marți, 31 decembrie 2013

povestea asta nu miroase a sampanie!

povestea de azi n-are vreo legatura cu revelionul, nu miroase a brad sau a sampanie, nu contine dileme vestimentare, nici artificii.
v-o spun totusi, ca ma ajuta si pe mine sa ma gasesc puternica si v-o ajuta si pe voi sa reganditi mofturile.

mi-am remesterit CV-ul si-am plecat ieri cu tomica din poarta in poarta, nu la colindat, ci la gasit un loc de munca. 
am ales cateva gradinite mai spalate si mi-am incercat norocul. am completat fel de fel de chestionare si teste psihologice in timp ce toma a calarit masini de plastic si si-a facut o idee despre unde ar fi daca ar fi.
cea mai pricopsita dintre gradinite mi-o fi mirosit iscusintele si m-a chemat azi la 'proba de lucru'. poti sa-l aduci si pe Omar, mi-au zis aratatnd catre tomica, prost-intelesu. zic hai omare, ca maine avem program.
si uite asa m-am spalat pe cap, mi-am pus sacou' al bun, ghetele de diva, am aruncat in geanta povestea preferata a lu toma, i-am facut si lui o bocceluta, mi-am indesat grijile in bzunare, apoi le-am golit rand pe rand si-am tras aer rece in piept. nu foarte rece, sa nu maniem pe dumnezeu. cam 17 grade.
de cum am intrat pe poarta gradinitei, toma mi s-a inclestat la piept. l-am lasat sa se mai bucure un pic, l-am pupat pe crestetul cald cat sa-mi iau incredere si sa-i dau incredere si l-am dus la clasa de bebelusi. uitasem ca nu seman cu nimeni in tara asta..zic acasa n-avem TV deci n-as vrea sa stea in fata televizorului, nu folosim servetele umede, nu ia medicamnete, nu mananca lactatate sau carne.
am trecut peste minunarea doamnelor, m-am explicat sumar, nu era timp de pierdut.
l-am predat, i-am promis ca mai trec pe la el, am iasit cu inima franta si m-am dus intr-ale mele. fiecare pas ma indeparta de plansul lui si parca il auzeam mai tare.. pana nu l-am mai auzit. mi-a fost rusine ca nu-l mai aud.

am lucrat cu vreo 5 clase de copii de la cei mai muciosi si neajutorati pana la smecherasii gata de scoala.
le-am sters lacrimile, mucii, le-am spus poezii in romaneste, glume in araba si povesti in engleza.
m-au rugat sa nu mai plec si le-am spus ca poate mai vin. mi-au spus secrete si le-am facut cu ochiul in semn de pastrare.
am trimis la inima fiecare pupic spontan pe care l-am primit si fiecare manuta care s-a repezit sa ma integreze in lumea asta noua, sa-mi tina de cald pana o fi sa-l culeg pe tomica din clasa lui.

ziua a trecut repede. un ultim interviu important cu un bosica nevorbitor de engleza. el numa invarte banu. m-am prins si l-am lasat sa se creada deasupra, uitandu-ma in ochii lui pana la final. ma vor anunta pe mail ce s-a decis. sincer nu cred ca-si permit sa ma rateze, da sa nu ma dau rotunda cat inca n-am sarit de 43 de kg. 

m-am dus sa-mi recuperez eroul. mi-a simtit pasii, tempo-ul, respiratia, nerabdarea.. ca a izbucnit in plans inainte sa dam ochi in ochi. i-am zis ca stiu si l-am lipit de mine ca nicio alta data pana acum. a baut lapte si a uitat sa planga. 
doamna lui a zis ca e un copil calm, ca a mancat legume cum am poruncit, si ca la vremea somnului si-a luat suzeta si s-a lungit in patu-i destinat. mi s-a rupt sufletul la gandul ca a adormit nestiind pe nimeni, nestiind cat de departe sunt si cand am sa revin. sau poate ca stie mai multe decat cred, si poate ca e o forta in el care ma impinge si pe mine zi de zi inainte. sigur e! altfel n-as fi putut sa-mi vad de treaba atatea ore. mi-ar fi dat buzna inima peste el in clasa de neputinta. dar am putut. fiindca e un erou!

am plecat obositi si senini. n-a vrut sa mearga pe jos de teama ca daca se mai desprinde iar de la pieptul meu, ma mai pierde o data si nu e prost. l-am dus la o cascarabeta cu sucuri naturale. niste manele bubuiau din boxele lu nenea care indesa ditai badulele de trestie intr-un fel de malaxor sub care statea un sufertas de aluminiu gata sa preia zeama verzuie.
l-am asezat pe toma pe scaun la nenea. i-a placut. a ales sa aplaude cacatu (scuza-ma mami) ala de ritm, iar eu am profitat de sacou si i-am cerut lu nenea sa faca ceva cu volumu. a facut.
am platit sucul. am mai cerut unul pentru acasa. mi l-a pus intr-o punguta de plastic si a indodat-o bine. am platit 2 lire si-am plecat catre un taxi. nenea a dat iar muzica tare.
n-o sa uit cum mi se uita toma in ochi din cand in cand, de bucurie ca suntem iar unul, apoi imi aranja gulerul de la sacou, ca un barbat sau ca o prietena buna sau ca o mama, ca toti la un loc.
auzi mami? mi-a zis, cred ca am facut ce trebuia sa facem! si ca daca ne merita astia, ne-or suna!

duminică, 22 decembrie 2013

diarea a trecut. greul e iar departe!

e 12:19 noaptea. e mai tarziu decat pot eu sa duc.
poate ca ma tine treaza amintirea colindatului din copilarie, in cojocul in care ma infofolea stramamaia lu toma, trimitandu-ma in satul inzapezit sa cant in noapte la porti reci cam asa: foaie verde lamaita noi suntem de gradinita si-am venit sa colindam pe la case sa uram ne daati ne daati ori nu ne mai dati. urarea asta venea dupa foaie verde portocala noi suntem copii de scoala. acum ca rederulez, apreciez disciplina cu care cojoacele mici asteptau cojoacele mai mari sa-si faca numarul, sa-si primeasca covrigii si merele.. si abia apoi deschideau gurile. plecam la 4 dimineata si ma intorceam la 7, cu mainile sloi si cu traista plina. covrigii mi-i punea mamaie in ceai, iar merele mi le cocea in soba. era bine. era suficient.

sau poate ca ma tine treaza entuziasmul venirii lu mami la cairo. daca nu i-o plezni bagajul de cozonaci, tuici, zacusti si muraturi sau nu s-o pierde la stanbul.. o-i vedea-o teafara in cateva ore.
mi-o aduce cu ea lacrimile lu tati care n-o sa ne tina in brate de craciun si mi-o aduce bani afurisiti sa o mai scot la capat, i-o mai aduce lu tomica masina rosie lucioasa cu usi deschizabile- o sofisticareala de masina, sper sa-l captiveze 15 minute..
si-a facut un tabel in excell cu 36 de pozitii corespunzatoare produselor pe care le aduce in geamantan. fiecarui produs ii corespunde un gramaj, astfel incat socoteala finala sa se pupe cu doleantele companiilor aeriene care ii faciliteaza aceasta deplasare de suflet.
saracu geamantan, si daca ar fi fost companiile mai permisive, el tot n-ar mai fi putut sa duca nici macar o cinzeaca in plus de tuica.
zice: sa stii ca imi aduc fulgii mei de ovaz pentru de dimineata. 200 de grame.
hai ma mami ca avem si aici, puteai sa mai pui un castravete murat.
ei, acuma zici? am impachetat. mi-am pus biletu la palarie. roaga-te pentru mine! auzi? sa-mi iau strampi pe dedesubt? daca mi-o fi frig in avion?
ceri si tu o patura ca o doamna. 
hai bine!

