marți, 22 iulie 2014

treaba cu menta

in cartierul asta nou in care ne-am mutat, un pic mai cosmopolit si cu vedere la nil din mai toate perspectivele - pe motiv insular, am sansa unor plimbari mai inspirante decat pana acum. murdarul se impleteste cu fel de fel de intentii de curat, rupturile intalnesc picaturi de civilizatie, taranii producatori intalnesc elita consumatoare, praful si noxele vin din masini mai puternice, magarii, dragii de ei, lipsesc.
sunt fel de fel de zambete la colturi strategice de strada, fara de care nu m-as descurca prin zilele tumultoase.
exista o mafie a copiiilor vanzatori de buchete de menta proaspata. se strecoara printre masini, te abordeaza din mers si consuma cu tine o bucata de drum, sperand sa-ti vanda un buchet mai ieftin ca ieri, mai verde ca maine, mai proaspat azi ca niciodata. hai madam, te rog io!
le zambesc si le spun ca nu-mi trebuie. parca mi-e frica sa sparg gheata, ca apoi nu mai scap de ei.
nu mersi! dar maine? maine cumperi? nu, nici maine. hai te pup, ai grija la masina aia!
azi in drum spre casa vad pe bordura o papusa de plastic pazind un un cosulet cu bebelusa vie in el.
mama bebelusei a orientat cosul spre strada, ca s-o fi plictisit sugara de stat cu nasul in salate. nici n-o condamn. e frumos sa mirosi strada. sa schimbi zambete cu grabitii lumii, sa vezi ce tocuri se mai poarta. din cand in cand se mai opreste cate o mama ingrijoarata si aranjeaza tricoul de poliester al micutei din cos, zicand: ai grija ca o bate vantu. si mama ei zice: mersi iubita! o zi buna.
mi-au ramas ochii pe papusa nevie pazind papusa vie. am fotografiat cu obiectivul mintii si trebuie ca m-am oprit din mers sa asum scena, ca fratele mai mare al bebelusei m-a abordat. avea mainile goale, deci nu vroia sa-mi vanda nimic, asa ca i-am dat niste secunde ca o stapana a timpului. zic ce-ai patit la nas? o nara era patata de sange. mi-a zis: lasa asta! stai sa vezi ce am pentru tine. si pac, merge si-mi alege dintr-un snop de buchete de menta, pe cel mai proaspat. zic: eeee, pai asa ne-a fost vorba? hai numai azi, imi raspunde el. e dragut, are ochii mari si rade sincer. sangele uscat din jurul narii nu-l face cu nimic mai nefrumos. ii dau o moneda si il rog sa-mi promita ca nu ma incearca si maine, nici el, nici gasca lui de golani de 8 ani. pune mana pe piept, ca hagi inainte de meciuri. il cred.


merg spre casa cu buchetul in nas. o sa-mi fac o ditamai limonada iar cateva frunze o sa le amestec cu zatul de la cafeaua de dimineata, pentru un scrub sofisticat. ce de treaba cu menta am!

duminică, 20 iulie 2014

metodica iubirii aplicate


am pus la fiert intr-o oala niste fasole, linte si orz. le-oi da in niste clocote vreo ora, oi cali o ceapa cu vreo 4 rosii, usturoi si busuioc si apoi oi pasa totul in blender. un fel de fasole batuta imbogatita. parca il vad pe toma mancand-o cu 2 linguri si cerand moi? adica more.

