duminică, 13 decembrie 2015

eu cand vreau sa vad, ma uit!

am vazut ieri langa masina cu legume si fructe, un inceput de femeie, la vreo 13 ani, care purta pe cap talerele unui cantar, iar in talere, urmatoarele greutati: 1 de 5 kg, 2 de 2 kg, 1 de un kg si 2 jumatati de kg. asa m-am priceput sa le ghicesc, de cand ma jucam de-a vanzatoarea la aprozarul de la pucioasa, in copilaria mea cu tip top minitop.
l-am vazut pe vanzatorul de lamai, de care nu imi place. ma intreaba zilnic daca imi trebuie o traista de lamai si eu ii dau de inteles ca nu de la el, fiindca se tiganeste mult si nedrept.
toma m-a intrebat: de ce nu ii raspunzi omului, daca vorbeste cu tine? i-am zis ca i-am raspuns prin semne deja.
daca ti-a vorbit, trebuie sa-i vorbesti, m-a educat toma.
poate ca ai dreptate, dar cu necinstitii aleg singura formula de raspuns, m-am razvratit eu, semn ca we don`t need no education.
am vazut la baie o furnica vie carand o furnica moarta spre cine stie unde.
am vazut o ploaie deasa, care a durat 3 minute poate, cat sa scoata toma si tatalutoma nasurile prin perdeaua de apa si sa-si spuna revelatii la geam. uite niste copii, isi fac selfie in ploaie, a zis tatalutoma cu nota de miracol, intrucat pacatele cairoului nu se spala de mai mult de 3-5 ori pe an.
am vazut un cartier rezidential plin de cladiri neterminate, strazi deja rupte, buldozere adormite, o tristete apocaliptica, in inima metropolei.
m-am uitat in ochii unei cersetoare, am gasit forta. m-am uitat la un ceas de 3 ori, fara sa imi pese inspre unde se duc limbile. am aflat cumva ca e 7,25.
mami vine la cairo, sa ne tinem in brate de craciun.
se temea pentru ochii ei proaspat operati, si ezita sa-i aduca la praful din egipt. apoi s-a gandit ca decat sa planga cu ei la pucioasa, mai bine i-ii pupa toma in praf. cercul vazutelor si nevazutelor. vorba unei regizoare: ce ne spunem atunci cand nu ne vorbim? da si ce ne-om spune cand om manca zacusca si-om bea tuica fiarta, ca-mi vine sa plang devreme.
ma dor ochii. o sa-i inchid sa visez frumos la o lume nerupta.


vineri, 4 decembrie 2015

conexiuni universale

hai toma la un winter bazar, ne mai amestecam si noi cu natiile lumii, iti iau un ginger bread, lasam soarele sa ne gadile obrajii.
vin daca ma lasi cu radioul asta de jucarie.
unde mergi ma rappere cu cassu pe umar? nici n-are baterii. il lasam acasa. avem alta treaba acolo.
e dezamagit. imi cer iertare si iesim pe usa.
in taxi ma pune sa-i spun taximetristului sa nu goneasca, ca ajungem oricum.
zic, hai ca pare un sofer bun.
treaba ta, si se uita pe geam.
ajungem in parc, ne intalnim cu 4 nemtoaice, o sarboaica, 2 romance si o italinca speciala. se discuta aprins explozia de azi dimineaza din cartierul meu. n-am auzit-o. aleg sa n-o diger. 12 morti totusi. o reglare de conturi. of. ca nu mai oboseste ura.
toma se joaca frumos cu niste copii de care ii fusese dor.
ma conectez cu italianca asta care imi da o stare de bine.
se plimba prin africa de vreo 6 ani cu partrenerul ei italian, au si un baietel de 6 luni, desi n-au gasit necesar sa se casatoreasca.
povestim in italiana, conjunctivul meu nu mai curge ca alta data. inima ma doare. strecor involuntar adverbe in araba. ea se bucura pentru emotiile mele si ma ajuta pe unde am uitat.
dam un tur de bazar. ii arat o decoratiune minuscula, cu 3 bufnite de lemn, de care m-am indragostit. ea ma sfatuieste s-o cumpar, daca imi place, sa nu las clipa sa fuga.
toma cerseste niste fursecuri false, eu ii spun ca alea nu sunt pentru noi.
el zice, but I want something so fake!
vanzatorul bufnitelor incearca un suprapret. ii bat obrazul.
bine hai, iti fac discount, da sa stii ca eu am facut toate decoratiunile astea.
nu te cred.
treaba ta. stai un pic, cum nu ma crezi?
uite asa, ii simt pe creatori, iar privirea ta e de comerciant si atat.
el se incurca, se apara, eu platesc si plec. sara, italianca, zice: ce te face sa crezi ca nu el e mesterul? am un feeling al creatiei, raspund si detaliem despre prejudecati si diplomatie, despre civilizatii si haos. e atat de clar cum departe de europa nu mai concureaza nimeni cu nimeni, nu mi-a civilizat traian al ei dacia, poate resursele daciei mele i-au indestulat stramosii si i-au inspirat sa picteze capodopere de colo pana colo. in cairo suntem amandoua oameni, amandoua mame, cu sani cu lapte. crestetele copiilor nostri miros a inceput de lume, a iubire grea, dar adevarata.
inima ei e inca in etiopia. o suna partenerul ei, ea zice: am cunoscut o romanca nebuna, mai stau cu ea.
esti o extremista, concluzioneaza ea.
poate ca da. sunt cine ma ajuta viata sa fiu.
esti fericita in egipt? ma intreaba ea cu cliseul meu preferat.
eei, urmasa lu dante, eu obiceiul lamentatului l-am pierdut cu buna stiinta. e greu peste tot.
aoleu ca bine zici, e bine unde suntem. niciun italian de acasa nu indrazneste sa ma mai compatimeasca dupa atentatele din paris.
auzi, ca tot ai adus vorba, n-am simtit pic de empatie la italieni, in ziua in care plangea parisul.
of, probabil ca e esential sa fugim din zona de confort, ca sa devenim oameni.
toma se joaca cu un baietel trist.
baiatul ii face cadou lui toma o pietricica si se scuza ca nu e tocmai perfecta. ma topesc. uite ca mai cresc si alti parinti copii empatici.
la o taraba, o bulgaroaica vinde pietre si cristale, citeste energii. n-o cred nici pe ea, cum nu l-am crezut nici pe bufnitar.
poate ca la ea ma insel, dar nu mai intorc gandul. cat credit sa dau mapamondului intr-o singura zi?
venim acasa. gatesc o fasole alba cu multe rosii.
toma vrea s-o manance cu banana.
hai ma toma, ia-le pe rand.
nu, vreau impreuna.
hai treaba ta. in definitiv ce stiu eu despre gusturi?
termina iahnia cu banane si cere un iaurt, in care sa-i pun o lingurita din mierea aia cu petale de trandafiri.
ii pun 10 minute de micky mouse. donald sparge niste baloane iar toma plange, de atata nedreptate: mie imi plac baloanele!
stiu mami, stiu, hai ca nu le sparge de tot. ia uite ca glumeau.
isi sterge lacrimile: glumeau?







marți, 1 decembrie 2015

animale de companie

plecam de la gradinita cu salariul in plic, gran cado de ziua romaniei.
dai si tu un suc? ma ia toma fara ocolisuri.
hai ca dau un avocado cu banana.
opa, ce-aveti in tuciul ala? ii intreb pe sirienii cu businessu de freshuri. naut fiert cu lamaie, scortisoara si alte mirodenii.
ia da-mi si o portie de humus, ca prea miroase a vin fiert, sa ma bata alah pentru indrazneala.
toma, can i try the avocado?
yes, if you give me from your humus.
humusul il mancam acasa cu lingura, mentionez eu.
peste 2 minute mai cer niste avocado.
vezi ca try inseamna gustat o singura data, ma amendeaza el.. semn ca sa stau in banca mea pana ajungem la humus.
ne abatem pe la magazinul cu orice produs 2 lire jumate. iau un cadou de secret santa pentru o profesoara de la gradinita.
iau si o traista cinstita, cu un print cu o maimuta care pare sa inteleaga mai mult decat profesoara de la gradinita, pe care urmeaza s-o motivez cu bratara cu diamante abia achizitionata. toma cere un pistol de jucarie. raspund ca niciodata. imi spune ca e un pistol cu apa si ca o sa-l foloseasca numai in cada.
ii raspund ca s-o creada el, si pistolul ramane pe raft.
atunci o sa-mi iau activitatea asta de birthday, adica decupat si lipit un tort de hartie.
hai bravo si la multi ani romania. esti un dragut.
baiatul cu caruta de gunoi dezasambleaza niste cutii de carton.
ne apropiem de magarul lui alb si ii vorbim din inima. magarul e surprins. imi vine sa l luam acasa, ca tati tot intarzie.
cum il cheama?
pe cine? raspunde gunoierul consternat.
pe el.
gunoierul parca viseaza.
il cheama shif. chief adica.
of chief, sa ai o seara usoara!
ajungem acasa.
deschid usa si o soparlita se ascunde dupa canapea. bai prapaditule, te prinde iarna la noi. n-a ramas ca veniti numai vara? aloo, e decembrie.
gata data, se strecoara el. o sa transmit mesajul dvs la cuibul de la etaj. sarumana si la multi ani, cu scortisoara si humus.
chiar asa, scoate humusul ala mami, sa vedem ce e de capul lui.
aoleu, it s so spicy, nu imi mai da.
hai repede, baie si in pat, dictez eu.
ma lungesc in pat. toma se urca pe coapsa mea si sare pe perna.
aau, nu te mai cocota, ca ma doare.
hai ca te pup acolo.. si sar iar.
apoi da 2 ture de pat. se pregateste sa sara, dar ma intreaba: did i kiss like i said?
yes you did.
oh goody, si sare.
mami, me and suna we are police mans.
police men toma. men is the plural of man, not mans.
ok, me and suna are police plural.
auzi mami, vreau sa mananc ceva.
o banana si te culci.
nu, nu banana.
vreau miere neagra cu miere alba si cu miere de curmale. ok? mami? ok ?
vin cu banana.
but i said no banana.
i know what you said.
and what do you say?
i say eat it.
ok.