sau poate stau treaza sa-l pazesc pe dragu de tomica pe care il scot din rotavirus fara medicamente. l-am lasat sa treaca prin febra, i-am spalat diarea de 25 de ori in ultimele 3 zile cu apa calduta si prosop de bumbac, l-am tinut la piept in pat, la bucatarie, la baie si pe unde o mai fi fost nevoie sa ajung, rapusa si eu de febra de altfel. i-am cantat slagare de sezon, mi s-a inbucatit sufletul sa-l vad pierzand falcutele, dar l-am pupat dupa fiecare diaree ca pe un erou mai aproape de victorie cu inca un pas. [pentru mamicile pentru care conteaza un astfel de detaliu: n-are nicio iritatie dupa atatea scaune, deci apa goala e sfanta!]
nici nu stiu daca mai am lapte de atata boala. mai am!
nici nu stiu daca mai am forta. mai am!
nu stiu daca mai am bucurie. mai am!
vine mamaie tomica si-o pune zambete noi pe falcile tale supte si-o cerne basme ispiresti peste serile tale lungi. si-o pune somn pe neodihna mea si cozonac pe masa si-o asterne peste noi craciun de-adevaratelea.

l-am trimis pe ginerica sa mi-o preleveze de la aeroport, nefumat de 6 zile, cu o piele vadit detoxifiata, cu ghetele de la botez.
engleza ei e discreta, dar promite. nu stiu daca promisiunile sunt chiar pentru noaptea asta, dar pe termen lung cred ca poti sa faci ceva cu ele.
el in romaneste stie: castraveti, ce s-a'ntamplat? treci incoace mai baiete! taci 'in' gura, sarumana pentru masa, noapte buna, of of of, stai ma un pic.
nu-mi fac probleme. greul e departe!



miercuri, 18 decembrie 2013

life as a gift

daca nu se trezeste toma, o sa inghesui niste randuri despre bucuriile zilei de ieri, asa grea cum s-a scris ea, cu tatalutoma in plina depresie post-tutunala, ca sa inventez un cuvant numa pentru el.
am incercat sa-i marchez reusitele din 2013, ca sa ii mai pacalesc nevoia de nicotina.
zic te-ai insurat intr-o biserica la pucioasa, ti-ai vazut copilul mergand si te-ai lasat de fumat.
crezi ca sunt gata? ma intreaba rebegit. ..i am afraid i am not gonna make it.
yes you will make it. for yourself, for me and for tomica gourgeousica.
where do you have that confidence from?
i am building it!!

in fine.. l-am lasat in agonie pentru o vreme si-am plecat cu tomica sa procuram niste merinde optimiste, sa scuturam cu ele frustrarea cum ai zis mami? post-tutunala.. da ma, nu ca suna sofisticat?.. toma tace.. poate ca m-am hazardat.

in piata ne evita la mustata un nene pe bicicleta.. se intoarce sa se asigure ca nu ne-am speriat de cat de aproape ne-a trecut pe la cururi.
e nea cizmaru care a reparat pantofii lu tati cu dragoste. are un ochi bandajat. incremenesc.
platesc buimaca legumele si merg la cascarabeta doldora de incaltari scofalcite. nenea ne saluta cu un zambet mai curat ca painea calda.
il intreb daca e bine si el zice un fel de: multumesc lu dumnezeu. sunt inca ingrijorata, dar el ma asigura ca nu e asa grav.. ceva praf i-a intrat acolo dar, doamne-ajuta.. se repara.
zic: sigur?
el magulit: acum ca v-am vazut, sigur!

of tomica, ce m-am mai speriat.
e un nene de treaba si munceste cinstit. cum sa piarda un ochi? 
sunt asa importanti ochii? eu stiu ca te iubesc si fara sa te vad, adauga toma filosoful.; de 2-3 zile a inteles ca are miros si pufaie in stanga si in dreapta sa ne arate ca stie ce sa faca cu narile. ochii par de forma, 2 masline mamut de-a stanga si de-a dreapta nasului-rege! cand il pun la piept ma adulmeca, rade si apoi mi se uita in ochi. zic vezi, fara ochi cum as putea sa inteleg ca ai miros? cum iti miroase viitorul? 
miroase bine. a lapte si a tine. pam pam! 

ne indreptam catre casa. vreau sa ma asigur ca homeless-ul pentru care am pus de-o parte haine si mancare, e tot sub copacul sub care il stiu. imi place de el ca nu e imprastiat. are cateva pungi cu de-ale casei, atarnate in copacul sub care doarme. e demn. nu s-a aciuat pe langa vreun acoperis, nu si-a incropit nicio polatra. sfideaza vantul si si-a facut ordine in pungi.
hiiii, nu mai e la copacul cu pricina.
aaaa, e la 2 copaci mai incolo. isi atarna pungile in el cu migala. asa maaa barbosule, ca m-ai speriat si tu. ce-aveti toti cu inima mea?
il admir ca si-a asumat gradina asta. in ce comuniune trebuie sa fie el cu natura, daca nu lasa gunoaie in jurul lui si se muta de la un copac la altul la cateva zile? cum o curge timpul lui? nu pare sa aiba pe nimeni. daca ar fuma si daca s-ar lasa de fumat, cine ar fi fericit pentru el?
mi-a dat o prietena instarita un kit complet de barbierit, de la un hotel de 5 stele, miscata de grija mea pentru barbos. si cateva borcanele sofisticate de miere. cred ca pastrez kitu cadou de craciun pentru frati-mio cand o avea vreo delegatie de serviciu iar borcanelele pentru stra-mamaia de la glodeni, ca sa zica: ia uite fa ce-a mai insit acuma!..iar lu barbosu ii duc o patura.
apoi ii sta bine cu barba si n-are baie sub copac.

eeei tomica tomica, bine ca nea cizmaru n-a pierdut un ochi si bine ca nenea fara casa n-a disparut, ci doar a schimbat copacul.
hai acas la tati sa-l mai ajutam cu valul asta de oxigen nou care-i invadeaza plamanii si pe care se teme sa-l trimita la celule. 
hai sa-i razi tu in ureche si sa-l mirosi cu nasul tau performant. ce frumos s-au impletit abandonul tigarilor cu nevoia ta apriga de miroseala.


marți, 17 decembrie 2013

budhiga budhiga

Umbla toma cu treaba in labele goale pe parchetul rece.
Strange la piept un umeras de plastic intonand ‘budhiga budhiga’.. cu dhi moale si cu limba scoasa. Asta e expresia fericirii lui de vreo 3 luni incoace.
Langa pat baraie un radiator procurat de soacra-mea din uniunea sovietica acum vreo 4 decenii. Uite ca mai baraie inca incalzind labe nestatornice intr-un cairo nesperat de rece, fara sisteme de incalzire.
Toma apreciaza eforturile radiatorului, dar treburi mult prea importante il cheama prin toate colturile camerei.
Am incetat sa-l mai tintuiesc in pat. Pana nu-si face rondurile n-am ce discuta cu el. Ma multumesc cu budhiga budhiga. Se impiedica de un pres rotocolit si cade in genunchi. Se ridica. N-are timp de pierdut. Stie ca in casa asta nu incurajam vaicareala. Il asteapta niste servetele pe o etajera, sa le faca bucati, sa le suga si sa le lase ghem in acelasi loc. Budhiga budhiga.
La fiecare budhiga imi cauta privirea. Ii confirm bucuria si-si vede de rond. Ajunge iar in dreptul presului rotocolit. Nu mai cade. E un destept. Merge la sertare. Pentru prima data le deschide doar sa le verifice. Nu scoate nimic din ele. Punctez acesta premiera ca sa dau sperante tuturor mamicilor exasperate de golitul bebelusesc al sertarelor. Opa.. na ca a scos o salopeta. Mi-o aduce.. imi iau sperantele inapoi. Stai ca o duce la loc. Nu mai reuseste s-o cuibareasca in sertarul de sus si-o lasa moale sa curga pe parchet. Du-te naibii de salopeta, ca te-o intocmi altu mai rabdator in urma mea. Ma duc la umerasul meu de plastic si-o sa-l car de la pat la usa. Na! Budhiga budhiga.
Mai budhiga.. nu ti-e somn? Ca parca m-as uita si eu cu tati la un film.
Nu mai dai si tu niste lapte? Intrebare la intrebare..
Daca nu mai musti cu premolarul nou.
Nu promit.
Fix ca tac-to!
Auzi mami, e adevarat ca tati se lasa de fumat?
Da ma, nu c-ar fi cel mai frumos cadou de craciun?
Ar cam fi. Budhiga budhiga… auzi, da-mi suzeta si tine-mi laptele cald pana pe la 10.. si fugi la film. Si opreste baraitoru asta rusesc ca mi-a amestecat gandurile. Nici nu mai stiu ce sa visez. Le-am visat pe toate.