cateodata ma striga tare maa-mii, desi sunt langa el. ma topesc in verificarile lui de sunet. raspund tare si sigur: da, mami. nu vroia nimic. strigatura e perfecta si inchisa. e o bucurie asumata, e lectia cuvintelor putine si a increderii infinite. 
cand gatesc ma trezesc cu el prin bucatarie. isi alege un castronel/ o farfurie si asteapta sa-i pun ceva de rontait. in functie de forma si dimensiunea recipientului, inteleg ca-si doreste un biscuite, o banana, niste stafide sau o portie de ceva mai consistent si ma conformez.. vine langa aragaz cu castronul si cere fu fu adica ii place mirosul a ce se gateste si ar vrea si el, chiar daca trebuie sa sufle fu fu.
ii spun ca fu fu mai dureaza. de parca el stie rabdarea. inimile mici bat mai repede mami. nevoile mici neimplinite se transforma in catastrofe. nu trec nici cu un pupic, nici cu o promisiune.. ooof. isi ia biscuitele si pleaca uitandu-se in el. e descumpanit, dar are incredere in mine. nu i-am promis niciodata ce n-a mai venit. pleaca cu maieul lung peste fundul gol, cu un picior incaltat si cu unul descult. ma uit la umerii lui mici si siguri, pe care se sprijina deja toata existenta mea, tot sensul lu tacso, toata bucuria bunicilor, toate zambetele prietenilor vazuti si nevazuti. ce om mare! ii dau mai repede cu bucatareala, ca acu-acu ma intreaba iar..
imi amintesc ca in primele zile de viata ma fascinau toate expresiile fetei lui. parca erau un milion. abia asteptam sa puna sentimente peste ele si sa mi se lege sensurile mai mult si mai mult. am inteles devreme ca el a venit pe lume gata facut. ca de fapt asa venim toti. ca toate sunt in noi. cu cat suntem mai autentici, ii lasam pe ceilalti sa descopere autenticul din ei si sa se intoarca la noi zambind. fiecare mesaj clar pe care il transmitem in univers e ca o oglinda spre claritatea mesajelor celorlalti. e ca si cum ii ajutam pe cei care ni se potrivesc, sa ne gaseasca.
nu stiu cum sa explic, sa par mai putin intelectuala. 
merg sa verific fiertura mea de cereale, pana nu devin prea sofisticata.
intentionam doar sa scriu un post despre ne-nevoia de a-i tot schimba pe oamenii pe care ii iubim, pana se potrivesc corsetului iubirii noastre. 
iau ne-nevoia asta de la toma si o aplic la tacso. e buna viata totusi cand ne da toate ingredientele.
iubiti-va asa diferiti cum sunteti. si de fiecare data cand vedeti in ceilalti un motiv nou de bucurie, spuneti-o tare. lumea are nevoie de mai multe declaratii din inima. a obosit pamantul de atatea minciuni zambite si de atatea drame fortate.
aceastea fiind zise, fug la bucatarie, unde rar mi-e dat sa dau gres.


