Treceți la conținutul principal

tumbe, ploaie si pilaf

nici nu stiu cand s-a facut 9. baia s-a efectuat, cartile s-au parcurs, iepurasul a spus ce a avut de spus. stau in cap spre deliciul lui toma, sa mi se para ca e numa 6. se pune si el ca mine si rade in hohote; il ajut sa se rostogoleasca. ce nebunie! mai vrea iar si iar si iar de 30 de ori si mai bine. nu-i ajunge.. se plimba prin pat, frecandu-se de perete pana ii ingheata palmele. cateva tumbe. un pic de echilibristica pe perne. chicoteli. e cam gata..
il bag sub plapuma, ii dau niste lapte si-l pup in crestetul cald. raman acolo lipita si oftez. nu zice nimic. termin oftatul. ofteaza el. nu zic nimic.
apoi cum stam asa amandoi cu fata la perete, el mai gaseste ceva de adaugat, in soapta, cumva sa nu-mi perturbe gandurile.
esti un dragut, ii zic. 
e liniste. ziua lui plina s-a incheiat.

a plouat mult azi. si fiindca in cairo se intampla rar, am ales sa ma bucur. sa ma delectez cu perdeaua de apa si sa ma mint ca sunt la pucioasa sau in galway, in leeds poate.
toma i-a zambit si el ploii. bine ai venit fata draga. hai mai stai. incropeste niste baltoci sa sar in ele, ca acum pot. vezi ruptura aia din trotuar? umple-mi-o!
ne infofolim si iesim la plimbare.
egiptenii nu stiu cu frigul. se zgribulesc si se pitesc in case. sunt singura nebuna plimband un dop de copil prin vant. verific daca si el ma crede nebuna. imi zambeste. intelege ca frigul asta nu e o constanta si alege si el sa-l celebreze. nu vorbesc prostii!
imi fuge dorul la un vin fiert. ma doare ca n-am de unde sa-l iau. pe toma nu-l doare. el n-are asteptari. 
intram in casa noastra calda.
na-na? ma intreaba toma.
pilaf sarbesc, zic.
mergem la cuptor, scot vasul cu pilaf si mancam de acolo impreuna.
dupa a doua lingurita toma zice: mami tu stii sa dansezi sarba, nu? te-am vazut la botez la mine.
da mami.. si latino.
opa! da pilafu latin cum e?
ee, mai risotto asa.
moama mami ce umblata esti!






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...