la inceput si unde poate toma nu mai plange de la intrare.
de data asta am plans eu. de bucurie ca nu e totul pierdut.
am dat de gradinita fara aer conditionat, fara smart board sau LCD, fara cuptor cu microunde. ca o intoarcere in timp, la necivilizatia confortului sufletului meu, confortin care invata toma sa zboare.
copiii picteaza, rasfoiesc carti, merg in gradina cand simt, mananca atunci cand le e foame, dorm cand le e somn.
sunt numai 25 in toata gradinita, n-am auzit pe nimeni tipand, n-am vazut niciun copil nedumerit. 
am discutat vreo ora cu proprietara casei asteia de povesti. parca ne stiam dintr-o viata anterioara. tatal ei e nascut in aceeasi zi cu mine. convingerile ei de-o viata sunt convingerile mele de inceput de mama. toma s-a jucat nestingherit. nici nu l-am simtit. la un moment dat a venit la geanta mea, si-a scos un scutec din ea si mi l-a dat in mana. uitasem sa-l schimb in ultimele vreo 5 ore.

meniul gradinitei e vegetarian, copiii n-au voie cu pistoale de jucarie sau papusi barbie. pot sa aduca de acasa doar o carte, din care doamna le citeste tuturor. nu exista fise de colorat, e incurajat desenul liber. faci ce vrei atata vreme cat nu-i deranjezi pe ceilalti. 
am vazut o fetita mergand la biblioteca, alegand o carticica, rasfoind-o, punand-o la loc. am vazut un baietel pupandu-si pictura. am vazut cativa copii mancand singuri la o masa rotunda si fredonand printre dumicati.
am vazut libertate deadevaratelea.
am vazut bucurie nefortata.

am ales deci.
toma are gradinita.
costurile sunt mai mici.
aripile stau la locul lor.
jobul meu e la 2 pasi.
am mai cunoscut un om minunat. 
inima mea rade.
ma intreb de ce nu l-am ascultat cand a plans?

asa e egiptul. uneori e greu pana la lacrimi. apoi cand crezi ca totul e compromis apare cate o surpriza frumoasa, care spulbera toata deznadejdea. in tot praful, un safir nesperat reaseaza sensul peste nesens.

abia astept sa-l duc maine si sa-i picteze lu mamaia de la pucioasa o felicitare in semn de recunostinta ca s-a nascut din stramamaia de la glodeni, ca sa ma nasca pe mine, ca sa-l nasc pe el si sa ne bucuram asa toti 4 intr-un lant viu, uneori greu de pipait, dar firesc de strans.
la multi ani mamaie!
sa-ti fie cadou bucuria noastra de inceput de gradinita. primul drum al lu tomica in lumea lui, de capul lui.

vineri, 20 iunie 2014

Understand that you own nothing. Everything that surrounds you is temporary!

ne-am mutat in casa noua. veche adica. 
cu un pic de inima stransa, apoi cu un hei-rup de entuziasm, cu neajunsuri, cu sperante, cu oboseala, cu deznadejde, cu plans, cu ras si iar cu sperante.
am stat in mijlocul haosului cu agenda sufletului in mana, si-am planificat etapele curateniei, reparatiilor, decoratului, odihnitului.
m-am tot inciudat ca viata e grea, dar toma nu vede lucrurile asa. el danseaza tot mai liber, zambeste tot mai adanc, te provoaca sa le multumesti: pamantului ca te tine, prietenilor ca te ajuta, parintilor ca se roaga cand tu esti prea tanar pentru discutii cu dumneazeu.
mai e mult de curatat, desi mainile au amortit in reflexul stersului. capul doare de atatea rasturnari de situatie. 
am insirat niste ganduri pe pereti, am expus picturile lu toma, am carpit cateva gauri, am infundat scurgerea de la baie, am strans apa de pe jos.
am organizat un pic haosul, apoi am uitat unde am pus niste sururburi. am dezorganizat iar haosul si tot n-am gasit suruburile. 
toma a insistat sa participe la curatenie. tatalutoma i-a dat matura mare si farasul si i-a spus: uite in coltul asta tu muncesti, multumim ca ne ajuti. toma s-a spetit apoi a plans de matura grea. i-am zis: e super cat ai curatat. acum poti sa te intorci sa mai faci niste mizerie.
am mancat pepene galben si ne-am intors la treaba. cand mintea n-a mai mers deloc am luat copilul murdar in carucior si ne-am dus pe malul nilului. am baut o limonada, ne-am mai dezmortit oasele, toma a dansat frumos langa niste magaoaie de boxe si-am venit inapoi la treaba. langa casa e un magazin de freshuri. ii dau cu suc de trestie de zahar cat e ziua de lunga. 
aproape ca am terminat si aproape ca nici nu se cunoaste.
casa asta e mai mare decat pot eu sa curat. urmatoarea mutare o sa fie intr-o pestera sau intr-o barca. vreau sa ma mut undeva unde praful a fost sters dinainte.
si unde apa curge asa corect imediat cum deschizi robinetul. si apoi cand inchizi robinetul, apa e asa de treaba ca nu tasneste pe la nicio incheietura de teava.
termin visul si inchid ochii. pana se trezeste toma am 10 minute pline de odihna. ma scufund in ele.