miercuri, 16 iulie 2014

zi rotunda

am achizitionat ieri o olita.
lu toma i-a placut designul si chiar s-a asezat pe ea o vreme. i-am explicat ca de acum ala e locul de caca, drept urmare cand l-a trecut, s-a dus cu scutec cu tot si s-a conformat. 
zic taci ca si-a asumat oala. maine incercam la pielea goala.
a stat un pic, iar cand l-a trecut, s-a ridicat de pe oala si a facut caca din picioare, pe podea, relaxat. mmmm.. cred ca tre sa citim mai mult, i-am zis lu tatalutoma. am spalat copilul, am spalat podeaua si-am plecat la gradi. le-am rugat pe ingrijitoare sa-l lase sa vada copiii care merg la olita, sa inteleaga ca nu-i musca nimeni de fund, ba chiar se ridica mai senini decat erau cand s-au asezat.
.ii spun ca-l iubesc si il las pe mana doamnelor. ma priveste in ochi semn ca stie.. si se pierde in joaca lui serioasa.
merg la scoala, rasfoiesc niste manuale de elementary 3, sunt foarte multumita de ilustratii. uite o treaba buna. le luam.
intervievez o americanca draguta, are 20 de ani si a preda de vreo 2 ani. stie ce zice, se simte bine in pielea ei stralucitor de neagra. sunt bucuroasa ca-i dau o stare de bine si abia astept sa lucram impreuna. nu apuc sa ma simt batrana. ma surprinde sa gasesc atata determinare intr-o gagicuta de 20 de ani si imi zic: uite ce de surprize frumoase are viata.
pleaca fericita. are un job nou. traficul n-are decat s-o blocheze. o sa stea asa in mijlocul lui, iar asteptarea n-o sa doara.
vine un tata cu un baietel de 7 ani. e a treispea scoala in care incearca sa-l inroleze.
sunt egipteni, au locuit in dubai, iar copilului i s-a oferit in gradinita de acolo optiunea de a folosi i-padul inainte de creion. are o minte sclipitoare, dar refuza sa se atinga de instrumente conventionale de scris. au mers cu el din terapie in terapie, mama plange in fiecare zi fiindca la orice scoala au mers a fost clasificat special need si neacceptat. nu-i plac profesoarele fiindca mai devreme sau mai tarziu toate il pun sa scrie.
am petrecut cu ei vreo jumatate de ora, conversand toti 3 la nivelul copilului, eu in araba, cum m-am priceput, copilul in engleza, cum s-a priceput. am vorbit despre prieteni, mancare, despre cum a fost salvat de la inec la piscina si a fost dus la spital unde a purtat pijama.. am cantat un pic, a cantat cu mine. a vrut afara. tatal a zis: nu inca. eu am zis: da inca.. s-a jucat cu un alt copil, cat taica-su mi-a explicat pe o banca povestea dramei lor de oameni bogati cu copil neintegrat. baietelul a venit si s-a lipit de mine. m-am uitat in ochii lui si mi-a zambit. ma acceptase. ne-am intors in clasa si am trecut in revista culorile cariocilor de pe biroul meu. unde ti-e televizorul? m-a intrebat. n-am. cum n-ai? pai nu-mi trebuie. a zambit. l-am pus sa aleaga intre galben si portocaliu. a ales portocaliu. apoi a luat si galbenul. tatal l-a corectat ca mis ti-a zis sa alegi numai una. l-am rugat sa lase copilul sa simta cariocile, sa se apropie de ele.. 
am zis: open the orange one! a deschis-o. i-am inmanat o foaie alba.. a asteptat pret de 2 secunde, l-am intrebat daca vrea sa nu ma uit. mi-a spus: no! look! a scrijelit ceva moale.. ca un 9. oooo l-ai facut pe 9. maaama ce 9 frumos! a ras cum nu stiu sa va povestesc, dar cum cred ca va imaginati daca sunteti cu mine in poveste. apoi l-a facut pe 1. i-am cerut sa faca un cerc. a facut 2 si mi-a spus 2 circles.. a umplut foaia.. i-am mai dat una. tatal aproape plangea. a fotografiat discret si i-a trimis mamei baiatului dovada. 
sa mergeti acasa si sa inramati foile astea 2! am zis. asa o sa facem! astea sunt limitele lui depasite. si sa va pregatiti la minuni venite din mana lui. poate ca o sa deseneze, poate ca o sa fie un ilustrator, poate o sa-si scrie gandurile in liniste. ne vedem in septembrie! si mami sa nu mai planga. 
mi-ati facut ziua mis corina. iar sotia mi-a scris ca in momentul asta danseaza.
ce draguut!
aa, si inca ceva: corectati-l mai putin in public!
uneori de teama ca un adult care nu-l iubeste ca dvs, i-ar judeca manierele, va face sa fiti mai aspru cu el.. desi n-o simtiti, v-am simtit.
copilul isi scuipa tricoul de fiecare data cand se simtea incurcat. zic: unii copii in faza asta isi scuipa interlocutorii, el se scuipa pe el. e o forma de eliberare de stres. n-o judecati pana n-ati inteles-o. cand va avea deplina incredere in el, o sa rupa ticul asta. asa cred. acum ma intorc la ale mele, daca imi permiteti.
trag aer in piept. heei, ce zi rotunda! ca cercurile desenate de adham! ca olita cu care nu s-a inteles toma.




luni, 14 iulie 2014

ce caut unde sunt?

am fost trimisa azi intr-o scoala publica dintr-un cartier vecin, sa stau de vorba cu doamnele din invatamantul prescolar, sa le ascult ofurile si sa le ghidez in caz c-au pierdut cumva directia. le-am cerut voie sa-mi pun o dorinta, fiindca de cand sunt in egipt, asta e prima scoala publica in care intru. atat eram de increzatoare, ca pana la pranz dorinta s-a si implinit. asa sunt unele vise. usor de visat.
nici n-am stiut cand au trecut 2 ore.
asa frumos au curs destainuirile, am povestit sentimente, conduita meseriei, la ce bunul revolutiei, invatarea prin joc sau neinvatarea deloc.
m-au intrebat la final ce caut in egipt, fiindca minimalismul asta curat cu care am ales eu sa-mi traiesc viata nu se prea incadreaza in harababura locala. le-am spus ca e frumos sa traiesti acolo unde e mare nevoie de tine, si am simtit ce le-am spus.
natia lor are nevoie de niste rasturnari naivo-curajoase in care numai frumosii nebuni mai cred.  am norocul sa fiu astazi aici, iar voi aveti noroc ca mi-am asumat tara asta.
le-am multumit cu mana la inima pentru dimineata pe care o petrecuseram impreuna, iar ele mi-au zis: ce stil frumos ai. asumam complimentul lor cand ma intrerupe secretara scolii ca mi-a sosit soferu, sa ma duca inapoi la scoala cu staif de la care venisem. zic: vedeti ce tara aveti? nea soferu m-a cunoscut azi dimineata, si parca ma poseda. de parca ar trebui sa ma grabesc, sa nu mai opreasca motoru. hai bre ca vin. stai sa inchei si io intr-o nota cordiala cu doamnili. vorba lu maica-mea: auzi mami, da de ce erau toate imbrobodite? nu cumva era aeru conditionat dat prea tare?
draga de mami!
daca citeste ea ca eu simt ca aici e mai mare nevoie de mine ca acasa, precis plange de-mi incurca suflul cu puterea unui strans de inima.
ma uit la toma minunat-senino-rapusul dormind moale de-a dreapta mainilor mele tastand de zor si mi se limpezesc toate nedumeririle. sunt unde a ales el sa vina pe lume. sunt in revolutia indraznita de tacso. sunt in causul povestii de dragoste in care am ales sa-mi incropesc familia. duc usor o viata grea. zambesc frumos peste neajunsuri si ii ajut pe plozii cleopatrei sa nu piarda jocul. mai mult de unde?

