Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2013

povestea asta nu miroase a sampanie!

povestea de azi n-are vreo legatura cu revelionul, nu miroase a brad sau a sampanie, nu contine dileme vestimentare, nici artificii. v-o spun totusi, ca ma ajuta si pe mine sa ma gasesc puternica si v-o ajuta si pe voi sa reganditi mofturile. mi-am remesterit CV-ul si-am plecat ieri cu tomica din poarta in poarta, nu la colindat, ci la gasit un loc de munca.  am ales cateva gradinite mai spalate si mi-am incercat norocul. am completat fel de fel de chestionare si teste psihologice in timp ce toma a calarit masini de plastic si si-a facut o idee despre unde ar fi daca ar fi. cea mai pricopsita dintre gradinite mi-o fi mirosit iscusintele si m-a chemat azi la 'proba de lucru'. poti sa-l aduci si pe Omar, mi-au zis aratatnd catre tomica, prost-intelesu. zic hai omare, ca maine avem program. si uite asa m-am spalat pe cap, mi-am pus sacou' al bun, ghetele de diva, am aruncat in geanta povestea preferata a lu toma, i-am facut si lui o bocceluta, mi-am indesat grijil

diarea a trecut. greul e iar departe!

e 12:19 noaptea. e mai tarziu decat pot eu sa duc. poate ca ma tine treaza amintirea colindatului din copilarie, in cojocul in care ma infofolea stramamaia lu toma, trimitandu-ma in satul inzapezit sa cant in noapte la porti reci cam asa: foaie verde lamaita noi suntem de gradinita si-am venit sa colindam pe la case sa uram ne daati ne daati ori nu ne mai dati. urarea asta venea dupa foaie verde portocala noi suntem copii de scoala. acum ca rederulez, apreciez disciplina cu care cojoacele mici asteptau cojoacele mai mari sa-si faca numarul, sa-si primeasca covrigii si merele.. si abia apoi deschideau gurile. plecam la 4 dimineata si ma intorceam la 7, cu mainile sloi si cu traista plina. covrigii mi-i punea mamaie in ceai, iar merele mi le cocea in soba. era bine. era suficient. sau poate ca ma tine treaza entuziasmul venirii lu mami la cairo. daca nu i-o plezni bagajul de cozonaci, tuici, zacusti si muraturi sau nu s-o pierde la stanbul.. o-i vedea-o teafara in cateva ore. mi

life as a gift

daca nu se trezeste toma, o sa inghesui niste randuri despre bucuriile zilei de ieri, asa grea cum s-a scris ea, cu tatalutoma in plina depresie post-tutunala, ca sa inventez un cuvant numa pentru el. am incercat sa-i marchez reusitele din 2013, ca sa ii mai pacalesc nevoia de nicotina. zic te-ai insurat intr-o biserica la pucioasa, ti-ai vazut copilul mergand si te-ai lasat de fumat. crezi ca sunt gata? ma intreaba rebegit. ..i am afraid i am not gonna make it. yes you will make it. for yourself, for me and for tomica gourgeousica. where do you have that confidence from? i am building it!! in fine.. l-am lasat in agonie pentru o vreme si-am plecat cu tomica sa procuram niste merinde optimiste, sa scuturam cu ele frustrarea cum ai zis mami? post-tutunala.. da ma, nu ca suna sofisticat?.. toma tace.. poate ca m-am hazardat. in piata ne evita la mustata un nene pe bicicleta.. se intoarce sa se asigure ca nu ne-am speriat de cat de aproape ne-a trecut pe la cururi.

budhiga budhiga

Umbla toma cu treaba in labele goale pe parchetul rece. Strange la piept un umeras de plastic intonand ‘budhiga budhiga’.. cu dhi moale si cu limba scoasa. Asta e expresia fericirii lui de vreo 3 luni incoace. Langa pat baraie un radiator procurat de soacra-mea din uniunea sovietica acum vreo 4 decenii. Uite ca mai baraie inca incalzind labe nestatornice intr-un cairo nesperat de rece, fara sisteme de incalzire. Toma apreciaza eforturile radiatorului, dar treburi mult prea importante il cheama prin toate colturile camerei. Am incetat sa-l mai tintuiesc in pat. Pana nu-si face rondurile n-am ce discuta cu el. Ma multumesc cu budhiga budhiga. Se impiedica de un pres rotocolit si cade in genunchi. Se ridica. N-are timp de pierdut. Stie ca in casa asta nu incurajam vaicareala. Il asteapta niste servetele pe o etajera, sa le faca bucati, sa le suga si sa le lase ghem in acelasi loc. Budhiga budhiga. La fiecare budhiga imi cauta privirea. Ii confirm bucuria si-si vede de rond. Aju