duminică, 29 noiembrie 2015

politici educationale de ocazie

la gradinita ma trezesc cu un bunic la vreo 70 de ani, cu o engleza buna, moaca de expat, interesat de facilitatile pe care le oferim, aria curiculara si filozofie educationala, daca e sa fie.
ma binedispune curiozitatea lui, asa ca detaliez.
ii plac raspunsurile, mie imi plac intrebarile.
fiica lui e directoarea unei scoli internationale servind numai 3000 de copii, intr-o zona rezidentiala a cairoului.
stiu scoala, am fost pe la ei. el se bucura. batem palma, imi spune i am quite impressed and if i need consultancy, we will definetely call you.
poate in europa o astfel de fraza suna gol, banal, un fel de va sunam noi. dar in egiptul pe care il traiesc eu o astfel de fraza e o surpriza cu care te delectezi o data la 4 ani.
beau o gura de cafea tare si merg in clasa bebelusilor unde pun de un circle time interactiv.
dureaza 10 minute. sunt multumita.
comand 3 kg de curmale. intarzie. haideti ma fratilor, ca aici e gradinita. nu pot sa le spun copiiilor: peste juma de ora.
gata. gata. sigur ca nu puteti!
merg in clasa la toma. copiii de acolo ma striga toti mami, fiindca asta cred ei ca e numele meu.
toma imi spune: mami, suna a plans. ( suna e prietenul lui cel mai bun)
of. pai de ce? pai fiindca selim i-a facut asa: si-mi arata cum selim l-a ciupit pe suna de buza.
of. si tu ce ai facut?
i cried next to suna.
ok. e frumos cum te-ai compasionat. data viitoare, instead of crying, say to selim: don`t play like that.
ok!
au venit curmalele.
le platesc. in birou ma asteapta o rusoaica stabilita in egipt, care vrea educatie pentru fetita ei de aproape 3 ani. bine ai venit acasa, ii spun.
imi zambeste. stie ce vrea. e puternica, ca rusoaica de soacra-mea. o cheama ania, tot ca pe ea. ii spun coincidenta. ea n-are timp sa zambeasca.
o intreb daca merge la moscova de sarbatori.
pai nu prea, ca de cand a picat avionul rusesc in egipt, s-au sistat zborurile. imi e peste mana cu multe escale. stam aici, la caldurica.
of. oftez cu musca pe caciula.
intra toma in birou sa ma roage un nimic.
il deleg sa aduca o carte pentru fetita aniei, ca s-o dezmortim oleaca.
vine el cu o carte cu pisici, iar bumfleica caucazianca zambeste aprobator.
hai aniusa, ca pe asta mica ti-am aranjat-o.
vad, zice razboinica lu putin.
esti fericita in egipt? vin eu cu cliseul care m-a consacrat.
sigur ca sunt. cu tot ce se intampla zilele astea in rusia, aici sunt bine mersi.
hai bravo mai ania, uite mi-ai mai dat si mie niste speranta.
pai sa ne vedem sanatoase, daca ti-a placut la noi.
ele pleaca, eu ma intorc in furnicar.
nadia are febra, selim a facut pipi pe el, zeinab a vomitat, un golan de la afterschool imi spune: mis, sa nu imi mai iei tableta, fiindca n-ai drept asupra lucrurilor care nu sunt ale tale.
vezi ma abderahmene ca pentru indrazneala asta, tableta se confisca pe toata ziua, pana inveti tu sa citesti regulile de la bulletin board.
but mis.
niciu but. hai ca am treaba.





sâmbătă, 21 noiembrie 2015

ce-mi doresc eu mie

insista toma sa venim din parc nu cu taxiul, ci jumatate de drum cu tuk tuk-ul si cealalta jumatate, cu autobuzul. se face voia lui, ne facem una cu traficul. in autobuzul ochi, aratam ca o maimuta cu pui in miezul egiptenilor care circula cu o lira jumatate prin tot cairoul. stam pe scara. femeile ma sfatuiesc sa inaintez, eu cred ca e mai indicat pe scara, dar se vede treaba ca nu inteleg nimic.
soferul il culege pe toma si-l depune pe un scaunas in dreapta lui.
autobuz ti-a trebuit, ii zic.. si ma asez cu jumatate de cur-iarta-ma mami pentru locutiune - pe un fel de bara generoasa.
soferul goneste ca un nebun. mai usor prietene, ca asta micu nu stie dinastea.
soferul cica hai ca-i dau mai usor.. si -si aprinde zambind o tigara. am senzatia ca nimeni nu i-a mai zis niciodata: mai incet! dupa nonsalanta gesturilor lui de culegator de lire si jumatate.
e un zeu. strada e regatul lui pe datorie. noi suntem sclavii lui, un autobuz de oameni in drum spre trebuinte.
il intreb pe toma daca vrea acolo pe scaun, sau la mine in brate. la tine! si-l culeg la piept. nu mai doare nimic.
golanu a gonit ca un nebun se pare, ca prea suntem acasa.
rade toma vinovat cand se vede jos. hai ca iar m-ai pacalit, ii spun.
tatiiii, am fost cu autobuzul si a fost super.
bravo zice tacso si verifica cu mine siguranta publica.
eu nu dau detalii, de unde deducem ca e totul in regula. ce sens are sa mai dezbatem?
citesc un articol despre razboiul modern, care nu se mai termina, ci doar se ramifica. se moare, se plateste, se teme.
articolul vorbeste de atacuri in tunisia, pe o plaja pe care m-am bronzat acum cativa ani. de atacuri in libia, unde s-a nascut tatalutoma si unde nu stiu daca ne va duce vreodata, fiindca libia nu mai e, ca sa mai mergem.
de atacuri in egipt, unde traim, iubim, simtim, construim.
 de atacuri in beirut, unde locuieste primul cel mai bun prieten al lu toma.
de atacuri in paris, unde am baut o cafea in drum spre dublin.
de atacuri in siria, unde n-am ajuns si unde nimeni nu-si mai doreste sa ajunga.
nici macar sirienii care s-au nascut acolo, care bat la porti europene fiindca vor sa mai traiasca, vor sa mearga mai departe.
ce sunt granitele de fapt?
merg cu dilema asta la bucatarie si spal niste vase.
fac un evantai romanesc din 3 farfurii-steag. ia uite toma ce surpriza!
il intreb pe tatalutoma ce ne asteapta?
vom trai probabil intr-o bula sau ne vom da cu sistemul raspunde el scurt.
intr-o bula traim deja, nu e o alegere, e un dat, e cine suntem.
apoi cu sistemul n-o sa ne dam niciodata, ca noi iubim oamenii.
cu steagul ala din chiuveta ce faci?
ce sa fac, mi-e dor de acasa.
hai sa vedem cat costa biletele, doar asa..
si in inima mea se aseaza speranta frigului, a lacrimilor de bucurie. vad tuica fiarta in ibric si plang.
toma vine si ma pupa.
toma, de ce ai facut pipi pe tine?
tu de ce ai plans? imi raspunde el cu intrebare la intrebare si-mi sterge lacrima.





duminică, 15 noiembrie 2015

dream jar

imi spune toma incaltat cu pantofii invers: mami, vreau sa am mai multi tati.
cum asa?
ca sa gasesc macar unul acasa cand venim de la gradinita.
of ma toma, daca ii spun lu tati ce-ai zis, plange ala si lasa si partid si tara si vise si tot.
ti-am zis sa nu te mai urci cu picioarele pe cartea aia!
dar vreau sa fiu mai inalt, asa ca tati.
hai ma ca se rupe cartea si cand o sa vina un frate sau vreo sora, n-o sa ai din ce sa le citesti.
de unde vin copiii? ne aduce tati unul cand vine diseara?
ei, nici chiar asa.
dar cum?
tati ma iubeste pe mine, cand mai apuca si el, ca de, e timpu scurt, si apoi creste un bebe la mine in burta asa cum ai crescut tu inainte sa iesi.
vreau sa vin acum la tine sub tricou.
nu se mai poate, fiindca acum esti baiat mare, nu mai incapi.
of. ce mancam azi?
broccoli.
ieei.

la gradinita am incropit un borcan de vise, ca prea s-a stricat lumea.
ma infig in parinti, profesoare, femei de serviciu, bunici, copii.. sa scrie un vis si sa-l puna la cald in borcan.
le-om citi pe toate la craciun, implinite sau in curs de.
primul vis l-am pus eu. e despre guvernul nou pe care vi-l urez pe 1 dec. organizati-va naibii si veniti cu variante bune. mi-a placut de ala mic cu patratele de la sanatate.
ce patratele mami?
hai ma receptivule ca vorbeam si io aiurea. nu mai poate omu sa deschida gura, ca uite, l-au si retras.
al doilea vis a venit de la profu de sport, care se vrea mai tanar si neinsurat. ooof, pai asa nu mergem ma inainte. tu nu stii sa visezi. asa e mis corina. hai ca mai scriu unu.
profa din clasa de bebelusi, sirianca de care v-am mai scris, viseaza ca fratele ei sa nu fi fost executat in siria, desi asta e vestea pe care o tot primeste si o refuza. depune visul in borcan si ofteaza.
in ce lume traim!
un copil viseaza sa calareasca. altul sa construiasca un om de zapada adevarat, cu parintii lui. aaah, ce vis frumos. uite visul asta i-l visez si eu lu toma. o ingrijitoare scrie ca le viseaza copiilor ei saraci un viitor mare. zambeste cald. ii place borcanul.

a venit tati? intreaba toma, auzind liftul.
nu inca, dar o sa vina. are niste zile mai grele, dar ne iubeste.
oh dear! conchide toma inteleptul, care oficial vorbeste fluent araba si engleza, in functie de interlocutor. ma doare inima.
uite un vis nou. sa pot sa conversez cu el in romaneste.
o sa incep sa lucrez la asta. pentru mamaia, pentru tataia, pentru oameni de zapada, pentru romania mea noua.



sâmbătă, 14 noiembrie 2015

ce-am invatat de la ziua de azi?

1. ca nu sunt singura in lupta contra vaselor murdare, ci ca toma 1 data pe luna e dispus sa ma ajute, cata vreme i le duc in cada, unde il las despuiat sa puna cat detergent vrea el, le freaca, le vantura, le limpezeste si ma striga victorios dupa vreo ora: finiiiiiiiiish!
2. ca incidentul de aseara din strada nu ne opreste din a iesi cu bicicleta, numai ca iesim mai pe zi, mai alerti, mai prudenti. constat ca mintea identifica in rastimpuri motocicleta care mi-ar fi furat geanta aseara.. si sar de pe canapea sa ma uit in strada la cei 3 golani. cel care m-a lovit poarta un tricou caramiziu. sa-l poarte sanatos, ce sa zic? si sa fie atent la curbe.
3. ca daca e o melodie dansabila la radio, trebuie sa-l scot pe tatalutoma din groaza stirilor lumii si sa dansam. ii rad ochii lui toma cand ne vede dansand, intr-un fel care-mi pune certitudini peste toate dubiile traite si neinca traite.
4. ca o zi in care m-am vazut cu mami pe skype, e o zi care imi aseaza capul linistit pe perna.
5. ca prietenii din franta si cei din beirut mi-au confirmat ca sunt bine, iar asta mi-a incalzit inima obosita de atata moarte.
6. ca cel mai frumos e cand gandesc eu pentru mine, cand nu ma tem, cand iert tot jurul pentru toate nestiutele si cand ma inarmez cu pozitiv pentru toate facutele!

miercuri, 11 noiembrie 2015

hop hop hop

in bucataria gradinitei e o tanti fara varsta, care curata legume de dimineata pana seara.
spun fara varsta, fiindca nu stie cand s-a nascut, n-are documente. stie doar ca a imbatranit si c-o doare un picior. il tine intr-un lighean cu gheata, sub masa cu castraveti.
uneori merg la bucatarie si mai stam la povesti. ii spun hai azi du-te tu in birou ca stau eu la curatat castraveti. da zic vezi ca in birou e nevoie de una fasneata, nu te primeste cu picioru stricat.
cand e ziua matale?
ea zice intr-a patra. zic: ieei si eu patru a patra. hop hop hop canta ea semn ca sarbatorim impreuna. si eu dansez pe hop hop hop si ne imbratisam.
zic vezi frumoaso ca merge picioru stricat?
ee, frumoaso de unde? sunt o baba.
zic hai c-ai fost frumoasa la vremea ta, asa bag eu de seama. ai o poza de cand erai ca mine?
de un sa am, pai pe vremea mea nu era cu poze.
hai bre ia scotoceste p-acasa.
hai ca scotocesc, ca uite nimenui nu i-am mai trebuit cu poza pana acu.
merg si pun ibricul pe foc. ea canta si bate ritmul pe sub masa cu piciorul bun. se simte libera. dansez langa ibric. hop hop hop.
mereu mi-au placut bucatariile cu cantec.