duminică, 13 iulie 2014

gandurile indraznite si udate la radacina, cresc in fapte mari!

vin de la scoala entuziasta. sunt pe cale de a scoate cartile stufoase si inutil obligatorii din programa copiilor de 3-7 ani. planul meu suna ieftin si bun pentru managementul scolii.
ma angajez sa le dau copiilor copilaria inapoi, pe onoarea mea.
n-o sa mai numaram raspicat si placid, repetand dupa doamna ci o sa stam in cerc si-o sa ne numaram intre noi, sa avem si noi idee la ce sunt bune numerele.
o sa presam frunze, o sa pictam mai mult, fonetica o s-o invatam pe auzite si pe zambite, nu pe chiombate la forma sunetelor. o sa citim povesti caldute, nu tratate stiintifice.
va urez succes doamna corina. o sa intampinati rezistenta, dar va dam toata increderea noastra.
ies pe poarta scolii si parca plutesc. strada calda ca o plapuma ma ghideaza catre o librarie veche. imi iau o revista si 3 cutiute de pioneze cu design sic.
o salata verde, o sticla de apa, 1 kg de rosii. ce faceti doamna, bine doamne-ajuta. unde e bebe, la gradinita. si pt diseara aveti vreun pronostic? cine castiga?. zic: eeei, hai sa castige germania si sa terminam odata. nu-i mai spun si motivul alegerii, ca prea e din tinerete.
italia din pacate a iesit devreme, adauga el compatimitor. numa ca eu nu sunt italianca, io... de la hagi.. zic noi n-am intrat in miuta asta globala. ee, nici egiptu stati linistita! adauga el ca sa devenim si mai prieteni prin indiferenta. o zi buna. sigur ca da.
dau de o cutie goala, trainica, de carton, lasata de un vanzator in fata magazinului. il intreb daca pot, el zambeste mirat si ma invita sa ma servesc.. imi aduce mai multe chiar. zic numa una, sa sortez niste marafeturi in debara. cum stiti dumneavoastra raspunde el necajit ca nu ma poate ajuta mai mult. 
heei, you know english? ma intreaba un pustan. pai altfel cum? ii raspund in araba si-i resetez agatamantul. 
vin acasa si rasfoiesc revista cumparata. e chiar buna. mi se pare ca m-as incadra la rubrica 'real people' asa ca le scriu un mail sa le fac cunoscut blogul meu. poate vor ceva articole despre viata mea mearsa pe jos in tara lor aglomerata.
mi se pare ca tot ce pun in scris azi, are sanse sa se lege, asa ca incropesc planul necartilor in educatia timpurie a copiilor scolii care m-a asumat, duc cutia de carton in debara, recitesc mailul catre revista si beu multa apa sa ud toate gandurile astea mari. hai germania!