tumbe, ploaie si pilaf

nici nu stiu cand s-a facut 9. baia s-a efectuat, cartile s-au parcurs, iepurasul a spus ce a avut de spus. stau in cap spre deliciul lui toma, sa mi se para ca e numa 6. se pune si el ca mine si rade in hohote; il ajut sa se rostogoleasca. ce nebunie! mai vrea iar si iar si iar de 30 de ori si mai bine. nu-i ajunge.. se plimba prin pat, frecandu-se de perete pana ii ingheata palmele. cateva tumbe. un pic de echilibristica pe perne. chicoteli. e cam gata.. il bag sub plapuma, ii dau niste lapte si-l pup in crestetul cald. raman acolo lipita si oftez. nu zice nimic. termin oftatul. ofteaza el. nu zic nimic. apoi cum stam asa amandoi cu fata la perete, el mai gaseste ceva de adaugat, in soapta, cumva sa nu-mi perturbe gandurile. esti un dragut, ii zic.  e liniste. ziua lui plina s-a incheiat. a plouat mult azi. si fiindca in cairo se intampla rar, am ales sa ma bucur. sa ma delectez cu perdeaua de apa si sa ma mint ca sunt la pucioasa sau in galway, in leeds poate. toma i-

domestice

canta toma a plictiseala intr-o caserola de plastic. ii apreciez creativitatea si-mi vad de cautarea mea de job, pe un site mediocru. sunt dezamagita de viteza netului la fel cum toma e dezamagit de preocuparile mele. iese din caserola si se stramba la mine. zic: stiu!  calca pe cateva jucarii, ramane in picioare, vine si ma trage de bluza. sunt obosit, mi-e somn, stiu jucariile astea pe dinafara, apoi cu job sau fara job o sa te iubesc mereu la fel, asa ca nu mai ascunde laptele ala. bine ma bine. il alaptez cu ochii in pagina de care ma rog sa se incarce. sunt victima virtualului tomica.  stam statui cu suflete calde in fata ecranelor. ne mintim degetele butonand. miscam inimi dand like-uri in loc sa punem mana unii pe altii, sa ne pupam de-adevaratelea.. sa ne intrebam.. ce mai faci? vreau un trip in evul mediu tomica, fara iluzii digitale, numai cu sentimente. cu o rochie cu cercuri si corset.. auzi, stii ca stramamaia cu care te-ai imbratisat la glodeni  n-a avut nic

stai in prezent

asum prezentul, cum zic website-urile de vindecare emotionala. m-as bucura de ciripitul pasarelelor din balcon, dar trece un avion si zbang, perturba armonia. in definitiv, bine ca s-a inventat si ala - tot unui iubitor de pasari i-o fi venit ideea- ca uite asa am vazut si eu lumea, uite asa vine si mamaie de la pucioasa, uite-asa ne-om mai duce si-om mai veni incolo si-ncoace.. daca nu cumva, vorba lu mamaie de la glodeni, s-a'nchis mamica plimbarea mea! sa nu fugim de prezent ca pierdem trenu vindecarii. a trecut avionul, pasarile isi vad destepte de ciripeala, un ciocan repara un acoperis pe o strada vecina. toma doarme julit pe nas. [m-a intrebat ieri, dupa ce s-a julit pentru a treia oara, ca-n basme: mami, poate daca incerc sa umblu cu nasu pe sus, risc mai putin sa ma julesc?  nu stiu, incearca! imi trebuie si carucior de firma ca sa ridic nasul? nu ma.. pur si simplu il tii pe sus si gata. bine ma bine, ce te ataci? ee, tomica, le am si eu pe ale mele

ma strecor in ghetele goale si iert

sa nu se fi priceput mosul sa ne ajunga fiindca am inchis obloanele? sa fi luat el in serios toate nazdravaniile lu toma de peste an? sa-mi dea o lectie pentru cat de departe m-am dus de traditii? iar daca mosul e in suflete, in parinti, in cine crede si in cine il face posibil, ce-a patit mosul din sufletul meu? ce m-a oprit sa-l incropesc? ce tristete a ocupat vidul din ghete de n-a mai fost loc de surprize? amestec neputinte. cafeaua e rece si cu noduri. azi s-a nascut tati. ce bine ca s-a nascut, ce bine ca mai e, ce departe m-am dus. inchid ochii, rostogolesc 2 lacrimi si-mi duc in gand inima pe prispa. o las acolo sa-l astepte cand o fi sa se intoarca acasa si sa-i zica la multi ani. multumesc mai tatut, o sa zica el si-o sa se bucure de surpriza cu obrajii saltand de drag. cand eram mica imi lasam carnetul de note in ghete. asa fusesm instruita. mosu imi scria acolo o poezie despre cat de cuminte stie ca am fost si se semna cu un M identic cu cel de la marce