joi, 5 noiembrie 2015

viata e in strada

strada amesteca palavre, claxoane, maini mecanic- intinse, guri cersind plictisite cu miros de porumb copt. benzina n-o mai socotesc. am invatat sa let go. un nene vinde perne in intersectie. sau poate ca visez.
mami, someone pushed me today in the garden.
o.. i guess it was by mistake.
no, by hurting!
of toma, e furie multa in lume.
intram intr-un magazin. imi spune: we don`t stay too much, ok?
bine sefu, hai mersi ca nu mi-o tai din prima.
o tanti isi loveste fetele cu pumnul in cap, fiindca se tot plimba printre rafturi, in loc sa stea `la picior`. toma citeste printre umerase, pe ochii micutelor, o ura de neinteles. e adresata vietii, nu lui neaaparat, dar el se teme de lovite si imi spune: mi-e teama pana la lacrimi! si imi arata cum stau lacrimile sa vina.
nu i le sterg. stai langa mami. esti puternic.
merg si o intreb: de ce le bati intr-una?
ei ii e rusine pt o secunda, iar eu nu stiu ce sa fac cu rusinea ei. stiu deja ca instinctul eliberarii de greu se traduce in universul intentiilor ei prin astfel de atrocitati scurte, sistematice. in 5 min am vazut 2 pumni, 1 palma peste fata, o ciupitura de obraz si cateva amenintari de la cabina de proba.
imi spune ca le bate fiindca niciodata n-o asculta.
strang din buze. ce sa-i mai spun eu despre colectivul de mame devenite nemame, cu a carui durere ma leg spre vesnicie de cateva zile. ma apasa o vinovatie bizara. ma doare de o saptamana ca eu mai pot sa strang mana calduta a copilului meu si ca batem strazile impreuna, cu discernamant initiatic. ca el ma crede pe cuvant si ca ma intreaba cate in luna si-n stele: de ce e cerul negru? de ce dovleacul merge din gradina la supermarket si abia de acolo il procuram, in loc sa avem fiecare dovleacul nostru din gradina noastra. de ce e strada rupta, de ce nu ne ia taxiul asta, de ce pisica nu vrea si ea niste smoothie de avocado, de ce porumbul frige, cand se raceste? stam pe bordura sa asteptam sa cool down?
ei toma, tot pe strada e si tara mea azi, jumatatea ta de tara. cu furie si fratii mei, unchii si matusile tale de adevar, dar cu o furie frumoasa. cu predicat si mai ales cu subiect.
uau. si le bate inima tare cum ii batea lu tati cand ii ardea egiptul?
da da, asa de tare.
o sa cresc intr-o lume cinstita?
of, asta nu pot sa promit cu viteza pulsului. dar ai deja skillul empatiei, iar asta te va ghida spre oamenii care detin acelasi adevar cu al tau.
o sa te uiti in ochii lor si ai sa stii ca esti acasa.
asa cum se uita ei unii la alti pe strada de 3 seri si cum isi zambesc cu incredere.
ce frumos ca esti si roman toma!
si ce frumos ca te-ai nascut sa cauti, sa indrepti, sa visezi fara teama.


sâmbătă, 24 octombrie 2015

o mantra, un concert de pian intr-o toaleta si definitia iubirii

aproape in fiecare sambata il duc pe toma intr-un parc cinstit, old-school cum imi place mie, proprietate elvetiana, ca sa intelegem cum de stau palmierii in picioare si azi, dupa 100 de ani, in miezul unui cartier putin sub nivelul ferentariului de alta data.
ne urcam intr-un taxi pe care am incetat de mult sa-l mai consider dubios, desi soferul e un extremist cu barba lunga, rochie murdar-traditionala, burta si incheieturi subtiri, ceea ce imi da incredere in sensul ca daca ajungem la violenta, ma descurc.
precizez destinatia, el si o asuma si calca pedala.
intr-un nas nealergic, m-ar fi deranjat aroma unica de gazolina, dar asa, privesc senina ca dintr-un cos de panselute, spre cartierul nu rupt, foarte rupt!
toma m-ar intreba cateceva, dar intuieste si el ca e inoportun si tace ocupat pana ne dam jos.
in parc cerem 2 limonade.
hai ma tomaaa!
aa, sa nu bag mana cu nisip in pahar?
pai nu prea, sau in fine, e paharul tau, faci ce vrei.
gheata nu o bem?
n-o bem ma arhimede, ca apartine altei stari de agregare oof, ca nu te-a invatat ingineru de tacto nimic.
mami, daca ai nasul infundat, nu ma lua in balon. lungeste-te sub copacul care iti place tie si indruga-ti o mantra cat ma dau si eu in leagan.
ca bine zici.
las soarele sa ma spele in baia lui galbena,
sunt lumina
imi sunt de ajuns
tot ce am imi e suficient
nu ma doare nimic.
mami, ma bate toma pe umar, ca-ca!
serios? intreb eu ca din vis.
serios, da el din cap si fugim la toaleta.
il asez pe wc. imi place baia asta elvetiana. are o fereastra inalta, victoriana, din care se vede o gradina verde de-adevaratelea.
din incaperea alaturata baii se aude un concert de pian al unui grup de protestanti germani -deduc eu, desi se poate sa ma insel, fiindca nu mi-a confirmat nimeni.
voci de opera se impletesc, se asteapta, se completeaza.
toma isi face treaba iar eu ma pierd cu capul pe fereastra in apoteoza asta a unei cantari crestine, la alah pe tarla, sub protectorat elvetian, hai bogda proste.
n-o sa uit momentul asta cat voi trai.
mami, what loving means? m-a intrebat el cand am ajuns acasa.
ooo, loving comes from love, is the continuos act of love.
and what is love?
love is when you like something a looot.
and heart?
heart is ..very well brought in this discussion, bravo!
no, heart is a shape! ma aduce el in prezent, semn ca ingineru de tacso ceva ceva tot l-a invatat.



marți, 20 octombrie 2015

o masina de spalat cat o mie de cuvinte

sorry everybody, ne anunta toma pe mine si pe tacso: i want to make a show!
oo, ne prefacem noi gata de vizionare in intrerupem oboselile abia reintalnite, dupa o zi grea, dar productiva, de caciula.
toarna toma o minge portocalie dintr un polonic de aluminiu, iar noi chiar ca nu am mai vazut asta niciodata.
uaau.
thank you guys, face toma o reverenta si scoate casca de constructor, primita de la prietenii din germania - care tocmai ce ne-au trimis un pachetoi de jucarii destepte.
toamna a venit cu lucruri din romania, lituania, liban si germania.
dam, primim, sortam, ne revelam de atata sansa.
am impins masina de spalat, care a explodat mai alaltaieri, in dormitorul de rezerva. de ce te-ai spetit? m-a intrebat tatalutoma.
de emotie, am raspuns ocupata.
abandonasem intr-un apartament in care ne-am scris iubirea mai anul trecut, o masina de spalat noua si frumoasa, economica si ingusta. ne-am mutat fiindca tavanul incepuse sa cedeze, iar iubirea se prefigura perturbata.
din fericire tavanul n-a cazut peste masina de spalat iar proprietarul n-a instrainat-o in anul ce s-a scurs, viu dar inert, plin dar cuminte.
imi venea s-o pup pe zanussica. vorba lu maica-mea care se ataseaza frumos de obiecte: a spalat masina, draguta, 3 ture mai cori.
am intins rufele cu o pace noua. am stat asa in clipa si-am savurat mirosul de balsam cu otet.
am multumit universului pentru tot, dintr-o bucata si am ignorat durerea lombara.
am recapitulat reusitele de la job si pentru o clipa durerea chiar s-a topit.
l-am spalat pe toma pe cap, el a urlat, m-a certat, apoi m-a iertat si s-a inseninat.
tatalutoma a pus niste gin in 2 pahare. eu as mai fi spalat niste rufe, dar el m-a potolit, ca asa traim noi eu pe repede inainte iar el pe usurel in prezent.
mami, i want to eat something and to color this book and a banana and a biscuit and to color, please p leaseee.
bine ma milogule. cand am zis eu nu?
merg la frigider si mai aduc un strop de gin.
toma cica: si banana mea si biscuitele?
hai ca n-ai pic de responsabilitate sociala, ma amendeaza tatalutoma in timp ce isi primeste cuvios suplimentul de gin.

duminică, 18 octombrie 2015

despre incredere

am iesit pe poarta gradinitei. toma avea o mana ocupata cu un balon galben iar cu mana libera a ales sa ma tina pe mine. sa ma duca prin intuneric spre strada mare, spre un taxi, spre cina, spre casa.
mami, why the sky is dark?
because the night has come.
when?
while you were playing.
where is the moon?
there it is. it wakes up when the night comes. the way the sun wakes up when the day comes.
then why the moon doesn`t have eyes, to sleep and wake up?
nu apuc sa raspund..
strig taxii..
taximetristul ma ignora.
toma triga responsabil: taxiiii, waait. come and take us to the tati... aa, to tati.. se corecteaza el si taie articolul, ca un student la marire.
un alt taximetrist ne culege de pe strada rupta, impresionat probabil de engleza rafinata a puiului de om.
acasa imi spune: nadia likes spicy food.
how do you know?
because i like to know.
ei hai sa ma scuzi ca m-am bagat atunci.
e ok. inchide el fara vorbe, ci doar asa cu nepasarea expertului care stie ca atata cat a fost de zis, el a zis.
auzi tati, ii zic vinovatului pentru toata minunea, toma a crescut! cand e mandru de el, zambeste cu o incredere noua. tati zambeste mandru si el de cum stie toma sa fie mandru.
imi rade si mie inima de atata asumare de copil.
guys, i will make a show now, and you will clap and say bravo.
haida. ne oprim noi din bugetat viitorul mai efemer ca praful.
there was a doggy doggy doggy doggy doggy and his name was tomaaa.
bravoooo, aplaudam noi ca doua foci si mergem prin viitor cu judecatile puse intrucatva de acord. tatalutoma expune o frica. eu o barez cu incredere, ma uit la ea, trec prin ea, el intelege de ce ma iubeste, dar toate astea nu se spun. poate ca e totul numai in imaginatia mea.
mamiii, i finisheeed. ma striga toma din cada.
come to see the mess i did.
aoleu, ce e cu toata apa asta pe jos?
pai asa mi-a venit sa stropesc.
de ce ma? because you are a bad boy, il intreaba tacso, un pic mai acuzativ decat ma asteptam.
no, raspunde toma, increzator cum il cresc.
then because you are a good boy? se repara tacso.
yes. inchide iar toma scurt si suficient.
inchid si eu povestea, intrucat m-a ajuns oboseala. am comutat tastatura tabletei pe numere in loc de litere. pana sa realizez, am scris asa cu viteza gandului 15*7 0$,.. un fel de noapte buna in numerologie.