joi, 12 decembrie 2013

tumbe, ploaie si pilaf

nici nu stiu cand s-a facut 9. baia s-a efectuat, cartile s-au parcurs, iepurasul a spus ce a avut de spus. stau in cap spre deliciul lui toma, sa mi se para ca e numa 6. se pune si el ca mine si rade in hohote; il ajut sa se rostogoleasca. ce nebunie! mai vrea iar si iar si iar de 30 de ori si mai bine. nu-i ajunge.. se plimba prin pat, frecandu-se de perete pana ii ingheata palmele. cateva tumbe. un pic de echilibristica pe perne. chicoteli. e cam gata..
il bag sub plapuma, ii dau niste lapte si-l pup in crestetul cald. raman acolo lipita si oftez. nu zice nimic. termin oftatul. ofteaza el. nu zic nimic.
apoi cum stam asa amandoi cu fata la perete, el mai gaseste ceva de adaugat, in soapta, cumva sa nu-mi perturbe gandurile.
esti un dragut, ii zic. 
e liniste. ziua lui plina s-a incheiat.

a plouat mult azi. si fiindca in cairo se intampla rar, am ales sa ma bucur. sa ma delectez cu perdeaua de apa si sa ma mint ca sunt la pucioasa sau in galway, in leeds poate.
toma i-a zambit si el ploii. bine ai venit fata draga. hai mai stai. incropeste niste baltoci sa sar in ele, ca acum pot. vezi ruptura aia din trotuar? umple-mi-o!
ne infofolim si iesim la plimbare.
egiptenii nu stiu cu frigul. se zgribulesc si se pitesc in case. sunt singura nebuna plimband un dop de copil prin vant. verific daca si el ma crede nebuna. imi zambeste. intelege ca frigul asta nu e o constanta si alege si el sa-l celebreze. nu vorbesc prostii!
imi fuge dorul la un vin fiert. ma doare ca n-am de unde sa-l iau. pe toma nu-l doare. el n-are asteptari. 
intram in casa noastra calda.
na-na? ma intreaba toma.
pilaf sarbesc, zic.
mergem la cuptor, scot vasul cu pilaf si mancam de acolo impreuna.
dupa a doua lingurita toma zice: mami tu stii sa dansezi sarba, nu? te-am vazut la botez la mine.
da mami.. si latino.
opa! da pilafu latin cum e?
ee, mai risotto asa.
moama mami ce umblata esti!






miercuri, 11 decembrie 2013

domestice

canta toma a plictiseala intr-o caserola de plastic. ii apreciez creativitatea si-mi vad de cautarea mea de job, pe un site mediocru. sunt dezamagita de viteza netului la fel cum toma e dezamagit de preocuparile mele. iese din caserola si se stramba la mine.
zic: stiu! 
calca pe cateva jucarii, ramane in picioare, vine si ma trage de bluza.
sunt obosit, mi-e somn, stiu jucariile astea pe dinafara, apoi cu job sau fara job o sa te iubesc mereu la fel, asa ca nu mai ascunde laptele ala.
bine ma bine.
il alaptez cu ochii in pagina de care ma rog sa se incarce. sunt victima virtualului tomica. 
stam statui cu suflete calde in fata ecranelor. ne mintim degetele butonand. miscam inimi dand like-uri in loc sa punem mana unii pe altii, sa ne pupam de-adevaratelea.. sa ne intrebam.. ce mai faci?
vreau un trip in evul mediu tomica, fara iluzii digitale, numai cu sentimente. cu o rochie cu cercuri si corset..
auzi, stii ca stramamaia cu care te-ai imbratisat la glodeni  n-a avut niciodata telefon? si n-a purtat niciodata pantaloni?
ooof, sa ne-o tina dumnezeu s-o imbratisam si la anu, draga de ea, ce ne-o mai fi gandind.
mie imi place fara pantaloni! adauga toma care pescuieste ca mereu detalii stranii din pledoariile mele inimoase.
zic hai ma, ca habar n-ai de traditii, de taranu autentic, de ilie moromete.
mai pardon! mi-a zis tataie de la pucioasa ca sunt cel mai iubit dintre pamanteni.
hai bine, vad ca pe marin preda l-ai parcurs.
hai pana la frigider sa ducem sticla asta cu apa. eu eu eu.. se grozaveste toma.
i-o dau, dar e prea grea. se canoneste vorba lu mamaie pret de un pas.. apoi o pune jos si o rostogoleste usurel pana in dreptul frigiderului.
manca-l-ar mami de solutionist!

duminică, 8 decembrie 2013

stai in prezent

asum prezentul, cum zic website-urile de vindecare emotionala.
m-as bucura de ciripitul pasarelelor din balcon, dar trece un avion si zbang, perturba armonia. in definitiv, bine ca s-a inventat si ala - tot unui iubitor de pasari i-o fi venit ideea- ca uite asa am vazut si eu lumea, uite asa vine si mamaie de la pucioasa, uite-asa ne-om mai duce si-om mai veni incolo si-ncoace.. daca nu cumva, vorba lu mamaie de la glodeni, s-a'nchis mamica plimbarea mea!

sa nu fugim de prezent ca pierdem trenu vindecarii.
a trecut avionul, pasarile isi vad destepte de ciripeala, un ciocan repara un acoperis pe o strada vecina.
toma doarme julit pe nas.
[m-a intrebat ieri, dupa ce s-a julit pentru a treia oara, ca-n basme: mami, poate daca incerc sa umblu cu nasu pe sus, risc mai putin sa ma julesc? 
nu stiu, incearca!
imi trebuie si carucior de firma ca sa ridic nasul?
nu ma.. pur si simplu il tii pe sus si gata.
bine ma bine, ce te ataci?
ee, tomica, le am si eu pe ale mele!
uite nici nu-l mai ridic, daca ma iei tare]

pompa de apa din fata blocului imi trage urechea de maneca. stai ma fata in prezent si asculta-ma, enerveaza-te pe baraitul meu si invata sa ma ignori.

casa e vraiste. jucariile organizate de mine de cu seara s-au amestecat in zori sub manutele lu toma, pana au uitat de la cine au venit si cat le vor mai rezista incheieturile. toma are un obicei nou. se urca pe fiecare jucarie in parte sau pe cate 2-3 la un loc si le pistoseste, cum faceam eu cu strugurii lu tataie in putina.
nu iese niciun vin din pistoseala lu toma.

noroc cu avionu de m-a deranjat mai devreme, noroc cu mamaie care ne-o aduce si noua un cioc de vin de la marcel, sa-l fierbem cu piper si sa ne facem ca e iarna.
[cu pipeeer? intreaba toma.
da ma da, ne imbatam pe 21, stai sa vezi!]

ca sa ma imbrac cu prezentul care mi-ar tot aluneca printre degete de-atata dezamagire, m-am abonat pe facebook la pagini naturiste, d-astea de scot comori din piatra seaca, te vindeca de sinuzita cu usturoi inhalat la abur, te invata cum sa re-reciclezi porcariile pe care te-ai grabit sa dai bani si nu ti-au prea folosit.
parcurg informatia cu interes. sunt propriul meu team leader. imi dau sarcini, colectionez capace de plastic ca o baba, adun vreascuri de pe afara, incropesc din ele decoratiuni.
m-am alaturat colectionarului de toma si adun cu el pietre, el pe cele rotunjoare, eu numa pe cele in forma de inima.
[imi zice: mami nu mai forta iubirea, las-o sa fie.
ai dreptate, hai ia-o p-asta rotunjoara si pune-o la tine in buzunar. si da-mi nasu ala julit sa ti-l pup, ca daca nu-ti trece pana maine ti-l frec ca la website cu usturoi si cu piper.
cu pipeeer?]