vineri, 13 iunie 2014

daca eram azi in brazilia

daca eram azi in brazilia, imi dadeam intalnire la football world cup cu prietena mea cea mai buna, ancu. cat sa faca din 'ciudat de mehico' pana la mine? o sticla de tequila? un pumn de seminte? juma de zi? 2 avioane? un fleac.

daca eram in bucuresti, ma intalneam spontan la street delivery cu toata lumea de care imi e dor. beam un cuba libre de nu ma vedeam.

daca eram la pucioasa, uite mancam de pranz cu mami si cu tati, ca-mi vine si sa plang. merg la sticla de tuica de pe frigider si ma infig in borcanul cu gem de prune. ce bune sunt pansamentele astea cand dorul isi bate joc de tine. imi mint lacrimile si ii dau mai departe cu inchipuirile.

daca eram in irlanda, mergeam la ziua prietenei mele clio, radeam ca caprele si mancam ceva bun gatit de sotu ei.

nu sunt nicaieri din toate astea. sunt in cairo, un vant cald plimba cele 34 de grade de colo pana colo. niste rigori ale unor dumnezei cu care n-am stat de vorba niciodata nu ma lasa sa-mi plimb pe strada tonusul dezgolit al bulanelor. 
merg la soacra-mea sa mananc peste. 
n-o fi tuica, n-o fi cuba libre, da o bere tot oi gasi. 
si m-oi gandi la voi toti si cu fiecare dumicat oi mai potoli o bucata de dor!
bucurati-va unde sunteti, de atat cat aveti. radeti cu cine va iese in cale si desenati cate o spirala cu degetul in aer pentru fiecare bucurie a zilei de azi.



miercuri, 11 iunie 2014

asa dintre sentimente, mie imi place increderea.

asa dintre sentimente, mie imi place increderea. increderea cu care imi rad copiii, increderea pe care o am in tatalutoma cand imi spune 'of papusica', increderea ca viata e grea ca sa fie razbita, ca oamenii ranesc fiindca ii doare, ca lucrurile merg cand alegem sa credem; increderea cu care musca toma dintr-un cartof crud de ciuda ca refuz sa-i dau mai mult de o patratica de ciocolata amaruie.


ne mutam intr-o casa mare, veche, goala, neinpas cu nicio moda. numa buna de umplut cu dragoste.
umple-vom peretii jupuiti cu picturile lu toma.
repara-vom instalatiile de la baie.
sorta-voi titlurile romanesti intr-o bibliotecuta bej of. de bucurie of.
arunca-vom un bat la iesirea din casa si fi-vom in gradinita la toma.
arunca-voi 2 bete si fi-voi la job, inspirand oameni, expirand griji.
manca-vom scoici gatite acum, la colt de strada cu spirit.
plimba-ne-vom de mana pe malul nilului, rasplatind viata cu zambete, traind vise indraznite, bucurandu-ne cu putin.