joi, 15 octombrie 2015

trec ziua la magnifice

vantul vorbeste cu degetele-mi de la picioare, semn ca in curand bagam slapii la cutie. mai e insa de nadusit pana atunci.
in cuptor am azvarlit niste cartofi, pe care am plouat cu sare, piper, cimbru, miere, am dosit niste catei de usturoi imbracati, apa, ulei de masline si p-aici tie mirosul.
am incheiat o zi grea. la gradinita complicatiile au curs lin, ca si cand e nevoie de mame in lume, ca si cand copiii sunt atat de putin intelesi de oamenii mai inalti decat ei.
am vrut sa plang si n-am apucat.
am mangaiat o profesoara care se cerea data afara azi! si i-am spus ca numai fiindca am incredere in eforturile ei, ii cer sa nu mai ajungem niciodata la cumpana de azi.
m-a privit in ochi a dat din cap.
eu am crezut-o, fiindca n -am 2 vieti.
am vorbit cu mami pe net si m-am mai eliberat.
da-o-n ma-sa de masina de spalat cu motorul ei ars. bine c-a bubuit la final de program.
o-m spala la mana pana s-or aranja planetele.
am incheiat ziua cu o seara la opera. am aplaudat un spectacol mediocr, dar necesar, viu, greu, genial pe alocuri.
m-am trezit. pot iar sa zbor.
toma a crescut.
a vorbit mult dupa spectacol. mi-a zis: i want to feel tired now!
tatalutoma a vizionat si el un scurt metraj bun, lider in nominalizarile unui festival local. niste prieteni de revolutie au documentat niste constrangeri. am simtit cu ei.
am dat peste o tanti care vindea fel ce fel de hand made uri. mi-a luat tatalutoma poate cel mai frumos colier al vremurilor pe care le intamplam.
trec ziua la magnifice! cu relele ei si mai ales cu bunele!

joi, 8 octombrie 2015

portocaliu-somon

un copil a lovit ieri o fetita de la el din grupa. el e un hiperactiv neinteles, violent de ocazie, autist fara vina, iar ea sufera de un sindrom al picioarelor moi, care apasa cu frustrarea nereusitei, peste copilaria ei-sentinta.
asa e viata, complicata pe alocuri.
copiii astia sunt colegi cu toma si discutam despre ei, seara pe perna, sa ma asigur ca i-am integrat corect in realitatea lui norocoasa, ca e atent si intelegator cu ei, ca ii stie pe nume si ca ii ajuta sa zambeasca atunci cand lor nu le vine.
e frumos ca la varsta asta nu se pun etichete. copiii se observa atent, se intrajutoreaza, se ignora daca nu rezoneaza, dar nu se judeca.
m-am tot gandit cum s-o anunt pe mama violentului ca baiatul a dat in stanga si in dreapta. am intrebat-o daca a dormit bine, daca toate sun ok acasa si i-am marturisit ca la gradi e mai agresiv ca de obicei zilele astea.
ea s-a confesat ca acasa are aceeasi problema cu el si ca vrea sa stam mai mult sa despicam. am sfatuit-o sa se joace cu el, sa incerce sa-l inteleaga. sa-i citeasca seara in loc sa -l uite cu tableta in mana. ca lucrurile poate nu se intampla in ritmul/ cu viteza lui si ca alege sa loveasca, ca sa se exprime.
de dimineata baietelul a venit la gradi cu tatal lui si cu un buchet de flori, pentru fetita lovita ieri.
asa s-a facut ca ea a plecat acasa in dispozitivul care o ajuta sa se deplaseze si cu un buchet de trandafiri portocaliu-somon in mana.
mama ei plange de neputinta de a-i da fetei picioare noi si zvelte, mama lui plange fiindca el nu se uita la ea cand il striga pe nume.
le-am invitat pe amandoua sa picteze cu ei. ca vopseaua nu conoaste judecata, nu cere picioare ferme, nici cuvinte multe. stai asa pe o musama si amesteci galben, cu verde, cu mov. mami e langa tine si umple bucata ei de musama cu portocaliu. se rade, se creeaza, se construieste un pod.
se trece peste of. copilul castiga incredere. mami se invinovateste mai putin.
sau poate ca e imposibil. eu pot sa pictez cu toma fiindca el stie sa alerge, fiindca el imi vorbeste mult si adanc si n-a lovit pe nimeni niciodata. ce stiu eu despre greul lumii?


sâmbătă, 3 octombrie 2015

priveste cerul

azi a fost sambata, zi de stat acasa si de scormonit in traista imaginar-creativa, doldora cu activitati bune sa tina ocupat un titirez de aproape 3 ani.
am pictat pe niste sticle de plastic cu pensula si cu un burete in forma de inima, pana nu mai era nimic de pictat.
ne-am mutat in cada, unde am spalat sticlele pictate, cu buretele in forma de inima si cu sapun. ne-am spalat si pe noi si-am mutat interesul catre playdough-u framantat ieri seara. dai manjeala si cu ala vreo juma de ora.
hai si niste tenis. mami n-o mai da pe jos, se refera toma la mingea pe care nu reuseste s-o loveasca.
tati, hai sa construim niste turnuri cu cuburile astea colorate. look how many colors! striga el entuziast incercand sa l atraga pe tacso pe podea. tacso intreaba: how many? aa, red and yellow, confirma toma scurt, dar optimist.
gata si cuburile. mami, ce mai facem?
hai pe acoperis, vin eu c-o sugestie superioara.
mami, say to me: did you take your crocs?
zic: toma, did you take your crocs?
yes mami!
da ma, bine ca esti tu responsabil.
iau si muzica dupa noi, sa nu lasam rapu asta italian sa se consume aiurea.
toma cere sa-i dau drumu la apa si se apuca sa spele cu furtunul fiecare placa de gresie, fiecare jucarie arsa de soare, piscina sparto-prafuita, candva eleganta.
ma asez pe banca si las soarele sa-mi rumeneasca umerii. gasesc o revista romaneasca adusa de o prietena, cu vreo 2 luni in urma. dumnezeu e mare.
soarele n-a uscat cerneala, vantul n-a suflat-o inspre piramide. aflu care e blushu preferat al lu dana rogoz. si ca n ar putea sa traiasca fara mascara. in araba mashara inseamna haios. ma uit pe acoperisurile vecine. antene parabolice, gunoi, resturi de mobila. o femeie da constiincioasa cu matura la scara blocului, ca atunci cand iti lustruiesti pantofii, dar paduchilor nu le-ai dat inca de cap.
ca sa nu ma apese sumbrul privelistei, aleg sa vad ce mi-ar fi de trebuinta din gunoiul lor superior. uite as putea sa reconditionez scaunul ala, in lada de plastic pun una-alta, tabla aia retro o vopsesc in rosu, farasul e ok, placile alea de gresie sunt bune si ele la ceva. le pun deoparte. ma spala toma cu furtunul pe picioare si ma aduce pe acoperisul nostru. a terminat de lincaghit. mergem in casa. am stat destul cu capul in nori.
aflam dintr-o carte frumos ilustrata cum stau gainile pe oua, sa le fie cald. toma vede un pui de gaina gata iesit din ou. imi spune ca zevzecu ala daca mai calca mult aiurea sparge toate ouale bune de mancat.

luni, 28 septembrie 2015

because

citesc ca cica sa nu lasi micile drame de peste zi sa te darame. ca esti aici sa faci lucruri mari. ei poftim!
cu gandul asta, imi fac un breton.
toma la intrebarea: iti place? raspunde senin: not so much. sa speram ca tacso e mai generos.
mi-am luat si o fusta albastra si o bluzita galbena, iar de pe facebook aflu c-am facut alegerea toamnei 2015. uite cum magazinul de chilipiruri din cairo da iar trendul pana la bucuresti.
inseamna ca sunt pe valul potrivit.
dau peste o poza de la la nunta. imi place bucuria proaspata de pe fetele noastre. imi place ca cine nu era proaspat, s-a salvat intre timp. viata invinge.
toma construieste in lumea lui de cuburi, dand sensurilor mele vechi sensuri noi si haioase. de parca toate incep azi.
mami, you don`t shout?
of toma, i m sorry if sometimes i shout. si-l pup pe cap si ma doare varstnicia lui devreme.
i don`t want to shout, but when you lay down in my office and people are entering, it is not nice for me to push you away and you to laugh. that`s my work, i take money from there, it s a nice place, but we have to take it serios.
ok. i will not do it again. just in bed?
yes in bed is fine! si- l mai pup o data pe cap.
mai pui de om, cum de te pricepi tu la toate gandurile astea? cum storci tu din noi toata umanitatea pamantului? cum picuri tu cu rusine pe mine si apoi ningi cu mandrie. cum ma treci tu prin toate anotimpurile de abia apuc sa raman in trend?
si cum zici tu because, ca sa dai tuturor maruntisurilor lumii rost. mereu mi-au placut motivele. mereu m-am zbatut sa conving.
ai venit tu cand aproape ma dadusem batuta, sa-mi arati ca fara sens, lucrurile nu se intampla. ca toate au un because. ca totul curge la voia stabilita a intamplarii.

duminică, 27 septembrie 2015

cum adica inghetata de morcov?

ei cum adica inghetata de morcov? uite asa bine. un morcov ras si 2 banane, in blender, cum ma vezi si cum te vad si in congelator cu maclavaizu.
altfel, ziua a curs cu dans, cu spalat de jucarii in cada, cu balaceala in piscina sparta de pe acoperis.
am pictat jumatate de punga de taitei, iar cealalta jumatate am gatit-o cu rosii si dovlecei.
de la un radio italian am aflat niste vorbe destepte rostuite de papa francisc asta, care uite s-a intalnit cu obama cat faceam eu niste plastelina de casa.
la intrunire s a dus si presedintele egiptului. nu ma doare dac-o fi deschis si el gura p-acolo, iar la radioul lu papa oricum nu l au pomenit, ca nu l cunosc personal oamenii, na, ce vrei?
mi-a zis toma de pe olita: i can smell the sea. zic ce bine de tine in mijlocul orasului. cred ca e de la pipi.
s a uitat la niste desene, apoi  a inchis laptopul si mi-a zis: i think it s enough. i will sleep now.
hai ca esti baiat descurcaret. iti cunosti nevoile.
m-a chemat pe perna, langa el. unde ma cheama de vreo mie de nopti intruna si n-am ratat una.
you smell like a dog ii spun. el rade zgomotos, ca la o gluma misto.
imi prinde buzele cu degetele ca intr-o menghina si mi le lipeste: now talk! mi-o coace el sa nu- l mai fac catel.
eu incerc sa talk dar mi se umfla obrajii a neputinta si el iar se prapadeste de ras.
toma, you hurt me.
ok, enough. now give me your hand and let`s sleep.
asta e copilu meu, da. si daca ma mai vait vreodata sa-mi prindeti buzele una de cealalta si sa ma trimiteti inapoi in mine.