vineri, 6 decembrie 2013

ma strecor in ghetele goale si iert

sa nu se fi priceput mosul sa ne ajunga fiindca am inchis obloanele?
sa fi luat el in serios toate nazdravaniile lu toma de peste an? sa-mi dea o lectie pentru cat de departe m-am dus de traditii?
iar daca mosul e in suflete, in parinti, in cine crede si in cine il face posibil, ce-a patit mosul din sufletul meu?
ce m-a oprit sa-l incropesc?
ce tristete a ocupat vidul din ghete de n-a mai fost loc de surprize?
amestec neputinte. cafeaua e rece si cu noduri.

azi s-a nascut tati. ce bine ca s-a nascut, ce bine ca mai e, ce departe m-am dus. inchid ochii, rostogolesc 2 lacrimi si-mi duc in gand inima pe prispa. o las acolo sa-l astepte cand o fi sa se intoarca acasa si sa-i zica la multi ani.
multumesc mai tatut, o sa zica el si-o sa se bucure de surpriza cu obrajii saltand de drag.

cand eram mica imi lasam carnetul de note in ghete. asa fusesm instruita. mosu imi scria acolo o poezie despre cat de cuminte stie ca am fost si se semna cu un M identic cu cel de la marcel chiran. mereu ma intriga coincidenta asta a semnaturilor.
nici nu mai stiu cand am inteles ca parintii sunt mosul. dar il asteptam cu aceeasi sfintenie.

la multi ani mosule. si daca nu ne-om imbratisa iarna asta, sa-ti tina sanatatea de cald si zambetele noastre pe skype sa-ti minuneze serile.

intorc lacrimile pe dos.
ma strecor in ghetele goale, inspir, iert si plec prin zi.
poate e rost de zambete afara. trebuie sa fie.



joi, 5 decembrie 2013

se face lumina

se strecoara dimineata in casa ca o mireasa, prin usile larg deschise ale balconului. sunt mandra de perdeaua pe care m-am priceput s-o cocot in cadrul usii, batand ieri cu darzenie 2 cuie, de jos in sus, cu toma tinandu-mi scara. am reusit, i-am zis. de mult! mi-a zis.

lumina scalda initiativele lu tomica punand cald peste moale, forta peste inceputuri, siguranta peste nepricepere. e un efect special in sine perdeaua asta. si toma intelege, asta daca nu cumva vreun gand gradinaresc il cheama subit in balcon, la coltul cu nisip si uita de butaforia mea, trece prin perdea.. tomaaaaa, se opreste brusc. nu stie daca a facut ceva rau sau bun. imi asez pe fata un ranjet laarg si il iau pe sus din perdea.. sa para ca era un joc.. rade, se gadila, da capul pe spate.. ii place surpriza. salvez perdeaua si o inod cu grija pe dupa usa.. sa nu mai riscam nimic.

indraznesc sa-l las singur in balcon si merg sa-mi fac o cafea. scot din frigider cutia cu fursecuri de ovaz coapte azi-noapte. le-am decorat cu o margica din gemu de prune facut de mamaie de la pucioasa mai in vara. eram acolo cand il fierbea.. si cand il dadea la cuptor.. cand mirosea toata casa a prune si cand nu mai vroiam sa plec.
ia toma un fursec, il observa, apoi linge margica de gem, ca un profesionist si abia dupa ce va fi ramas gaurica in locul margelei, se apuca de rontait fursecul. de unde stie el cum se savureaza un fursec? nu i-am aratat niciodata. nici nu m-as pricepe sa dedic atata atentie unui bulgare de ovaz. il sun pe tatalutoma sa ma dau mare cu ce baiat destept avem. il gasesc ocupat, cred ca il reveleaza mai putin ca pe mine acest aspect, dar eu i-am spus ca n-am putut sa tin numai pentru mine.

e cald. visez la jobul care mi s-a intrezarit ieri. nu seamana cu nimic din ce-am mai trait. un fel de castelul peles, cu o gradina fabuloasa, in care as lucra cu copiii rupti in cur ai comunitatii aferente imprejurimii castelului. 
castelul a fost al unei doamne care nu s-a mai inteles cu sotu ei, au divortat, iar ea a hotarat ca locul ii poarta ghinion. cat sa fii de suparata sa abandonezi un astfel de rai? ce dezamagire te impinge afara din gradina asta de vis? nu ma mai intreb, fiindca toti suntem oameni si pe toti ne doare.
e bine ca o alta doamna in putere a pus mana pe locul asta si m-a vizualizat in stare sa aduc acolo saracii cartierului si sa fac cu ei ateliere. avem o piscina, un spatiu cu nisip, o gradina de alergat, alta de plantat.. avem tot. ce mai vis!!! ma inec cu nerabdare cand ma duc cu gandul acolo.
apoi sa-l am pe toma zi de zi cu mine si sa zburde in oaza asta pana si-o inegri genunchii..
sa se joace cu copiii aia saraci dar bogati, fara jucarii, doar cu ce-o avea natura sa ne cadoriseasca.
e mai bine ca in orice gradinita cu care as avea sa semnez cel mai avantajos contract din lume.

beau o gura de cafea si imi musc buza de jos. toma are treaba plimband un pix de colo colo. imi scrie cu el visul unui nou inceput, ca sa ramana in inimile amandurora si sa-l vedem degraba implinit. ma uit la el il lumina asta perfecta, cu arborele de iasomie pe fundal si stiu ca o sa fim bine.




luni, 2 decembrie 2013

niste pietre

un lucru pe care il iubesc, de cand a descoperit toma umbletul si efectuam 2-3-5 plimbari pe zi, e norocul lui de a se afla la o distanta mica de pisicile cu care ne intersectam. e ca si cum ar face parte din lumea lor. talpile lui - 2 si talpitele lor - cate 4 isi spun niste povesti care nu vibreaza in talpile oamenilor mari. asa incat la fiecare pisica, il intreb: ce ti-a spus?

trecem pe langa una grasuta, alba cu negru. toma zice ca n-au vorbit fiindca grasuta se grabea. zic: puteai s-o intrebi unde se duce. el zice: mai termina cu iscodeala!

o luam agale catre brutarie. cer 6 lipii. la nivelul lui toma sunt expuse niste tavi cu mini-pizza si croissante. toma imi arata pizzele, fara sa le atinga, desi ar putea:
- na-na?
- da mami, pizza.
- na-na ( adica luam si noi?)
- nu mami, noi avem mancare acasa.
- na-na (si se vaita)
- bye-bye.. ii spun eu brutarului.. il indemn si pe toma sa bye-bye.. dar el insista na-na 
ma mai bombane un pic pe drum si gata. m-a iertat. sunt mandra de el.

lasam brutaria in urma.
intram intr-un magazin cu de toate. 3 baieti cocotati pe o lada frigorifica mananca dintr-o oala de aluminiu niste cartofi prajiti, iar pe un ziar au rosii, ardei iuti si paine.
ii intreb daca sa vin mai tarziu. sefu se sterge la gura si zice: poftiti poftiti. asistentii lui se dau jos de pe lada sa ma serveasca, iar sefu ramane sus dand indicatii. are o privire de treaba. ma bucur ca mancau.
am uitat ce vroiam. imi amintesc: castraveti, apa si o cartela vodafone. apa e sub curu lu sefu. se da mai hacana, scoate apa, apoi imi calculeaza totalul, platesc, multumesc si iesim.
toma asista la scena nici zambind, nici judecand. intelegand. daca mancau, mancau!

ajungem acasa. o crema de legume, baita, lapte, povesti, niste plans si somn.
in rucsacelul cu care am fost afara gasesc 4 pietre mici. nici nu stiu cand le-a strecurat acolo.
acum un an aproape, inramam 3 frunze pe care le-a cules dintr-un copac. am scris pe spatele tablouasului 8 martie 2013 si mi-am asumat pe veci cel mai frumos cadou de ziua mamei. azi isi pune singur pietricele in desaga. sunt ovale, netede si au cam aceeasi dimensiune. i le duc in balcon la coltul cu nisip. mi se umple inima strangandu-le in palma.
vorba lu tatalutoma: cand ma gandesc la el, ma gadila ceva in obraji, stii? zic stiu, it must be the pure joy. 