am incredere ca ne asteapta o viata fabulos de simpla!
va multumesc celor care visati cu mine in fiecare zi. m-am gandit la voi ieri cand s-au aranjat toate.

luni, 9 iunie 2014

ce de case, ce de saci, ce de vieti, ce de povesti!

am treaba. strang de prin casa cu numaru 13 sa ma mut in casa cu numaru 14. derulez in gand mutarile si gasesc mai mult zambete. ce de bagaje mi-au mai impachetat mainile. stiu pe de rost cam cati saci se vor aduna, cam de cate lucruri vreau sa ma descotorosesc, cate jucarii pun de-o parte, cate cutii cu decoratiuni. de la o viata la alta +_ 3 saci, +_ 1 cutie.
ma gandisem sa-l duc pe toma 2-3 zile la gradinita cu care am colaborat, iar eu sa-mi vad linistita de trebaluiala. n-am reusit. nu m-a lasat inima sa-l dau de acasa. nu stiu sa traiesc fara el, el nu stie inca gradinita fara mine. l-am lasat sa doarma pana tarziu, mi-am facut lista, o cafea slaba si-am luat-o usurel.
s-a trezit si-a venit lipa lipa, cu cearsaful dupa el. m-am asezat in genunchi si l-am imbratisat. si-am stat asa cap de copil pe umar de mama barba de mama in crestet de copil, poate un minut. intelegeam de ce nu-l grabisem la gradinita. m-am bucurat ca imbratisarea dureaza mult si l-am asteptat sa se desprinda cand a vrut el. cat sens am avut in minutul ala, ce dreapta era viata, cum se topisera grijile.
i-am facut un smoothie de banana si l-a baut pe nerasuflate. a mancat niste musli cu iaurt si s-a manjit in voie. am scris niste mailuri si el s-a facut ca se ineaca, atat cat sa ma rupa din focus si sa-mi aduca grijile spre el. apoi a ras, fiindca ii iesise. ma speriase. era un glumet. 

am lasat ziua sa inceapa si-am impachetat pe indelete impreuna. adica eu impachetam, toma despacheta, eu bagam in punga, el scotea tot si se baga in punga, eu strangeam gunoiul, el sorta gunoiul. casa e aproape la fel de pe dos. au mai iesit la iveala o foarfeca, un tricou, o jucarie.. toate cautate vreo saptamana. duc o papornita cu 'de dat', langa gramada de gunoi de la coltul strazii. simt cum ma eliberez. 
mami, mai avem mult? ca eu am obosit. ce de case, ce de saci, ce de vieti, ce de povesti! 
asa e obositu lu mami preferat, culca-te o ora sa ma mai mint si eu de-a curatenia.

duminică, 8 iunie 2014

Simona Halep, ai castigat!

nu avem televizor. am decis ca e mai cinstit asa si tragem nadejde ca toma creste in mai putina minciuna. egiptul insa n-are un net brici, care sa sustina vizionarea decenta a vreunui joc olimpic sau finala de roland garros la care inima bate de se aude pana acasa.
prin urmare m-am bazat pe postarile de facebook ale prietenilor impatimiti, mi-am unit emotiile cu ale lor si-am stat cuminte pe canapea din set in set, din serva in serva, din puct in punct. probabil cel mai spectaculos detaliu al acestei finale, e ca n-am vazut-o. ma intrebam daca vibratiile mele au ajuns pe teren. sigur ca au ajuns. pozitivul se strecoara cu viteza luminii, iar aici in cairo e un soare de-ti spala toate ingrijorarile, daca alegi sa crezi.

soacra-mea e rusoaica, socra-mio egiptean. stau la cateva strazi de noi, au televizor pricopsit si le place tenisul. mosu tine cu sharapova, ca o stie de mica si ca-i place cum geme ah ah. soacra-mea dezgustata de gemetele mariei si de alegerile lu socra-mio, tine cu orice adversara, mai ales daca se intampla o asociere de neam cu noru-sa.
si uite cum la noi pe canapea eu si tomica ne scriam pe piept bine simoooo, iar la ei pe canapea, soacra-mea si tatalutoma au sperat pana in ultima clipa ca romancuta i-o trage lu socra-mio, pardon lu sharapova.