vineri, 11 iulie 2014

laptopul s-a spart. aventura continua

am plecat din casa la 8 dimineata, pe o lumina calduta, vant cumsecade si liniste deplina. orasul sforaia inca. gradinile dezmeticite cu putin inaintea noastra trimiteau verde proaspat in stanga si-n dreapta. era perfect. toma zambea cu limba intre dinti, ca atunci cand stie ca punem la cale invadarea vreunei gradini private. ne-am oprit intr-o curte care imi place mult. proprietarii par sa fie plecati de pe taramurile astea ultimamente tumultoase, dar sigur sunt oameni frumosi. gradina e ticsita de copacei si ghivece, fel de fel de plante cataratoare, mentinand racoarea in incaperile lipsite de suflete. intram tot timpul pe furis, cantr-un basm din care ma tem sa nu fim izgoniti prea devreme, neintelesi. 

ne-am dus in spatele casei si ne-am asezat pe pamant. ce frumos ne-a primit pamantul. ce bine am respirat sub palmier. toma a turnat nisip dintr-o galeata intr-alta, iar eu am meditat impacata. eram fericita cu cat aveam.

laptopul care mi s-a spart aseara nu mi se mai parea un capat de tara. cata vreme avem gradina asta tomica, s-or aseza toate, mai pe indelete decat stiu eu sa functionez, dar sigur se aseaza.  
a terminat toma cu nisipul si am plecat spre casa. am cules de pe jos o ramura ca un serpisor si ne-am gadilat cu ea pe sub barba, apoi am pus-o in traista. am dar peste 2 pisici facand dragoste.
pardon. vezi tomica, viata merge inainte! hai sa ne grabim ca vin bunicii din cairo in vizita si le-oi dansa si lor un pic, sa vada ce progrese facusi de cand mergi la gradi. 
i-am dus pe batrani la nil, sa se minuneze si ei de linistea apei. soacra-mea a vazut niste ragalii duse de val si a zis: uite un crocodil. mai taci bre! a conchis zambetul meu.
apoi s-a plimbat cu toma pe sub copacii de mango si i-a cazut un guguloi copt pe umar. ea e alergica la mango, deci nu s-a ales decat cu lovitura. fructul l-am mancat eu cu toma. maama ce aroma sofisticata. 
tatalutoma a zis: uite cand vine marcel, il aducem aici sa pescuiasca, iar eu am oftat. m-a durut iar viata asta cu laptop spart si cu parinti departe.
am venit de la nil si-am redeschis laptopul neincrezatoare. hop minune. un colt de ecran e nevatamat, cat sa incapa ferestruica cu maica-mea live din dormitorul de la pucioasa. ne-am vaitat una la alta, ne-am eliberat si ne-am intors la vietile noastre de femei antaia. te pup mami. si eu te pup papusa. tot n-ai apa calda? n-am mami, da e asa cald in cairo ca si apa rece pare calda. hai ma lasa-ma cu 'pare'.. ca io asa ceva n-am mai auzit. te pup mami. si eu. oooff. 
pe dupa amiaza il scot pe toma la inca o tura. ce-ar fi sa-l duc in curtea bisericii africane, mai bate si el mingea cu 2-3 sudanezi. zis si facut, numa ca la un moment dat prichindeii ca taciunii au inceput sa mi-l inconjure si sa mi-l strige din toate partile ca intr-un dans bolnav. am simtit ca e un pic cam mult si ne-am retras. nu era vina lor, nu era vina nimanui. 
a adormit toma in carucior cu mingea la piept, cu genunchii zdreliti, cu mintea plina de atatea cunostinte noi, cu inima grasa de atatea aventuri. hai ca ne-ajunge pentru azi!

miercuri, 9 iulie 2014

reglare de conturi

l-am lasat pe toma la gradinita zambind. ce baiat mare am!
plec senina. cand sa traversez aud o femeie suduind. e vanzatoarea de legume, pregatindu-se sa arunce cu papucul dupa copilul scapat nebatut ieri.
merg la ea si o opresc din gest. 
zi frumoaso! ma primeste ea in universul lor conflictual, timp in care baiatul se pune la adapost.
de ce il bati? o intreb azi, mai puternica decat ieri.
fiindca vreau sa ma asculte cand vorbesc cu el.
asculta si nebatut, zic.
nu ma asculta. iar daca vrea sa piarda vremea, sa stea acasa. daca a zis ca vine cu mine in strada, la vandut, atunci face cum spun eu. il bat sa stie!
te-am vazut ieri cand ai lovit-o pe fetita si am mers acasa si am plans.
justificarea ei paralizeaza. ma uit fix in ochii ei, care incep sa danseze. vad in ei lacrimi care nu vor curge. e puternica si ea.
e miscata de plansul meu de ieri. 
reia justificarile.
o intreb daca mama ei a batut-o cand era mica. 
sigur ca da. asa am invatat!
ai copii buni sa stii, ii zic. si sanatosi. alte mame ii plimba in scaune cu rotile in timp ce tu le bati sanatatea. si sa stii ca daca le e frica de tine, i-ai pierdut. 
baiatul ma asculta cuminte de dupa gratiile de fier. pun mana la inima. el stie ca sunt de partea lui.
ea ma mai intreaba odata de ce am plans?
asa fiindca iubesc copiii.
si tu ii iubesti. si ei te iubesc pe tine.
stiu, imi raspunde.

