miercuri, 30 aprilie 2014

bucurii romanesti

curg zilele ca ploaia. ne apropiem de finalul escapadei romanesti. cate un fulger de gand legat de intoarcerea in cairo strabate in rastimpuri tihna in care ne-am afundat si plamanii parca isi uita meseria, pometii coboara si buzele se lipesc in incercarea de a nu lasa larcrimile sa se strecoare inca.
toma se hlizeste in cada, sub bobarnacele pe care le efectueaza mamaia de la pucioasa broastei de cauciuc- gata sa sara pe marginea cazii sau pe unde i-o mai fi scris. 
iau o foarfeca -vai mama ei - si-l tund cu discretie, pe ici pe colo, profitand de prosteala din apa. ce usor merg toate cu mamaie pe baricade.
tataia lu toma coace pe fuga niste seminte. tatalutoma primeste sarcina sa distribuie vinul in pahare si se conformeaza cu o dezinvoltura de chiran. joaca 'celsi cu atletico'. marcel intreaba, nervos ca deja a ratat inceputul partidei: cine a dat bara? tatalutoma semi-interesat, dar intuind intrebarea, raspunde prompt ca atletico. reluarea atesta faza si marcel e multumit de ginerele lui 'pe faza'.
imi torn pe furis juma de pahar din vinul destinat meciului si ma strecor langa turturel tunsul, fericit-toropitul, in vise-cazutul.
o sa insir cateva momente, niste senzatii cu care ne-am leganat inimile saptamaile astea:
am fost azi la gradina zoologica. ne-am intristat langa zimbru, ne-am revenit langa lame, am ras cu pofta la vidre, am studiat maimutele, ne-am regasit langa capre. cand am iesit pe poarta gradinii toma a facut cu mana. catre garduri, catre animale, catre drama lor, catre ingrijitori, catre neintelesul captivitatii.
ieri am fost pe stadion. toma si tatalutoma au alergat, iar eu mi-am incrucisat picioarele pe iarba si mi-am mai pus din ganduri in ordine. am vorbit cu o turmita de oi si ne-am imaginat cum ar fi sa traim in pucioasa.
la plecare, toma a facut cu mana stadionului si a zis: pa! 
apoi pe drumul spre casa, a plans in soapta in carucior, ca niciodata.
nu doresc nimanui neputinta cu care eu si tatalutoma am imbratisat tristetea asta noua. poate ca l-a coplesit verdele ud al stadionului sau poate oile i-au spus ce nu stim noi sa intelegem, sau poate ne-a auzit planurile si el mai vrea in cairo. l-am luat in brate pe rand si a mai plans un pic cu fiecare dintre noi.
apoi viata asa le aranjeaza, ca niste doamne de treaba isi doreau sa-l cunoasca pe tomica, despre care aflasera atatea de pe blog si l-au inveselit cu un elicopter pricopsit cu lumini si cu muzici, cum nu ti-a mai fost dat sa vezi coborand de pe stadion.
ehe.. si uite asa am dus-o din emotie in emotie.

am vazut 2 caini facand dragoste, o albina ascunsa de ploaie intr-un liliac alb, o vrabiuta mancand un vierme, o pisica la povesti cu un melc, 2 cotofene dansand elegant.

o babuta cu fusta inflorata, culegand un chistoc de tigara abia aruncat de un tanar mistocar, si fumandu-l picior peste picior cu nesat, in statie.

mamaie si tataie de la pucioasa in balansoarul tineretii fara batranete.

la trecerea de pieton un tata bun culegandu-si de la scoala fetita de vreo 7 ani, cu cozi impletite pana la genunchi. i-a luat ghiozdanul, a luat-o pe dupa-umeri, au trecut 3 secunde lungi precum cozile si apoi a intrebat-o cald: ce faci? ea a raspuns moale ca bine.. apoi n-am mai auzit..

la banca a venit un alt tatic bun, fost coleg de generatie. are 4 copii, mai mari ca toma. mi-a ras inima sa-i vad pe toti 5. ce repede si ce frumos. ce buna e viata cand nu te temi de ea!

am baut cu tatalutoma o cafea in curte si ne-am uitat la ploaie. el m-a intrebat daca asta e considerata light rain sau medium sau heavy. i-am zis ca medium.. si ne-am uitat la ea in continuare.
el statea pe o buturuga si eu pe o cutie de lavabila. imi picura in ceasca si mi s-a parut deosebit.

nu-mi mai vin in minte alte bucurii, desi sa tot mai fie!
o sa va mai povestesc, cand se mai aduna.