vineri, 25 septembrie 2015

toma si asezatul in fraza

o sa scriu la voia aducerii aminte, cateva din replicile lui toma, sa nu mi le fure uitarea.
azi la locul de joaca a ingropat 2 monede in nisip. cand ne-am intors acasa, l-am intrebat: pentru cine le-ai ingropat, pentru gradinar?
for everybody, a zis el samariteanul.
ieri se juca tenis cu tacso si mingea s-a dus la bucatarie. cica: ups it went in mami`s kitchen! adevarul e ca aproape numai eu intru in camera aia. am si pus un mesaj cu welcome, deasupra chiuvetei pline de vase. sunt o prietenoasa si eu.
noaptea se trezeste si zice: i need to drink some big cold water, so that i feel better. hai ma vorba lunga ca ne fuge somnu pana asezi tu in fraza.
il musca un tantar. mami, we have a meskito. i know, ii raspund, gata de atac. kiss it and put me some saliva, vine tot el cu solutia.
mami, where is your reading? se refera el elegant la tableta pe care am pus-o deoparte.
m-am certat cu tasco si el a zis: tati, say sory. tacso a stat mandru. el a continuat: you have to pretend!
s-a dus la frigider sa-si ia apa. s-a canonit, vorba lu mamaie si a venit cu ditamai sticla in brate. noi i-am zis bravo. el a raspuns: i did it because i am strong!
mami, what are you doing?
i am reading.
we are best friends mami, m-a asigurat el si l-am pupat cu toata recunostinta.
i love going on a boat, i -a zis unei prietene azi in parc.
ea era magulita.
zic: e pus pe impresionat. cu alte cuvinte, te invita pe barca la petrecerea lui de 3 ani. ea il intreaba: cati ani ai?
2 and 3. raspunde el gata sa sara in barca intr-o saptamana.





duminică, 20 septembrie 2015

despre siria, cu bucurie

ai vazut ca ti-am pus steagul siriei la panou? o intreb pe profesoara clasei de bebelusi, in timp ce discutam despre programa curiculara pe care as vrea s-o implementeze in clasa ei de sugari cu mintea gata de stimulare.
am vazut mis corina, multumesc.
am intocmit o schema a echipei de cadre, in care am pus la loc de cinste steagul romaniei, al finlandei, al rusiei, algeriei, egiptului, siriei, canadei si am scris acolo cu mana mea ca facem treaba mai buna impreuna decat separat, vorba lu furdui iancu.
auzi, cum ai venit din siria?
am crescut in arabia saudita, unde muncea tata. parintii mei au divortat acum 3 ani, tata a ramas acolo, iar mama egipteanca, a venit acasa. eu am mers in siria, unde mereu m-a tras inima.
aoleu, ai crescut in arabia saudita? o intreb eu mandra de tricoul ei semitransparent azi si de parul ei liber. da da, cu val pe chip de la 12 ani.
pai cum asa?
pai fiindca la scoala sau pe strada fetele n-au voie sa-si arate corpul sau capul. numai ochii sunt descoperiti.
pielea mea se face de gaina. ea rade si ii da inainte, bucuroasa ca imi trebuie povestea ei.
cum e siria azi?
frumoasa, raspunde ea emotionata. sora mea e acolo.
nu e periculos?
ei periculos! sunt zone si zone, dar la noi acasa a fost mereu bine.
europa plange pentru tara ta azi.
adica cum?
adica le pasa ca va e greu acolo.
aa, zambeste ea.
cum ai venit in egipt totusi?
mama era aici si acum 3 ani cand s-au intretit bombele in siria, s-a ingrijorat pentru mine.
si te-a chemat in egipt, la lapte si miere, vai de praful meu.
da da, zambeste ea si-i straluceste o nestemata pe care si-a pus-o pe caninul de fildes. asta cu bijuterii pe dinti n-am inteles-o inca, dar poate ca o copilarie atat de restrictiva te impinge la fel de fel de excese in viata de adult.
sotul tau e egiptean?
da.
hai bravo, cum v-ati cunoscut?
pai suntem rude. ne-am gasit la o reuniune de familie. eu n-aveam chef, fiindca planul meu era sa ma intorc in siria si sa ma casatoresc cu unul de-al meu.. dar el a insistat, si am inceput sa-l iubesc.
auzi si tatal tau s-a recasatorit in arabia lui saudita? da da, cu o fata de treaba.
nu-mi zice ca sunteti si prietene pe facebook.
ha ha, nu chiar, dar vorbim. e fata buna. mi-a trimis un cadou cand m-am maritat. e deschisa la minte.
hai ca e bine. ma ingrijoram aiurea. mersi de poveste, mis ola.
multumesc si eu mis corina de conversatie. si de steag.



cautari de sine, binecuvantari si alte maruntisuri

ma lupt cu mintea-mi sa ma debarasez de griji. fac o crema de dovleac, cu mult patrunjel si usturoi crud. desenez cu toma, el dinozauri, eu flori. fac curat in casa, toma vede insa lucrurile mai creativ de-atat si rastoarna jucarii si carti pe podea. ma rastesc, el se uita in tavan si umfla obrajii. e satul de invataturile grele ca litera m. isi scrie numele: o, t, un m anevoios si un a asumat. nu-l grabesc, nu-l corectez. e cautarea lui. iau si eu un stilou si incropesc un calendar al mintii; trec in el tot ce m-ar tine sanatoasa. scriu repede, de parca asteptam de mult sa umplu rubricile astea ale armoniei sinelui. planific sa ma ingrijorez mai putin, sa respir corect macar miercurea, sa fac yoga macar martea si joia, sa beau vin duminica si sa pictez vinerea. sa merg pe acoperis sa-mi scriu visele lunea, iar martea sa fac curat la baie. sa-mi aud parintii macar vinerea, iar prietenelor de suflet sa le scriu mai des. imi ordonez binecuvantarile in functie de inima, minte, casa si job. desenez in fuga 4 simboluri si le umplu cu sensuri, frumos tiparite unele sub altele, de mana mea cu dor de suflet. toma sare de pe canapea pe salteaua de pe podea. stai ma, nu vezi ce treaba mare fac? imi spune ca-l doare nasul. pai daca tot sari in el! mai culca-te sa termin si io calendaru sanatatii autoimpuse. lui ii curge sange de pe nas. inima imi sta brusc. il sterg, il pup. nu scrie nicaieri in calendarul meu destept ce sa faci cand sangereaza copilul. enough with the red! zice toma despre sangele de pe servetel. it is hurting? il intreb. no! ma linisteste el si ma trimite la lista cu binecuvantari. scriu imediat in simbolul inimii, faptul ca suntem in viata, si reusesc sa ma bucur de asta. el adoarme in sfarsit, dupa ce v-a fi cantat, desenat, modelat, sarit, spalat ziua asta cu toata energia. merg sa mananc vreo 2 banane si sa trec si eu ziua la impachetate. vantul nu bate nimic in seara asta. semn ca e de stat in neclintire si alungat ganduri unul cate unul.

marți, 15 septembrie 2015

din of in of peste punti subrede pana la luna si inapoi

trece clasa lu toma ca un tren de copii prin gradinita, cu mogaldete tinandu-se de umeri si tintind spre locul de joaca, uu cichi cichi cichi..uuu
ma pitesc. toma arunca o privire plina de speranta in birou. privirea nu-i aduce nimic. doar imi rupe mie inima.
sta acolo in tren, cu mainile pe umerii unui coleg, si-si vede fara rost de drum,  catre o gara pe care n-a ales-o el. ma ghiceste prin gard si ma striga plangand. merg si-i pup manuta ca o caisa coapta bine, printre ulucile verzi. el imi spune: i don't want here. raspund ca asa e in viata. mai si doare. dar mami il iubeste, iar cand termina treaba, ne imbratisam.
nu e ca si cum as atribui prea mult romantism momentului, dar incerc sa masor cu constiinta mea cam cat doare gandul lui si pana cand.
vorbim in fiecare seara despre jobul meu si universul lui, luate impreuna, despre cum nu ma pot concentra daca el imi misuna intr-una prin birou si cum e nedrept fata de ceilalti copii, ca el sa-si pupe mama la fiecare 5 minute, iar ei sa-si gaseasca singuri consolarile, cu tovarasele de grupa-mame de imprumut, atat cat s-or pricepe si ele sa consoleze, daca n-or fi pierdute in dramele proprii. of.  
inca mai visez la ziua in care in invatamant vor lucra numai oameni care intai iubesc copiii, apoi se pricep sa-i inteleaga, iar in cele mai din urma, invata sa-i gestioneze si sa-i ghideze armonios prin vartejul copilariei.
prea multe gagicute cu gust la asortat geanta cu tricoul si cu zambet serviabil, se inhama la profesoreala. prea multe doamne obosite de atata plans de copil, se reped sa ridice tonul. ne strecuram printre compromisuri si tragem de zi s-o numim lucratoare.
o mama obosita de cand o stiu, vine sa-si culeaga copiii de la gradinita. ii marturisesc ca toma se joaca frumos cu amandoi baietii ei si o complimentez pentru cum isi face datoria acasa, fiindca toma alege numai energii pe spranceana.
ea e magulita de compliment. sta sa planga. mama ei a murit saptamana trecuta.
mis corina, e asa frumos din partea dvs ca ma complimentati. asa obisnuia lumea s-o complimenteze pe mama mea, despre cum ne-a crescut pe noi.
o imbratisez. plange zguduit.
nu mai plange, ii spun. fii fericita ca visul bunei cresteri s-a transmis de la mama ta la tine, iar rezultatele se vad deja. eu le vad, toma le simte. mergem mai departe. ea imi mai multumeste o data.
oof, ii spun ca mama mea e in romania si ca mi-e dor si mie de ea. si ca desi e, uite ca nu e. iar gandul ca sunt aici departe de ea, ma face sa imi pun alegerile de viata la indoiala. si-i mai spun ca uite in imbratisarea asta, eu ma gandesc la mama mea, cum ea se gandeste la mama ei, si ca le suntem datoare copiilor nostri cu fericire iar mamelor noastre cu multumire.
ziua se termina. imbratisarea cu toma isi scrie menirea. zic, vezi ca ne-am gasit! ii povestesc despre cuvantul trust si el zice ok.
strada e rupta in 2. se sapa, se monteaza niste conducte, soferii injura. un avion deasupra noastra ne indeamna la privit cerul. oameni cu bani de bilet. traversam un pod improvizat. toma e precaut. ii dau incredere. imi amintesc cum saream eu cu mami parleazul spre gusoi, cand mergeam la mamaia. e adevarat deci. tot ce s-a fixat cu incredere in copilarie, nu mai pleaca. terminam podetul. toma chiuie. I am strong. you are very strong!
mami, can i run? yes you can, but when a car comes, you hold my hand. alearga alearga, iar eu sunt la un pas de furnica de galopul lui maruntit.
toma this is a bigger street. give mami your hand. sorry.
i'm sorry i meet you too, imi zice el cu o incredere pe care n-o stiam pana adineori. cand se da mare, striga look at me! cand inotam in mare mi-a zis: look at you! mi- a placut generozitatea cu care stie el sa se bucure.
in strada mare a strigat taaxi. din taxi se vedea luna printre blocuri. el a zis: moon, no moon, moon, no moon... in functie de cum se pitea luna ca o mamaliga printre blocurile nefericite ca padurea lu camil petrescu. hai ca iar divaghez.

marți, 8 septembrie 2015

who built the man?