se face lumina

se strecoara dimineata in casa ca o mireasa, prin usile larg deschise ale balconului. sunt mandra de perdeaua pe care m-am priceput s-o cocot in cadrul usii, batand ieri cu darzenie 2 cuie, de jos in sus, cu toma tinandu-mi scara. am reusit, i-am zis. de mult! mi-a zis. lumina scalda initiativele lu tomica punand cald peste moale, forta peste inceputuri, siguranta peste nepricepere. e un efect special in sine perdeaua asta. si toma intelege, asta daca nu cumva vreun gand gradinaresc il cheama subit in balcon, la coltul cu nisip si uita de butaforia mea, trece prin perdea.. tomaaaaa, se opreste brusc. nu stie daca a facut ceva rau sau bun. imi asez pe fata un ranjet laarg si il iau pe sus din perdea.. sa para ca era un joc.. rade, se gadila, da capul pe spate.. ii place surpriza. salvez perdeaua si o inod cu grija pe dupa usa.. sa nu mai riscam nimic. indraznesc sa-l las singur in balcon si merg sa-mi fac o cafea. scot din frigider cutia cu fursecuri de ovaz coapte azi-noapte.

niste pietre

un lucru pe care il iubesc, de cand a descoperit toma umbletul si efectuam 2-3-5 plimbari pe zi, e norocul lui de a se afla la o distanta mica de pisicile cu care ne intersectam. e ca si cum ar face parte din lumea lor. talpile lui - 2 si talpitele lor - cate 4 isi spun niste povesti care nu vibreaza in talpile oamenilor mari. asa incat la fiecare pisica, il intreb: ce ti-a spus? trecem pe langa una grasuta, alba cu negru. toma zice ca n-au vorbit fiindca grasuta se grabea. zic: puteai s-o intrebi unde se duce. el zice: mai termina cu iscodeala! o luam agale catre brutarie. cer 6 lipii. la nivelul lui toma sunt expuse niste tavi cu mini-pizza si croissante. toma imi arata pizzele, fara sa le atinga, desi ar putea: - na-na? - da mami, pizza. - na-na ( adica luam si noi?) - nu mami, noi avem mancare acasa. - na-na (si se vaita) - bye-bye.. ii spun eu brutarului.. il indemn si pe toma sa bye-bye.. dar el insista na-na  ma mai bombane un pic pe drum si gata. m-a iert

nepistoale si pizza

ma gasesc intr-o sala de gimnastica sofisticata, savurand o cafea buna si asteptand mame si copii cu care sa gatesc niste pizze subtirele, cu ingrediente care de altfel zac sub nasurile lor zi de zi, dar pe care au invatat sa le ignore pacaliti de mirajul fast- foodurilor certate cu sanatatea. se perinda pe langa mine dame fancy cu silicon in buza de sus, neinteresate de cursul meu de gatit. copiii lor se impusca intre ei manevrand pistoale de plastic cu lumini in varf. e de ajuns un glont invizibil si toata geanta mea cu ulei de masline, lipii integrale, busuioc proaspat din balcon, rosii si ceapa sa explodeze spre deliciul neparticipantilor la gateala. primesc liniste de la tatalutoma cum ca tomica n-a plans cand am plecat, distras cu pricepere de o pisica portocalie. acum doarme lin si tati scutura niste presuri asa cum a promis. e ca un vis. si de-ar fi sa nu apara nimeni la curs, ma bucur cuminte de gura asta de cafea noua, prima pe care o beau de capul meu, stiind copilul