duminică, 27 aprilie 2014

la rares

a fost frumos cand a iesit toma pe poarta prietenilor mei din brasov si s-a avantat in lanul de lucerna. s-a asezat in fund si s-a bucurat pentru el. apoi rares, 7 ani, a adaugat ca 'iarba asta' mai bine ar taia-o cineva, sa alerge si el liber. 'libertaatee' a strigat el cu patos, sa vada cum suna. cristina, vecina lui rares, s-a luat dupa toma. rares surprins de curajul nebun al coechipierilor, si-a facut drum cu mainile prin lucerna 'prea uda totusi'. cristina a gasit o buburuza si le-a aratat-o baietilor. toma nu se dezmeticise din visul lui pe cont propriu. rares a zis: da-mi-o mie, s-o am amintire de la casa mea, de la locul asta, pana maine. ea: unde pleci? el: pana la bucuresti, cu mami si cu tati. ea: e ok! 
toma a intins o mana catre cristina. ea l-ar fi ridicat din lucerna. dar nu s-a prea priceput. mi s-a scuzat astfel: daca aveam si eu un frate mai mic, stiam cum sa ma port cu bebelusii. te descurci bine, am zis. multumesc, mi-a raspuns.
cristina s-a dus sa coaca o placinta cu tanti ana, vecina.
rares in masina a cerut un fratior sau o surioara. mama lui a raspuns cu o intrebare: nu mai bine luam noi o broasca testoasa? rares a ras si a adormit!
am petrecut frumos la ei. 2 parinti, un copil, o casa, o gradina, un catel. o minune de cerc inchis cu care ne-am bucurat sa ne inter-cercuim pentru o seara. 
ne-am mai pus inimile la punct.
vorba lu tatalutoma: hai sa ne vedem cu oameni fericiti. zic: cu mai putin fericitii nu ne mai vedem anu asta? sa le mai dam niste pozitiv. mi-a raspuns: asta facem oricum in fiecare zi. 





miercuri, 16 aprilie 2014

prima pensula

in primu si-n primu rand, mai inti si mai inti cum zice stramamaia lu tomica, sa traiasca mamaie si tataie de la pucioasa care uite ne aduc in romania, ca sa sarbatorim vorbaia si noi pastele crestineste, taman cand mi-am gasit io mantra si-o repet una doua cu picioarele cracanate si incrucisate, bata-ma dumnezeu.
am fost rugata sa nu mai dau iama in suveniruri, sa impachetez numa catelu si purcelu, respectiv pe toma si pe tacso si sa venim grabis ca prea e doru mare.
suvenirurile le-am plamadit din timp, fara bani, numa cu inima, ca prea picteaza maestru de toma cu dedicare. am pastrat fiecare bucata de hartie carcalita cu migala, am documentat progresele, am incurajat fiecare strop, am iertat toate petele de pe haine, de pe presuri, de pe pereti.
m-am folosit de niste hartie de impachetat, un ghem de sforicica si uite am intocmit o mana de suveniruri de mi-e mai mare dragu. sa mearga bucuria si in alte case. sa coloram si inimile altora, cum s-au colorat a mea si a lu tatalutoma si s-or mai tot colora cat o fi viata. 
incurajati copiii sa carcaleasca. dati sens carcalelilor. aratati-le ce mult va pasa si nu-i uitati in fata televizoarelor, gasi-v-ar pastele razand impreuna!