imi place cum se uita toma pe fereastra in adancul lucrurilor. cum capteaza din unghiul lui de cuprindere initiatica, detalii vii sau inerte, pe care le desleagam dis de dimineata, ca sa tapetam ziua cu sens.
lunile se inghesuie unele intr-altele si uite grabis grabis parca-l vad implinind 3 ani rotunzi ca iubirea nemintita.
- tati, who built our building?
- a man, long ago.
- and who built the cars?
- some chinese man.. nowadays.
- and who built the MAN?
- oo, there are few theories about that..
- who built TATI?
- ghedu and teta [ bunic si bunica in araba]
- and who built MAMI?
- mamaia and tataia
- and who built Toma?
- who do you think? il intrebam amandoi
- Pucioasa raspunde el nesigur.
There is a good amount of Pucioasa in you, but you were built here in Cairo! 
Beau o gura buna de cafea si sunt buna de plecare, desi magulita de existentialismul conversatiei.
El il pupa pe tati, apoi ma invita si pe mine sa fac la fel si iesim pe usa.
Ce zici de dialogul asta adanc? il intreb pe tatalutoma in drum spre lift.
Care? Asta cu cine a plamadit rasa umana? Adanc, intradevar. Hai sa nu uiti sa dai bip cand ajungi la gradi.



joi, 3 septembrie 2015

in joaca pe scena mare

se joaca toma cu o curea de piele si-un taxi de lemn. cureaua e strada pe care goneste taxiul. zic uite sa nu ma mai invinovatesc ca nu i-am luat masini si piste. termina cu taximetria, apoi isi baga cureaua in chiloti la spate, ca o coada si-o ia la galop. e frumos cum se descurca sa nu se impiedice si-mi spune: i'm a horse, mami. si eu zic bravo.
gata si galopul, isi prinde cureaua de masina lui ca o placa de skateboard si-mi zice: i need the car to be a horse. sigur, raspund in timp ce intind niste rufe la uscat. il aud vorbind in locul masinii: ok, i will be a horse. cum e el si taximetrist si cal si masina, toate in 5 minute si-o curea.
you washed the yoga t-shirt? ma intreaba el de nicaieri, ca sa inteleg ca oricat de patruns ar fi in inchipuiala lui, e mai prezent ca oricand. ii spun ca asa facem, spalam hainele dupa fiecare purtare, sperand eu sa cresc un responsabil.
el intinde pe pat un prosop bej si unul albastru si-mi spune: i did a beach for doggy and rabbit. imi amintesc de primul workshop de storytelling la care am participat, ajutand un irlandez inimos sa intinda pe podea un cearsaf bleu ca o mare si unul maro ca un continent. unde au zburat 9 ani? ce-a facut teatrul de cand m-am desprins? ca sa nu plang imi spun ca nu m-am desprins niciodata. aplaud in fiecare zi. plang si rad, joc fara bilet pe scena mare.
termin de intins rufele, scot pizza din cuptor si ne asezam la masa.
toma, nu mai umbla fara papuci!
golanul se incalta cu adidasii mei si chiuie de bucurie.
insfaca un bon fiscal si deseneaza pe el 2 linii in doru lelii. a gift for you, there you go. si-mi inmaneaza bonul.
mai taci ma, gura sparta.. si hai la pizza.

sa nu lasati povestile sa moara

coc niste vinete in cuptor, sa uit ca ma doare capul. ma lungesc langa toma dormitul, sa fur niste liniste. o furnica isi croieste drum spre obrazul cu somn si-o razgandesc la jumatate. sa ma ierte tibetul ca n-am gasit intelepciune s-o crut.
scriu cu opinteli, de parca refuz sa merg inainte pe calea tabletelor. sau poate ca tabletele astea au fost create ca sursa finala de divertisment. ele te tin ocupat fara sa te implici. nu dai, primesti numa. creierul se spala intr-o singura directie. net sa fie, ca apoi se ocupa google de tot ce nu stiai ca-ti trebuie. numa sa le dai numarul de la pantofi si numele de fata al lu maica-ta, ca iti aduc ei la nas marfa, jocu. te zgandara ei unde urmeaza sa te manance, dupa ce-ti vor fi facut portretul gandurilor robot.
hai ca iar am divagat. asa ma supar eu cateodata pe progres de teama c-or sa piara cartile. c-or sa stea copiii ca stancile cu tablete in maini si-or sa uite sa se priveasca, c-or sa moara povestile gurilor, c-o sa ne plimbam goi de intentie unii printre altii, fara sa stim sa ne eliberam daca nu e net.
am ajuns sa merg sa-i rog pe copii sa ma lase sa stau cu ei la masa, in timp ce ei isi vad de un lucru manual liber-ales. ii intreb daca pot sa le cant niste povesti in timp ce ei lucreaza. o fetita a zis: ce idee buna, putem sa cantam cu tine in timp ce lucram. ne-am hlizit, unde n-am mai stiut am scos limba, ei au as curat, iar eu am improvizat.

cand n-a mai fost rost, mi-am luat cartea si-am plecat, senina cum venisem. m-or povesti parintilor lor pe seara, iar ei marturisi-vor maine ca mis corina nu stiu ce le faceti, dar e de bine. m-am deprins cu laudarosenia.
hai ca merg sa-ntorc vinetele in cuptor si sa purced la zacusca asa cum m-am dat mare. sa nu lasati povestile sa moara!

sâmbătă, 29 august 2015

cheia iertarii

m-a trezit toma batandu-ma usor pe umar si cerand mniam mniam, adica smoothie.
si cum curatam eu un mango baban, m-a traznit asa cheia iertarii. detasarea.
lucrez la mine de vreun an, de cand mi-am propus sa iert atunci cand imi vine sa acuz.
n-am contorizat cata pace am acumulat de cand fac exercitiul asta, dar il dau mai departe ori de cate ori ma conectez cu cate cineva interesat de pozitiv.
ei si ma tot intreb printre ganduri cum sa fac sa iert atunci cand imi vine sa acuz? cum sa de-click instantaneu, cand am toate motivele sa cred ca dreptatea e la mine, ca eu chiar nu gresesc, ca acuzele mele se justifica.
am invatat sa duc mai putine lupte cu oamenii care n-au rol semnificativ in viata mea.
iar pe cei fara de care n-as fi eu, sa ma supar mai rar, sa dureze mai putin, sa iert, sa ma scuz, sa repar.
ei, dar nu merge mereu asa uns. uneori nu-mi ramane decat sa plang. ca daca n-as plange as acuza, as ironiza, as arata cu degetul.
si cum zdrobeam eu mangoul de dimineata, hop mi s-a nazarit 'detasarea'. da ma! daca ma detasez emotional, iert imediat.
maama, ce misto!
repet gandul sa fug sa i-l spun lu tatalutoma, la primul pahar de smoothie.
stai! imi spun. tatalutoma. pai p-asta il iubesc calumea. cum sa ma detasez brusc de ce simt pentru el, atunci cand imi vine sa -l acuz? de un sa-l iert cand l-as strange de gat?
aa. deci nici revelatiile nu mai sunt ce-au fost odata. iar e greu. 
macar am mai facut un pas pe drumul logic al inimii. pasul detasarii.
arunc 4 banane in blender, storc o portocala, il aud pe toma asteptand.

gata mami, vin. inchei revelatia asta si vin.

il gasesc pe tatalutoma la laptop. isi zice: aah. stiu.
ecranul lui negru, cu subrutine galbene, gafaie de-atata programare.
a gasit si el un secret, in matematica mintii lui care promite sa ne imbogateasca. cica sa-mi mai tin inima in frau o vreme.
auzi tati, am gasit cheia iertarii, atunci cand imi vine sa acuz. e detasarea!
what? se arata el interesat, dar il tradeaza mima onesta a implicarii in salvarea cibernetica a planetei.
eeei, zic eu in gand. am aflat adineauri cum sa ma detasez cand te-as strange de gat.
nu fac public gandul, dar toma mi-l ghiceste si mi se arunca la gat.
bem licoarea asta de inceput de lume si asezam revelatiile, fiecare cum se pricepe.
dimineata e gata.




miercuri, 26 august 2015

sentinte de drept in legea junglei

e ora 3, ca daca n-ar fi, nu m-as fi trezit, sa ma foiesc, sa ma intreb, sa ma doara gandul.
toma cere apa. tatalutoma ma intreaba: frici? raspund ca nu, dar ca ma simt mica.
stiu discursul asta, mormaie el. si niciodata nu esti prea mica, miss positivity.
ma duc sa blog.
really? la 3?
daca stau pe perna, nu dorm. iar daca scriu, ramane!
fa cum simti.
ma uit in josul etajului 8. dorm toti obositii zilei. o pisica traverseaza o strada dupa ce va fi explorat gramada de gunoi de la colt. niste baieti fumeaza ceva intre 2 masini si vorbesc in soapta, sa nu mi-l trezeasca pe toma.
uite ca respectul n-a murit.
in tara necontractelor, in tara tocmelii perpetue, imi cumpar portia de respect la negru, in miez de noapte cuminte si platesc cu nesomn.

ieri m-am intors de la gradinita dezamagita de oameni si l-am intrebat pe tatalutoma daca o sa traim greu mereu sau daca ne asteapta undeva o viata fara griji?
el a zis ca unele zile or sa para grele, dar ca invatam sa take it easy. si apoi suntem iubiti si iubim, iar asta ne salveaza. toma rade ca un adolescent. 

o sa ma doara pana am sa mor oamenii care spun ca vin si nu mai apar. si nu suna sa se scuze, sa te reorganizezi, sa-i ierti. o legea junglei muncii. punctualitate de sezon, curtoazie de mod, responsabilitate de loc. 
muncim toti pe nescrise. trebuie sa gasesc piatra filosofala a motivatului de oameni. vorba buna nu ajunge, nici umorul, nici puterea exemplului. 
e ceva mai presus de intentia mea. e o drama acolo in viata fiecaruia, care rastoarna aproape orice inceput onest.
minciunile se disculpa unele pe altele. nu mergem nicaieri, dar nici nu stam. dansam asa ca nebunii dansul neproductivitatii. loteria viselor pe termen scurt.

ma trezesc din somnul dezamagirii universale cand in birou mi se aduc 2 baieti de vreo 9 ani, de catre o avocata copiilor de la after school.
engleza ei e minima, dar din gestica-i agitata si din lacrimile cretului cu ochii albastri, inteleg ca tuciuriul l-a pocnit pe cret in barba.
tuciuriul e impietrit de vinovatie. blondul plange curat, semn ca viata e buna cu el, in general.
cum s-a intamplat? intreb
avocata ma asigura ca-mi aduce un martor cu o engleza mai buna si cazul se suspenda pentru o clipa. 
iau ca o netrebnica telefonul si fotografiez sentimentele momentului. de parca imi e frica sa nu fuga viata pana vine martorul.
ei raman pe pozitie, fara sa ma acuze. numai copiii ma mai inteleg.
il invit pe tuciuriu sa ia un servetel de pe birou si sa-l dea plangaciosului.
se face precum am cerut, iar plangaciosul se curata de lacrimi.
vine martorul. aflu ca se jucau hi 5, si ca din intamplare cretul s-a interpus unui hi 5 care nu ii era adresat si-a primit un podul palmei in barba.
te-ai scuzat? il intreb pe tuciuriu.
n-am apucat.
atunci, te rog..
sorry, zice el sincer.
cretul accepta.
trimit dupa gheata la bucatarie si-l anunt pe cret c-o sa intocmesc un bubu report, pentru mama lui eventual ingrijorata. punctez ca vinovatul s-a scuzat si-i trimit in gradina impacati.