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

nepistoale si pizza

ma gasesc intr-o sala de gimnastica sofisticata, savurand o cafea buna si asteptand mame si copii cu care sa gatesc niste pizze subtirele, cu ingrediente care de altfel zac sub nasurile lor zi de zi, dar pe care au invatat sa le ignore pacaliti de mirajul fast- foodurilor certate cu sanatatea.
se perinda pe langa mine dame fancy cu silicon in buza de sus, neinteresate de cursul meu de gatit. copiii lor se impusca intre ei manevrand pistoale de plastic cu lumini in varf. e de ajuns un glont invizibil si toata geanta mea cu ulei de masline, lipii integrale, busuioc proaspat din balcon, rosii si ceapa sa explodeze spre deliciul neparticipantilor la gateala.
primesc liniste de la tatalutoma cum ca tomica n-a plans cand am plecat, distras cu pricepere de o pisica portocalie. acum doarme lin si tati scutura niste presuri asa cum a promis. e ca un vis.
si de-ar fi sa nu apara nimeni la curs, ma bucur cuminte de gura asta de cafea noua, prima pe care o beau de capul meu, stiind copilul acasa cu tatal lui care a intrerupt revolutia azi, ca sa sustina indrazneala mea culinara de a schimba orientarile nesanatoase ale poporului. 
revolutia lui de fapt nu sta pe loc, pistoalele de plastic o tin in viata.. o altfel de agresivitate.. poate cea mai periculoasa. 
imi pun subit o dorinta: sa nu-i iau lui toma niciodata vreun pistol de jucarie. il sun pe tatalutoma sa batem dorinta in cuie si el raspunde: definitely! il iubesc pasnic asa cum e. merita o pizza, cum a mai mancat si i-a placut, cum am mai pus dragoste in ea si a simtit.
slava domnului ca nimeni nu mi-a impuscat geanta cu ingrediente. 
cred ca ma duc acasa.

joi, 28 noiembrie 2013

micul consumator

il iau pe toma la subrat si mergem pentru ultima oara la banca, sa ridic restul de cec de la gradinita cu bucluc.
intram, ocolim filtrul care ne-ar scana degeaba si ne indreptam catre automatul de numere menite sa disciplineze droaia de clienti. optiunile automatului sunt scrise toate in araba, le iau pe rand pana ma dumiresc care mi se potriveste. fac ce fac si sunt urmatoarea clienta. vorba lu topescu, dumnezeu este roman tomica.
il asez pe toma pe tejghea. nu zambeste. monitorizeaza operativitatea ofiterilor bancari. se incrunta la masina de bani. cand lucrai tu mami la banca tot asa te plictiseai? nu mami, altfel!
baiatul e de treaba, imi da banii, imi da si un plic, imi cere o semnatura si un numar de telefon. semnez serioasa un chi si-apoi un rotocol si atasez telefonul de romania, inchis de altfel. apoi pun punct. ca atunci cand inchei o sedinta. toma rade. sa ne mai scuteasca cu telefoanele. ce atata cuibareala in vietile oamenilor? pai nu? pai da! 
pun banii in plic ca o directoare si plecam ocolind iar scanerul.
ultimul salariu a fost incasat tomica. cu ce te cinstesc?
hai sa te duc intr-un supermarchet dichisit sa impingi un carucior de marfa ca un om mare si sa achizitionam niste produse, ca niste consumatori de rand.
daaa!

ne plimbam printre rafturi. toma imi arata cu degetul decoratiuni de craciun. ii reamintesc ca nu poarta sosete inca deci sa nu ne grabim. ma intreaba daca la 30 de grade mai vine mosu? zic vine unu in slip, sa moara de ciuda gagicile care n-au fost cuminti.
adica cum? zice toma
ee, mami.. ziceam si eu asa..
ochesc o salopeta pe care scrie: a hug is a great thing to share. i-o arat. el mi-o ia din mana si o pune in carucior. mai luam un bloc de desen si-o lumanarica pentru serile lungi din balcon si gata cumparaturile. trecem pe langa fel de fel de jucarii la care toma zambeste tuguindu-si buzele, dar mirajul impinsului de carucior bate orice stationare. vreau sa cred ca discerne deja adevarul de minciuna. poate ma mint.
plecam acasa. imi vine sa ma abat si pe la biserica. zic, mamaia s-ar bucura. toate usile casei domnului sunt inchise dar dam pe peretii exteriori de niste mozaicuri interesante, cu ceva crestini plimbandu-se cu barca pe o mare turcuaz. or fi ceva sfinti ai marinarilor. 
mami, si la mare cand ma duci?
stai ma sa treaca macar craciunul, ca nimeni nu merge iarna la mare. pai n-ai zis ca e canicula? mos craciun unde-si mai etaleaza slipul?
care slip ma turturel?
hai mami ca asa le intorci, vorba lu tati, numa cum iti place tie!

te-am adus intr-o lume stricata

toma doarme. am o ora libera.
as putea s-o 'valorific' strangand jucariile din balcon, din baie.. spaland vasele, dereticand.
dar aleg sa ma uit la toata dezordinea, sa asum statica fiecarui lucru nelalocul lui, sa las soarele sa straluceasca iar copilul sa-si doarma somnul sanatos atat cat vor avea sa-l lase mustele.
ca sa intelegeti povestea de azi, trebuie sa va spun un pic cum sunt ierarhizati locatarii blocurilor din cairo.
fiecarui bloc ii corespunde un 'bauab' respectiv un fel de paznic. prin 'mila si bunavointa' locuitorilor instariti, familia bauabului isi incropeste o cocioaba la parterul blocului, uneori fara usa sau ferestre. in cairo ploua de 3-5 ori pe an si in reprize de vreo 10 minute deci saracii nu prea au motive sa intre in panica.
mobila si-o procura din ce arunca bogatii cand se mai plictisesc, iar painea si-o cumpara spaland masinile bogatilor in fiecare dimineata. 
un fel de tiganiada, repartizata pe coloane, daca va e mai usor sa vizualizati umano-structura orasului.
foarte rar gasesti o cladire care sa refuze asumarea unor astfel de sclavi buni la toate. de altfel politia si serviciile secrete sunt mana in mana cu bauabi, care stiu tot ce misca in casele tuturor stapanilor lor. fiindca bauabii nu doar spala masinile scumpe ale norocosilor detinatori de apartament, dar le si cara cumparaturile, le curata casele, le leaga sireturile... le.. tot.
iar acum cand scriu asta, apreciez proprietarul blocului in care ne-am mutat, pentru gospodarirea propriei avutii, fara a-si externaliza treburile murdare punandu-le in carca atarnatilor.
o natie intreaga de bogati aruncand haine stralucitoare in mainile gata deschise ale saracilor. saraci care cunosc fiecare sertar al caselor stapanilor, fiecare grija, fiecare plan. saraci care la nevoie isi toarna stapanii si apoi se fac ca ploua, in tara in care cerul a uitat definitiv sa ploua.
se clatina blocurile de-atata lipsa de coloane vertebrale. 
poate ca suntem singurul bloc pe o raza de 500 m fara bauab. singurii care-si cara singuri cumparaturile si-si spala singuri casa.. cand au chef. azi nu!
de pe geamul de la bucatarie vad in cocioaba bauabului de vis-a-vis. o gagica isi face curat in dulap, sorteaza maldare de haine, mai multe ca ale mele. peretele cocioabei e peretele blocului, o polatra stramba tine loc de acoperis. in copacii care imprejmuiesc blocul stau cateva pisici. bogatii considera copacii drept parte din out-doorul casei lor iar saracii stau cu copacii in casa. 
o amica ingrijorata m-a anuntat zilele trecute ca in bloc la ea se muta o familie noua. bauabul are deja in plan un pret maricel pentru spalatul de masina si curatenia casei, drept urmare a instiintat fiecare familie de bogati sa nu care cumva sa-l dea in vileag.
iar amica mea, fata de buna credinta, nu stie cum sa procedeze fiindca atitudinea bauabului i se pare cam indrazneata.