micul consumator

il iau pe toma la subrat si mergem pentru ultima oara la banca, sa ridic restul de cec de la gradinita cu bucluc. intram, ocolim filtrul care ne-ar scana degeaba si ne indreptam catre automatul de numere menite sa disciplineze droaia de clienti. optiunile automatului sunt scrise toate in araba, le iau pe rand pana ma dumiresc care mi se potriveste. fac ce fac si sunt urmatoarea clienta. vorba lu topescu, dumnezeu este roman tomica. il asez pe toma pe tejghea. nu zambeste. monitorizeaza operativitatea ofiterilor bancari. se incrunta la masina de bani. cand lucrai tu mami la banca tot asa te plictiseai? nu mami, altfel! baiatul e de treaba, imi da banii, imi da si un plic, imi cere o semnatura si un numar de telefon. semnez serioasa un chi si-apoi un rotocol si atasez telefonul de romania, inchis de altfel. apoi pun punct. ca atunci cand inchei o sedinta. toma rade. sa ne mai scuteasca cu telefoanele. ce atata cuibareala in vietile oamenilor? pai nu? pai da!  pun banii in plic c

te-am adus intr-o lume stricata

toma doarme. am o ora libera. as putea s-o 'valorific' strangand jucariile din balcon, din baie.. spaland vasele, dereticand. dar aleg sa ma uit la toata dezordinea, sa asum statica fiecarui lucru nelalocul lui, sa las soarele sa straluceasca iar copilul sa-si doarma somnul sanatos atat cat vor avea sa-l lase mustele. ca sa intelegeti povestea de azi, trebuie sa va spun un pic cum sunt ierarhizati locatarii blocurilor din cairo. fiecarui bloc ii corespunde un 'bauab' respectiv un fel de paznic. prin 'mila si bunavointa' locuitorilor instariti, familia bauabului isi incropeste o cocioaba la parterul blocului, uneori fara usa sau ferestre. in cairo ploua de 3-5 ori pe an si in reprize de vreo 10 minute deci saracii nu prea au motive sa intre in panica. mobila si-o procura din ce arunca bogatii cand se mai plictisesc, iar painea si-o cumpara spaland masinile bogatilor in fiecare dimineata.  un fel de tiganiada, repartizata pe coloane, daca va e mai uso

rapirea din serai, fara cadana

ziua a inceput cu biscuitii mei din faina de migdale si susan. i-am copt aseara usurel pe fundul tavii de aluminiu pana s-au aurit, au primit binecuvantarea lu tatalutoma, care de altfel uraste susanul, dar biscuiti dintr'astia ar tot manca, si au asteptat cumintei intr-o caserola sa vina dimineata. tomica s-a aratat incantat iar mie mi-a ras inima. umbla asa de colo colo prin casa, cu biscuitele intr-o mana si facand cu limbuta cla cla.. asa cum imitam caii cand ne adresam copiilor. imi doresc sa intelegeti despre ce vorbesc, altfel mi-e mila de copiii din voi.  exploreaza camerele casei pe picioarele lui, vine din cand in cand de dupa perete, bau! e un sugubat. iesim la plimbare, biscuitele e si el cu noi. mai cade din mana, toma se apleaca si-l ridica, mi-l da sa i-l curat si se reapuca de rontait. vremea e buna. soarele s-a mai imblanzit, dar ce traim nu se cheama inceput de iarna, nici inceput de toamna ci asa o vreme de poveste. e vremea noastra cum ar veni. un nen

ultima canicula si gata

35 de grade azi la cairo. s-au zapacit bondarii, polenizau bezmetici de dimineata, cu trompele obosite de-atata vara.  hai tomica sa-ti vada sfarsitul asta de noiembrie genunchii goi. sa-ti bata vantul cald in plete si sa ne mai bucuram inca o data de canicula, cum s-or bucura bunicii de la pucioasa de prima zapada. am in plan azi sa merg pe strada cu de toate si sa ma aprovizionez cu nuci, seminte, faina de migdale, fulgi mari de cocos si sa plamadesc niste biscuiti numa buni de rontait te miri cand. imping caruciorul cu incredere. dau de un fel de bazar al fratiei musulmane si imi bag nasul in boarfe. tatalutoma n-ar zambi stiind ca sunt aici, dar curiozitatea mea nu cunoaste limitari religioase, deci ma aventurez. toma se tine cu o mana de piciorul meu, cu alta testeaza diverse poliesteruri certate cu bumbacul din motive religioase, pun pariu. le zice: nu fiti suparate plasticelor, straluciti cum bumbacul n-ar reusi in viata vietilor.  ochesc o fusta plisata, rosie. sunt ma