duminică, 13 aprilie 2014

found my mantra

inca un pic si opresc focul la musaca. toma e in lumea viselor, cracanat si impacat cu universul. se discuta intarcarea, dar cata vreme adoarme la san, pamantul se roteste.
zilele astea invata sa sara. l-a apucat asa un foc si una doua salta stangul, se bazeaza pe dreptul, isi face avaaant si hop.. n-a mers. iar ridica stangul, se impiedica, pica, si ce daca.. hop hop..aplaud cu frenezie pe langa el incurajand fiecare incercare. o sa mor de bucurie cand o sa sara cu ambele picioare. ma si vad explodand. 
cadoul lui de paste pentru bunicii de la pucioasa, manca-l-ar mami de organizat. cum isi planifica el evolutia, sa insenineze inimile tuturor.
il asteapta strabunica lui la leagan. si smochinul din fata prispei cat s-o fi facut? doamne cate raspunsuri avem de aflat.
beau o gura de vin si ignor o ditamai furnica. aleg sa vad partea buna a venirii ei, respectiv instalarea verii in balcon si refuz sa ma ingrijorez cu privire la surorile ei gata sa culeaga resturile de biscuiti lasate de toma te miri pe unde.
am ignorat yoga si meditatia de cand am nascut, fiindca n-a mai fost chip de conectat cu universul altfel decat prin rasetele lu tomica. daca ma afla tatalutoma ca nu-l pun la socoteala in bilantul fericirii supreme, imi bate obrazu. da stie si el ca in sigma implinirii mele are ditamai contributia, deci m-o ierta.
revin. mi-am gasit mantra. m-am documentat un pic, am ales s-o concep dupa chipul si asemanarea mea, cum mi-a stat mereu bine. initial am crezut ca e o formula intima, de soptit numa sinelui meu, dar apoi m-am gandit c-or fi suflete printre voi care s-or bucura s-o citeasca si si-or plamadi si ei una.
uite zice cam asa: toate se vor aranja, asa cum s-au aranjat mereu. sunt fericita cu ceea ce stiu, iar tot ceea ce nu stiu, abia astept sa aflu. las oamenii sa fie cine sunt, fiindca fiecare duce o lupta despre care eu nu stiu mai nimic. dau lumina fiindca sunt lumina, deci caut lumina.

sâmbătă, 12 aprilie 2014

despre piramida nevoilor umane

am trecut ieri cu tomica pe la prietena mea suzi. e jumatate britanica, jumatate turcoaica, maritata cu un egiptean. un deliciu de femeie de varsta parintilor mei.
are o casa mare, dezordonata si plina de viata, asa cum imi plac mie casele. am baut un vin si-am mancat niste masline. ni s-a alaturat si baiatul ei, de-o varsta cu mine. 
2 pisici, toma, adam, cori si suzi, la o sueta in balcon despre piramida nevoilor umane. pisicile au simtit nevoia sa doarma. toma s-a dat cu pisicile. ma uitam la suzi cum seamana cu baiatul ei atunci cand se fastaceste si mi-am zis: chiar ne topim in copii si nimeni nu ne poate lua adevarul asta vesnic.
pe tomica l-a batut vantul in par, iar noi i-am pazit visele discutand despre nevoia de libertate a corpului, in situatiile in care numai mintea isi permite libertati.
copilul s-a trezit zambind, a mangaiat o pisica. ii placuse unde a adormit. suzi a adus un bol cu castraveti. toma a luat in mana 3 bucati. una i-a dat-o lu suzi, una mie si in a treia si-a infipt el zambetul. suzi l-a pupat pe frunte, de copil generos ce e. am pupat-o si eu pe ea in gand, tot pe frunte, de generoasa ce e.
de ce n-am pupat-o de-adevaratelea? cand eram mai tanara nu mi-era rusine de nimic. ma inchide tara asta in mine?
se facuse dupa-amiaza cand am plecat, mana in manuta pe strada cu gropi.
din cand in cand toma se oprea si imi cauta privirea. ma stie pe dinafara. fusese o zi buna si se cerea asumata cu zambete adanci. ce frumosi sunt oamenii tomica.