ooooff tomica tomica.
te-am adus intr-o lume stricata.
ti-am pictat casa in culorile curcubeului si-am crezut ca e suficient. iesim din ea si nu stiu ce sa-ti spun despre oameni. oamenii astia multi la care tu razi pe degeaba, scotandu-le inimile din cutiile toracice ferecate de-atata teama de asumare.
oamenii nu se iubesc pe ei tomica. isi dau mizeria de la unul la altul, fara sa puna mana pe ea, s-o inteleaga, s-o cearna, sa devina mai buni, mai adevarati.
ma doare sa te plimb printre gunoaie, sa te mint despre o lume care nu exista.
dar tu esti baiat destept. stii deja ca peste tot sunt si bune si rele. ca oamenii au cam pierdut valorile esentiale, dar eforturile lu tati, rabdarea mea si zambetul tau i-or ajuta un pic cate un pic sa le recastige.. atat cat ne-om pricepe si noi sa ramanem fericiti.





miercuri, 27 noiembrie 2013

rapirea din serai, fara cadana

ziua a inceput cu biscuitii mei din faina de migdale si susan. i-am copt aseara usurel pe fundul tavii de aluminiu pana s-au aurit, au primit binecuvantarea lu tatalutoma, care de altfel uraste susanul, dar biscuiti dintr'astia ar tot manca, si au asteptat cumintei intr-o caserola sa vina dimineata.
tomica s-a aratat incantat iar mie mi-a ras inima.
umbla asa de colo colo prin casa, cu biscuitele intr-o mana si facand cu limbuta cla cla.. asa cum imitam caii cand ne adresam copiilor. imi doresc sa intelegeti despre ce vorbesc, altfel mi-e mila de copiii din voi. 
exploreaza camerele casei pe picioarele lui, vine din cand in cand de dupa perete, bau! e un sugubat.
iesim la plimbare, biscuitele e si el cu noi. mai cade din mana, toma se apleaca si-l ridica, mi-l da sa i-l curat si se reapuca de rontait. vremea e buna. soarele s-a mai imblanzit, dar ce traim nu se cheama inceput de iarna, nici inceput de toamna ci asa o vreme de poveste. e vremea noastra cum ar veni.
un nene c-o caruta plina de legume racneste din diafragma ca are de toate si le da aproape pe degeaba.
ne strangem vreo 3 dame, respectiv desucheata de mine si 2 imbrobodite bine, sa nu le traga curentu.
una din ele isi urca odrasla pe calul negustorului. si-i face o poza cu telefonul. copilul e impietrit. nu cred ca vroia pe cal.. toma empatizeaza cu incurcatura copilului si il tinteste cu gura cascata. o rapire din serai, fara cadana. 
si pac am punctat o legenda, sa nu zica toma ca trece dimineata fara cultura.
iau 3 kg de rosii si-o legatura de patrunjel. as lua numa 2 kg dar negustorul ma indeamna sa iau 3 ca mi le livreaza baiatul lui la usa. zic hai fie. el: unde stai? zic aici la 2 blocuri. aa pai credeam ca stai mai departe. la 2 blocuri, nu vrei sa le duci singura? intr-o mana rosiile si in alta copilul. zic hai mersi de idee sefu. aveam de gand sa duc copilul si rosiile intr-o mana si cu cealalta sa-ti fac bezele in drum spre casa.. dar daca zici sa ma echilibrez, atunci nu mai pupi bezele.
n-are timp de bezele oricum fiindca dama cu copilu pe cal se grabeste.. apoi calu se cam sperie de o masina, micutu vrea jos de pe cal iar ma-sa: acu acu.. hai ca nu mori.. ce nu e frumos pe cal?
imi aranjez rosiile pe umarul stang iar pe toma l-as lua in dreapta, cum a prorocit mustaciosu.. dar el vrea pe jos. 
planuiesc niste rosii coapte la foc mic si pastrate in ulei de masline, cum am vazut pe net la o gagica aseara.
toma se intoarce in rastimpuri la tabloul viu al rapirii din serai. mami, imi promiti ca nu ma pui unde nu-mi place si ma uiti acolo?
iti promit!

marți, 26 noiembrie 2013

ultima canicula si gata

35 de grade azi la cairo. s-au zapacit bondarii, polenizau bezmetici de dimineata, cu trompele obosite de-atata vara. 
hai tomica sa-ti vada sfarsitul asta de noiembrie genunchii goi. sa-ti bata vantul cald in plete si sa ne mai bucuram inca o data de canicula, cum s-or bucura bunicii de la pucioasa de prima zapada.
am in plan azi sa merg pe strada cu de toate si sa ma aprovizionez cu nuci, seminte, faina de migdale, fulgi mari de cocos si sa plamadesc niste biscuiti numa buni de rontait te miri cand.
imping caruciorul cu incredere. dau de un fel de bazar al fratiei musulmane si imi bag nasul in boarfe. tatalutoma n-ar zambi stiind ca sunt aici, dar curiozitatea mea nu cunoaste limitari religioase, deci ma aventurez. toma se tine cu o mana de piciorul meu, cu alta testeaza diverse poliesteruri certate cu bumbacul din motive religioase, pun pariu. le zice: nu fiti suparate plasticelor, straluciti cum bumbacul n-ar reusi in viata vietilor. 
ochesc o fusta plisata, rosie. sunt mandra de ea. costa 7 lire egiptene, un pic peste jumatate de euro.
consider ca e un pret mai mic decat limita penibilului, asa ca nu mai stau pe ganduri. toma zice si el ca e brici, deci ramane. in jurul tarabelor sunt vreo 5 baieti. ma plimba de la unu la altu, ca nu pot plati pana nu vine fata de la casa sa-mi faca factura. le spun fiecaruia in parte ca uite banii, ca nu-mi trebuie factura, ca imi place marfa, ca n-o mai aduc inapoi, ca am copil mic, ca tre sa plec, ca v-am pupat.. stai madam, nu poti sa pleci fara factura.. zic ma esti nebun? toma ii arata cheile: hai prietene ca ne grabim..
mergem la magazinul cu nuci, alune, fructe uscate, pastai.. se rasneste, se coace, se cantareste, se rontaie.. pe peretii magazinului numai oglinzi. ma dezmeticesc. arat cam nasol. parul in toate directiile, pantalonii cam lalai.. toma zice: hai ca te salveaza fusta rosie, ai uitat?? da-mi o pastaie d-asta miraculoasa de tamarind si lasa oglinzile.
il ascult, ca e spre binele meu.
intram apoi in magazinul de fainuri. Gasesc faina de migdale si sunt fericita. Iau si juma de kil de fulgi de cocos, sa mai rontaim de plictiseala cand si cand.
agat de pe drum si-un kil de mazare, niste morcovi, o legatura de marar, 3 cartofi si 3 castraveti. a si-o salata.
caruciorul e doldora. mami, nu mai e loc si de mine, zice toma. o sa merg asa.. ca toti oamenii.
ajungem acasa victoriosi. apuc sa pun mazarea pe foc si vine seara. nici nu stiu cand e gata ultima plimbare apoi baita, povestile, cantecele.. tacerea. stam pe perna cu ochii inca deschisi si nu mai zicem niciunul nimic. eu derulez ziua si ma opresc din loc in loc la fusta, la faina, la sucul de rodie. toma poate ca deruleaza si el. poate ca se opreste la porumbul copt, la pastaie, la vreo pisica, la croitor, la taxiul din care si-a scos pletele pe geam, urland la soferii din jur, cu aratatorul stang in sus: baa suparatilor, daca mai vad o moaca nemultumita, fac.. pipi pe mine!