mai scriu numai cum isi face minunea de toma teatru de lumini si umbre pe perete, inainte sa adoarma, in timp ce noi ne uitam la un fim iranian, care nu ma ajuta deloc sa ma impac cu partea asta de lume.
apoi se joaca singur de-a v-ati ascuneselea pitindu-se discret sub cearsaf si reaparand cu zambete. adoarme pe nebanuite si-i pup umerii ca doua caise.

adorm si eu amestecata, cu griji si cu bucurii, cu dor de ai mei, ca sa ma trezesc in cateva ore cand grijile vor fi invins, si sa scriu bucuriile, ca sa raman pe plus, dupa ce voi fi facut socoteala zilei.






vineri, 21 august 2015

inapoi la arta

blogul asta s-a nascut sa se scrie pe furate. ori cand doarme toma, ori intre 2 sedinte, ori inainte sa rasara soarele, dupa ce voi fi apucat sa ma cracanez cu gratie in 3 pozitii de yoga.
scriu cu mintea povestile fiecarei dupa-amieze, pe la 4.40, cand cade lumina mai bine peste sepia orasului. evenimentele se inlantuie, am intriga, am zeci de puncte culminante, am metaforele in piept, dar n-am vreme sa ma astern la dactilografiat.
si le las acolo intr-un colt de gand, le amestec cu povestile zilelor urmatoare. vine apoi peste toata tihna nepovestita inca lumii, o bomba in miez de noapte. imi plange ochiul stang o lacrima fix acum, semn ca inima n-a uitat bubuitura care a asternut intre noaptea de miercuri si dimineata de joi un vid greu, ca un carlig cu punct la capatul unui paragraf afara din context.
o bomba ca un zar aruncat pe tabla noptii de jucatorii care nu se mai satura sa distraga atentia masei de la firesc. daca nu cumva firescul sta sa se scrie cu praf exploziv iar naiva sunt eu.
am stat asa cu ochii in tavan si cu bratele pe toma si pe tatalutoma.
ne-am pupat unii pe altii, iar ei s-au culcat la loc, ca barbatii.
numai eu am ramas intr-o suspensie noua, si iar plang.
si nu scriu sa ingrijorez pe nimeni.
suntem bine. viata s-a intors de unde nici nu plecase. lumea e plina de greu. toate neadevarurile sunt bombe. unele bubuie pe dinauntru, altele se aud din strada, altele troznesc sub forma de artificii- fericire de imprumut, lumina fortata, rasete abuzive.
ce-a facut bomba cu mine? m-a trimis iar la viata, la bucuria clipei, la piciorul peste picior si la vinul ..amarui, dar cine sta sa-l mai acuze?
l-am lasat pe toma sa picteze fara sa-i sugerez nimic. a zburdat cu pensula, cu pliculete de ceai, cu servetele, cu mana libera, a desenat oameni, fluturi, autobuze. a varsat apa pe jos si nu m-am suparat. a manjit canapeaua si n-am zis decat: doar pe masa, mami. iar el fiindca n-am strigat, s-a conformat.
a mototolit 2 desene si mi-a zis: for yuki!
adica pentru prietena lui japoneza la care mergem azi. asa stie el sa impacheteze. 
de cand avea vreun an si 4 luni si-a inceput sa picteze, i-am pastrat arta si-am daruit-o oamenilor cu care am zambit. el a invatat ca nimic nu e in van, astfel ca inima pe care o pune in fiecare desen si mototoleala de dupa, sunt dovezile asumarii lui colosale, ca arta nu e a noastra, e a celor pe care ii iubim, a lumii. 
s-a culcat dupa 2 ore de manjeala. am curatat masa de lucru, am documentat cateva opere, am aruncat niste 'erori de tipar', am ales pentru inramare desenul alaturat, pe care toma il explica asa: un humpty dumpty care il spala pe un alt humpty dumpty, cu furtunul.
apoi mi-am pus vinul asta amarui, sa va mai povestesc si voua viata.




marți, 11 august 2015

hai cu rodia printre haters!

cum a fost ieri la spitalul in care urmeaza sa lucrez cu inimi proaspat iesite din operatie, povestesc alta data.
pe scurt, se moare, dar se si spera, se minte, dar se si repara.. trebuie sa stau in focus, n-am voie sa ma dedau la emotii adiacente, care m-ar dezumaniza si m-ar intoarce acasa cu sufletul greu. copiii sunt conectati care la te miri ce aparat si ma vad cu fiecare din ei, poate o data in viata, intrucat niciunul nu sta in post operator mai mult de o saptamana. sunt cateva mii care isi cer si ei dreptul la inima carpita, asa ca ne pozitivam pe banda.
in fine.. e mult de digerat.

pana una alta, la gradinita m-am apucat de dereticat. m-ar pupa maica-mea sa vada cum golesc sertare, arunc vechituri, fac loc, mobilizez copiii la organizat jucarii, pictam un perete fara viata, ne balacim la 45 de grade intr-un lighean albastru.
o rog pe tanti de la bucatarie, in a carei prestanta n-am reusit inca sa-mi depun increderea, sa-mi faca si mie o cafea, daca e.
ea cica are niste treaba; mai tarziu, daca e..
opa!!
peste o ora jumate merg la bucatarie, si-o mai intreb de cafeaua mea, daca e..
ea imi spune ca nu e libera.
eu ii spun ca mi-o fac eu, daca e, numai ca n-am vrut sa intru la ea pe teren.
ea nu stie daca sunt sarcastica sau draguta. eu multumesc oricum, si ies.
termin de pictat peretele, merg in birou, gasesc o apa maro si deduc c-ar fi cafeaua mea. o gust. nimeni nu mi-a mai tras o astfel de palma. e prima doamna de bucatarie, din cele 10 joburi in care m-am petrecut in egipt, care nu-mi gusta entuziasmul.
iau apa tulbure si merg la bucatarie.
ea intreaba: ce-i asta?
eu: ca sa vezi, ca la fel te intreb si eu.
ea e incurcata.
ce zici sa mai incerci una?
sigur, ma linisteste ea cu un zambet dinala care nu trebuie nimanui.
ooof, ce plina e lumea.
cafeaua numaru 2 iese buna, dar la suflet nu se duce.
nu ma intreb unde am gresit, nu e vreme.
printez niste evaluari, planific pentru maine, pup 2 copii, trezesc aproape din somn doua profesoare maritate cu aparatul de aer conditionat. o tanara speranta isi prinde unghia lunga si vopsita cu oja neagra in butonul dozatorului de apa. aau, striga ea ca o zambila.
hai pisi ca se rezolva, numa ca unghiile astea in camera bebelusilor, n-au intrare. deci pana maine le dai alt aspect, ce zici? daca nu te superi, of course.
da da, imi confirma ea cu ruj aprins.
se trezeste toma, imi strang catrafusele, multumesc cui merita si plecam acasa.
dintr-un magazin ieftin imi zambeste o traista de rafie, cu un print fresh: numa fructe si legume, cu stropi de roua pe ele, ca-n publicitatea mintita a hipermarketurilor de succes.
hai ca-i iau una lu tanti de la bucatarie, si-o rog maine sa doseasca in ea toata pungaraia de plastic de care nu mai ai loc sa faci si tu o cafea buna, in bucatarioara gradinitei.
sarsanaua asta fresh, e mare cat un frigider, radical din radical din radical de dragonu rosu.
toma ma intreaba, ca un barbat adevarat: we need it?
we do! raspund eu mai femeiesc ca grija.
luam un porumb copt din strada, il rupem pe dindoua, si ne vedem de drum.
e vremea rodiei, imi striga o lada de pe trotuar. in araba rodia se cheama: romana. nu glumesc.
ee, hai ca de maine mai trimitem la inima niste combustibil, sa mai razbim printre haterii de ocazie. (mami, haters adica rau-voitori)




duminică, 9 august 2015

sens in forma de inima!

am doua imagini care mi-au ramas pe inima, respectiv toma inotand cu o prietena in varsta, in piscina ei cu martini cu gheata. asa m-am bucurat de moment, dar asa as fi vazut-o pe maica-mea hlizindu-se acolo in apa cu toma, ca imi ofteaza laptopul pe piept in timp ce scriu!
apoi am vazut un bunic pupat apasat de nepoata lui. el a intrebat: ce-ti trebuie? ea a zis: tu! el a pupat-o la loc si am simtit cum lumea intreaga s-a topit in iubirea lor. l-am vazut in gand pe taica-mio pupandu-l pe toma si laptopul iar imi ofteaza in timp ce butonez.
cum ne plimba viata prin momente! 
cum zambim sa ascundem greul! cum dam viata noua cu zambetele astea pe jumatate planse!

m-am ancorat in jobul nou. copiii imi rad sincer, m-ar imbratisa, iar eu zic sigur ca da. bucuria aia a reintalnirii, sedimentul emotiei bune. 
subordonatele imi zambesc sceptice, le asigur pe cat pot ca n-am venit sa le controlez, dar vreau sa le simt inima in timp ce se dedica copiilor, iar inima asta nu iese usor din chingi. cuget, planific, zambesc, las ziua sa treaca fara sa ma supar.
toma se integreaza ca un erou, impartasim minuni si griji, doarme 3 ore, iar eu fac pace cu universul.
schimb impresii cu parinti ingrijorati, ii invit sa-si verifice fericirea, ei imi zambesc ca dintr-o alta galaxie. apoi apar copiii lor, care m-au inteles deja.. si temerile se mai evapora.

ma asteapta un job de weekend, o minune de proiect in care ma angajez sa vizitez un spital de copii operati pe cord, sa stam de vorba saptamanal, sa incropim un atelier de desen, sa le dau incredere si sa decorez peretii sectiei de pediatrie cu desenele lor despre care stiu deja c-or sa-mi fure inima.
asa o fericire noua ma imbraca la gandul initiativei asteia, ca n-am cuvinte s-o metaforizez.
imi promit sa mananc multa salata, sa beau smoothieuri groase, inainte sa vizitez spitalul asta guvernamental, ca sa minimizez riscurile expunerii. 
abia astept. mi-era dor de cotloane noi.
imi amintesc neputinta cu care am primit vestea concedierii de acum vreo luna.
greul pe care am refuzat sa-l las sa se instaleze, optimismul orb cu care am stiut, am vrut sa stiu, ca sunt mai necesara altor suflete, macar pentru moment.
imi fotografiez oboseala in oglinda liftului. ca si cum vreu sa verific ca nu ma mint.
il intreb pe toma daca e fericit ca suntem impreuna la gradinita. imi raspunde cu un yes mai asumat ca o hotarare guvernamentala. 
ma topesc spaland apoi vase si rufe, dar inima nu se vaita. beau o bere. am planuri noi. sensul e iar prietenul meu!

luni, 3 august 2015

don't be afraid of your fears!