joi, 10 aprilie 2014

m-am enervat

plecam de la gradinita 3 mame cu 3 copii de aceeasi varsta, in masina unei colege. pe drum se scoate la iveala un meniu happy meal de la mec si copiii sunt invitati sa manance 'bun'. il las pe toma cu ochii pe geam. fetele stiu cam ce mananca toma, dar insista ca e pacat de alah sa-l privez pe copil de 2-3 cartofi reprajiti. tac. cartofii se consuma pana sa intoarca toma capul. ma doare. tac. toma se foieste. poate ca i-am transmis durerea si nu mi-o intelege. coboram. taiem printr-o gradina care imi place mult. ii schimb scutecul. era timpul. imi multumeste prin neprotest. se saluta cu nenea care stropeste florile. nenea trimite niste picaturi pana la toma si el se fastaceste cu mainile asa intre picioare. apoi dam de baietii care joaca fotbal pe iarba. aceiasi baieti, aceleasi haine, aceeasi minge ca mereu. ca o fotograma in miscare. hai noroc baieti! toma primeste mingea. paseaza generos. bravo mami. apoi o da la mine. pasez si eu cu skill. baietii zic si ei: bravo mami! baietii afla ca sunt romanca si mi-l pomenesc pe hagi. imi vine sa-i spun lu hagi ca s-a vorbit de el azi. are cineva mailul lui?
ii lasam pe baieti, le multumim pentru timp si plecam. pana acasa e nevoie de un taxi sau de o plimbare de vreo 40 minute, ceea ce nu ne mai permitem la final de zi. traficul e infernal. opreste un gagiu la vreo 20 de ani, cu uli in freza, `care crede ca ma agata, din moment ce ma gaseste cu gambele goale.
incearca 2-3 glume de autobaza, il invit sa-i dea inainte. el crede ca am raspuns glumelor, eu nu intaresc tonul, ca nu e cazul, inca!
o luam pe unde stiu ca ma cunosc niste paznici fiindca nu miros bine despartirea de golanel.
cand m-am urcat aparatul lui arata 18. la final de cursa: 20. ii dau 10 si-i cer inapoi 5, semn ca sunt fata de treaba si peste cele 2 monede cinstite, ii mai las 3, ca s-a deranjat pentru o cursa asa scurta.
e dezamagit ca n-am inghitit douazeciul afisat de aparat si imi da rest numa 2 monede. iti raman dator cu 3 mai zice. 
da-mi 5, am zis!
n-am.
ai, ca am vazut, deci n-o mai lungi!
se enerveaza si explica de ce cursa face mai mult decat 5 cat as fi eu dispusa sa-i las. imi ies din fire, deschid portiera, strang copilul la piept si urlu cam asa: idiotule cand m-am urcat aveai 18, acum ai 20. iti dau 5 ca sunt de treaba, deci da-mi hartia aia de 5 odata, ca nu ies din masina.
paznicii adauga: prietene, da-i doamnei cat cere.
el se enerveaza, scoate hartia de 5 si imi urla inapoi: da-mi atunci cele 2 monede inapoi. 
zic: da-mi tu hartia primul.
el urla iar sa pun monedele jos. i le arunc pe undeva pe la schimbatorul de viteze. se uita la monede cum se rostogolesc, apoi imi da hartia. ma injura. toma il fixeaza.
in timp ce cobor vizualizez scena trantitului de portiera cu o furie care nu m-a mai traversat in tara asta pana azi.
scena decurge cum am regizat-o. portiera nu cade. s-a inchis pentru multa vreme.
mugurel, sa-i zicem, ma fizeaza uluit. ar vrea sa scuipe si se incurca. vad cum se scuipa in barba si paznicii il indeamna sa plece ca e penibil. el nu pleaca. sunt pe trotuar, cu toma la piept, cu hartia de 5 in mana. mugurel nu pleaca. nu stiu ce mai vrea. e blocat si stropit in barba. ma adun de ultimii nervi si-i urlu: da-i drumu de aici. se conformeaza. strang copilul la piept si -l pup, ca sa ma regasesc. aflu ca tremur.

venim acasa, imi fotografiez furia, fac vreo 50 de pasi si ma trantesc pe canapea. toma imi scoate pantofii. nu mint. apoi aduce o rosie din bucatarie. merg s-o spal si o impartim. mi-a trecut! stiu ca puteam s-o iau mai usor. ma intreb totusi de ce am urlat. imi amintesc de copiii de varsta lui toma mancand de la mec si de mamele lor judecandu-ma pentru cruzimea cu care le-am refuzat. acum totul se leaga.