am tinut cu simona, sa stii, mi-a zis tatalutoma la telefon. e o campioana. mi-a placut s-o vad.

pentru mine, ramane poate cea mai traita finala nevazuta vreodata. am asteptat cu mana la inima rezultatul final, am pus buza peste buza intr-un of scurt si apoi am rederulat toata bucuria partidei. 
multumim simona.
sa nu uiti ca in cairo, rusoaica  de soacra-mea a tinut cu tine! ai castigat!

vineri, 6 iunie 2014

ce plictiseala si finlanda!

intreaba tatalutoma: tomica, how come you are so gourgesica? si toma il pupa cu sunet de la distanta, cum l-a invatat tanti mona, bucatareasa de la gradinita, care cu o mana mesteca in sosul de rosii si cu alta trimite bezele catre copiii hamesiti de-atata joaca.
zic, stii ce m-am gandit?
tatalutoma: aoleu, mereu te gandesti.
hai maa..
zi!
m-am gandit sa il pup pe toma de fiecare data cand il vad fericit, chiar si atunci cand se bucura c-a facut pipi pe gresie sau cand a baut apa din cada. fiindca de multe ori ma grabesc sa iau fata autoritara si sa-i reamintesc ca asa ceva nu se face. uite de-acum, intai o sa-i pup fericirea si apoi o sa-i zic: hai ma mami, ca stii ca e bine! in felul asta o sa stie ca mereu m-au bucurat bucuriile lui si poate o sa mi le impartaseasca si pe alea ilegale, imorale, neomenesti, necuviincioase, cand or fi sa-l apuce. sau poate ca imbratisat de mami la fiecare experienta noua, nu se va bezmetici in a se arunca in fel de fel de nefacute, doar ca sa guste un pic de libertate. va fi fost atat de liber incat nefacutele ii vor cere voie sa-l abordeze. si el va alege: nefacuta asta da, nefacuta asta nu.
tatalutoma zambeste adanc semn ca ma iubeste si ca m-am gandit bine.
ii spun c-am citit ca finlanda devine primul stat din lume fara teme pentru acasa. discutam un pic despre sistemul lor de educatie si eu sar: hai sa ne mutam in finlanda!
ce sa facem acolo? tu n-auzi ca la aia merg toate? si e si frig. ne-am plictisi. aici e atat de grav incat daca ridicam un gunoi de pe jos, suntem eroi. n-au nimic aia pentru mine. 
aa, pai zi ma asa!

tomica, sfarama tu biscuitii aia, calca si in pipi-ul pe care l-ai efectuat, ca sa am de ce sa te pup, apoi sa dau cu matura si sa ma simt plina de sens. ce plictiseala si finlanda!

marți, 3 iunie 2014

nu e loc de golani la palat!

o colega de la gradinita insista sa ne duca acasa cu masina, induiosata de rutina taxiurilor noastre zilnice. accept pentru o bucata de drum, pana la sosea, vorba lu mamaia. ea ca nu si nu, ca ne duce pana acasa. eu ca nu si nu, ca nu e in directia ei si nici dusmanilor mei nu le-as recomanda mai mult cu 40 de minute orice trip pe care il au de efectuat in cairo. treaba ta, conchide ea si ma lasa langa un palat pe care il adulmec de mult, al unui baron belgian de pe la 1900 - baron empain palace. e gol pe dinauntru, ma rog nu gol, natura si l-a reasumat. 
eheei tomica, m-a atras palatul asta din ziua in care l-am cunoscut pe tati, din ziua in care mi-a trebuit mana lui sa traversez strada asta labartata, de cand a inceput sa se scrie dragostea din care esti tu plamadit. poate ca de-aia nu e deschis vizitatorilor- proprietarii lafaindu-se pe undeva prin europa- departe de praful de pe salah-salem, ca sa dau eu povestii o nota de mister, ca sa ramana indrazneala de azi numa a noastra.
si cum ne claxoneaza masinile de pe bulevard in ceafa si cum se urla la noi welcome to cairo, de parca lumea ar reusi sa ghiceasca cat de special esti dupa turul lasat al bermudelor, ne strecuram capetele prin grilajul portii castelului, ca niste sarantoci fix de la 1900, sa mirosim si noi parfum de contese si de lorzi de-adevaratelea. toma incearca sa vada daca nu cumva mai e si alta poarta, ca prea e nedeschisa asta in care ne-am proptit. 