si traversez.
il sun pe tatalutoma.
e perfect, imi spune si ofteaza. bucura-te de ziua ta salvata!

marți, 8 iulie 2014

plansul neplans

am inceput ziua cu 20 de minute de yoga, pe racoare, pe liniste, pe indelete.
la job am incropit o sedinta productiva, am ascultat ofuri si m-am angajat sa pun umarul la dizolvarea lor. imi plac inceputurile.
2-3 revelatii, o poveste din copilarie, rasete, emotii, dor.
in drumul de la scoala spre casa m-am oprit la gagicile care vand legume. v-am mai scris despre ele. cine nu stie ce zic, sa puna mana sa citeasca postarile anterioare, sa nu-mi bat gura iar.
cer banane locale. n-avem papusa. da maine aducem. ia d-astea din afara ca sunt mai dulci. zic hai ma fata ca asa ma duci de 5 zile. nu vreau dinastea de import.. te rog io.
da fata mea, maine fac tot posibilu!
si cum imi cantareste ea 3 banane de import, fetita ei de vreo 8 ani - imbrobodita si pecetluita deja - varsa din greseala o sacosa cu dovlecei. primeste de la maica-sa o plasa in cap si niste injuraturi. ma uit la plasa care loveste capul. are in ea vreun kg de pungi de plastic. incremenesc. ma uit la capul lovit. nu scrasneste. aduna dovleceii de pe strada. creierul meu programeaza lacrimi. ochii nu le lasa sa curga.
daca fetita nu plange, nu-mi dau nici eu voie. sunt tare pentru ea. o ajut cu mintea sa stranga dovleceii. timpul bananelor parca sta, iar timpul dovleceilor curge aspru. de ce nu se justifica fetita. de ce nu plange. cand a incetat sa mai simta? pe unde se scurge durerea ei? daca universul o varsa in copiii ei nenascuti? ce rost au toate eforturile mele de la scoala? ce caut in lumea asta? parca se destrama toata reteaua optimista a intentiilor sedintei de mai devreme.
mainile mele preiau bananele. gura mea e gata sa zica, sa certe, sa faca dreptate.. si tace.
merg spre casa. ma mai agat si de 1 kg de cartofi, 2 sticle de apa si o punga de lipii.
vreau sa plang si nu pot. vorbesc in gand cu vanzatoarea de legume si o amenint ca daca isi mai bate copiii, nu mai cumpar niciodata de la ea. ceva nu merge in amenintarea mea. 
ma dor bratele de la sacose. sau de la neputinta.
tatalutoma ma intreaba what's with your face?
ii spun ca am vazut ceva ce nu pot sa scutur.
ma elibereaza de sacose si cere detalii. si plang si strig si ma descarc.
ii spun tot ce am calculat deja sa-i spun femeii si stiu ca n-o sa mearga. imi spune ca poate fetita aia nu stie sa lucreze decat batuta, ca in patura asta saraca a egiptului, majoritatea mamelor asa isi cresc copiii. urlu si spun ca fetita aia n-a scrasnit sub lovitura. eu cred ca poate sa functioneze si fara bataie. si apoi daca n-a scrasnit, asta e crima. si ma zgudui de plans.
uite ce-ti propun, zice tatalutoma: mergem impreuna la urmatorul rand de legume. o sa ii spun raspicat, in araba, ca ai vazut ce i-a facut micutei si ca te-a durut. ca ai plans si ca ti-e greu sa mai cumperi de la ea. s-ar putea sa o miste gestul, fiindca te place. poate rupem ceva in ea.. sau poate nu schimbam nimic.
stiu ca nici ea n-are viata usoara, am zis, eliberata un pic. deja n-o mai urasc. urasc gestul, n-o urasc pe ea. urasc conjunctura si incerc sa n-o judec pentru cat nu poate.