luni, 7 aprilie 2014

de teama ca mi-ar fura uitarea minunile

insir asa obosita cateva intamplari care mi-au bucurat inima zilele astea.
1. mi-a zis tatalutoma de ziua mea: how come you grow younger every year?
2. e un copil la gradi care ma strange uneori de brat, cand ma gaseste in gradina. imi place stransoarea lui. imi ridica maneca si apoi ma atinge moale, acolo unde m-a strans. imi place si asa. apoi se uita in ochii mei, incurcat ca nu ma supar de atata indrazneala. ii zambesc ca lui toma, poate in felul asta ma mai strange o data. 
3. ca o pura intamplare, am constatat ca toata lumea azi la gradi venise dichisita. de parca se lasase primavara peste toata lumea, pe neplanificate, imediat cum mi-am facut curaj sa implinesc 31 de ani. pana si baiatul din rwanda matura in camasuta alba, apretata, cu blugi cu talie joasa. jur ca l-as fi vazut atasat unui cuba-libre, incercand sa agate o blonda, nu dand cu matura pentru un salariu cat 5 cocktailuri. imi amintesc de londonezii care strang gunoiul la costum si cravata in trenul care face ruta aeroport- centru. ce bizarerie minunata. ce demnitate rara.
4. a cazut toma pe spate, in timp ce se juca in gradina. un baiat de la o grupa mai mare s-a intins pe jos si i-a zambit de acolo, cat sa uite de sperietura. cand crestem nu mai stim decat sa zicem: vaai! te-ai lovit? esti ok? nu ne-am pune in penibil de dragul altcuiva.
5. a gasit toma un scaun galben si a invitat-o pe o colega de varsta lui sa stea jos. ea a dat din cap ca nu. atunci el m-a cautat cu privirea, mi-a aratat scaunul si pe colega care nu se vrea asezata. i-am spus ca asa-s fetele uneori, refuza. el a mai invitat-o o data. ea s-a asezat. m-am bucurat pentru victoria lui. el a zambit multumit. un baietel de 3 ani, care a urmarit tot efortul lui toma, a aplaudat incet. am zis uite o scena perfecta! o interpretare vie, un spectator patruns. scot de la buzunarul cu premii de suflet un oscar nevazut si-l dau fetitei care n-o sa stie niciodata cat a cantarit asezatul ei pe scaun.
6. taximetristul de azi mi-a povestit tot palmaresul lui hagi. il stie si pe chivu si i se pare un baiat simtit. nu i-am spus ca s-a retras, ca sa nu-l supar. ce e mai minunat despre acest taximetrist, e ca nu crede ca un general o sa aduca egiptului democratia promisa. e primul om de rand care imi impartaseste convingerea. si discut cu cateva zeci, zilnic.
7. ne pregatim de serbare la gradinita. am cantat azi cu emotie imnul egiptului, acompaniata de acordeonul doamnei de muzica. mi s-a facut dor de tara mea.
8. a inflorit copacul de iasomie din fata casei. e timpul sa reinoiesc visele!

miercuri, 2 aprilie 2014

un om nu ca toti oamenii

se vaita fata care face curatenie in gradinita - pe buna dreptate - ca nu mai poate de una singura. i-au adus acum 2 zile un coechipier de 21 de ani din rwanda, umil dar demn, combinatia asta unica a africanilor care au supravietuit unor genocide. are un look cool si relaxat: pantaloni de in 3 sferturi, sandale de safari, niste casti minuscule ii stralucesc in urechile ca taciunii si fredoneaza de-ale lui in timp ce da cu matura. e gata de orice umilinta, dar nu pare sa se teama de nimic. are o privire cu care iti ajunge in suflet, daca nu ti-e frica sa-l primesti.
madamele mele l-au asumat cu hlizeaza, ca e bun la carat chiar si o ceasca goala pana la bucatarie, vine cand e chemat, le matura sub scaun, e al lor, l-au castigat. ce mare e alah!
cand nu are de curatat, merge langa locul de joaca al copiilor iar ei se strang ciorchine langa el, fara sa-l intrebe: de ce vin ochii tai ca sagetile? ce cauti tu in noi?
acum ca inteleg de-adevaratelea ca prefera sa stea numa pe langa oamenii mici, necontaminati inca, imi vine sa plang.
nu l-a intrebat nimeni din ce tara e. mi s-a destainuit de dimineata. cum te cheama? Aisa, dar pe tine? Corina. zic ce faci in egipt? studiez educatie fizica. si familia ta? in rwanda. vorbiti pe skype? n-au calculator, numai la telefon. cum e in rwanda acum? asa si asa. ei sunt fericiti ca esti aici? nu. dar tu? eu sunt un pic, dar e un proverb: there is no place like home. zic stiu, ca nici eu nu sunt d-aici. dar de unde? din romania. bine ai venit! multumesc la fel. 
face o pauza si zice: am stiut de cand te-am vazut, ca nu esti o femeie araba. zic stiu. esti altfel. sunt libera. da, esti. si s-a intors la maturat. 
auzi, poti sa stergi oglinda din camera bebelusilor, ca e plina de urme de degetele?
pot.
nu chiar in fiecare zi, dar macar 1 data pe saptamana. 
da.

am venit acasa si-am citit un pic despre genocidul din rwanda. s-a intamplat acum 20 de ani, la inceput de aprilie, cand mi-a placut mie sa ma nasc. baiatul asta deci e unul dintre bebelusii care au supravietuit. poarta in el groaza si speranta, neintrebari si sete de raspunsuri. merge acasa o data la 2 ani si se uita cu sagetile astea de ochi in ochii celor suparati ca a plecat.
intre timp urmasele lu tutancamon, indoite de nepasare, se joaca de-a printesele cu verticalitatea lui. 
toma ii face cu mana, dimineata cand ne intersectam. de unde a stiut toma sa-si aleaga indeletnicire favorita datul cu mopul? ce secrete suprapamantene impart ei? ce pacate lumesti spala ei cu mopurile lor demiurgice?