in taxi toma isi vede de ganduri pe partea lui de carosabil.
incerc sa il protejez cumva de vreo eventuala zdruncinatura, care l-ar apropia cu gura de fereastra deschisa, dar el imi da mana la o parte: leave me alone mami.
eu trag mana si oftez. ii dau spatiu si-mi ancorez totusi intentiile intr-o eventuala anticipare a zdruncinaturii de care ma tem.
ma pierd si eu in dreapta haosului. am senzatia ca parca taman azi toata lumea se angajeaza in depasiri riscante. taximetristul n-a zambit deloc de cand ne-am urcat. un nefericit!
pe o motocicleta un tata cracanat, o nevasta adunata, un bebelus de vreo 9 luni sa zic, dormind in brate la maica-sa si-un alt copil de vreo 9 ani, pe coada motorului. gonesc toti 4 intr-un dans nebun, pe care daca nu-l marchez aici, mi-e ca-l ia viata ca atare. fratele mai mare nu se tine de ni mic!
are mainile sigure pe genunchii ascutiti. abdomenul ii e ancorat bine in profilul maica-sii, care insa n-are timp de el, ocupata fiind cu somnul cumva nelinistit al bebelusului din poala-i.
vizitiul, capul familiei, motoristul, tureaza cu incredere. 4 personaje care-si vad de propriile povesti in povestea colectiva a drumului lor catre cine stie?
ce sa fac eu cu imaginea asta?
ce sa invat eu despre ea? sa invat ca viata e acum si ca nu stim nimic despre mai incolo?
sa invat ca oricat de greu pare la tine in cerc, e loc de mai greu in cercuri vecine? 
ca oricat de importante iti sunt convingerile, mai faci si concesii si nu mai pierzi timp sa le regreti?
ca oricat de conectati am fi la aceeasi poveste universala, in definitiv echilibrul propriu tine de fix fiecare din noi. te tii sau te pierzi. dormi sau afli. castigi daca trebuie, sau pierzi daca nu e de tine.
n-am indraznit sa ma urc pe un motor pana acum. 
m-o convinge toma in adolescenta lui zbuciumata, si m-o da o tura usurel cand mi s-or mai fi asezat fricile.
si ne-om opri la cafeneaua din strada si-om bea in cinstea vietii care goneste fara scrupule, fie praf, fie ambuteiaje.

duminică, 2 august 2015

cum fugim de viata, pe internet

ziua curge calda, intensa, transpirata, revelata.
ne zgaim la piramide, ne imaginam cum era cand era, il intrebam pe toma ce simte, el se grabeste sa nu-i placa, pana nu intelege.
urcam prietena din romania pe cal si-o lasam sa se elibereze. toma ii face cu mana. be careful biancaaa!
imi lipesc spatele de o piramida si stau acolo in neclintirea vremii. inchid ochii in linistea asta mare si-o respir calda cum vine ea.
gresesc incercand sa-mi verific gandurile, apoi inteleg ca astfel de momente sunt despre ne-gand. 
imi imaginez iar proiectul global al ne-aerelor conditionate. visul meu din sertar, cum ar spune italienii.
vad o lume neelectronica stand de vorba deadevaratelea. cum mai stam si noi azi din cand in cand si simtim ca ne apropiem de perfect, ca reusim sa luam clipa prin surprindere, apoi ne surprinde banalul pe noi, si uite cum ne grabim sa postam pe vreun mediu ireal, ce-am trait noi in real si ne-a placut.
tot internetul asta e si el o frica. e frica omului de stat drept in fata restului de oameni.
frica de nestocare. frica de pierdut informatia printre degete. frica de fuga. fugim prin pozele alora care au avut curajul sa fuga, dar care se tem de alti demoni, pe care n-au apucat poate sa ni-i impartaseasca, tot de frica.
fugim prin replicile oamenilor care stiu sa spuna mai bine ca noi, si trece ziua fara sa incercam sa ne spunem noua insine un adevar util.
ne-am dedublat, de frica.

ne scriem lacrimile pe dinauntru si fortam zambetele pe facebook. e totusi semn ca pozitivul se screme spre perpetuare. fals asa, dar isi da silinta.

sare toma pe viu in baltoaca vie si-l postez fuga pe internet, sa dau si lumii viata. sa ma dau mare ca uite cum traiesc eu deadevaratelea si colo si colo, si-n real si-n fantastic, si-n adevar si-n minciuna. 
obosesc totusi de-atata concret. in felul asta il reped pe toma poate prea devreme. caldura ne topeste bunul simt. 
se arunca toma imbracat, in piscina cu apa de alaltaieri. nici nu ma supar. bianca zice: hai ma cori ca-mi pare bine c-am venit si te-am vazut relaxata langa copilu asta. imi place asa.
vine noaptea. aduce si niste sfarseala pentru entuziasmul lu toma. il spal pe cap cu urlete.
ne impacam si povestim in soapta, pe perna.
arunca el 3 injuraturi de inceput de golaneala, cum fac toti baieteii cand descopera vulgarul.
o sa se supere mamaia de la pucioasa, dar eu tot postez ce-a rostit copilu: penis, penis, penis. 
eu am zambit obosita.
you don't shout anymore? ma intreaba el surprins.
no, I don't. si-l pup.
and tati doesn't shout?
no. do you think we shout too much? intreb eu incarcata de vinovatia parentingului pe alocuri neasumat.
no, not too much! 
multumim, atunci!
as fi vrut sa va scriu mai multe despre obsesia internetului, despre cum nu mai putem noi sa ne bucuram fara sa impartasim sau sa judecam fara sa traim sau sa visam fara sa contureze altul visul inainte, de parca ochii altuia tre sa se inchida ca sa inceapa visarea noastra. of.


sâmbătă, 1 august 2015

toma respira ca un om mare

gazduiesc in cairoul inimii o prietena din romania, pentru vreo saptamana.
o plimb prin praf cat e ziua de lunga, ii arat metropola si-i masor cu puterea constiintei zambetul curat al fiecarei revelatii.
asa vin unele raspunsuri, intr-un haos canicular, in urlet de rugaciune, in gaz de tuk tuk, in ceai cu menta si cu 2 de zahar.
ne hlizim ca sa nu ne vaitam, mancam pe nefoame, povestim din vieti impachetate deja, concluzionam pe fuga adevaruri simple. 
toma isi canta englezismele printre istorisirile noastre de femei-gata.
imi place vizita ei in viata noastra. m-a ajutat universul si c-un nejob, astfel ca putem sa cutreieram in voie, pe unde stiu deja ca miroase a spirit.
vantul bate cald, strada freamata, oamenii zambesc intr-un welcome to cairo perpetuu.
intelegem ca viata e grea si colo si colo, ca inima bate uneori ca nebuna, alteori din inertie, in orice limba s-ar conversa pulsurile.
ca unii oameni inteleg mai repede, fiindca au suferit mai mult sau ca altii par sa nu inteleaga nimic, dar ce stim noi despre tacerile lor?

sunt mandra sa-i arat un tahrir cuminte, la aproape 4 ani de cand l-am tras in piept cu gaz lacrimogen cu tot, indragostita de revolutionarul meu lung si cinstit. mi se deruleaza ca un diapozitiv imaginea milioanelor de protestatari, a elicopterelor circumspecte, a fumului greu, a emotiilor amestecate, a iubirii aleia de inceput, care e in sine o revolutie.

toma respira ca un om mare. calca impacat pe urmele neimpacatilor. 
duce mai departe lupta pacii. inmoaie sufletele ranitilor, rescrie sperantele debusolatilor. 
dau o lira si-l masor, la drumu mare. are 12 kg si 93 de cm. un metru aproape de initiativa. 
sare in 2 baltoci, de 8 ori. bianca e fericita sa-l vada liber.
el o canta in slagarele lui si-i deseneaza un humpty dumpty dintr-o bucata, cand ne asezam la o terasa.
uite ca am nascut un copil si-l port cu mine prin viata. il adaptez la greu, cum ma adapteaza el la minune.
simbioza mersului inainte cu fruntea sus si cu talpa in baltoaca.
visul ochilor mei deschisi, sau inchisi, stralucind de nemaipomenit.





duminică, 26 iulie 2015

the broken country of everything worls

e aproape ok sa n-am un job stabil.
nu cred ma auto-conving, ci ma deschid, in caz ca va e teama.
e ok sa nu reped copilul somnoros; sa-l pup lung pe obraz si sa-l las sa ma intrebe tot ce vrea el sa afle in dimineata asta.
e ok sa storc portocale, sa fac o pasta de susan cu multa lamaie.
sa dansam toti 3 si sa ne uitam pe fereastra.
sa plec tarziu de-acasa, sau devreme, fiindca timpul e oricum o paranteza, pe care o deschid si o inchid cu puterea constiintei, cam de cate ori imi dicteaza inima.
merg unde mai am inca de incasat o suma restanta. pentru ultima data, storc un discurs diplomat, clarific nedreptatile, zambesc fiindca pot si ies fara sa amenint.
banii or sa vina asa cum sper, asa cum i-am muncit, asa cum ii merit.
merg intr-un business center si cer sa vorbesc cu cineva de la departamentul de marketing al unui shop de renume.
sunt singura femeie de pe palier. vreo 80 de barbati, din care cam 8 stiu ce vor, iar restul sigur n-or sa afle azi.
imi pun intrebari despre tara in care traiesc si le las neraspunse. sunt unde am ales, fac ce pot cu cine sunt, schimb niste cutume si documentez aici pe blog ce-o fi sa ramana.
apare o domnisoara, gata sa ma ajute.. desi cam incurcata si ea. e cert cum intre atatia barbati, pierzi coeerenta, bodylanguage-ul lupta in defavoarea ta, ca o boala auto imuna.
are you italian? ma intreaba ea
no, better! raspund si zambesc.
I mean, your accent is...
Latin, I know. 
ea imi da o carte de vizita, eu ii dictez mobilul meu, ca o novice.
ma conduce la lift, printre optzecimea de 'in curs de-domni'.
cum e sa lucrezi intre atatia barbati?
ea e incurcata. imi raspunde uitandu-se in jos, ca you get use to it.
intru in 2 cafenele, intreb despre o carte pe care am uitat-o poate la ei. nimeni nu stie nimic. si era o carte buna, haioasa.
rasfoiesc un pliant publicitar sub-mediocru.
o tanara ma priveste adanc in timp ce traverseaza strada. ii zambesc.
corina?
da!
e fiica unei prietene egiptence, ma stie din povesti, ma iubeste deja.
are 23 de ani, dar a trait mai mult in europa pe cont propriu, decat in egipt cu parintii ei, deci energiile ni se impletesc.
sunt pentru prima data prietena in varsta a unei tinere misto, si asta imi da o stare matura de bine.
nici nu stiu cand am sarit de la 23 la 32. cand s-a produs inversiunea asta apasator de numerica?
observ ca poarta un inel care seamana cu al meu de logodna.
uaaau. eu il am din africa de sud, zice ea. o prietena din texas avea asa un inel pe deget, ne-am imbatat si-am intrat intr-un magazin, care ghici ce, vindea modelul asta de inel, pe care evident mi l-am luat!!
eu mi l-am desenat in cairo, ii spun, iar sotul meu l-a comandat unui argintar. l-am vrut fara pietre, fiindca sotul meu fusese implicat in revolutia din tahrir, unde se arunca la vremea aia cu multe pietre. si-am zis: enough with the stones. may our love make a change!
omg!!!! zice ea.
si eu pozez povestile mainilor amandurora sa ramana si ele marturia unei coincidente fericite in the broken country of every thing works, cum imi place mie sa complimentez egiptul.
ne despartim. o sa ne mai vedem.
e aproape ok sa n am un job stabil.