mi se face dor de toma.
mananc fara sa ma bucur. aduc acuze de tot soiul, vina imi da inca tarcoale. o pun si eu pe cea mai la indemana spinare, ca tot muritorul.
disecam. ne mai lamurim, dar nu de tot. mai trebuie sa treaca niste timp.
in drum spre gradinita, acostez o mamica britanica, purtand intr-un port bebe un ghem cu cap balai.
de parca incerc sa fortez destinul in cautarea unei mamici noi, alta decat cele din natia asta, grabite sa loveasca.
sunt nedreapta. stereotipizez. gagica e de treaba. schimbam telefoane, punem de un ceai, ca la londra.
fug la gradinita.
il gasesc intreg, frumos si bine-dispus. din sete de povesti cu mame, o intreb pe bucatareasa din srilanka daca e si cu familia in egipt. nu e, toti sunt acasa. zic, aaau, esti fara copii aici? si ea zambeste amaro-impacat: ce sa fac? ne trebuie bani, nu?
imi vine sa plang si pentru copiii ei si nu plang nici de data asta.
il mai strang pe toma la piept si ma pierd intr-o iubire egoista. inchid toate gandurile pentru mamele peste care am dat azi. e greu in pantofii lor. 
sunt o norocoasa. a infinita oara. macar pana la yoga de maine dimineata, ma debarasez de toate dramele si fac loc pentru niste zambete.






duminică, 6 iulie 2014

mamaia si universalismul

pe simina am cunoscut-o in cairo, prin intermediul unei prietene irlandeze. 
e casatorita cu un pakistanez, are 2 copii nascuti in canada, unii dintre cei mai de suflet camarazi ai lui toma.
ne conectam din cand in cand in furnicarul asta de oras, sa bem o cafea, sa gatim, sa ne vaitam in romaneste, sa punem copiii impreuna.
comparam sisteme moderne de invatamant cu scoala comunista in care ne-am inceput noi devenirea.
intoarcem ceasca de cafea cu gura in jos si ne punem dorinte.
citim apoi simboluri si le talmacim pe google.
la ea in ceasca o rata, la mine o capra, la ea o balena, la mine o batrana.
batrana e mamaia, stiu. o pup in gand si ii povestesc siminei cum l-am pus pe toma cel nou in bratele-i vechi si-am facut-o fericita. 
odata cu universalismul asta al prieteniei cu simina, ma gandesc la dinamica statica a vietii lu mamaie. cum picura zilele ei in clepsidra aceluiasi sat de 87 de ani; cum dispune ea zi de zi ofuri pe aceleasi coordonate geografice, vorbind o singura limba, necitind, numai rugandu-se, in fusta, cu batic, fara bijuterii.
cum le e dat unora sa stea intr-un loc si altora sa bata lumea! 
mi se reveleaza un sens nou. ala de a spune lumii pe care o cutreier ce frumos ploua la mamaia si cum iti canta greierii in buzunar parca.
iar lu mamaia sa-i spun cum nu ploua la altii cu anii si cum greierii nu se aud de prea multe aere conditionate. ca pisicile sunt la fel, mai ascutite un pic, cainii mai rari, magarii mai asupriti, iar copiii mai ranjiti.

simina se muta in olanda.
o sa-mi lipseasca cafeaua ei.
pentru toma n-am certitudini cu privirea reintalnirii cu sabina si shayan. 
sunt sigura insa ca oricand va vrea universul sa ne puna iar impreuna, o sa ne intelegem de minune, o sa ne imbratisam plangand iar povestile or sa curga in romaneste, indiferent de urechile tarii in care le-om spune.