si cum se uita el in zare spre celelalte porti, zaresc un lacatel deschis, pitit pe dinauntru sub zavorul de fier al portii din fata noastra. il extrag ca o detectiva colombo si cu tact deschid minune de poarta. lasam in spatele nostru claxoanele, praful, orasul, lumea si intram intr-o gradina de basm, mana in manuta, zambet revelator in zambet descoperitor. sunt fericita. stiu ca un security guy tre sa rasara in curand de prin vreun ungher al gradinii, dar cu fiecare pas spre intalnirea cu el, merg mai nepasatoare, mai bucuroasa. toma rade cum a mai ras pe stadion sau in vreo padure nepreaumblata in care l-am dus. se arata nenea de la security, are vreo 200 m pana la noi, fac pe proasta si inaintez. mergem rar si sigur. mai e inca timp de bucurat. omu nu intelege cum am intrat, cine mi-a permis, cum am reusit.. ii spun ca l-am adus pe copil sa vada un monument, el imi spune ca vazutu asta costa bani grei, ca e proprietate privata. fac pe nisnaiu, nu insist. hai toma sa mergem! insfacam 2 pietricele care sa ne aminteasca mereu de escapada asta. hai sa ne ierti patroane, da e frumos aci la castelu matale, trebuie ca ai 3-4 revelatii pe zi la umbrita acolo. el ma pofteste afara si incuie condamnanu-si neglijenta. 
stam asa la sosea doi exclusi, 2 alungati de la palat si asteptam sa vedem catre care zari ne-o mai trimite sfanta luni. ne urcam intr-o caleasca pe care scrie taxi si rugam vizitiul sa-i dea bice. ne oprim la un magazin de smoothie-uri mestesugarite de maini de oameni, nu de roboti. cer banana cu kiwi, fara miere, fara zahar, fara gheata. sunt intrebata consternativ: fara zahaaar? 

in taxi e cald si greu, dar nu ne vaitam. asumam un palat si-o bautura buna pe dupa-amiaza asta si lasam asa.. platesc cursa. toma vrea si el 2 monede, sa se simta puternic. i le dau si se aseaza in fund pe trotuar sa se joace cu ele. pavelele arata ca un labirint, numa bun de strabatut cu muchia monedei. alte masini, alte claxoane neintelegand ce face un copil nesarac in fund pe trotuarul cald si murdar si ce-o fi in capul slabanoagei de masa consimtind la crima. 
toma termina joaca cu banii (imi aminteste de fratimio -campion la 'gropicica' - un joc de trimis monede intr-o groapa cu un simplu bobarnac scurt si sigur). se ridica din praf si ma ia de mana. ii bag monedele in buzunarul bermudelor si rade cu limba intr-o parte de statutul de golan pe care i l-am atribuit.
intram in casa si caut palatul pe wikipedia, scriptura tuturor nestiutelor. si cum imi place mie sa ma incred in coincidente, iaca pe arhitectul francez al palatului il cheama alexandre marcel, fix ca pe tacto si pe tactomare de la pucioasa tomica.
uite cum francezu ala, purtand numele rusnaco-egipteanului de tacto- nascut in libia si al haiosului de tactomare copilarit la glodenii din deal, a gandit acum 110 ani palatul asta pe care aveai sa-l mirosi tu, pui de univers, nascut in cairo sa dai inimi peste cap, sa asezi zambete pe chipuri, sa speli pacate si sa trimiti obositii la joaca. si iar venirea ta pe lume capata ditamai sensul. nu ma mai termin de mandrie.