un copil a lovit ieri o fetita de la el din grupa. el e un hiperactiv neinteles, violent de ocazie, autist fara vina, iar ea sufera de un sindrom al picioarelor moi, care apasa cu frustrarea nereusitei, peste copilaria ei-sentinta.
asa e viata, complicata pe alocuri.
copiii astia sunt colegi cu toma si discutam despre ei, seara pe perna, sa ma asigur ca i-am integrat corect in realitatea lui norocoasa, ca e atent si intelegator cu ei, ca ii stie pe nume si ca ii ajuta sa zambeasca atunci cand lor nu le vine.
e frumos ca la varsta asta nu se pun etichete. copiii se observa atent, se intrajutoreaza, se ignora daca nu rezoneaza, dar nu se judeca.
m-am tot gandit cum s-o anunt pe mama violentului ca baiatul a dat in stanga si in dreapta. am intrebat-o daca a dormit bine, daca toate sun ok acasa si i-am marturisit ca la gradi e mai agresiv ca de obicei zilele astea.
ea s-a confesat ca acasa are aceeasi problema cu el si ca vrea sa stam mai mult sa despicam. am sfatuit-o sa se joace cu el, sa incerce sa-l inteleaga. sa-i citeasca seara in loc sa -l uite cu tableta in mana. ca lucrurile poate nu se intampla in ritmul/ cu viteza lui si ca alege sa loveasca, ca sa se exprime.
de dimineata baietelul a venit la gradi cu tatal lui si cu un buchet de flori, pentru fetita lovita ieri.
asa s-a facut ca ea a plecat acasa in dispozitivul care o ajuta sa se deplaseze si cu un buchet de trandafiri portocaliu-somon in mana.
mama ei plange de neputinta de a-i da fetei picioare noi si zvelte, mama lui plange fiindca el nu se uita la ea cand il striga pe nume.
le-am invitat pe amandoua sa picteze cu ei. ca vopseaua nu conoaste judecata, nu cere picioare ferme, nici cuvinte multe. stai asa pe o musama si amesteci galben, cu verde, cu mov. mami e langa tine si umple bucata ei de musama cu portocaliu. se rade, se creeaza, se construieste un pod.
se trece peste of. copilul castiga incredere. mami se invinovateste mai putin.
asa e viata, complicata pe alocuri.
copiii astia sunt colegi cu toma si discutam despre ei, seara pe perna, sa ma asigur ca i-am integrat corect in realitatea lui norocoasa, ca e atent si intelegator cu ei, ca ii stie pe nume si ca ii ajuta sa zambeasca atunci cand lor nu le vine.
e frumos ca la varsta asta nu se pun etichete. copiii se observa atent, se intrajutoreaza, se ignora daca nu rezoneaza, dar nu se judeca.
m-am tot gandit cum s-o anunt pe mama violentului ca baiatul a dat in stanga si in dreapta. am intrebat-o daca a dormit bine, daca toate sun ok acasa si i-am marturisit ca la gradi e mai agresiv ca de obicei zilele astea.
ea s-a confesat ca acasa are aceeasi problema cu el si ca vrea sa stam mai mult sa despicam. am sfatuit-o sa se joace cu el, sa incerce sa-l inteleaga. sa-i citeasca seara in loc sa -l uite cu tableta in mana. ca lucrurile poate nu se intampla in ritmul/ cu viteza lui si ca alege sa loveasca, ca sa se exprime.
de dimineata baietelul a venit la gradi cu tatal lui si cu un buchet de flori, pentru fetita lovita ieri.
asa s-a facut ca ea a plecat acasa in dispozitivul care o ajuta sa se deplaseze si cu un buchet de trandafiri portocaliu-somon in mana.
mama ei plange de neputinta de a-i da fetei picioare noi si zvelte, mama lui plange fiindca el nu se uita la ea cand il striga pe nume.
le-am invitat pe amandoua sa picteze cu ei. ca vopseaua nu conoaste judecata, nu cere picioare ferme, nici cuvinte multe. stai asa pe o musama si amesteci galben, cu verde, cu mov. mami e langa tine si umple bucata ei de musama cu portocaliu. se rade, se creeaza, se construieste un pod.
se trece peste of. copilul castiga incredere. mami se invinovateste mai putin.
sau poate ca e imposibil. eu pot sa pictez cu toma fiindca el stie sa alerge, fiindca el imi vorbeste mult si adanc si n-a lovit pe nimeni niciodata. ce stiu eu despre greul lumii?
Comentarii
Trimiteți un comentariu