luni, 25 noiembrie 2013

fat frumos si necastelul

a fost odata ca niciodata, intr-un tinut cald ca o paine, un fat frumos cu par de aur, 7 dinti de lapte si-o julitura pe nas.
era unicul fiu al imparatului socialist-democrat, prin urmare i se storceau cate portocale dorea la micul dejun.
era un fat frumos din cale-afara de activ, mostenind naravul trubadur al imparatesei.
in fiecare dimineata pe la 9, cand ti-era lumina mai clara si verdele mai neprafuit, traficul mai cuminte si regatul mai adormit, ieseau la plimbare un imparat lung, o imparateasa maruntica si fatul lor frumos si destept. 
gradinarul cu un picior mai scurt si cu palarie de dama ii saluta fara nicio obligatie, doar asa.. de drag. puteai sa-i vezi inima in ranjet. 
imparatul la o rascruce isi lua la revedere de la imparateasa si de la fiul lor. puteai sa-i simti inima strangandu-se, daca te-ai fi concentrat pe aspectul asta.
fat frumos credea ca e doar un joc si ca imparatul socialist democrat o sa apara la urmatoarea rascruce, dar el nu mai aparea pana seara. se pierdea in salvarea regatului de zmei si balauri.
imparateasa se pricepea sa rupa tristetea cu te miri ce crenguta pe care i-o aducea fiului la nas, spre zambet, spre mancarime, spre stranutat, spre luat gandul..
apoi isi vedeau de plimbare, pe delusorul lor curat din inima regatului murdar. se asezau pe iarba imparateasa si bucatica rupta din imparateasa, obraz langa obrajor, inima langa inimioara. imparateasa avea sa scoata la iveala pietrele invelite in iarba cu o dimineata in urma, iar fat frumos stia sa se minuneze de regasirea lor iar si iar si iar ca prima data. era un fat frumos din cale-afara, v-am spus.

regatul incepea de-acum sa se dezmorteasca pe langa ei, frecventa claxoanelor dimprejur stand marturie ca dimineata nu le mai apartinea. 
imparateasa isi pierdea privirea in zare, multumita de calitatea pantalonilor de trening cu care era invesmantata, in timp ce fat frumos rontaia la pietricele sau la bete sau la tot ce i se mai parea atractiv, in straiele lui simple, de care nu se preocupa catusi de putin. era doar fiul imparatului fara nevoi materiale, fara crize de imagine, fara intentii fashioniste.
imparateasa aseza apoi pietrele cuminti, una peste alta, construind un castel, de care fat frumos se minuna pret de o clipa, dupa care il darma, nu din spirit destructiv, ci fiindca, spunea el, pietrelor de deasupra li se face dor de pamant, ele vor acolo in iarba, unde le-am gasit. nu le pasa lor de nevoia oamenilor de castele. ele vor in tarana, langa furnici, unde se munceste de-adevaratelea, unde se minte putin, unde e liniste.
imparateasa il pupa atunci in crestetul de aur, ii punea mana streasina sub barbita, iar el scuipa ranjind pietricica pe care o gustase.
se luau de mana si plecau in ale lor, lasand pietrele in dezordine, dupa cum poruncise fat frumos inteleptul.
si s-or mai pliba inca, daca fat frumos n-o fi obosit de atata umblet nou si n-o dormi deja, lasand-o pe imparateasa sa-si termine cafeaua si sa rasfoiasca un pic internetul, sa vada ce mai uneltesc semenii, ce-i mai bucura si de ce se mai plang.


sâmbătă, 23 noiembrie 2013

despre ce mi se arata sau ce aleg sa vad

merg mult pe jos. de mai bine de un an de altfel, am constatat ca nu mai stiu ce sa fac cu mainile pe strada, daca nu imping caruciorul, nu il car pe toma sau nu il tin de manuta. 
in drumurile astea dau peste fel de fel de situatii de viata pe care mi-e teama ca daca nu le insir acum, mi le fura rutina, grijile, uitarea si alti prieteni ai oboselii. 


1. am vazut intr-o dimineata pe la 8 un nene pedaland o bicicleta ponosita. isi pusese sub nas un snopisor de busuioc si-l sprijinea cu buza de sus. pedala relaxat si vantul ii facea bine.

2. am vazut azi langa o moschee, vreo 20 de oameni stand turceste, mancand fasole din niste tingiri de aluminiu. radeau si mancau. pe langa multe moschee se intampla asa, cu regularitate, imediat dupa rugaciune. niste foarte mici intreprinzatori mobilizandu-se cu ceai, fasole, lipii, muraturi. oricat de murdara, saraca, necivilizata ar parea imaginea, o multime de oameni razand si mancand imi da incredere.


3. am vazut 4 baieti pe acelasi scooter. goneau si zambeau. al 2lea din fata m-a fluierat, celilalti mi-au urmarit numa reactia.

4. am vazut un tata carand o fetita intr-o lada de plastic pe portbagajul bicicletei. toma a ras a surpriza vazand-o. ea a ramas de plastic in ladita ei.

5. am vazut un tip blocat in trafic, decizand sa raspunda zambetului lu toma de pe trotuar cu o fluturare de mana, uitand ca are mana in ghips.

6. am vazut o tipa dezamagita de balivernele prietenului ei. m-a durut sa-mi aminetsc ce greu e cand nu suntem pe aceeasi lungime..

7. l-am vazut pe nea cizmaru care a reparat pantofii lu tatalutoma. pedala mandru si s-a bucurat sa ne vada pe toti 3, sa inteleaga sensul muncii lui. i-as fi zis ca i-am scris o poveste, dar n-a fost timp.

8. am vazut un arbore de ...salata, i-as zice. o ciudatenie de arbust inalt cu tufe de salata in loc de ramuri. ce mai vis pentru tatalutoma. 

9. am vazut pisica cu cei mai albastri ochi. m-am tot intors sa vad daca e adevarata. ma fixa.

10. l-am vazut pe paznicul vesnic sictirit al unei gradini, zambind la primii pasi ai lu toma.

11. am vazut lipiile umflandu-se in cuptor, deasupra jarului viu. i le-am aratat si lu toma, sa vada si el cea mai ieftina minune a lumii, lipia aburinda, care mereu ii va ferici deopotriva pe saraci si pe bogati.

acum ma culc si mai vedem..



joi, 21 noiembrie 2013

zbor in 6 pasi

ziua se trece la bune.
dintele cu bucluc a iesit. o liniuta alba ca zapada- pe care n-o vedem nici iarna asta. neg melancolia care mi s-a furisat in suflet la inceput de poveste si ma incarc cu speranta ca ii aduc pe ai mei de la zapada la camile. hoop, s-a intors voia buna.
dimineata s-a colorat cu ditai sacul de jucarii care i-au parvenit norocosului de tomica, de la copiii mai mari a doua prietene de aur.
nominez un laptop de bebelusi mai sofisticat decat asta de la care transmit.. doar doar m-o lasa tomica in plata mea mica si si-o vedea de afacerile lui.. si un set de bucatarie, din aluminiu, care a rezistat vreo 3 generatii americane, irlandeze si ce natii de manute s-or mai fi delectat cu cescutele, ceainicul, polonicul, tacamurile minuscule de care stiam ca se va indragosti si toma. muta ceaiuri invizibile dintr-un ibric in altul, coace briose de aer si ni le aduce sa le gustam calde. manca-l-ar mami de priceput.
am plans un pic de magia datului si primitului, apoi am reorganizat avutia lu tomica, in: carti/ muzica/ bucatarie/ gradinarit/ masinute/ electronice/ diverse. 
mi-a placut paleta de activitati cu care se preocupa zilnic si gandul ca n-avem televizor mi-a mai gadilat orgoliul inca o data. m-am recompensat cu un baton de miere neagra si susan.
am pus intr-o caserola un castravete taiat in 4 si-am iesit afara.
tomica a infruntit cum zice mamaia fiecare bucata de castravete.. apoi a pus capacul si mi-a inmanat cutia. il mai pup o data, asa de organizat ce e.
mai mentionez ca pe afara sta numai cu cheile in mana. e stapanul tuturor usilor, deschide cu ele toate lacatele inimilor ferecate, toate portile inganduratilor cu care ne intersectam. toata lumea ma atentioneaza: vezi c-ai uitat cheile in mana copilului. zic n-am uitat nimic, altfel nu se poate.
azi in gradina, si-a facut curaj si-a legat vreo 6 pasi. prima intentie, prima izbanda. cheile zornaiau in mana dreapta. increderea din zambetul lui nu incape in nicio metafora de-a mea. ce saraca sunt si eu in cuvinte, vai de fondu meu lexical tomica. 