joi, 3 iulie 2014

lectia de iubit lumea

de cand mi-am intors viata pe partea cealalta, venind in egipt, am inceput sa respir cu celulele spre lume. m-am dezbracat de buna parte din preconceptii, mi-am orientat lamuririle catre toleranta, am lasat soarele sa ma badijoneze cu vitamina d, am inceput sa ma bazez numai pe fierul din patrunjel si rodie, am tratat durerile de cap numai cu apa.
am fost mai atenta la putinul verde din jur, m-am pierdut in el, de cate ori ma copleseau galagia, aglomeratia, noxele, praful.
m-am indragostit cum m-am priceput mai abitir si am plamadit un copil pe care il las in fiecare zi sa-mi arate ce-i viata.
ma uit la bucuria cu care sare in cate o balta de 17 ori. ma asigur ca nu trece nicio masina si-l las sa-si consume libertatea pana voi fi invatat si eu rabdarea.
si ne plimbam asa prin viata din lectie in lectie.
spune ba baaaai tuturor trecatorilor vlaguiti, dezamagiti sau senini, cu care ne intamplam pe strada. unora le trimite si bezele, daca i-au atins inima. sunt niste reactii chimice la care eu nu umblu, doar asist.
cand e intrebat cum il cheama se uita cu incredere la mine iar eu fac onorurile in araba sau engleza, dupa caz.
il las sa mearga in toate bratele care-l cheama si le odihnesc pe ale mele.
il cresc cu portile inimii deschise catre lume.
e copilul meu si al tuturor celor care ii zambesc cinstit.
selectia emotionala o face el, eu doar pun niste paranteze fizice, atunci cand contextul o cere.
mereu am iubit oamenii, dar parca de cand am dat lumii un om, ii iubesc pe toti ceilalti mai mult. ii fac co-parinti, cu voia lor.

am inteles azi cand intervievam o gagica brici, ca ii urez vise implinite indiferent de ce decizie vor lua superiorii mei. 
mi-am derulat gandurile pana acolo unde eu bateam la portile angajatorilor si le uram tot binele, indiferent daca urma sa colaboram sau nu.
am invavat in egipt sa gasesc timp sa spun oamenilor frumosi ca sunt o surpriza placuta pentru mine.
sa la reamintesc ce puternici sunt si sa le mai dau niste incredere.
sa-i intorc zambind in ale lor.
poate ca generozitatea asta noua s-a nascut din prea mult haos, din prea multa viata alergata, din prea putine suflete deschise, din prea graba succesului.

sau poate ca a trebui sa ma impletesc cu socialistul de tatalutoma si sa sadim impreuna un om gata de iubit restul oamenilor.
mai sunt atatea de invatat despre iubire, incat nu-mi permit sa pierd nicio lectie.
iar oamenilor usor de iubit, o sa le spun ca sunt frumosi, indiferent daca universul ne aduce impreuna pret de un interviu, o coada la paine, o escala.






miercuri, 2 iulie 2014

s-a dus camasa mea buna

s-a oprit curentul in timp ce masina spala rufe. salvarii din pakistan au zacut prea rosii langa tricourile 'deschise', vreo ora.
printre vatamate si camasa mea bleu, pe care ma bazam de vreo 5 ani cand trebuia sa impresionez. cam la 3-4 zile adica. am trecut cu ea vreo 3 conferinte, 2 continente, o sarcina. 
na ca si tricoul lu toma cu i love mum e stropit.
le arunc in clor si inchin ligheanu. glumesc, desi imi place uneltirea asta divina. poate le salvez.
ma uit prin plasa de tantari, pe care am montat-o cu tatalutoma cu sudoarea sirei spinarii, la ficusul somptuos din spatele blocului. 
un vant moale ii bate in funzele groase, si-mi rotunjeste gandurile, imprietenindu-ma cu minimalismul. 
oare m-as simti mai libera fara fricile astea domestice? 
pana unde merge neatasarea de material? de cate nevoi e necesara descotorosirea, ca sa ma simt usoara si perfect integrata in univers?
iese un piciorus de inger prin grilajul patutului. imi trece toata filozofia. ma intorc in concretul sansei de a fi mama, de a-l spala pe tomica pe cap inainte de culcare, de a-i linisti vesnicul urlet la intalnirea cu samponul. i-am cantat tichi tichi forghivichi si m-a iertat.
tatalutoma apreciaza inovatia cantecului, dar adauga ca daca e pe asa plans, nu-l mai spalam niciodata pe cap. 
nebunu asta ar fi in stare, zic eu fara sa zic.
se zvarcoleste tomica si cere mniam mniam, semn ca viseaza cu mancare. apoi se ridica in capul oaselor si cere raspicat: a pa! il adap din sticluta lui in forma de vulpe. se intoarce in vis.
ne gandim ca ce voce minunata si ca ce frumos ne deranjeaza el de la nimicurile noastre sofisticate, cu nevoile lui primare.
merg la ligheanul inchinat. n-a iesit nicio pata.
sunt pra obosita sa ma mai supar.
o-i scoate parleala cu 2-3 bucurii maine.
de-acum numa somnul ma mai intelege.