fat frumos si necastelul

a fost odata ca niciodata, intr-un tinut cald ca o paine, un fat frumos cu par de aur, 7 dinti de lapte si-o julitura pe nas. era unicul fiu al imparatului socialist-democrat, prin urmare i se storceau cate portocale dorea la micul dejun. era un fat frumos din cale-afara de activ, mostenind naravul trubadur al imparatesei. in fiecare dimineata pe la 9, cand ti-era lumina mai clara si verdele mai neprafuit, traficul mai cuminte si regatul mai adormit, ieseau la plimbare un imparat lung, o imparateasa maruntica si fatul lor frumos si destept.  gradinarul cu un picior mai scurt si cu palarie de dama ii saluta fara nicio obligatie, doar asa.. de drag. puteai sa-i vezi inima in ranjet.  imparatul la o rascruce isi lua la revedere de la imparateasa si de la fiul lor. puteai sa-i simti inima strangandu-se, daca te-ai fi concentrat pe aspectul asta. fat frumos credea ca e doar un joc si ca imparatul socialist democrat o sa apara la urmatoarea rascruce, dar el nu mai aparea pana se

despre ce mi se arata sau ce aleg sa vad

merg mult pe jos. de mai bine de un an de altfel, am constatat ca nu mai stiu ce sa fac cu mainile pe strada, daca nu imping caruciorul, nu il car pe toma sau nu il tin de manuta.  in drumurile astea dau peste fel de fel de situatii de viata pe care mi-e teama ca daca nu le insir acum, mi le fura rutina, grijile, uitarea si alti prieteni ai oboselii.  1. am vazut intr-o dimineata pe la 8 un nene pedaland o bicicleta ponosita. isi pusese sub nas un snopisor de busuioc si-l sprijinea cu buza de sus. pedala relaxat si vantul ii facea bine. 2. am vazut azi langa o moschee, vreo 20 de oameni stand turceste, mancand fasole din niste tingiri de aluminiu. radeau si mancau. pe langa multe moschee se intampla asa, cu regularitate, imediat dupa rugaciune. niste foarte mici intreprinzatori mobilizandu-se cu ceai, fasole, lipii, muraturi. oricat de murdara, saraca, necivilizata ar parea imaginea, o multime de oameni razand si mancand imi da incredere. 3. am vazut 4 baieti pe ace

zbor in 6 pasi

ziua se trece la bune. dintele cu bucluc a iesit. o liniuta alba ca zapada- pe care n-o vedem nici iarna asta. neg melancolia care mi s-a furisat in suflet la inceput de poveste si ma incarc cu speranta ca ii aduc pe ai mei de la zapada la camile. hoop, s-a intors voia buna. dimineata s-a colorat cu ditai sacul de jucarii care i-au parvenit norocosului de tomica, de la copiii mai mari a doua prietene de aur. nominez un laptop de bebelusi mai sofisticat decat asta de la care transmit.. doar doar m-o lasa tomica in plata mea mica si si-o vedea de afacerile lui.. si un set de bucatarie, din aluminiu, care a rezistat vreo 3 generatii americane, irlandeze si ce natii de manute s-or mai fi delectat cu cescutele, ceainicul, polonicul, tacamurile minuscule de care stiam ca se va indragosti si toma. muta ceaiuri invizibile dintr-un ibric in altul, coace briose de aer si ni le aduce sa le gustam calde. manca-l-ar mami de priceput. am plans un pic de magia datului si primitului, apoi am

basme-leac de pus la dinte nou

plange toma plans aprig de dinte nou.  cum se trezeste, are rabdare cat pentru 2 zambete, apoi se cere afara cu rigurozitatea unui catel de apartament. nu conteaza ca n-am mancat, ca nu m-am spalat pe fata, el imi arata cheile si scheunelile lui prelungi ma scot in strada. e multumit. pasim asa mana in manuta la 7 jumate. nimeni ca noi. nu-i mai ies dintii niciunui bebelus bag seama.  sunt impacata ca nu mai plange, dar nevoia mea de cafea ii orienteaza discret pasii catre usa blocului. se prinde de figura si reincepe vaitatul. ii explic degeaba ca mancam, beau si eu o cafea si iesim iar. nu-i trebuie explicatiile mele. il doare la dinte de ele. ma misc repede, tai niste legume, fac o cafea.. cu el vaitandu-se pe fundal. ia manunchiul de chei si mi-l aduce la picioare in rastimpuri. poate am uitat de nevoia lui. (ca un catel, ce v-am spus?) ii dau un biscuite de orez sa-mi mai cumpar 2 minute. il arunca pe jos si se aseaza si el in fund, sa planga mai bine. galgai cafeaua si