am simtit ca se apropie clipa magica si-am filmat pasii aia 6 cu telefonul, pentru vesnicie. ca sa aiba si tatalutoma de ce plange la noapte.
asa m-am emotionat c-am sunat gradinita de care m-am rupt, reamintindu-le de datorie. un telefon la cine trebuie si s-a rezolvat. vin si banii tomica. nu multi, dar ai nostri.
hai sa-ti iau un kil de spanac de la babuta noastra preferata si sa cinstim fara lacrimi prima desprindere, primul zbor, ca uite nici nu stiu cand te-ai facut mare. atat de intens voi fi trait fiecare farama de clipa.


miercuri, 20 noiembrie 2013

basme-leac de pus la dinte nou

plange toma plans aprig de dinte nou. 
cum se trezeste, are rabdare cat pentru 2 zambete, apoi se cere afara cu rigurozitatea unui catel de apartament. nu conteaza ca n-am mancat, ca nu m-am spalat pe fata, el imi arata cheile si scheunelile lui prelungi ma scot in strada. e multumit. pasim asa mana in manuta la 7 jumate. nimeni ca noi. nu-i mai ies dintii niciunui bebelus bag seama. 
sunt impacata ca nu mai plange, dar nevoia mea de cafea ii orienteaza discret pasii catre usa blocului. se prinde de figura si reincepe vaitatul. ii explic degeaba ca mancam, beau si eu o cafea si iesim iar. nu-i trebuie explicatiile mele. il doare la dinte de ele.
ma misc repede, tai niste legume, fac o cafea.. cu el vaitandu-se pe fundal. ia manunchiul de chei si mi-l aduce la picioare in rastimpuri. poate am uitat de nevoia lui. (ca un catel, ce v-am spus?)
ii dau un biscuite de orez sa-mi mai cumpar 2 minute. il arunca pe jos si se aseaza si el in fund, sa planga mai bine.
galgai cafeaua si iesim iar. e mandru. a razbit.
de pantaloni i s-a agatat biscuitele de orez. il las acolo. ajungem la un petec de iarba, pe un fel de delulet numai al nostru. ii arat pietrele cu care am construit ieri un castel. se bucura sa le revada. hei pietrelor, ce mai sunati? ce secrete despre vesnicie ne mai spuneti?
gaseste si biscuitele de orez, desprins de pe turul pantalonilor. acum e bun. cat face o farama de orez expandat, savurata pe iarba, in lumina tanara a diminetii? are intr-o mana biscuitele si intr-alta o piatra neteda, cam de grosimea biscuitelui. isi pierde privirea in zarea innisipata si da sa muste din piatra. il atentionez. zice: mersi, ma prinsesem si singur. zic bine ca esti tu destept. zice: haai, doar nu te-ai suparat..
mami, stii ce? nu mai vreau nici afara. de la dintele asta imi vine sa plang peste tot.
hai bine.
ne intoarcem in casa. o tinem intr-o vaicareala prelunga. il alaptez si prinde niste puteri. se da de-a rostogolu, ma asteapta sa rad de isprava lui si rad. imi vine sa iau cartea oliviei steer si sa-i citesc niste minuni de basme cum rar am mai citit.
ma pierd in arhaisme de care nici nu stiam ca mi-e atat de dor. sunt fericita. ma incurc din cand in cand si reiau cuvintele stalcite. sa ma ierte stramosii.
ma vede toma citind cu atata of si se linisteste. imi adoarme hacana, in poala.. si eu ii dau inainte cu basmul, un pic cam tare poate.. m-a luat valu.
inchid cartea si-o tin intre palme niste secunde sa ma mai incarc. amestec bucurie noua cu dor mai vechi.
sa-ti mearga basmul asta la dinte tomica si sa-ti tina de leac cat oi pune si eu o ciorba pe foc. si ne-om mai vaita cand te-oi trezi.



luni, 18 noiembrie 2013

pantofi cu dragoste

cand l-am cunoscut pe tatalutoma, era cam jerpelit dar emana forta.. si sensibilitate, un cocktail fatal pe care aveam sa mi-l asum pe viata. numa daca ii schimbam pantofii. purta de 6 ani aceleasi incaltari. vazusera marea, desertul, revolutia, praful, sangele, moartea. se cereau odihniti. eu eram o diva proaspat remunerata de statul irlandez pentru niste workshopuri efectuate cu dragoste pe meleagurile verzi de care mi-e un dor organic, acum ca pomenesc.. si nu numai acum..
am luat o suma frumusica de la ciorap si-am achizitionat pe furis o pereche de pantofi decenti, ca sa aratam ca un cuplu incaltat misto. initial mi-a spus ca nu trebuia sa fac asta, ca nu-i poate primi, ca cei vechi mai merg inca. apoi i-a pus in picioare si i-au venit manusa. a zambit ca un copil, eu am stiut ca sunt perfecti si cei vechi au luat calea balconului.
au trecut 2 ani de cand umbla numai in cei luati de mine. ii spal in rastimpuri, bombanindu-l ca prea abuzeaza numai de o singura pereche. zice ca lui nu-i trebuie mai mult.
cand am mers in romania sa ne insuram civilizat, primeniti, dupa randuiala, l-am convins sa-si ia niste incaltari. altele??? m-a intrebat.
de ginere, am zis! am convenit ca niste ghete nisipii s-or potrivi si la nunta noastra fara fast si la viata lui vesnic revolutionaro-casual din cairo.
s-a vazut cu ghetele de ginere si si-a permis sa zugraveasca apartamentul in incaltarile luate de mine odinioara. n-a chivernisit sa zugraveasca in geoarsele din balcon.. alea isi incheiasera sensul. efortul asta nou se cerea depus in pantofii sentimentali.
i-a umplut de vopsea. apoi fiindca se si descususera pe ici pe colo in astia 2 ani, a considerat ca le-a cam venit si lor vremea balconului.
si si-a incaltat umbletul in ghetele de ginere. aseara mi-a zis: cori n-as vrea totusi sa port ghetele astea de colo pana colo, ca sunt prea bune. imi trebuie o pereche mai de toata ziua. am apreciat cugetarea lui si de dimineata am luat pantofii sentimentali din balcon. 
hai tomica sa-i reparam lu tati pantofii care au batut drumul venirii tale pe lume.
hai, zice tomica saritor.
il pun in carucior si plecam spre strada mea cu de toate.
trecem printr-o gradina murdara. ochesc o creanga uscata, imi plac ramificatiile ramurelelor si cele 2-3 frunze uscate si decid sa fac din ea o decoratiune. o pun cu grija in cutia caruciorului.
dam de un pisoi portocaliu fara mama. toma se conecteaza cu el. le dau timp sa-si spuna cateva ganduri, toma ofteaza, pisoiul ne implora, dar pastram inima rece si inaintam. ocolim o gramada de gunoi, dar.. opa.. cocotata pe gramada, troneaza o rama de tablou, numa buna de incadrat creanga mea de mai devreme. o iau cu grija. o si imaginez pictata in rosu. toma aproba. inima imi rade. numai arghezi mi-ar intelege setea de frumuseti noi iscate din bube, mucegaiuri si gunoi.
ajungem la nea cizmaru. e un om bun, fumeaza intr-o parte si stie ce face. ne asigura ca o sa coasa pantofii, nu stie in ce masura reuseste sa curete si vopseaua.. motiv pentru care nu-mi spune un pret. il intreb cand sa vin. zice cand vrei. mai apar niste domni cu barba, cu rochie si fara maniere.. ma ignora si se descalta sa-i arate lu nea cizmar care e problema lor. el e jenat.. nu stie cum sa salveze situatia. ii fac semn ca nu e nicio panica.. pleaca barbosii, el le arunca pantofii de reparat intr-un colt al aterielului.. si zice.. asa, sa revenim!!
merg sa iau niste legume, ma intorc si pantofii sunt aproape gata. se straduieste sa curete vopseaua cu gaz.. a facut o treaba super buna, a cusut, a lipit..jos palaria.
5 lire, juma de euro. sunt mandra ca l-am cunoscut. toma zice si el: tot respectu sefu, mai venim!
si plecam cu pantofi, cu legume, cu rama, cu craca.
n-am pierdut vremea nici azi tomica!